ICCJ. Decizia nr. 823/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 823/2007
Dosar nr.6669/3/2006
Şedinţa publică din 13 februarie 2007
Asupra recursului de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 743 din 19 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 6669/3/2006, în baza dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Ţ.V. prin actul de sesizare din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (2) cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi din infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), inculpatul Ţ.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani şi 6 luni închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 şi a dispoziţiilor art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a), raportat la dispoziţiile art. 34 lit. b) şi art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea , respectiv 10 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 - 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost computat prevenţia inculpatului de la 24 ianuarie 2006 până la data pronunţării sentinţei, 19 iunie 2006.
În baza dispoziţiilor art. 350 alin. (l) C. proc. pen., a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului.
În baza dispoziţiilor art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de 3,61 grame de heroină cu cafeina, ambalată şi sigilată cu sigiliu tip M.I. nr. 50093, depusă la Camera de Corpuri Delicte a I.G.P.R. – D.C.J.S.E.O., conform dovezii seria AT nr. 0029065 din 07 februarie 2006.
S-a constat consumată în procesul analizelor de laborator cantitatea de 0,11 grame de heroină cu cafeina.
În baza dispoziţiilor art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească suma de 700 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, a fost avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, coroborând materialul probator administrat în cauză, că, la data de 24 ianuarie 2006, inculpatul a vândut martorului cu identitate protejată M.C. 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL.
Cu ocazia percheziţiei domiciliare în locuinţa inculpatului, situată în Bucureşti, s-au găsit suma de 3.500.000 ROL şi două seringi hipodermice de unică folosinţă.
Procedându-se la compararea seriilor bancnotelor ce compuneau suma menţinută cu seriile bancnotelor înmânate martorului denunţător cu identitate protejată şi folosite la cumpărarea celor 6 doze de heroină, consemnate anterior în procesul verbal întocmit de către organele de poliţie, s-a stabilit că o parte din bancnote coincideau, respectiv 3 bancnote a 500.000 ROL, o bancnotă de 100.000 ROL şi 4 bancnote de 10 ROL.
Cu aceeaşi ocazie, asupra inculpatului s-au găsit 31 doze de heroină, destinate consumului propriu şi comercializării.
A mai reţinut instanţa de fond că, urmare a unei alte percheziţii domiciliare în locuinţa inculpatului, situată în Bucureşti, s-au găsit 80 doze de heroină, destinate de asemenea consumului propriu şi comercializării.
În declaraţiile sale, inculpatul a arătat că este consumator de droguri, fapt atestat şi de concubina acestuia, martora T.R.E., şi de actele medicale aflate la dosarul cauzei, din care rezultă că acesta consumă heroină injectabilă din anul 1999, ceea ce justifică concluzia că inculpatul a deţinut drogurile nu numai pentru comercializare, ci şi pentru consumul propriu.
Instanţa de fond a înlăturat ca nesinceră declaraţia inculpatului, dată în cursul cercetării judecătoreşti, cu privire la faptul că nu este traficant de droguri, aceasta fiind infirmată de materialul probator administrat în cauză, apreciind că vinovăţia inculpatului a fost dovedită, cu certitudine, prin declaraţia martorului denunţător cu identitate protejată M.C., care a arătat că acesta i-a vândut 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL, care se coroborează cu procesele verbale întocmite cu ocazia consemnării denunţului formulat de acesta, verificărilor în teren şi consemnării seriilor bancnotelor folosite la realizarea flagrantului.
Sub acelaşi aspect, instanţa de fond a apreciat ca relevante procesele verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor domiciliare efectuate în locuinţele inculpatului, unde au fost găsite dozele de heroină anterior menţionate, care se coroborează cu declaraţiile martorilor: A.D., care a arătat că a fost de faţă când organele de poliţie au găsit într-un dulap din locuinţa inculpatului 80 doze de heroină, Ţ.C., care a declarat că dozele găsite în acea locuinţă au fost puse în dulap de către inculpat, pe care îl cunoştea ca fiind consumator de droguri, M.R.R., care a participat la percheziţia domiciliară efectuată în ap. 56, unde locuia inculpatul şi care a confirmat faptul că asupra acestuia s-au găsit mai multe doze de heroină, despre care inculpatul a afirmat că le ţine atât pentru consumul propriu, cât şi pentru comercializare şi T.R.E., care a arătat că în locuinţa inculpatului, pe care îl cunoştea ca fiind consumator de droguri, s-au găsit mai multe doze de heroină.
