ICCJ. Decizia nr. 991/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 991/2007
Dosar nr. 2384/35/2006
Şedinţa publică din 22 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 487 din 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Beiuş, pronunţată în dosarul nr. 2001/2005, a fost respinsă plângerea introdusă de petentul B.I. împotriva rezoluţiei din 22 octombrie 1997 din dosarul nr. 923/P/1997 şi a referatelor din 16 iunie 2005 din dosarul 127/VIII.1/2005, 12 iulie 2005 din dosarul 183/VIII.1/2005 şi 8 noiembrie 2005 din dosarul nr. 251/VIII.1/2005 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în care nu s-a început urmărirea penală împotriva intimatului P.T.
A fost obligat petentul să plătească statului suma de 20 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, din cuprinsul actelor de la dosar nu s-au confirmat susţinerile petentului în sensul expedierii vreunei sume de bani către firma O. sau alte persoane şi nici faptul că acea sumă de bani ar fi ajuns în mâinile intimatului.
Petentul a formulat mai multe plângeri şi în dosarele menţionate mai sus, dar au fost respinse, ca nefondate şi ca nefondată părea şi plângerea formulată de petent în acest dosar în care s-a făcut referire la aceleaşi împrejurări care au fost analizate şi în dosarele anterioare.
Faţă de cele arătate mai sus, instanţa a respins plângerea petentului, având în vedere că pentru cele arătate în plângere au fost făcute cercetări penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş şi nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune în dauna avutului privat şi în sarcina intimatului nu s-a putut reţine această faptă penală.
Împotriva sentinţei mai sus arătate, în termen legal, a formulat recurs petentul B.I., menţionând că hotărârea este nelegală şi netemeinică, întrucât prima instanţă nu a luat în considerare probele pe care le-a depus la dosar, probe din care a rezultat că făptuitorul P.T. şi-ar fi însuşit suma de 3000 dolari S.U.A. care i se cuvenea lui ca urmare a muncii prestate în baza unui contract de prestări serviciu în Israel.
Prin Decizia penală nr. 363/ R din 23 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor, secţia penală, în dosarul nr. 334/2006, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefondat, recursul penal declarat de recurentul B.I. împotriva sentinţei penale nr. 487 din 01 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Beiuş pe care a menţinut-o în totul, obligând pe recurent să plătească statului suma de 100 RON cheltuieli judiciare în recurs.
Pentru a decide astfel, tribunalul a apreciat că, în mod corect s-a reţinut de prima instanţă că din probele administrate în cauză nu a rezultat că făptuitorul P.T. şi-ar fi însuşit suma de 3000 dolari S.U.A. ce-i revenea petentului pentru munca prestată în Israel. Astfel, din declaraţia martorului V.G. care a lucrat timp de 2 ani în Israel cu petentul a rezultat că în această perioadă banii le-au fost depuşi într-un cont în bancă, fiind ridicaţi personal de cei doi. Martorul V.G. a mai arătat că nu ştie ca făptuitorul P.T. sau fosta soţie a petentului să fi ridicat banii trimişi din Israel.
Susţinerea petentului în acest sens nu a fost dovedită cu nicio probă, din evidenţele Oficiului Poştal Uileacu de Beiuş, Oficiului Poştal nr. 1 Oradea, rezultând că, în perioada 01 ianuarie 1995 – 19 septembrie 1997, nu au fost trimise în ţară sume în valută pe numele petentului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul recurent B.I., solicitând casarea hotărârilor atacate, în sensul admiterii plângerii pe care a formulat-o.
În şedinţa publică din 21 septembrie 2006, reprezentanta parchetului a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de petent, acesta fiind declarat împotriva deciziei penale nr. 363/ R din 23 iunie 2006, pronunţată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. 334/2006, prin care a fost soluţionat recursul declarat de către petent împotriva sentinţei penale nr. 487 din 1 decembrie 2005 pronunţată de Judecătoria Beiuş.
