ICCJ. Decizia nr. 391/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 391/2007
Dosar nr. 48796/3/2005
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 685 din 8 iunie 2006 pronunţată în dosarul nr. 48796/3/2005 al Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, s-au respins, ca neîntemeiate, cererile de schimbare a încadrării juridice dată faptelor prin rechizitoriu în infracţiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen., pentru inculpata P.N. şi respectiv, în infracţiunile prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a) şi f) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., pentru inculpatul D.V.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpata P.N. la un an şi 6 luni închisoare.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii de la 30 noiembrie 2005 la 1 decembrie 2005.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., a achitat pe inculpata P.N. pentru infracţiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., (modificat prin Legea nr. 160/2005 ) cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen.
În baza art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul D.V. la 5 ani închisoare şi a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani, conform art. 65 C. pen., după executarea pedepsei principale.
În baza art. 239 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen. (modificat prin Legea nr. 160/2005) a condamnat pe inculpatul D.V. la o pedeapsă de 4 ani închisoare şi a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de un an după executarea pedepsei principale.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen. şi art. 35 C. pen., a contopit pedepsele şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi a interzis drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 30 noiembrie 2005 la zi.
În baza art. 350 C. pen., a menţinut starea de arest a inculpatului D.V.
A constatat că partea vătămată S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A obligat pe fiecare inculpat la câte 3.000.000 lei ROL cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut, că în ziua de 30 noiembrie 2005, în jurul orei 14,00, inculpaţii D.V. şi P.N. se deplasau cu autobuzul liniei 123 în direcţia Piaţa Unirii.
La data respectivă, lucrători din cadrul Secţiei 25 Poliţie se aflau în misiune urmând să-şi desfăşoare activitatea şi pe linia autobuzului 123.
În aceste împrejurări, una dintre echipele de flagrant, formată din agent şef adjunct C.D., agent C.T. şi agent N.R., s-a urcat în maşina 123, unde au fost observate două persoane, un bărbat şi o femeie ce se agitau împingând călătorii, situaţie în care au anunţat telefonic pe agent S.M. care se afla în autobuzul liniei 124, solicitându-i să urce în maşină pentru a se efectua o mai bună supraveghere a persoanelor suspecte. La staţia RATB MALL agentul S.M. a urcat în autobuzul 123 pe uşa de la mijloc şi a rămas pe scara autobuzului, datorită aglomeraţiei, lângă cei doi suspecţi, respectiv inculpaţii din cauza de faţă, poziţionându-se cu faţa spre uşă şi spatele spre interiorul autobuzului.
Cei doi inculpaţi au observat că buzunarul gecii părţii vătămate (lucrătorul de poliţie) este deschis şi s-au hotărât să sustragă telefonul mobil, sens în care inculpata P.N. a împins-o pe partea vătămată în spate şi a mascat cu propria geacă buzunarul gecii acesteia iar inculpatul D.V., profitând de faptul că partea vătămată s-a dezechilibrat, a introdus mâna în buzunarul stâng al gecii de unde a sustras telefonul mobil.
Partea vătămată a simţit că cineva îi umblă în buzunar, moment în care s-a întors brusc şi l-a surprins pe inculpatul D.V. cu telefonul în mână, fapt pentru care a strigat „Poliţia" şi a scos legitimaţia de serviciu. Inculpatul a încercat să paseze telefonul inculpatei P.N., ce se afla în spatele său şi a îmbrâncit-o pe partea vătămată, lovind-o cu pumnul în zona umărului stâng, pentru a-şi asigura scăparea.
Partea vătămată a încercat să-l imobilizeze pe inculpatul D.V. apucându-l cu mâna de partea din faţă a gecii şi, deschizându-se uşile autobuzului, l-a tras spre ieşire pentru a coborî scările, însă inculpatul a opus rezistenţă, s-a dezechilibrat şi a căzut pe scări, lovindu-se în zona arcadei stângi, după care s-a ridicat imediat şi a continuat să se îmbrâncească cu partea vătămată pentru a nu fi imobilizat.
