ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Sentinţa nr. 434/2007

Dosar nr.1344/1/2007

Şedinţa publică din 19 iunie 2007

Asupra plângerii de faţă;

în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 12 februarie 2007 s-a înregistrat, sub nr. 1344/1/2007, pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, cererea petiţionarei SC G. SA ANINOASA, prin care aceasta arată că înţelege să facă plângere împotriva rezoluţiei nr. 80/D/P/2005 din data de 29 ianuarie 2007, pronunţată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T.

La data de 03 aprilie 2007 s-a înregistrat, sub nr. 3348/1/2007, plângerea aceleiaşi petiţionare împotriva ordonanţei nr. 131/2007 din data de 12 martie 2007 pronunţată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T.

Având în vedere că ambele plângeri formulate de petiţionară vizează soluţia de neurmărire penală dispusă în dosarul nr. 80/D/P/2005 pronunţată de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., la termenul din 19 iunie 2007 s-a luat măsura conexării dosarului nr. 3348/1/2007 la dosarul nr. 1344/1/2007.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că petiţionara a indicat greşit data rezoluţiei pronunţată în dosarul nr. 80/D/P/2005. Această rezoluţie a fost emisă de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T. la data de 25 iulie 2005.

Data de 29 ianuarie 2007 precizată de petiţionară este data la care aceasta a primit, urmare solicitării, de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., o înştiinţare cu privire la soluţia dispusă în dosarul nr. 80/D/P/2005.

De asemenea, petiţionara a indicat greşit data ordonanţei nr. 131 ca fiind 12 martie 2007. Data la care a fost emisă ordonanţa nr. 131 este 28 februarie 2007, comunicarea acestei ordonanţe fiind efectuată la data de 12 martie 2007.

Prin rezoluţia din 25 iulie 2005, pronunţată în dosarul nr. 80/D/P/2005 de Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.I.I.C.O.T., s-a dispus, între altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.M., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994, art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., ari 290 C. pen., art. 266 din Legea nr. 31/1990, art. 289, art. 291, art. 292, art. 246 raportat la art. 2481 C. pen., art. 244 C. pen. şi art. 178 din Legea nr. 141/1997, deoarece din actele de urmărire penală administrate în cauză nu a rezultat întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor.

Prin ordonanţa nr. 131 din 28 februarie 2007 s-a respins plângerea petiţionarei împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin rezoluţia din 25 iulie 2005 dată în dosarul nr. 80/D/P/2005.

În temeiul art. 2781 C. proc. pen., petiţionara SC G. SA ANINOASA s-a adresat cu plângere înaltei Curţi, în condiţiile evocate mai sus, declarându-se nemulţumită de soluţia de netrimitere în judecată a intimatului P.M.

Potrivit art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., plângerea împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată se adresează judecătorului de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

În speţă, cercetarea penală faţă de învinuitul P.M. s-a făcut pentru mai multe infracţiuni, inclusiv pentru infracţiunea prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) şi (5) C. pen., infracţiune ce se judecă în primă instanţă de tribunal, potrivit prevederilor art. 27 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

Intimatul nu are o calitate specială care ar putea atrage competenţa Înaltei Curţi aşa cum este reglementată de prevederile art. 29 pct. 1 C. proc. pen., astfel că plângerea petiţionarei urmează a fi trimisă spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba, tribunal în raza căruia s-a desfăşurat activitatea infracţională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Trimite cauza ce formează obiectul dosarului nr. 1344/1/2007 privind pe petiţionara SC G. SA ANINOASA, spre competentă soluţionare la Tribunalul Alba.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 iunie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond