ICCJ. Decizia nr. 44/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 44/2007
Dosar nr. 29541/3/2006
Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1077 din 29 septembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul R.F.G., la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus prevenţia de la 12 august 2006, la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 şi 346 C. proc. pen., raportat la art. 998 – art. 999 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 6700 RON, daune morale, către partea civilă O.M.
Inculpatul a fost obligat la 400 RON cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, în ziua de 11 august 2006, în jurul orelor 15,45, partea vătămată s-a deplasat la un bancomat B.C.R., cu intenţia de a scoate o sumă de bani în timp ce ţinea telefonul în mână pentru a scoate cardul, inculpatul R.F.G. a trecut, în fugă, pe lângă el şi i-a smuls portofelul din mână.
Inculpatul, după sustragerea portofelului, a continuat să fugă, fiind urmărit de partea vătămată şi martorii M.C. şi T.M.F., care se aflau în zonă şi au fost alertaţi de strigătele părţii vătămate, care au văzut că aceasta urmărea un individ care avea, în mână, un portofel.
Inculpatul a reuşit să scape de urmărire, pierzându-se în spatele unor blocuri, dar a continuat să alerge, a deschis portofelul şi din interior a luat 1.200 RON în bancnote de 100 şi 50 RON, 380 Euro în bancnote de 100 şi 20 Euro şi 205 dolari S.U.A. în bancnote de 20 dolari S.U.A., 3 dolari S.U.A. şi un dolar.
În ziua de 12 august 2006, în timp ce se afla în Piaţa Niki Scorpion, împreună cu concubina sa, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie, asupra sa fiind găsite bancnote de 1.000.000 şi 500.000 ROL, 100, 10, 5 şi 1 RON, trei bancnote de 100 Euro, o bancnotă de 20 dolari S.U.A., una de 2 dolari S.U.A. şi trei de un dolar.
Banii găsiţi asupra inculpatului i-au fost predaţi părţii vătămate pe bază de proces verbal, prejudiciul fiind astfel recuperat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate, având în vedere faptul că este tatăl unui copil şi se aşteaptă să se nască al doilea.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 743 din 30 octombrie 2006, a respins, ca nefundat, apelul inculpatului, a dedus prevenţia de la 12 august 2006, la zi, a menţinut starea de arest a inculpatului apelant şi l-a obligat la 200 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON onorariu pentru avocatul din oficiu se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.F.G. solicitând casarea hotărârilor pronunţate, schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de tâlhărie în cea de furt şi reducerea pedepsei aplicate.
Recursul este nefondat.
Din examinarea actelor dosarului se constată că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului R.F.G. în săvârşirea la data de 11 august 2006 a infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., asupra părţii vătămate O.M.
Probele administrate au atestat că inculpatul, prin violenţă a deposedat partea vătămată de un portofel.
În acest sens sunt declaraţiile martorilor M.C.P., T.M.F., a martorului asistent F.F., raportate la declaraţia părţii vătămate, procesele verbale de cercetare la faţa locului, de depistare a inculpatului din grup de către martorii M.C.P. şi T.M.F.
De altfel şi inculpatul a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.
În cauză se constată şi că instanţa de apel, la dozarea pedepsei a avut în vedere pe lângă pericolul social al faptei, atât împrejurările în care aceasta s-a comis, aspecte care se regăsesc în cuantumul pedepsei aplicate.
Întrucât criticile din recurs sunt neîntemeiate, iar din analiza actele dosarului nu se constată existenţa unor cazuri de casare din cele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., care por fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) din acelaşi cod, urmează a respinge recursul inculpatului cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 august 2006, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.F.G. împotriva deciziei penale nr. 743 din 30 octombrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 12 august 2006 la 9 ianuarie 2007.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 437/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215... | ICCJ. Decizia nr. 332/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
---|