În tot acest interval de timp, inculpata P.N. s-a manifestat deosebit de agitat prin ţipete şi vociferări, protestând la acţiunea poliţistului de imobilizare a inculpatului D.V., concubinul său.
Datorită atitudinii manifestată de inculpată s-a încercat şi imobilizarea acesteia de către martorul L.L.E. (agent poliţie) şi, cum a continuat să ţipe, să se zbată, a intervenit între timp martorul N.R. (agent de poliţie) şi împreună au reuşit să o încătuşeze.
Faţă de cele reţinute, instanţa a apreciat că faptele inculpatului D.V. care, la data de 30 noiembrie 2005, în jurul orei 14.00, în timp ce se deplasa cu autobuzul liniei 123, între staţia RATB MALL şi staţia Piaţa Vitan, cu contribuţia inculpatei P.N., a sustras un telefon mobil marca Nokia 3410 din buzunarul agentul S.M. şi fiind surprins de acesta, l-a îmbrâncit şi lovit cu pumnul în umărul stâng, după ce-şi declinase calitatea de poliţist, încercând astfel să-şi asigure scăparea, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie în concurs cu infracţiunea de ultraj, victima violenţei fiind un funcţionar care îndeplinea o funcţie ce implica exerciţiul autorităţii de stat.
Reacţia inculpatei, aşa cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, nu poate fi calificată drept o acţiune agresivă îndreptată împotriva părţii vătămate, cu scopul de a oferi posibilitatea concubinului său să scape, această susţinere nefiind confirmată de partea vătămată şi nici de martorii oculari D.I. şi P.C., care au asistat la întreaga activitate infracţională, din momentul pregătirii acesteia şi până la consumarea infracţiunii.
Având în vedere aceste considerente, în contextul împrejurărilor şi modului în care a avut loc comiterea infracţiunii de tâlhărie şi cum orice dubiu profită inculpatului, instanţa a apreciat, în ceea ce o priveşte pe inculpata P.N., că nu poate fi reţinut ca realizat conţinutul constitutiv al infracţiunii de ultraj sub nici unul din elementele sale.
În consecinţă, potrivit art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. pen., a fost achitată inculpata P.N. pentru infracţiunea de ultraj prevăzută de art. 239 alin. (3) C. pen., cu referire la art. 239 alin. (2) C. pen.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel inculpaţii D.V. şi P.N., criticând-o ca netemeinică şi nelegală pentru greşita încadrare juridică a faptelor în infracţiunea de tâlhărie în loc de furt, pentru inculpata P.N. şi a agravantei prevăzute de art. alin. (21) lit. a) din art. 211 C. pen., în cazul inculpatului D.V., pentru greşita reţinere a infracţiunii de ultraj în cazul inculpatului D.V. şi greşita individualizare a pedepselor în cazul ambilor inculpaţi.
Prin Decizia penală nr. 667/ A din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis apelul inculpatei P.N. declarat împotriva sentinţei penale nr. 685 din 08 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosarul nr. 48796/3/2005, care a fost desfiinţată în parte şi, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen., dispunându-se suspendarea condiţionată a executării pedepsei de un an şi 6 luni închisoare pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni.
S-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
S-a respins, ca nefondat, apelul inculpatului D.V., menţinându-se starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale pentru inculpatul D.V., respectiv intervenţia legii mai favorabile, precum şi pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării greşite a pedepsei aplicate inculpatei P.N., solicitând menţinerea soluţiei instanţei de fond.
Totodată, împotriva ambelor hotărâri au declarat recurs inculpaţii, criticându-le pentru nelegalitate pentru motivele arătate pe larg în practicaua prezentei decizii.
Examinând Decizia recurată în raport de criticile formulate, prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 10, 17 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
I. În ceea ce priveşte recursul declarat de parchet, acesta este întemeiat numai în ceea ce priveşte omisiunea instanţei de apel de a se pronunţa pe cererea formulată de apelantul inculpat D.V. de a i se aplica dispoziţiile legii mai favorabile (Legea nr. 278/2006) cu privire la infracţiunea de ultraj reţinută în sarcina sa.
