ICCJ. Decizia nr. 2030/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 2030/2007
Dosar nr. 3145/45/2006
Şedinţa publică din 17 aprilie 2007
Deliberând asupra recursurilor de faţă, constată următoarele:
Tribunalul Vaslui, prin sentinţa penală nr. 271 din 12 iulie 2006 pronunţată în dosar nr. 209/89/2006, a dispus condamnarea următorilor inculpaţi, respectiv: M.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen., cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani; de asemenea, a fost condamnat, la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 cu aplicarea art. 74, 76 lit. c) C. pen.
S-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare, prin aplicarea regulilor concursului real de infracţiuni, şi de asemenea pedeapsa complementară prevăzută de art. 65 C. pen., prin interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 5 ani.
A fost condamnată inculpata U.N., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen.
A mai fost condamnată inculpata C.S., la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru trafic de persoane prevăzut de art. 12 pct. 2 lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 C. pen., art. 74 lit. a), art. 76 lit. c) C. pen. şi, la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) din OUG nr. 112/2001 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.
Pedeapsa rezultantă rămasă de executat a fost cea de 3 ani şi 6 luni închisoare.
A fost, de asemenea, condamnată şi inculpata U.R., la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen.
S-a dispus confiscarea de la inculpatul M.C. a sumei de 5200 EURO, în folosul statului.
Au fost respinse acţiunile civile formulate de părţile civile M.C., T.S.M., R.A.C., L.C.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Martora victimă M.C. provine dintr-o familie compusă din 7 persoane, iar singura sursă de venit o reprezintă salariul tatălui său, la nivelul salariului minim pe economie.
La începutul anului 2004, martora-victimă a fost abordată de către inculpaţii M.C. şi U.N., care, cunoscându-i starea materială precară în care se afla, i-au propus să meargă cu ei în Italia, unde o vor ajuta să se angajeze la un club, ca damă de companie. Cei doi inculpaţi i-au promis martorei-victime că ei vor suporta cheltuielile necesare obţinerii paşaportului, a deplasării în Italia, cheltuielile cu cazarea şi masa, urmând ca ea, martora-victimă, să le restituie aceste cheltuieli făcute după ce va începe să obţină venituri din activitatea pe care o va desfăşura la acel club.
Iniţial, martora-victimă M.C. nu a acceptat propunerea făcută de inculpaţi, însă, în perioada următoare, aceştia au insistat ca propunerea lor să le fie acceptată, fiind chiar invitată la locuinţa lor pentru a continua discuţiile. La una din vizitele făcute la domiciliul inculpaţilor, martorei-victime i-a fost prezentată o fată, pe nume Mariana, cei doi inculpaţi spunându-i că şi această fată urma să plece în Italia cu ajutorul lor. Ulterior, la o altă întâlnire, cei doi inculpaţi, cât şi inculpata C.S. i-au spus martorei-victime M.C. că numita M. a ajuns în Italia, că lucrează la acel bar unde ar obţine venituri însemnate.
Martora-victimă M.C. a acceptat în final propunerea făcută de inculpaţi şi de inculpata C.S., iar pe data de 2 iulie 2004 aceasta a ieşit din ţară, fiind însoţită de către M.C.
În Italia, inculpatul M.C. a dus-o pe martora-victimă M.C. în localitatea Udine, unde a întâlnit-o şi pe M., pe care o întâlnise anterior în locuinţa inculpaţilor şi identificată ca fiind I.M.R. şi care i-a spus martorei-victime că ea lucrează într-un bar, fără a da alte amănunte. Inculpatul M.C. i-a spus martorei-victime M.C. că din acel moment, sora sa, inculpata U.N., va avea grijă de ea. Inculpata U.N. a luat-o pe martora-victimă şi a dus-o într-un apartament cu două camere, în care inculpata locuia cu un concubin al ei, de origine albaneză şi un frate al acestuia, martora-victimă urmând a locui în aceeaşi cameră cu acesta din urmă. Inculpata U.N. i-a spus martorei-victime că va merge într-un club de noapte, unde va racola clienţi pe care să-i determine să consume băuturi alcoolice, să danseze în ţinută sumară, în faţa clienţilor, iar la cererea acestora, să întreţină raporturi sexuale. Martora-victimă a încercat să refuze o astfel de activitate, însă inculpata U.N. a ameninţat-o spunându-i că deja are multe datorii la ei şi că nu poate pleca, paşaportul fiindu-i luat de inculpaţi.