Petentul şi-a susţinut recursul, considerând că avea deschisă această cale de atac împotriva deciziei pronunţată de Tribunalul Bihor.
Prin Decizia penală nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, pronunţată în dosarul nr. 2384/35/P/2006, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins, ca inadmisibil, recursul penal declarat de recurentul B.I. împotriva deciziei penale nr. 363/ R din 23 iunie 2006 pronunţată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 334/2006, pe care a menţinut-o în întregime.
A fost obligat recurentul să plătească statului suma de 100 lei RON cheltuieli judiciare din prezentul recurs.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art. 3851 lit. e) C. proc. pen., dispoziţii conform cărora pot fi atacate cu recurs deciziile pronunţate de tribunale ca instanţe de apel, petentul a uzat de o cale de atac inadmisibilă, câtă vreme tribunalul s-a pronunţat cu privire la recursul exercitat de petent împotriva hotărârii instanţei de fond, considerente faţă de care, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., a fost respins recursul, ca inadmisibil, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească în favoarea statului 100 lei RON cheltuieli judiciare în recurs.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs petiţionarul B.I., datat 15 octombrie 2006 şi înregistrat la Registratura Curţii de Apel Oradea sub nr. de intrare 2384/35/P/2006, la 18 octombrie 2006, fiind înaintat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, unde a fost înregistrat la Registratura Generală sub nr. 6757 la 24 noiembrie 2006 şi primit la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 27 noiembrie 2006, înregistrat sub nr. 2384/35/2006, fiind stabilit prim termen de judecată în mod aleatoriu la Completul 4 la data de 11 ianuarie 2007.
În motivele scrise de recurs, petiţionarul B.I. a arătat că hotărârea curţii de apel ca şi celelalte hotărâri ale instanţelor anterioare nu au întreprins nimic, respingând recursul, exprimându-şi nemulţumirea faţă de procurorul şef S.G. şi C.I., comandantul poliţiei, procuror V.M., procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Recurentul a arătat că a fost acuzat că nu a făcut recurs împotriva deciziei parchetului, că a avut avocat pe domnul S.I. din Oradea care după a doua plângere a fost bătut în faţa blocului şi sărbătorile de iarnă le-a făcut în comă la spitalul judeţean, iar el nu a primit nici un răspuns. De asemenea, a mai menţionat că banii au fost furaţi de V.A., casier la firmă când i-a trimis la M.N.C. din Oradea şi L.F. din Sălaj. Martori din ţară, respectiv Varga Gheorghe şi soţia sa care au venit la el acasă şi i-au spus că P. cu nişte oameni i-au scos bani. Totodată, a arătat că este foarte important, respectiv cei 5000 dolari S.U.A. au venit în 94 iar cei 3000 dolari S.U.A. au venit în 95 trimişi din bani personali ai lui M.A., patroana firmei O. în 92 şi a fiicei sale la firma I., bani care trebuie trimişi cu dobândă, bani scoşi cu ajutorul doamnei de la dispensar unde a fost băiatul mai mare şi cei cinci martori angajaţi, în frunte cu F.M. din Prisoca, vărul primarului şi călăuzit de fratele mai mare a lui F.V., vecinul lui de la nr. 50.
Motivelor de recurs le-au anexate fotocopiile deciziei penale nr. 452/R/2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, comunicărilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, referatelor din 12 iulie 2005, 16 iunie 2005, comunicării Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în dosarul nr. 127/VIII.1/2005, a sentinţei penale nr. 487 din 2 decembrie 2005 a Judecătoriei Beiuş, pronunţată în dosarul nr. 2001/2005, a cererii de chemare în judecată a numitului P.T.
În recurs, la termenul de judecată de la 11 ianuarie 2007, procedura de citare nu a fost îndeplinită cu intimatul P.T., în sensul că dovada de îndeplinire a procedurii de citare de la una din cele două adrese la care a fost citat s-a întors cu menţiunea „mutat de la adresă, noul proprietar nu permite afişarea".