A reţinut instanţa de fond că, probele la care s-a făcut referire se coroborează şi cu declaraţiile date de inculpat în cursul urmăririi penale, în care acesta a recunoscut comiterea faptelor deduse judecăţii, declaraţii cu privire la care acesta a arătat în faza cercetării judecătoreşti că le menţine, întrucât corespund adevărului.
În drept, instanţa de fond a constat că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi respectiv art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, dispunând schimbarea încadrării juridice, conform dispoziţiilor art. 334 C. proc. pen., prin înlăturarea alin. (1) din fiecare normă de incriminare, reţinând că obiectul material la care se referă textele de lege menţionate în rechizitoriu este diferit, droguri de risc şi respectiv droguri de mare risc, ceea ce presupune existenţa a două infracţiuni distincte, iar nu a două variante ale aceleiaşi infracţiuni. A reţinut instanţa de fond că, faptul că modalităţile normative ale infracţiunilor prevăzute în alin. (2) sunt raportate le cele din alin. (1) nu constituie un argument pentru a se reţine existenţa a câte două variante ale aceleiaşi infracţiuni, întrucât în acest caz, este vorba de o normă de trimitere, al cărei conţinut a fost stabilit astfel din raţiuni de tehnică legislativă.
S-a reţinut în sarcina inculpatului starea de recidivă postexecutorie prevăzută de dispoziţiile art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), faţă de condamnarea la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 185 din 06 februarie 1998 a Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, din care acesta a fost eliberat la data de 08 martie 2000, cu un rest rămas neexecutat de 306 zile de închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepselor, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social şi modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, precum şi persoana inculpatului, care a avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului penal, este recidivist, manifestând perseverenţă infracţională, însă este tânăr şi are un grad de instruire redus.
Împotriva acestei sentinţe, inculpatul a declarat apel în termenul legal, criticând, în scris, hotărârea primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie, cât priveşte greşita sa condamnare pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc şi respectiv incorecta individualizare a pedepsei aplicate, solicitând, în principal, pronunţarea unei soluţii de achitare pentru prima faptă iar, în subsidiar, reducerea duratei pedepsei.
În concluziile orale, la termenul din data de 20 octombrie 2006 şi cu ocazia dezbaterilor, inculpatul a precizat că apelul declarat în cauză vizează numai individualizarea judiciară a pedepsei, pe care a apreciat-o ca fiind prea severă, în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptelor şi de circumstanţele sale personale.
Cu ocazia judecării apelului, instanţa de apel a încuviinţat, la cererea inculpatului, proba cu un martor în circumstanţiere, F.C., însă acesta nu a putut fi audiat, întrucât nu a fost indicată adresa la care locuieşte, pentru a fi citat în faţa instanţei.
Prin Decizia penală nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 6669/3/2006, a fost respins, ca nefundat, apelul declarat de inculpat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de apel a reţinut că instanţa de fond a administrat nemijlocit toate probele necesare aflării adevărului şi a stabilit, în mod corect, pe baza unei analize judicioase a întregului probatoriu al cauzei, situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina acestuia.
Deşi inculpatul contestă săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, afirmând în cursul judecăţii că el procura şi deţinea heroină numai pentru consumul propriu, această susţinere este contrazisă de declaraţiile constate ale martorului cu identitate protejată M.C., care, pe tot parcursul procesului penal, inclusiv cu ocazia audierii sale de către instanţa de fond, a precizat că, la data de 24 ianuarie 2006, s-a deplasat la locuinţa inculpatului, de la care îşi mai procurase şi anterior droguri contra cost, iar acesta i-a vândut 6 doze de heroină, în schimbul sumei de 2.000.000 ROL. A reţinut instanţa de apel că această declaraţie se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele verbale de percheziţie, precum şi cu declaraţiile inculpatului.
Cât priveşte individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, instanţa de apel a apreciat că în favoarea acestuia nu pot fi reţinute circumstanţe atenuante judiciare, întrucât a avut anterior săvârşirii faptelor o conduită necorespunzătoare normelor de convieţuire socială, fiind condamnat penal de două ori, a manifestat o atitudine procesuală oscilantă şi a săvârşit faptele în stare de recidivă postexecutorie.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul a declarat recurs, fără a arăta în scris motivele.