Martora-victimă M.C. a lucrat în clubul „Da Da Da" 5 săptămâni, ca damă de companie, sumele de bani obţinute fiind încasate de inculpata U.N. care, împreună cu concubinul ei de origine albaneză erau nemulţumiţi de încasări, agresând-o pe victimă. În final aceasta a reuşit să fugă cu ajutorul administratorului barului la care lucra.
M.C. nu s-a prezentat în instanţă pentru a fi audiată.
Inculpaţii au depus la dosarul cauzei, în cursul cercetării judecătoreşti o declaraţie olografă a martorei-victime M.C. în care arată că nu îşi menţine declaraţiile date la I.P.J. Vaslui şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui deoarece aceste declaraţii nu corespund în totalitate adevărului, fiind dictate de lucrătorul de poliţie.
Declaraţia dată de M.C. este o declaraţie extrajudiciară şi nu poate fi avută în vedere. Justificarea ei că declaraţiile i-au fost dictate de lucrătorul de poliţie nu poate fi primită atâta vreme cât declaraţiile acesteia au fost constante şi unele dintre ele au fost date în prezenţa unui avocat desemnat din oficiu.
În plus, după declaraţiile date şi după arestarea inculpaţilor M.C. şi U.N., inculpatele U.R. şi C.S., însoţite de U.M. au vizitat-o pe M.C. solicitându-i să-şi schimbe declaraţiile, aspect confirmat şi de martora N.E. (audiată atât în cursul urmăririi penale cât şi al cercetării judecătoreşti).
Plecarea martorei-victime M.C. din ţară împreună cu inculpatul M.C. este confirmată şi de relaţiile obţinute în urma verificării, în baza centrală de date, a intrărilor/ieşirilor în/din România a inculpatului M.C.
Martora-victimă I.M.R., în anul 2004 era elevă în clasa a XII-a la Liceul M. Eminescu din municipiul Bârlad, iar pe fondul unei situaţii materiale precare, aceasta a avut mai multe certuri cu mama sa, relaţiile dintre acestea devenind tensionate. Pe acest fond, în cursul lunii aprilie 2004, martora-victimă I.M.R. s-a întâlnit, întâmplător, pe stradă cu inculpata C.S. şi inculpata U.N., despre care ştia că fuseseră anterior în Italia, şi le-a spus acestora despre neînţelegerile cu mama sa şi că doreşte să plece în străinătate la muncă. Inculpata C.S. i-a spus martorei-victime că va discuta cu concubinul ei, inculpatul M.C., posibilitatea plecării cu ei în străinătate.
După aproximativ o săptămână, martora-victimă este invitată, telefonic, de inculpata C.S., la domiciliul acestora, şi unde, inculpatul M.C. îi spune că îi poate găsi un loc de muncă la un bar de noapte în Italia, că el îi va plăti cheltuielile pentru obţinerea paşaportului, deplasarea în Italia, unde îi va asigura şi protecţie, urmând ca, din banii pe care îi va obţine la clubul respectiv, săptămânal să îi plătească inculpatului suma de 150 Euro. De asemenea, inculpatul M.C. i-a atras atenţia martorei-victime că aceasta va trebui să fie serioasă, să îi plătească suma de 150 Euro la timp şi să nu plece din barul la care el o va duce şi să lucreze pentru altcineva, atât inculpatul M.C. cât şi inculpata C.S., spunându-i că ei au mai dus şi alte fete în Italia şi că unele dintre ele le-au făcut necazuri, plecând de la ei, dar au avut de suferit ulterior.
Martora-victimă I.M. a fost de acord cu condiţiile puse iar în următoarea perioadă şi-a obţinut paşaportul, taxele fiind plătite de inculpata C.S., iar inculpatul M.C. asigurându-i cazarea la o rudă a acestuia, martora-victimă fiind certată cu mama sa.
Pe data de 25 iunie 2004 martora victimă a plecat spre Italia, fiind însoţită de inculpata U.N. şi inculpata C.S., cu mijlocul de transport BM.1600, ieşirea din ţară fiind făcută prin P.T.F. Vârşand.
În Italia acestea au fost aşteptate de doi cetăţeni albanezi, unul din ei fiind concubinul inculpatei U.N., care a rămas în localitatea Perugia, martora-victimă fiind condusă de inculpata C.S. în localitatea San Sixto. Aici, inculpata a dus-o pe martora-victimă la clubul E. unde i s-a spus că acolo va lucra, urmând să ţină companie clienţilor barului.
După aproximativ 2 săptămâni, din ţară au venit şi inculpatul M.C. împreună cu martora-victimă M.C., M.C. rămânând împreună cu inculpata C.S. şi martora-victimă I.M.R., martora-victimă M.C. fiind preluată de inculpata U.N.
Martora-victimă I.M.R. a lucrat la clubul respectiv timp de 6 săptămâni, perioadă în care şi-a dat seama că este exploatată de către inculpatul M.C. şi concubina acestuia, inculpata C.S., aceştia fiind permanent nemulţumiţi de sumele de bani încasate.
La un moment dat, martora-victimă a fost bătută de inculpatul M.C., astfel că aceasta s-a hotărât să fugă, reuşind cu ajutorul unui prieten al altei fete, pe nume I.R., dusă în Italia tot de către inculpatul M.C. şi care a fugit de la acesta ca urmare a violenţelor la care era supusă, să revină în ţară.
Plecarea martorei-victime I.M.R. din ţară împreună cu inculpatele U.N. şi C.S. este confirmată de evidenţa intrărilor/ieşirilor în/din România a celor două inculpate.
I.M.R. nu a putut fi audiată în cursul cercetării judecătoreşti deoarece aceasta nu s-a prezentat în instanţă, cu toate că a fost legal citată.
Martora victimă L.C. a absolvit 10 clase, după care a urmat un curs de ospătar, lucrând în vara anului 2003, sezonier la terasa G. din municipiul Bârlad. În cursul lunii ianuarie 2004 aceasta a fost abordată de inculpatul M.C. şi inculpata C.S. care i-au propus să meargă cu ei în Italia unde au închiriat un apartament şi sunt prietenii patronului unui club, unde o pot angaja pe ea, martora-victimă, şi unde va câştiga foarte bine. De asemenea, inculpatul M.C. şi inculpata C.S. au spus martorei-victime că ei vor suporta cheltuielile de transport şi îi vor asigura paza în Italia, urmând ca, din veniturile pe care le va obţine să-i dea inculpatului M.C. câte 150 Euro săptămânal. Martora-victimă L.C. a acceptat propunerea, iar pe data de 22 ianuarie 2004 a ieşit din ţară cu mijlocul de transport în care se mai aflau inculpatul M.C., inculpata C.S. şi martora-victimă T.S.M. În Italia, martora-victimă a fost condusă într-un apartament din localitatea Perugia, în care se mai aflau două fete din municipiul Bârlad: P.I. şi R.D. şi care lucrau pentru inculpatul M.C.
În aceeaşi seară, inculpatul M.C. le-a dus pe martorele-victime L.C. şi T.S.M. la un bar al cărui patron era numitul „Mauro" şi unde între orele 20,00 – 4,00 trebuiau să determine clienţii să consume băuturi alcoolice. În perioada următoare cele două martore-victime, împreună cu numitele P.I. şi R.D. au lucrat în barul respectiv, iar mare parte din sumele de bani astfel obţinute au fost însuşite de către inculpatul M.C.
La un moment dat, acesta le-a cerut martorelor-victime L.C. şi T.S.M. să întreţină şi raporturi sexuale cu clienţii barului, pentru a-şi mări veniturile; în urma refuzului acestora, inculpatul M.C. le-a bătut, le-a luat paşapoartele şi le-a impus să nu iasă din locuinţă decât în prezenţa lui.
Martora-victimă L.C. declară că la jumătatea lunii martie 2004 mama inculpatului M.C., inculpata U.R., a venit din ţară împreună cu numita A.L. Inculpatul M.C. i-a cerut acesteia din urmă să meargă împreună cu celelalte patru fete şi să facă acelaşi gen de activitate, că trebuie să plătească cheltuielile de transport făcute cu ea şi în plus câte 150 Euro săptămânal. La un moment dat, inculpatul M.C. i-a spus mamei sale, inculpata U.R. că, în situaţia în care A.L. nu va obţine bani suficienţi la clubul respectiv, el o va scoate la stradă pentru a întreţine relaţii sexuale.
În luna aprilie 2004 inculpata U.R. s-a reîntors în România, iar după câteva zile a plecat şi inculpatul M.C., acesta spunându-le celor 5 fete care lucrau în club pentru el că taxa săptămânală de 150 Euro va fi strânsă de A.L.
Profitând de plecarea inculpatului M.C., martorele-victime L.C. şi T.S.M. au plecat din locaţia respectivă, L.C. revenind în ţară.
Martora-victimă L.C. s-a prezentat în instanţă şi, fiind audiată, şi-a menţinut declaraţiile date în cursul urmăririi penale.
Martora-victimă T.S.M. locuieşte în comuna Munteni de Jos, judeţul Vaslui, iar familia este compusă din 6 persoane, fără surse de venituri. În cursul anului 2003, aceasta a cunoscut-o întâmplător pe inculpata U.R., care i-a relatat faptul că are un fiu, C., care lucrează în Italia, împreună cu logodnica sa, S.
La un moment dat, inculpata U.R. i-a dat un telefon martorei-victime T.S.M. spunându-i că fiul ei, C., a venit în ţară, că vor face o deplasare în municipiul Iaşi şi i-a propus acesteia să meargă cu ei. Martora-victimă a fost de acord şi, în zilele următoare, inculpata U.R., însoţită de inculpatul M.C. şi soţul ei, U.M., au venit la domiciliul martorei-victime cu un autoturism şi au plecat cu aceasta în municipiul Iaşi, unde au stat o noapte la o rudă a inculpatei.
La reîntoarcere, inculpata U.R. şi inculpatul M.C., i-a propus martorei victime să meargă cu ei în Italia, unde o pot angaja ca ospătăriţă la un bar unde va câştiga foarte bine şi că ei au dus şi alte fete pe care le-au angajat şi care câştigă mulţi bani. De asemenea, inculpatul M.C. s-a angajat ca el să suporte toate cheltuielile, urmând să fie restituite ulterior. Martora-victimă nu le-a dat nici un răspuns, însă, în perioada următoare, inculpata U.R. a insistat asupra acesteia să accepte propunerea, ceea ce, în final, aceasta a şi făcut, dată fiind starea materială precară în care se afla. În ziua de 21 ianuarie 2004 inculpata U.R. a sunat-o la telefon pe martora-victimă cerându-i să vină la Bârlad, deoarece a doua zi urma să plece în Italia.
Martora-victimă TS.M. s-a deplasat în municipiul Bârlad, fiind aşteptată la gară de inculpata U.R. şi condusă la locuinţa acestora. Aici se mai afla inculpatul M.C., inculpata C.S., iar seara a venit şi martora-victimă L.C. În acea noapte, cele două martore-victime au dormit în locuinţa inculpatului M.C., iar a doua zi au plecat împreună cu inculpatul M.C. şi inculpata C.S. în Italia. Activităţile desfăşurate în continuare au fost prezentate mai sus.
Martora-victimă T.S.M., deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, astfel încât nu a fost audiată în cursul cercetării judecătoreşti.
Martora-victimă Ş.I.M. locuieşte împreună cu concubinul ei, s.D., în municipiul Bârlad, are un copil minor, nu au locuri de muncă, singura sursă de venit fiind alocaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului. La începutul anului 2005, inculpatul M.C. şi inculpata C.S., cunoscându-i situaţia materială precară în care se afla, i-au propus martorei-victime să meargă cu ei în Italia unde o vor angaja la un club ca damă de companie şi unde va obţine venituri substanţiale. De asemenea, cei doi au spus martorei-victime că ei vor suporta cheltuielile necesare obţinerii paşaportului, a deplasării în Italia, cazarea, masa şi securitatea în Italia, urmând ca, din sumele ce le vor obţine la bar să le restituie respectivele cheltuieli efectuate, iar din suma de bani rămasă, jumătate să le dea lor.
Dată fiind situaţia materială precară în care se afla, martora-victimă a acceptat propunerea făcută, iar după ce a obţinut paşaportul, taxele fiind achitate de inculpata C.S., pe data de 15 aprilie 2005 a ieşit din ţară împreună cu inculpatul M.C. Ajunsă în Italia, martora-victimă a fost dusă de inculpatul M.C. într-un club din localitatea Livorno, unde aceasta urma să danseze între orele 22,00 – 6,00 îmbrăcată sumar, iar la cererea clienţilor, dezbrăcată complet. Văzând condiţiile în care urma să lucreze, martora-victimă i-a reproşat inculpatului M.C. că a fost minţită în ţară, când nu i-a spus că trebuie să danseze dezbrăcată, însă inculpatul i-a spus că trebuie să se supună, deoarece deja făcuse cheltuieli mari cu aceasta.
Timp de 10 zile martora-victimă a dansat în acel club după care a fost mutată de inculpat într-un alt club, unde timp de 2 luni de zile a dansat îmbrăcată sumar sau dezbrăcată şi a determinat clienţii să facă consumaţie, iar sumele de bani astfel obţinute au fost însuşite în totalitate de către inculpatul M.C. Martora-victimă declară că în această perioadă inculpatul i-a cerut insistent să accepte să întreţină şi raporturi sexuale cu clienţii barului pentru a obţine astfel sume de bani mai mari. După 2 luni inculpatul i-a spus martorei-victime că vor pleca împreună în Anglia în aceleaşi scopuri, dar că vor folosi documente false pentru a intra în această ţară. Inculpatul M.C. a primit la un moment dat un plic din Anglia în care erau cărţi de identitate cu acte ale unor cetăţeni italieni, dar cu fotografiile inculpatului şi a martorei. Actul înmânat martorei era pe numele C.A., având domiciliul în Mirano-Veneţia, str. Sivoli, iar de profesie operatoare. Cu acel act de identitate inculpatul şi martora-victimă Ş.I.M. au plecat din Italia spre Germania unde urmau să se întâlnească în localitatea Frankfurt cu inculpata C.S.
În această perioadă inculpata C.S., care revenise în Bârlad, a recrutat-o pe martora-victimă R.A.C., despre care aflase că ar dori să lucreze în străinătate. Inculpata i-a propus acesteia să meargă cu ea în Germania unde o va putea angaja prin intermediul unor prieteni ca menajeră, inculpata angajându-se să suporte ea cheltuielile de deplasare. Martora-victimă a fost de acord cu această propunere, situaţie în care inculpata C.S. i-a cerut paşaportul ca o garanţie că nu va renunţa la plecarea în Germania. Tot în această perioadă martora-victimă M.C. s-a întâlnit în municipiul Bârlad, întâmplător, cu inculpata C.S.. Aceasta i-a spus că a plecat din Italia deoarece s-a certat cu inculpata U.N. şi că în perioada următoare urmează să plece în Anglia unde urmează să se angajeze la un restaurant. Inculpata C.S. i-a propus martorei M.C. să meargă cu ea în Anglia dându-i asigurări că nu i se va mai întâmpla ca în Italia şi că în Anglia au locuri de muncă asigurate. Dată fiind situaţia materială critică în care se afla martora-victimă, aceasta a acceptat propunerea făcută de inculpată, după care a mers cu aceasta la un studio foto unde au făcut fotografii, inculpata spunând că sunt necesare în vederea obţinerii actelor de călătorie în Anglia şi de procurarea cărora se va ocupa ea.
La începutul lunii iunie 2005 inculpata C.S. a plecat în Germania împreună cu martorele victime R.A. şi M.C., unde în oraşul Frankfurt s-au întâlnit cu inculpatul M.C., ce venise din Italia împreună cu martora-victimă Ş.I.M. Aici, inculpatul M.C. le-a cazat la un hotel şi în aceeaşi seară le-a dat câte un document de identitate fals după cum urmează: M.C. se numea R.C., iar R.A. se numea P.S., toate de cetăţenie italiană. După două zile inculpatul M.C. şi inculpata C.S. s-au deplasat împreună cu cele trei martore-victime pe Aeroportul din Frankfurt, de unde urmau să se deplaseze cu avionul în Anglia. La controlul efectuat de organele de frontieră au fost constatate falsurile pe actele de identitate ale celor trei victime, acestea fiind reţinute timp de 12 zile şi returnate în România. Inculpatul M.C. şi inculpata C.S. au fost şi ei reţinuţi, însă returnaţi după două zile, motivat de faptul că inculpata era însărcinată şi l-a declarat pe inculpat drept soţul ei.
Martora-victimă Ş.I.M., audiată de instanţă la data de 10 mai 2006 a arătat că nu îşi menţine declaraţia dată în cursul urmăririi penale, ci doar declaraţia dată în faţa unui notar din Iaşi. Susţinerea acesteia, pentru a explica declaraţiile date în cursul urmăririi penale, aceea că a fost ameninţată de organele de anchetă, nu poate fi primită atâta vreme cât martora a dat mai multe declaraţii în care şi-a menţinut aceeaşi poziţie, de incriminare a inculpaţilor, iar cu ocazia declaraţiei date în faţa procurorului aceasta a fost asistată de un apărător, astfel încât este exclusă ipoteza exercitării unor presiuni. În plus, la data de 05 ianuarie 2006, în faţa procurorului şi a apărătorului inculpaţilor cât şi a apărătorului victimei, aceasta a arătat că îşi menţine declaraţia dată în faţa procurorului la data de 01 iulie 2005. Or, cu acest prilej, al reconfirmării declaraţiei anterioare, martora avea posibilitatea să arate, în faţa celor doi apărători, faptul că nu îşi menţine depoziţiile.