Reprezentantul Ministerului Public a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului declarat, Decizia atacată fiind definitivă şi deci nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.
Înalta Curte, faţă de lipsa de procedură cu intimatul P.T., a amânat cauza la 22 februarie 2007, prorogând discutarea excepţiei invocate de către reprezentantul Ministerului Public, la termenul următor, când procedura va fi legal îndeplinită, intimatul P.T. urmând a fi citat prin afişare la Consiliul Local Oradea.
La termenul de astăzi, Înalta Curte a pus în discuţie, excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de recurentul petiţionar împotriva unei hotărâri definitive, invocată la termenul anterior de reprezentantul Ministerului Public.
Recurentul petiţionar a solicitat admiterea recursului declarat, arătând că martorii nu au fost citaţi niciodată.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a recursului, ca inadmisibil, deoarece în cauză a fost exercitată de petiţionar calea ordinară de atac a recursului care a şi fost soluţionată, calea de atac declarată de recurentul petiţionar, în prezent, fiind un al treilea recurs, în condiţiile în care Curtea de Apel Oradea a respins, ca inadmisibil, cel de-al doilea recurs, aşa încât, în consecinţă, recursul declarat de petiţionar este inadmisibil.
Examinând recursul declarat de petiţionarul B.I. împotriva deciziei pronunţate de curtea de apel, ca instanţă de recurs, în raport cu excepţia pusă în discuţie, Înalta Curte apreciază recursul petiţionarului ca fiind inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta.
Prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997 a Curţii Constituţionale publicată în M. Of. nr. 105 din 6 martie 1998 s-a constatat că art. 278 este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti, să se adreseze în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct.
Ca urmare a deciziei mai sus menţionate, legiuitorul a intervenit prin Legea nr. 281/2003, în sensul introducerii dispoziţiilor art. 2781 C. proc. pen., care stabilesc o procedură de soluţionare a plângerii împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată.
Astfel, potrivit art. 2781 C. proc. pen.
„(1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.
(2) În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevăzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
(4) Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedică soluţionarea cauzei. Când instanţa consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(5) La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie.
(6) La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire sau încetarea urmăririi şi apoi procurorului.
(7) Instanţa, judecând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Instanţa pronunţă una din următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmăririi penale, după caz. Dispoziţiile art. 333 alin. (2) se aplică în mod corespunzător;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primă instanţă şi căile de atac, aplicându-se în mod corespunzător.
(9) În cazul prevăzut la alin. (8) lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primă instanţă, îl constituie plângerea persoanei la care se referă alin. (1).
(10) Hotărârea instanţei pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice persoane ale căror interese legitime sunt vătămate.
(11) În situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a) persoana în privinţa căreia instanţa, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală, nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
(12) Instanţa este obligată să rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi să comunice, de îndată şi motivat, persoanei care a făcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvată."
Tot, prin Legea nr. 281/2003 la art. IX pct. 5 s-a prevăzut că: „În cazul rezoluţiilor de neîncepere a urmăririi penale, a ordonanţelor ori, după caz, a rezoluţiilor de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror până la intrarea în vigoare a prezentei legi, termenul de introducere a plângerii prevăzute în art. 2781 C. proc. pen., este de un an şi curge de la intrarea în vigoare a prezentei legi, dacă nu s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale."
Ulterior prevederi ale art. 2781 C. proc. pen., au fost modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi publicată în M. Of. nr. 677 din 7 august 2006 şi intrată în vigoare la 6 septembrie 2006.
Astfel, a fost modificat conţinutul alineatelor 1, 2, 3, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 12 şi s-a introdus alineatul 13 la art. 2781 C. proc. pen.
În sensul celor arătate legiuitorul a statuat că:
„(1) După respingerea plângerii făcute conform art. 275 – art. 278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în rechizitoriu.
(2) În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul prevăzut în alin. (1) curge de la data expirării termenului iniţial de 20 de zile.
(3) Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
(4) Persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
(6) La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea, persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale şi apoi procurorului.
