ICCJ. Decizia nr. 4179/2007. Penal. Infractiuni la legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe (Legea nr.8/1996). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4179/2007
Dosar nr. 1094/42/2007
Şedinţa publică din 11septembrie 2007
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 68 din 27 martie 2007, Tribunalul Buzău, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. b1) C. proc. pen., cu referire la art. 181 C. pen., a achitat pe inculpatul N.G. pentru infracţiunile prevăzutăîn art. 1399 şi art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
În baza art. 181 C. pen., cu referire la art. 91 lit. c) C. pen., a aplicat inculpatului o amendă de 1000 lei.
A constatat că prejudiciile cauzate părţilor civile M.C. şi E.A.I. au fost acoperite prin plată.
Pentru a se pronunţa astfel prima instanţă a reţinut, în esenţă, ca inculpatul în calitate de administrator al SC Z.C. SRL Buzău, autorizată să desfăşoare şi activităţi comerciale de telecomunicaţii a cumpărat în anul 1995 de la 2 societăţi comerciale un număr de 14 calculatoare Pentium III, fără să cumpere şi licenţele de funcţionare. Cele 14 sisteme de calcul au fost instalate într-o sală de internet, la sediul firmei unde numitul S.D.G., l-a solicitarea inculpatului, le-a instalat sisteme de operare şi programe de jocuri electronice pe calculator fără existenţa licenţelor de la firmele care deţineau drepturile de autor, respectiv de la M.C. şi E.A.I.
La controlul efectuat de organele de poliţie s-a stabilit că 12 dintre acestea se aflau în stare de funcţionare şi aveau instalate 12 sisteme de operare Windows 98 şi 13 jocuri electronice fără licenţă.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv: procesele – verbale de sesizare din oficiu, de cercetare, documentele de achiziţionare a calculatoarelor şi ale societăţii, adresele de constituire de părţi civile, precum şi declaraţiile inculpatului.
Fiind audiat pe parcursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, iar în faza cercetării judecătoreşti a plătit părţilor civile despăgubirile solicitate de acestea.
Prin Decizia penală nr. 103 din 15 iunie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva sentinţei penale nr. 68/2006 pronunţată de Tribunalul Buzău şi a admis apelul declarat de inculpatul N.G. împotriva aceleiaşi sentinţe, pe care a desfiinţat-o şi, în consecinţă:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul N.G., pentru infracţiunea prevăzută de art. 1399 şi art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996 cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Împotriva sus-menţionatei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti pentru cazul de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., susţinând că a fost comisă o gravă eroare de fapt, ce a avut drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare.
S-a mai susţinut că soluţia instanţei de apel este nelegală, întrucât în mod greşit au fost interpretate probele administrate, iar sentinţa instanţei de fond este netemeinică, greşit reţinându-se că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, în concluzie solicitându-se casarea celor două hotărâri pronunţate şi condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzutăde art. art. 1399 şi art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Analizând Decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea constată că soluţia instanţei de apel este nelegală întrucât s-a dat o interpretare greşită probelor administrate, reţinând numai aspectele care au condus la o soluţie favorabilă inculpatului.
Astfel, la dosarul de urmărire penală se afla un proces verbal încheiat de lucrătorii de poliţie din data de 11 aprilie 2006, în prezenţa martorului N.F. act din care reiese că în sala de internet se aflau 14 calculatoare, din care 12 erau în stare de exploatare cu sisteme de operare instalate, deci în funcţiune. Acest proces – verbal a fost semnat fără obiecţiuni atât de administratorii societăţii, cât şi de martorul asistent, care nu a invocat nici un moment că este proprietarul calculatoarelor.
Această situaţie de fapt prezentată în procesul verbal este confirmată şi de inculpat, care în declaraţiile date în faza de urmărire penală recunoaşte că a pus în funcţiune sisteme de operare şi jocuri pe cele 12 calculatoare, fără a avea licenţă de funcţionare.