În aceste condiţii şi a modalităţii în care inculpaţii au obţinut o nouă declaraţie de la victima Ş.I.M. (la un notar din Iaşi) este evident că asupra acesteia s-au făcut anumite intervenţii, neexistând nici un motiv pentru a fi înlăturate declaraţiile date în cursul urmăririi penale. Pentru aceste argumente va fi înlăturată depoziţia dată în cursul cercetării judecătoreşti.
În privinţa declaraţiei date de martora-victimă A.F.I., aceasta este nesinceră şi acest aspect rezultă din declaraţia martorei L.C. care arată împrejurarea în care A.F.I. a ajuns în Italia (adusă fiind de U.R.), faptul că aceasta a lucrat în acelaşi bar în care lucra L.C. şi T.S. şi că inculpaţii M.C. şi U.R. erau nemulţumiţi de încasările numitei A. care nu avea un aspect fizic deosebit pentru a atrage clienţi şi a-i determina să consume băuturi, fiind hotărâţi să o scoată în stradă pentru a se prostitua.
Poziţia martorei-victime A.F.I. este determinată şi de legătura de rudenie cu familia U.
Martorul F.G., deşi susţine că fetele nu erau sechestrate, confirmă faptul că acestea lucrau ca dame de companie într-un bar în care era prezent şi inculpatul M.C. şi care avea astfel posibilitatea să le supravegheze. Chiar admiţând, aşa cum susţine martorul, că fetele aveau permise de şedere, acest lucru nu demonstrează libertatea lor de mişcare şi posibilitatea lor de a pleca de la inculpatul M. şi membrii familiei lui, în condiţiile în care actele acestora erau la acest inculpat şi el le explicase fetelor, încă de la început, condiţiile în care ele urmau să lucreze, datoria pe care trebuia să i-o plătească, faptul că nu puteau pleca. În plus, martorele-victime nu cunoşteau limba italiană şi, datorită acestui aspect şi al vârstei relativ mici, a lipsei de bani, prezentau o vulnerabilitate de care, de altfel, s-au şi folosit inculpaţii atât atunci când le-au racolat cât şi pe durata exploatării lor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel toţi cei patru inculpaţi.
Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 240 din 5 octombrie 2006 pronunţată în dosarul nr. 3145/45/2006, a respins, ca nefondate, aceste apeluri, constatând că vinovăţia fiecăruia din inculpaţi a fost dovedită fără echivoc, iar cu referire la individualizarea judiciară a pedepsei s-a avut în vedere modalitatea concretă în care au fost comise faptele, gradul lor de pericol social şi circumstanţele personale ale inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpatele C.S. şi U.R., pentru motivele consemnate în practicaua prezentei.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs formulate, a probelor administrate, cât şi din oficiu, conform art. 3856, 3859 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată recursurile nefondate.
Ambele instanţe, respectiv atât instanţa de fond cât şi instanţa de apel au reţinut în mod corect vinovăţia celor 2 inculpate, fiecare pentru faptele în legătură cu care au fost inculpate, traficul de persoane subzistând pentru fiecare în raport de victimele nominalizate.
S-a dovedit, în parte pentru fiecare dintre victime, situaţia materială precară în care se aflau în ţară, în aceeaşi localitate cu inculpatele sau cunoscute de acestea, fiind induse în eroare de ambele inculpate cu privire la natura muncii pe care o vor desfăşura peste graniţă.
Fiecare din cele 2 inculpate, la fel ca de altfel ca şi ceilalţi 2 coinculpaţi au avut rolul lor bine determinat, sprijinindu-se uneori reciproc pentru a putea să le convingă pe victime.
Inculpatul M.C. este concubinul inculpatei C., fiul inculpatei U.R. şi respectiv fratele inculpatei U.N. Interesul lor pentru inducerea în eroare, pe de o parte, a victimelor şi constrângerea lor pentru a-i urma fie în Italia, fie în Germania sau Anglia, a fost relevat şi de uşurinţa cu care s-au oferit să plătească ei cheltuielile de transport pentru victime, sau pentru obţinerea paşapoartelor lor, ascunzând ulterior că ei au suportat aceste cheltuieli.
A reieşit din declaraţiile date de victime în faza de urmărire penală că inculpatul M.C. percepea cecuri cu sume de la fiecare dintre acestea, având pretenţia să i se predea respectivele sume de bani şi pentru intervalul cât el nu era în Italia sau chiar şi când victimele nu obţineau venituri pentru anumite intervale de timp.
Suma percepută era fixă.
