ICCJ. Decizia nr. 4092/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4092/2007
Dosar nr. 229/45/2007
Şedinţa publică din 04 septembrie 2007
Asupra recursului de faţă, din actele dosarului rezultă următoarele:
Prin rezoluţia nr. 121/P/2006 din 5 februarie 2007 dată de procurorul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauza privind pe procurorul L.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), reţinându-se, în esenţă că activitatea desfăşurată de către aceasta, în instrumentarea dosarului 5166/P/2005 în care figurează ca parte vătămată soţia petentului H.D.C., H.A.A. s-a derulat cu respectarea normelor legale.
Prin ordonanţa dată în dosarul nr. 5166/P/2005 procurorul L. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.E.I. şi aplicarea acestuia a unei sancţiuni administrative (în cuantum de 3.000.000 lei vechi), în baza art. 11 pct. 1 lit. b) şi art. 10 lit. b1), raportat la art. 2491 C. proc. pen., art. 90 şi 91 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g) şi i) C. pen., prin aceeaşi ordonanţă, în temeiul art. 228, raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. şi art. 51 C. pen., faţă de făptuitorii V.A.C. şi R.E.T.
Pentru a da soluţiile anterior menţionate, procurorul a administrat toate probele necesare stabilirii situaţiei de fapt, respectiv declaraţiile părţii vătămate, a martorilor, a învinuiţilor, analizând totodată actele întocmite de organele de poliţie şi raportul de expertiză medico-legală (privind tulburările de comportament ale învinuitului P.).
Faţă de soluţia dată de procurorul L., petentul a formulat plângere, arătând că are calitatea de parte vătămată a infracţiunii de furt instrumentată de procuror fiind proprietar şi utilizator al autoturismului asupra căruia s-au exercitat actele învinuitului P. şi ale făptuitorilor. A mai arătat petentul că starea de fapt şi încadrarea juridică a faptelor au fost reuşit reţinute de către procurorul L., solicitând trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor şi indicând faptul că modul de cercetare a cauzei în care figura ca parte vătămată întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor având ca autor pe procurorul L.
Având în vedere plângerea petentului, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi a efectuat cercetări privind aspectele reclamate de petent şi prin rezoluţia din 5 februarie 2007 dată de procurorul acestui parchet, în dosarul nr. 162/P/2006, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen. şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de procurorul L.N. constatându-se că acesta şi-a îndeplinit corect atribuţiile de serviciu (în instrumentarea dosarului nr. 5166/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi), fapta reclamată de petent, respectiv infracţiunea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), neexistând deoarece procurorul a evaluat corect probele administrate şi a adoptat soluţia cu respectarea legii.
Plângerea formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia din 6 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. 163/II/2/2007.
Împotriva soluţiei dată în dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, nr. 121/P/2006 petentul a formulat plângere, în temeiul art. 2781 C. proc. pen., sesizând Judecătoria Iaşi, instanţă care prin sentinţa nr. 959 din 30 martie 2007, dosar nr. 5028/245/2007, şi-a declinat competenţa, în baza art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., coroborat cu art. 281 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., în favoarea Curţii de Apel Iaşi.
Curtea de Apel Iaşi, secţia penală, prin sentinţa penală nr. 20 din 24 mai 2007, dosar 229/45/2007, a respins plângerea petentului, ca nefondată, şi a menţinut rezoluţia nr. 121/ P din 5 februarie 2007.
A fost obligat petentul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a analizat atât modul de instrumentare a dosarului 5166/P/2005 cât şi modul de soluţionare a plângerilor petentului şi adresate parchetului.
Sub aspectele indicate anterior, Curtea a arătat că plângerea petentului în care se referă la calitatea şi coparticiparea procesuală a făptuitorilor din dosarul nr. 5166/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, greşita încadrare a faptelor, respectiv furt calificat şi nu tâlhărie vizează ordonanţa dată de procurorul L.N., petentul arătând că neregularităţile actului procesual emis de procuror pot fi calificate drept abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, infracţiune prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) Curtea de Apel Iaşi a indicat totodată că aspectele invocate drept critică de către petent şi-ar fi găsit examinarea în condiţiile în care ordonanţa ar fi fost atacată pe calea plângerii de procurorul ierarhic potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen. şi ulterior prin plângere la instanţa de judecată.
Pe de altă parte, analizând conţinutul juridic şi constitutiv al infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), instanţa de fond a arătat că fapta se poate comite numai cu prilejul efectuării unui act de serviciu la care făptuitorul era îndreptăţit să procedeze, urmarea faptei constând în atingerea adusă relaţiilor de serviciu, fiind condiţionată de existenţa unei vătămări a intereselor unei persoane fizice.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că procurorul acuzat de săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), şi-a desfăşurat activitatea cu respectarea dispoziţiilor procedurale şi că soluţia sa poate sau putea face obiectul plângerii formulate potrivit legii. Procurorul Parchetului de pe lângă curtea de Apel Iaşi, dispunând corect neînceperea urmării penale faţă de procurorul L.N., faţă de inexistenţa faptei.
Împotriva acestei soluţii, a declarat recurs petentul H.D.C., în termen lega, fără a-l motiva.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Analizând hotărârea recurată, în temeiul art. 38514 raportat la art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că hotărârea de fond a realizat o analiză exhaustivă atât a situaţiilor adiacente, dar care constituie, în fapt fondul criticilor şi plângerii petentului, cât şi a rezoluţiei concret atacate de către recurentul petent, prima instanţă efectuând astfel aprecieri evident întemeiate cu privire la problemele cu care a fost sesizată, în exercitarea rolului activ conform art. 287 C. proc. pen.
Din lectura şi verificarea hotărârii de fond rezultă, fără putinţă de tăgadă, atât activităţile desfăşurate de către intimata L.N. cât şi soluţia ofertă atât de aceasta în derularea activităţii sale de serviciu, aspecte care ar fi putut justifica o plângere întemeiată pe dispoziţiile art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Instanţa de fond a arătat în acest sens, în mod just, ulterior reanalizării rezoluţiei atacate cât şi a ordonanţei procurorului L. (dată în dosarul nr. 5166/P/2005), că intimata a respectat normele procesuale în activitatea desfăşurată, dând soluţia din dosarul nr. 5166/P/2005 exclusiv în baza probelor administrate potrivit legii, iar împrejurarea că recurentul petent dorea tragerea la răspundere şi a altor persoane în afara celor reţinute în dosarul nr. 5166/P/2005 nu poate constitui o vătămare a intereselor sale care să justifice şi să întemeieze o soluţie de neîncepere a urmăririi penale faţă de procurorul ce a instrumentat cauza pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), petentul-recurent având posibilitatea şi dreptul de a formula plângere împotriva ordonanţei dată în dosarul nr. 5166/P/2005 în modul şi termenele prevăzute de legea procesual penală.
Aşadar, concluzionând, Înalta Curte va reţine că în mod corect prima instanţă a respins ca nefondată plângerea petentului H.D.C., având în vedere că cercetările şi actele premergătoare efectuate faţă de intimata L.N. nu au oferit elemente din care să rezulte realizarea conţinutului infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, sub aspectul laturii obiective şi subiective, fapta neexistând şi deci justificându-se soluţia de neîncepere a urmăririi penale pe acest temei faţă de intimata L.N.
Pentru considerentele indicate anterior, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul urmează a fi respins, ca nefondat, hotărârea de fond urmând a fi menţinută.
În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat recurentul petent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul H.D.C. împotriva sentinţei penale nr. 20 din 24 mai 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 100 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 4 septembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4059/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 4165/2007. Penal. Omorul calificat (art. 175... → |
|---|
