ICCJ. Decizia nr. 463/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 463/2007
Dosar nr. 4874/1/2007
Şedinţa publică din 28 iunie 2007
Deliberând asupra cauzei penale de faţă constată următoarele;
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 4874/1/2007 petentul V.B., în temeiul art. 2781 C. proc. pen., a formulat plângere împotriva nesoluţionării în termen legal a plângerii formulate împotriva ordonanţei din 4 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 222/D/P/2006 al D.I.I.C.O.T., precum şi împotriva disjungerii dispusă prin ordonanţa menţionată, solicitând desfiinţarea ordonanţei din 4 aprilie 2007.
În motivarea cererii petentul a susţinut că prin ordonanţa din 4 aprilie 2007 pronunţată în dosarul nr. 222/D/P/2006 s-a dispus disjungerea cauzei penale privind pe învinuitul S.C. şi făptuitorul N.Z., fiind înregistrat un nou dosar în care figurează în calitate de inculpat şi petentul din prezenta cauză.
Împotriva ordonanţei de disjungere, petentul a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, fiind înregistrată sub nr. 6249 din 27 aprilie 2007, plângere care nu a fost soluţionată până în prezent, motiv pentru care s-a adresat instanţei de judecată.
În esenţă, petentul arată că disjungerea, ca act procesual, are caracter de excepţie, este facultativă şi poate fi disjunsă exclusiv în interesul unei bune judecăţi.
Se mai arată că apreciind că realizarea scopului procesului penal este garantată prin sesizarea instanţei de judecată cu privire la toate infracţiunile şi făptuitorii în cazurile de indivizibilitate şi conexitate, legiuitorul a abrogat art. 212 C. proc. pen., înlăturând posibilitatea disjungerii procesuale în faza de urmărire penală.
Ori, în cauză, cu referire la pretinsele infracţiuni a fi fost săvârşite făptuitorii sunt cunoscuţi, iar faptele pretins a intra sub incidenţa legii penale rezultă din probele administrate până în prezent, fără a se putea pretinde că se impune administrarea şi a altor mijloace de probă.
Se mai susţine că prin disjungerea cauzei s-ar aduce atingere duratei rezonabile a procedurii penale.
În dovedirea prezentei plângeri, petentul a depus la dosar copie de pe prima pagină a plângerii formulată în temeiul art. 275 C. proc. pen., împotriva ordonanţei din 4 aprilie 2007, precum şi Decizia nr. 486/1997 a Curţii Constituţionale.
A fost ataşat dosarul nr. 196/D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. format ca urmare a disjungerii cauzei, precum şi o copie de pe ordonanţa atacată.
Examinând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate de petent, cât şi din oficiu, Înalta Curte constată că plângerea formulată de petent este inadmisibilă.
Prin ordonanţa din 4 aprilie 2007, pronunţată în dosarul nr. 222/D/P/2006, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. a dispus disjungerea cauzei astfel încât urmărirea penală a unora dintre inculpaţi şi învinuiţi şi a unora din infracţiuni să se facă separat, după cum urmează:
1. Disjungerea cauzei privind pe învinuitul S.I.C. şi făptuitorul N.Z. şi infracţiunilor reţinute şi care urmează a fi reţinute în sarcina acestora, de cauza privind pe inculpaţii B.V., S.S., M.D.M. şi D.M.R. şi pe învinuiţii S.M., F.M.C., N.R.M., V.M.
2. Cauza privind pe inculpatul B.V., S.S., M.D.M. şi D.M.R. şi pe învinuiţii S.M., F.M.C., N.R.M., V.M. şi infracţiunile reţinute în sarcina acestora rămâne înregistrată sub nr. 222/D/P/2006;
3. Cauza disjunsă, privind pe învinuitul S.I.C. şi făptuitorul N.Z. pentru infracţiunile reţinute în sarcina acestora şi pentru care urmează a se dispune efectuarea urmăririi penale, va primi un număr nou de înregistrare, în registrul penale al D.I.I.C.O.T., structura centrală.
Pentru a hotărî astfel, parchetul a avut în vedere următoarele:
Urmărirea penală din punct de vedere al administrării probatoriului faţă de inculpaţii S.S., M.D.M. şi D.M.R. este terminată, urmând a fi îndeplinită procedura penală a prezentării din nou a materialului de urmărire penală.
Deşi urmărirea penală este finalizată sub aspectul administrării probatoriului faţă de inculpatul B.V., procedura prezentării materialului de urmărire penale este vădit tergiversată de inculpat (procedura a fost declanşată la 20 februarie 2007 şi se efectuează şi în prezent, zilnic, perioadă de timp în care inculpatul a luat la cunoştinţă doar de 18 volume din cele 104 volume cât conţine dosarul nr. 222/D/P/2006). Prelungirea în timp a procedurii în discuţie faţă de inculpatul B.V. influenţează situaţia procesuală a celorlalţi inculpaţi S.S., M.D.M. şi D.M.R., cel puţin în ce priveşte măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea dispusă faţă de aceştia. Este de observat că, după o eventuală fiecare viitoare prelungire a măsurii preventive, ce reprezintă un act de urmărire penală, este necesară o nouă prezentare a materialului de urmărire penală faţă de cei trei inculpaţi în condiţiile în care probatoriul necesar de administrat faţă de infracţiunile reţinute în sarcina acestora a fost epuizat.
În raport de învinuirea adusă învinuitului S.I.C., urmărirea penală nu este definitivată, fiind necesară administrarea de probe utile, pertinente şi concludente, împrejurare ce este de natură a împieta asupra situaţiei procesuale a inculpaţilor S.S., M.D.M. şi D.M.R., cel puţin în ceea ce priveşte măsura preventivă de a nu părăsi localitatea, dispusă faţă de aceştia şi care expiră la 22 aprilie 2007.