(7) Judecătorul, soluţionând plângerea, verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(8) Judecătorul pronunţă una dintre următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată.
b) admite plângerea, prin sentinţă, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod corespunzător.
(10) Hotărârea judecătorului pronunţată potrivit alin. (8) lit. a) şi b) poate fi atacată cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt vătămate.
(11) În situaţia prevăzută în alin. (8) lit. a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevăzute în art. 10.
(12) Judecătorul este obligat să rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
(13) Plângerea greşit îndreptată se trimite organului judiciar competent."
Potrivit art. 385 1 alin. 1 lit. a) şi e ) anterior modificării prin dispoziţiile Legii nr. 356/2006, legiuitorul prevedea că" a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazul infracţiunilor menţionate în art. 279 alin. (2) lit. a), precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel, cu excepţia deciziilor prin care s-a dispus rejudecarea cauzelor."
În conformitate cu art. 3851 alin. (1) lit. a) şi e) C. proc. pen., aşa cum a fost modificat prin Legea nr. 356/2006 pot fi atacate cu recurs „a) sentinţele pronunţate de judecătorii în cazurile prevăzute de lege", precum şi „e) deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de tribunale, tribunale militare teritoriale, curţi de apel şi Curtea Militară de Apel."
Din conţinutul dispoziţiilor legale mai sus arătate, fie anterior, fie ulterior modificărilor survenite rezultă că hotărârea pronunţată în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., este supusă numai unei singure căi ordinare de atac, în sensul că sentinţa pronunţată este atacabilă cu recurs, în condiţiile art. 3851 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
De asemenea, în condiţiile art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., legiuitorul a prevăzut că sunt supuse recursului deciziile pronunţate de curţile de apel, ca instanţe de apel.
Or, din analiza cauzei a rezultat că prima instanţă, Judecătoria Beiuş s-a pronunţat ca instanţă de fond prin sentinţa penală nr. 487 din 2 decembrie 2005, în sensul respingerii plângerii introdusă de petiţionarul B.I. împotriva rezoluţiei din 22 octombrie 1997 din dosarul nr. 923/P/1997 şi a referatelor din 16 iunie 2005 din dosarul 127/VIII.1/2005, 12 iulie 2005 din dosarul 183/VIII.1/2005 şi 8 noiembrie 2005 din dosarul 251/VIII.1/2005 ale Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş în care nu s-a început urmărirea penală, hotărâre ce a fost atacată cu recurs de către petiţionarul B.I., recurs soluţionat prin respingere, ca nefondat, prin Decizia penală nr. 363/ R din 23 iunie 2006 a Tribunalului Bihor, secţia penală.
Decizia instanţei de recurs, la rândul ei a fost atacată din nou cu recurs de către petiţionarul B.I. la curtea de apel, recurs soluţionat prin Decizia penală nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 de către Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori, fiind respins, ca inadmisibil, recursul petiţionarului, aşa cum s-a arătat mai sus în amănunt.
Împotriva acestei din urmă decizii, petiţionarul B.I. a declarat din nou recurs ce face obiectul prezentei cauze.
Aşadar, Decizia atacată de către petiţionar a fost pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu Minori, ca instanţă de recurs, iar nu ca instanţă de apel.
Mai mult, în cauză petiţionarul B.I. a exercitat în afara căii ordinare de atac a recursului soluţionat de tribunal, încă de două ori aceeaşi cale de atac la curtea de apel şi respectiv, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În raport cu cele menţionate, Înalta Curte consideră că exercitarea în cauză, de către petiţionarul B.I. din nou a căii ordinare a recursului împotriva unei decizii pronunţate în recurs, ce are caracter definitiv, atrage inadmisibilitatea recursului declarat.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar B.I. împotriva deciziei penale nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petiţionar B.I. împotriva deciziei penale nr. 452/ R din 21 septembrie 2006 a Curţii de Apel Oradea, secţia penală şi pentru cauze cu minori.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 754/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 389/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
