ICCJ. Decizia nr. 462/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 462/2007
Dosar nr. 5199/1/2007
Şedinţa publică din 27 iunie 2007
Asupra cauzei penale de faţă:
Examinând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, petiţionara V.M. a formulat plângere împotriva rezoluţiei nr. 101/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata T.V. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP)
În motivarea plângerii, petiţionara a arătat că procurorul i-a încălcat dreptul la apărare întrucât nu i-a permis să formuleze o declaraţie completă în legătură cu infracţiunile comise de intimată şi nu a avut în vedere înscrisurile depuse la dosar;
- nu s-a pronunţat cu privire la încălcarea dispoziţiilor de procedură civilă privind comunicarea hotărârii civile în vederea exercitării căii de atac. În legătură cu acest aspect a arătat că nefiindu-i comunicată sentinţa nr. 2605/1997 nu a putut exercita calea de atac a apelului.
Prin concluziile scrise depuse la dosar cu ocazia judecării plângerii, petiţionara a solicitat admiterea plângerii în temeiul art. 2781 C. proc. pen. şi desfiinţarea rezoluţiei nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii; declararea ca fiind falsă legalizarea sentinţei nr. 2605/1997şi să se ia act că înţelege să se constituie parte civilă cu suma de 100.000 euro reprezentând despăgubiri materiale şi 100.000 euro despăgubiri morale, în contradictoriu şi cu Ministerul Finanţelor Publice.
Prin rezoluţia nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de T.V., judecător la Curtea de Apel Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că prin plângerea depusă la data de 21 februarie 2005 la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, declinată în favoarea Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin ordonanţa nr. 77/P/2006 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, persoana vătămată V.M. a sesizat printre altele că magistratul T.V., în calitate de preşedinte al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu cu ocazia aprobării cererii de legalizare a sentinţei civile nr. 2605/1997 a acestei instanţe.
Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin sentinţa civilă nr. 2605 din 4 martie 1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiată la data de 21 aprilie 1984 între V.M. şi V.A.V. din culpa ambilor soţi.
Ulterior, V.M. a formulat plângere penală prin care a sesizat mai multe aspecte, respectiv, că în acţiunea de divorţ V.A.V. a înscris un domiciliu şi un nume fals, că martorii audiaţi în cauză au dat declaraţii neadevărate şi că magistraţii N.A. şi S.G. au soluţionat în mod abuziv dosarul având ca obiect acţiunea de divorţ.
Aspectele menţionate mai sus au făcut obiectul dosarelor nr. 2912/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, nr. 337/P/2005 şi nr. 77/P/2006 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în toate aceste cauze dispunându-se neînceperea urmăririi penale faţă de persoanele reclamate.
în ce priveşte magistratul T.V. s-a reţinut că atât prin plângerea depusă iniţial la Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 2 Bucureşti cât şi în declaraţia dată în prezenta cauză, persoana vătămată a precizat că aceasta a aprobat cererea de legalizare a sentinţei civile nr. 2605/1997 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, formulată de fostul său soţ, deşi numele şi adresa indicate în respectiva cerere nu corespundeau cu numele şi adresa înscrise în dispozitivul sentinţei civile nr. 2605/1997. A precizat că în cererea de legalizare a hotărârii de divorţ, fostul soţ a omis să menţioneze cel de-al doilea nume al său, iar domiciliul înscris pe cerere, respectiv Bucureşti, sector 1 (adresa completă şi reală) este diferit faţă de cel cuprins în dispozitivul sentinţei, respectiv Bucureşti, str. Sf. Voievozi sector 1.
În acest context, persoana vătămată a apreciat că magistratul T.V. în calitate de preşedinte al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti a aprobat cererea de legalizare a sentinţei fără să verifice identitatea şi domiciliul real al fostului soţ.
În urma analizei actelor premergătoare efectuate în cauză s-a constatat că susţinerile persoanei vătămate cu privire la neconcordanţele dintre cele două înscrisuri sunt reale însă nu ating sfera ilicitului penal, nefiind urmarea vreunei acţiuni de falsificare, ci a unor omisiuni care nu sunt de natură să producă consecinţe juridice.
În aceste condiţii, împrejurarea că magistratul T.V. a aprobat cererea de legalizare formulată de V.A.V. în condiţiile menţionate mai sus nu poate realiza latura obiectivă a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau de neglijenţă în serviciu, prevăzută de art. 246 şi art. 249 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 298 NCP), iar faţă de împrejurarea că legalizarea hotărârii a fost făcută la cererea fostului soţ al persoanei vătămate, parte în dosarul nr. 6074/1996, nici urmarea acţiunilor incriminate de prevederile legale menţionate nu s-a produs.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionara V.M.
Plângerea petiţionarei nu este fondată.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, Înalta Curte constată că rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale faţă de intimata T.V. este legală şi temeinică.
Aşa cum rezultă din actele premergătoare efectuate în cauză, aprobarea de către intimata T.V., în calitatea pe care o avea de preşedinte al Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, a cererii de legalizare formulată de fostul soţ al petiţionarei, nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sau neglijenţă în serviciu, iar în urma acţiunilor incriminate de prevederile legale menţionate nu s-a produs nicio vătămare.
Neexistând în cauză nicio vătămare a intereselor petiţionarei şi nerezultând din actele premergătoare efectuate vreun indiciu cu privire la pretinsele infracţiuni reclamate, procurorul a reţinut în mod corect că neconcordanţele dintre cele două înscrisuri nu sunt de natură să producă consecinţe juridice, dispunând neînceperea urmăririi penale întrucât faptele nu există.
Pentru aceste considerente, plângerea formulată de petiţionară urmează a fi respinsă, ca nefondată, şi ca o consecinţă, va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU AESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionara V.M. împotriva rezoluţiei nr. lOl/P/2006 din 4 aprilie 2007 a Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Obligă petiţionara la plata sumei de 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică azi 27 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 434/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 63/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