În raport de infracţiunile pentru care este cercetat făptuitorul N.Z. sunt necesare atât dispunerea de acte procesuale (începerea urmăririi penale cât şi administrarea de probe utile, concludente şi pertinente, ceea ce de asemenea este de natură a împieta asupra situaţiei procesuale a inculpaţilor S.S., M.D.M. şi D.M.R., pentru considerentele arătate mai sus.
Infracţiunile reţinute în sarcina inculpaţilor şi învinuiţilor, precum şi pentru cele care este cercetat ministrul N.Z. se află în situaţia de indivizibilitate, prevăzută de art. 33 lit. a) C. proc. pen. şi cea de conexitate, prevăzută de art. 34 lit. b), c) şi d) C. proc. pen.
În vederea unei bune înfăptuiri a urmăririi penale în dosarul nr. 222/D/P/2006 şi, în acelaşi timp, a judecăţii cauzei într-un termen rezonabil, precum şi al neprelungirii măsurii preventive a obligării de a nu părăsi localitatea faţă de inculpaţii S.S., M.D.M. şi D.M.R. peste o durată rezonabilă, în condiţiile în care urmărirea penală faţă de aceşti inculpaţi este epuizată, s-a dispus disjungerea menţionată.
În temeiul dispoziţiilor art. 275 – art. 278 C. proc. pen., petentul V.B. a formulat plângere la procurorul şef de secţie al D.I.I.C.O.T. împotriva ordonanţei procurorului de disjungere a cauzei.
Întrucât plângerea formulată nu a fost rezolvată în termenul legal de 20 de zile prevăzut de art. 277 C. proc. pen., petentul s-a adresat instanţei de judecată solicitând desfiinţarea rezoluţiei.
În drept, petentul şi-a întemeiat plângerea pe dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Însă plângerea în faţa instanţei împotriva actelor procurorului prin care nu s-a dispus neînceperea urmăririi penale, clasarea, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, cum este cel prin care procurorul dispune disjungerea cauzei, este inadmisibilă, întrucât, potrivit art. 2781 C. proc. pen., pot fi atacate cu plângere în faţa instanţei numai rezoluţiile de neîncepere a urmăririi penale sau ordonanţei ori, după caz, rezoluţiile de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale faţă de procuror.
De menţionat este faptul că art. 2781 C. proc. pen., a fost introdus prin art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003, ca urmare a faptului că prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, definitivă (M. Of. nr. 105/6.03.1998), s-a admis excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că art. 278 C. proc. pen., este constituţional numai în măsura în care nu opreşte persoana nemulţumită de soluţionarea plângerii împotriva măsurilor sau actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispoziţiilor date de acesta şi care nu ajung în faţa instanţelor judecătoreşti să se adreseze justiţiei în temeiul art. 21 din Constituţie, ce urmează să se aplice în mod direct.
În speţă, principiul liberului acces la justiţie nu este încălcat în condiţiile în care soluţia de disjungere dată de procuror nu echivalează cu soluţionarea propriu-zisă a procesului penal, cum este în cazurile de neurmărire penală care pot fi atacate în faţa instanţelor conform art. 2781 C. proc. pen., petentul având în continuare la dispoziţie garanţii procesuale pentru exercitarea drepturilor sale.
În consecinţă, având în vedere considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că legiuitorul nu a prevăzut căi de atac împotriva tuturor actelor şi măsurilor dispuse de procuror pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, acte şi măsuri care practic pot asigura mersul înainte şi soluţionarea într-un termen rezonabil a acestei faze procesuale, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge plângerea formulată de petentul V.B. împotriva ordonanţei de disjungere ca fiind inadmisibilă.
Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că nici susţinerile petentului făcute pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, în condiţiile în care disjungerea cauzei s-a dispus tocmai în vederea judecăţii cauzei într-un termen rezonabil avându-se în vedere complexitatea cauzei determinată de multitudinea de infracţiuni presupus săvârşite de mai multe persoane, faţă de care urmărire penală se află în faze distincte, ceea ce ar prelungi în timp desfăşurarea procesului penal.
Nici susţinerea petentului că prin abrogarea dispoziţiilor art. 212 C. proc. pen., s-ar fi înlăturat disjungerea procesuală în faza de urmărire penală nu este întemeiată.
Astfel, art. 212 C. proc. pen., prevedea că în caz de indivizibilitate sau conexitate, dacă printre organele de cercetare penală cu competenţă militară diferită se află şi organul de cercetare al securităţii, competenţa revine acestuia din urmă, iar în aceste cauze, în interesul unei cercetări penale mai complete şi mai operative, procurorul care exercită supravegherea asupra acesteia putea dispune ca unele fapte să fie cercetate separat.
Se observă că oricum acest articol de lege nu ar fi fost aplicabil în speţă pentru că se referea la un caz specific în care organele de urmărire penală cu competenţă militară care se puteau „intersecta" cu competenţa organelor securităţii iar mai mult decât atât dispoziţiile art. 45 C. proc. pen., prevedea şi anterior abrogării art. 212 C. proc. pen., dispoziţiile care se aplică la urmărirea penală şi în caz de conexitate, indivizibilitate şi disjungere.
În cauză, se observă că ordonanţa de disjungere a fost întemeiată tocmai pe dispoziţiile art. 45 C. proc. pen., cu referire la art. 38 C. proc. pen., texte de lege care reglementează aplicabilitatea instituţiei disjungerii şi în cursul urmăririi penale, când organul de urmărire penală poate dispune, în interesul unei bune desfăşurări a procesului penal disjungerea cauzei, astfel urmărirea penală a unora dintre infractori sau dintre infracţiuni să se facă separat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, plângerea formulată de petiţionarul V.B.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 357/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 12/2007. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