A reieşit din probe că filiera inculpaţilor era foarte bine pusă la punct, inculpatul M. refuzând uneori să le mai lase pe „fete" să lucreze în bar ca „dame de consumaţie" atunci când nu s-a mai înţeles cu proprietarul barului, în schimb cerându-le să se „prostitueze" pe stradă sau în barul la care lucrau ca dame de companie, încălcând astfel oferta pe care le-o făcuse acestora, de a funcţiona doar ca dame de companie, pentru a-i determina pe clienţi să facă o consumaţie cât mai mare; cu referire la Şerban Ionela a reieşit că a fost obligată de M.C. să danseze dezbrăcată în faţa clienţilor.
T.S.M. a acceptat să plece, la insistenţele inculpatei U.R., după ce i s-a promis că va lucra ca ospătăriţă şi i s-au dat nenumărate asigurări că nu se va întâmpla nimic rău.
Victimei R.A. i-a promis că va lucra în Germania ca menajeră, fiind pusă în situaţia să întreţină relaţii sexuale, la hotel, cu bărbaţi, în condiţiile în care inculpatul M. le luase paşapoartele, ei şi victimei Ş.I.
Împrejurarea că la locuinţa inculpatei U.R. au fost găsite paşapoartele victimelor M.C. şi R.A., expediate de inculpatul M.C. tocmai ca autorităţile străine să nu le descopere asupra titularilor, după ce acesta le făcuse rost de cărţi de identitate false, cu nume italieneşti, cât şi negarea de către acesta a implicării lui în acest „trafic de persoane" dovedeşte o dată în plus dimensiunile acestei organizări a traficului de persoane, de către cei 4 inculpaţi şi inclusiv deci a celor 2 inculpate recurente.
Toate victimele au făcut declaraţii ample în faza de urmărire penală privind rolul fiecăruia dintre inculpaţi, declaraţiile lor coroborându-se unele cu celelalte; un element comun care reiese din toate aceste declaraţii sunt presiunile fizice şi psihice la care erau supuse acestea, odată ajunse în străinătate şi ameninţările ori bătăile pe care le-au încasat pentru atitudinea lor.
Astfel: victima M.C., referindu-se la I.M., relata cum inculpatul M. i-a spus că sus-arătata ar fi fugit de la el şi că dacă o va găsi îi va tăia picioarele. Victima a fost şi ea ameninţată că dacă nu îi va preda inculpatului suma de o sută cincizeci de euro, tatăl ei va fi pus în scaunul cu rotile.
La fila din dosar urmărire penală se află declaraţia victimei, din care rezultă că a aflat de la părinţii ei că inculpaţii M., C. şi alte rude ale acestora au venit de mai multe ori la domiciliul acestora pentru a-i pune în vedere să nu declare nimic împotriva lor, aducând ameninţări întregii familii. Cu privire la existenţa paşaportului victimei la domiciliul inculpaţilor i s-a sugerat acesteia să declare că l-a uitat ea la aceştia, când a fost în vizită la ei. În timpul anchetei, aceeaşi victimă a primit un mesaj de la victima Ruget pentru a nu declara nimic împotriva inculpaţilor, căci aceştia se vor răzbuna după „pârnaie".
Martora N.E. a confirmat susţinerea victimei M.C. în sensul că aceasta a fost căutată la domiciliu de cele două inculpate recurente, care i-au cerut să nu spună ce s-a întâmplat în străinătate, să nu spună că au plecat împreună din ţară, să declare că ea a lăsat paşaportul de bună voie la inculpatul M.C. şi că nu acesta i l-a luat.
Aceeaşi martoră a mai arătat că, cu ocazia aceleiaşi discuţii dintre inculpatele recurente şi victima M.C., discuţii la care ea a asistat integral, cele două inculpate au mai spus că se vor deplasa şi la o altă tânără, pentru a afla dacă aceea a dat sau nu vreo declaraţie împotriva inculpatului M.C.
Şi victima Ş.I. a fost ameninţată de inculpate, ea înţelegând că va fi omorâtă, fiind chiar lovită în timpul discuţiei.
La rândul ei, victima T.S. a fost bătută de inculpatul M., laolaltă cu victima L.C. Şi ea a fost căutată la domiciliu şi la telefon de părinţii inculpatului M. şi de inculpata C.S., însă aceasta a refuzat să ia contact cu ei.
La data de 30 august 2005, aceeaşi victimă a fost căutată la domiciliu de inculpata U.R. şi de inculpata C.S. care i-au solicitat să-şi schimbe declaraţia; conform celor consemnate la fila 88 u.p., acestea i-au cerut victimei să declare că nu-i cunoaşte, că s-au întâlnit întâmplător şi au făcut doar nişte fotografii. Cele două inculpate comunicaseră victimei că cunoşteau de la avocatul lor că aceasta dăduse o declaraţie.