În acelaşi sens este şi declaraţia martorului N.F. aflată la dosarul de urmărire penală din care rezultă că instalarea jocurilor şi a sistemelor de calcul Windows 98 s-a realizat în perioada 2005 – aprilie 2006 şi că el îndeplinea funcţia de administrator de reţea la SC Z.C. SRL.
Apărările inculpatului, în sensul că ulterior achiziţionării calculatoarelor le-a vândut fiului său (şi el autorizat în desfăşurarea unor activităţi comerciale) sunt nerelevante în cauză, având în vedere că din facturile fiscale aflate la dosarul de urmărire penală rezultă că inculpatul a achiziţionat calculatoarele în numele societăţii pe care o administra, le-a instalat într-o încăpere din cadrul societăţii sale şi le-a pus în exploatare, loc în care au şi fost găsite la data controlului.
Motivarea instanţei de apel în sensul că cele 14 calculatoare găsite la sediul societăţii sunt proprietatea fiului inculpatului, persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi comerciale, că acesta a contactat un specialist pentru a le pune în funcţiune vine în contradicţie cu actele dosarului.
Astfel, din autorizaţia emisă de Primăria Buzău rezultă că N.F. este autorizat să efectueze doar acte de comerţ cu amănuntul prin standuri şi pieţe cu articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte şi în nici un caz nu avea o autorizaţie de a furniza servicii de internet, astfel încât să se justifice achiziţionarea calculatoarelor.
Mai mult, din declaraţiile lui S.D. rezultă că a fost contactat de B.N., fiul inculpatului, altul decât cel ce susţine că este proprietarul calculatoarelor, în numele firmei SC Z.C. SRL, pentru a remedia unele defecţiuni. La momentul deplasării a constatat că cele 12 calculatoare aveau instalate sistemele Windows 98 şi că nu aveau licenţă pentru că, dacă se cumpăra dreptul de proprietate, pe unităţile centrale urma să fie lipit un timbru.
Faţă de cele arătate, Curtea constată că, în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că există un dubiu puternic cu privire la vinovăţia inculpatului şi a dispus achitarea acestuia, întrucât prin coroborarea tuturor probelor administrate, s-a făcut dovada că el este autorul faptelor deduse judecăţii.
Astfel, activitatea inculpatului de a reproduce pe calculatoare programul de operare Windows 98 şi programele de jocuri electronice, fără să-i fie cesionate, în condiţiile legii drepturile de autor asupra acestor programe, întruneşte elementele constitutive ale faptei incriminate în art. 1399 din Legea nr. 8/1996.
Închirierea jocurilor electronice instalate şi transmise prin reţeaua de calculatoare, fără autorizarea proprietarilor ce deţin drepturi de autor asupra acestor jocuri întruneşte elementele constitutive ale faptei incriminate prin art. 1396 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.
Însă, în mod corect instanţa de fond a apreciat că faptele reţinute anterior, comise cu vinovăţie de inculpat, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, întrucât instalarea fără obţinerea licenţei s-a făcut pe un număr mic de calculatoare, nu sunt probe certe că închirierea jocurilor pe calculator s-ar fi făcut unui număr mare de persoane şi că inculpatul ar fi obţinut astfel de venituri ilicite consistente sub aspectul laturii subiective a faptelor, demonstrat fiind faptul că inculpatul prin gradul redus de cunoştinţe în domeniul calculatoarelor nu a realizat pe deplin consecinţele faptelor sale.
Nu în ultimul rând, se reţine că acesta în timpul cercetării judecătoreşti a plătit părţilor civile despăgubirile solicitate, fiind astfel acoperite prejudiciile cauzate.
Ca atare, recursul fiind fondat, Curtea urmează a-l admite în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a casa Decizia pronunţată şi a menţine sentinţa instanţei de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti împotriva deciziei penale nr. 103 din 15 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, privind pe inculpatul N.G.
Casează Decizia penală atacată şi menţine sentinţa penală nr. 68 din 27 martie 2007 a Tribunalului Buzău.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4170/2007. Penal. Traficul de droguri (Legea... | ICCJ. Decizia nr. 4188/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