În concluziile orale, apărătorul inculpatului a invocat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., solicitând redozarea pedepsei, în sensul reducerii acesteia.
Recurentul inculpat, în concluziile orale, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât, deşi a colaborat cu organele de cercetare penală pentru prinderea altor infractori, nu a beneficiat de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000.
Printr-un memoriu depus la dosarul cauzei, recurentul inculpat a învederat instanţei că a săvârşit fapta datorită anturajului, sumele de bani şi drogurile fiindu-i încredinţate de prietenul său M.C., spre folosul comun.
Recurentul inculpat nu a încadrat juridic criticile formulate.
Înalta Curte constată că, susţinerile recurentului inculpat din memoriul depus la dosarul cauzei, precum şi cele expuse cu ocazia ultimului cuvânt, vizează, de fapt, individualizarea judiciară a pedepsei, astfel încât acestea vor fi analizate în cadrul cazului de casare invocat de apărătorul său, respectiv dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.
Prealabil analizării motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că deşi inculpatul nu s-a conformat dispoziţiilor art. 38510 C. proc. pen., referitoare la motivarea recursului, criticile susţinute oral se încadrează în cazurile de casare care pot fi luate în considerare de instanţă din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi, în consecinţă, vor fi analizate.
Analizând legalitatea hotărârii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, dar şi din oficiu, cât priveşte cazurile de casare ce se impun a fi analizate astfel, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul declarat de inculpat este nefondat pentru considerentele ce succed:
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social ridicat al infracţiunii săvârşite, dedus din modul organizat şi împrejurările comiterii acesteia, de cantitatea semnificativă de droguri găsită cu ocazia efectuării percheziţiei, natura şi importanţa deosebită a relaţiilor sociale afectate, atitudinea oscilantă a recurentului inculpat pe parcursul cercetării penale, starea de recidivă, fiind recidivist postexecutoriu, ţinând cont însă şi de faptul că acesta este tânăr şi cu un grad redus de instruire. Reţinând toate aceste elemente, instanţa de fond a aplicat recurentului inculpat o pedeapsă orientată spre minimul prevăzut de lege.
Prin urmare, pedeapsa aplicată inculpatului, este corespunzător individualizată, fiind în măsură să contribuie la îndreptarea comportamentului acestuia şi să asigure realizarea funcţiilor de constrângere şi reeducare, precum şi a scopului preventiv al pedepsei.
Cât priveşte solicitarea de reducere a pedepsei prin aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, Înalta Curte constată că, potrivit acestor dispoziţii legale, persoana care a comis una dintre infracţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 2 – art. 10 din Legea nr. 143/2000, iar în cursul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârşit infracţiuni legate de droguri, beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege. Ca urmare a atitudinii inculpatului, care a înţeles să coopereze cu organele de anchetă, operează reducerea pedepsei. Aceste împrejurări au valoarea unei circumstanţe atenuante şi nu a unei stări de atenuare, fiind vorba de împrejurări de natură să caracterizeze persoana inculpatului.
Însă, pentru a opera aceste dispoziţii legale, instanţa trebuie să constate că sunt îndeplinite cerinţele legii, respectiv denunţul inculpatului să se fi finalizat cu trimiterea în judecată a persoanei la care s-a făcut referire în denunţ.
În speţă, din actele dosarului, nu rezultă îndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, simplul denunţ al inculpatului nefiind de natură să atragă automat aplicarea acestor dispoziţii legale. Faţă de aceste aspecte, criticile formulate de inculpat sub aspectul greşitei individualizări judiciare a pedepsei, nu sunt întemeiate, hotărârilor pronunţate fiind legale şi temeinice, atât sub aspectul criticilor invocate de inculpat, dar şi sub celelalte aspecte ce pot fi supuse analizei instanţei de recurs, din oficiu.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.V. împotriva deciziei penale nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Va deduce durata arestării preventive a recurentului inculpat de la 24.01.2006 la 13.02.2007.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I S P U N E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ţ.V. împotriva deciziei penale nr. 827/ A din 08 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 24 ianuarie 2006 la 13 februarie 2007.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 799/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 216/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