După tonul folosit de cele două victime a înţeles că a fost ameninţată. De îndată, victima a înştiinţat organele de poliţie despre această atitudine a celor 2 inculpaţi.
Şi victima R. a declarat că a fost ameninţată de M.C., în sensul că „voi avea probleme cu el".
De asemenea, aceleaşi ameninţări le-a primit şi victima L.C., care a declarat că a fost ameninţată cu moartea şi chiar a fost lovită cu pumnul de M.C., întâmplare observată de o vecină.
Victima I.M. a declarat la urmărirea penală că a fost lovită de inculpatul M., cu pumnii şi picioarele.
În faţa instanţei de judecată s-au prezentat doar victimele A.F., Ş.I., L.C. şi martora N.E.
Deşi instanţa de fond a acordat mai multe termene de judecată pentru citarea tuturor victimelor, acestea nu s-au prezentat, cu excepţiile sus-arătate, tatăl victimei M.C. comunicând în scris instanţei că fiica lui este stabilită în Timişoara, fără să-i cunoască însă adresa efectivă.
Dintre victimele prezente, Ş.I. a revenit la declaraţiile date de ea în faza de urmărire penală, această revenire fiind înlăturată în mod întemeiat de instanţa de fond şi explicată prin temerea care i-a fost insuflată.
S-a mai depus, de asemenea, o declaraţie extrajudiciară a victimei M.C., prin care aceasta a arătat că revine la declaraţiile date în faza de urmărire penală.
Este evident că instanţele de fond şi de apel au fost puse în situaţia de a aprecia şi interpreta probele administrate, în absenţa posibilităţii de a asigura audierea tuturor victimelor în condiţii de contradictorialitate.
Nu se poate face abstracţie însă de elementele de fapt arătate mai sus ca desprinse din declaraţiile victimelor, şi care s-a dovedit că se coroborează între ele în foarte multe privinţe, fiind evident că teama victimelor pentru integritatea lor fizică şi a familiilor lor le-a împiedicat să participe la judecată, ori le-a făcut să revină la declaraţii.
Infracţiunile cercetate fac parte din categoria acelora care nu se comit „la vedere", inculpaţii luându-şi toate măsurile pentru a trage foloase de pe urma traficului de persoane bine pus la punct de ei. Categoria socială aleasă de inculpaţi pentru a face obiectul acţiunilor lor şi vârsta victimelor, concură la concluzia că nimic nu a fost întâmplător şi dezinteresat. În plus, îmbracă şi formă infracţională, nefiind doar o modalitate licită aleasă de inculpaţi pentru a obţine foloase materiale, fiind întrunite elementele infracţiunilor reţinute în sarcina lor, întrucât au avut iniţiativa racolării, au avansat sumele necesare transportului şi au exploatat ulterior victimele.
Legislaţia naţională, în privinţa traficului de persoane, a fost şi ea îmbunătăţită în timp, însă mai sunt de pus la punct aspecte ce ţin de asigurarea efectivă a protecţiei victimelor acestui gen de infracţiuni, puse în situaţia, de multe ori, de a fi de două ori victime: o dată ale activităţii propriu-zise de traficare a persoanei lor, şi altă dată, de intimidare a lor, spre a nu mai menţine declaraţiile date în faza de urmărire penală, aspecte cu privire la care mai sunt încă de făcut paşi importanţi.
Nu sunt fondate nici apărările susţinute de recurente, cu privire la calitatea activităţii de urmărire penală, mare parte din aceasta fiind efectuată în mod direct de către procuror.
Cât priveşte necitarea victimei A. în faţa instanţei de apel, nici aceasta nu poate fi invocată de inculpaţi, ca motiv de nulitate a acelei hotărâri.
Conform celor deja arătate în cuprinsul hotărârii, activitatea infracţională nu a constat în recrutarea de persoane care să lucreze ca dame de companie, victimele fiind induse în eroare şi exploatate de inculpaţi.
Faţă de gravitatea activităţilor infracţionale analizate, nu există de asemenea nici un temei pentru reducerea pedepselor ori pentru schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, astfel că urmează a fi respinse ca nefondate recursurile declarate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi dispoziţiile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatele C.S. şi U.R. împotriva deciziei penale nr. 240 din 5 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentele inculpate să plătească statului suma de câte 400 lei cheltuieli judiciare, din care suma de câte 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatelor părţi civile, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1527/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3644/2007. Penal. Conflict de competenţă... → |
|---|