Cum instanţa de apel nu s-a pronunţat în nici un fel asupra acestei cereri exprese a inculpatului, ce constituia unul dintre motivele de apel, Înalta Curte apreciază că este incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., astfel că în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de parchet şi de inculpatul D.V., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel.
Referitor la critica formulată de parchet faţă de modalitatea de executarea pedepsei aplicate inculpatei P.N., Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, instanţa de apel făcând o justă individualizare a pedepsei, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), întrucât în raport cu împrejurările comiterii faptei, cu participaţia inculpatei, precum şi faţă de circumstanţele personale ale acesteia, fără antecedente penale, are doi copii minori în întreţinere, a recunoscut săvârşirea faptei, scopul pedepsei poate fi atins şi fără privarea de libertate.
II. În ceea ce priveşte critica din recursul inculpaţilor vizând greşita încadrare juridică dată faptei de tâlhărie care, în opinia apărării, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, respectiv complicitate la această infracţiune, Înalta Curte apreciază că este nefondată, în mod corect instanţa de fond şi cea de apel reţinând că activitatea desfăşurată de inculpata P.N. constituie coautorat la infracţiunea de tâlhărie pentru că aceasta a săvârşit acte de executare nemijlocită, constând în împingerea părţii vătămate şi mascarea cu propria haină a buzunarului gecii acesteia, astfel încât inculpatul D.V. să poată sustrage portofelul. Apărarea inculpatei cum că nu a avut o înţelegere prealabilă cu inculpatul pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie şi deci sunt incidente dispoziţiile art. 28 alin. (2) conform cărora „circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participanţilor numai în măsura în care aceştia le-au cunoscut sau le-au prevăzut", chiar dacă ar fi admisă, nu ar putea conduce la schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat, întrucât din împrejurările în care a fost comisă aceasta, într-un mijloc de transport în comun, aglomerat, precum şi din experienţa anterioară a inculpaţilor în ceea ce priveşte furtul din buzunare reiese că inculpata a prevăzut că în orice moment activitatea ilicită a inculpatului ar putea fi descoperită şi că acesta ar putea utiliza violenţe ca să-şi asigure scăparea.
Pe de altă parte, nu poate fi primită nici apărarea inculpatului că nu a exercitat violenţe asupra părţii vătămate, ci doar a încercat să se elibereze din strânsoarea acestuia care îl sufoca, întrucât art. 211 C. pen., încriminează întrebuinţarea oricăror violenţe, inclusiv pentru ca făptuitorul să-şi asigure scăparea.
În ceea ce priveşte critica vizând individualizarea pedepselor aplicate inculpatului D.V., aceasta urmează a fi analizată cu ocazia rejudecării apelului, în raport şi eventuala aplicare a legii mai favorabile.
Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursurile formulate de parchet şi de inculpatul D.V., va casa Decizia recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la instanţa de apel numai cu privire la acest inculpat, pentru motivele arătate la pct. I.
Totodată, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpata P.N., ca nefondat.
În ceea ce priveşte starea de arest a inculpatului D.V., Înalta Curte constată că temeiurile care au stat la baza arestării preventive, art. 148 lit. f C. proc. pen., subzistă iar menţinerea acestei măsuri este necesară pentru buna desfăşurare a procesului penal şi este justificată de pericolul concret pe care-l prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, condamnat anterior pentru infracţiuni contra patrimoniului.
Conform dispoziţiilor. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta - inculpată P.N. va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 667/ A din 19 septembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Casează în parte Decizia recurată numai în partea privind pe inculpatul D.V. şi trimite cauza spre rejudecare instanţei de apel.
Menţine starea de arest a inculpatului.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata P.N. împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurenta inculpată P.N. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 24 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 386/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 409/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
