ICCJ. Decizia nr. 357/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 357/2007
Dosar nr. 487/1/2007
Şedinţa publică din 22 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 15 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală, pronunţată în dosarul nr. 191/32/2007, a fost menţinută starea de arest a inculpatului V.C.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că inculpatul a fost trimis în judecată, în stare de arest, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. nr. 52/P/2006 din 11 ianuarie 2007 pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 constând în aceea că inculpatul, şef al F.C.P. din Poliţia Staţiunii Târgu Ocna, la 21 august 2006, a pretins şi, la 23 august 2006, a primit suma de 7100 RON, echivalentul a 2000 euro de la denunţătorul R.G., lăsând să se creadă, că are influenţă asupra lui M.N., comisar şef de poliţie, şef al S.M.R.U. din cadrul I.P.J. Bacău pentru angajarea denunţătorului într-un post de agent de poliţie.
În cursul urmăririi penale inculpatul a fost arestat, în baza art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., reţinându-se că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea prevăzută de art. 257 C. pen., este mai mare de 4 ani, că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere impactul generat de infracţiune şi calitatea inculpatului care era împuternicit să vegheze la respectarea ordinii de drept şi să sesizeze orice încălcare a legii.
Întrucât de la data arestării până la sesizarea instanţei temeiurile avute în vedere la arestare nu s-au schimbat a fost menţinută această măsură.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul care a susţinut, prin apărător, că respectiva încheiere este lovită de nulitate întrucât verificarea arestării şi pronunţarea au avut loc în şedinţă publică şi că pe fond menţinerea privării de libertate nu se justifică, că nu s-a făcut dovada pericolului concret pentru ordinea publică, că motivarea încheierii nu este conformă cu dispoziţiile art. 136 C. proc. pen. şi că judecata se poate desfăşura cu inculpatul în stare de libertate.
S-a solicitat casarea încheierii atacate şi revocarea măsurii arestării preventive.
Recursul declarat nu este întemeiat.
1. În conformitate cu dispoziţiile art. 3001 alin. (1) şi (3) C. proc. pen., după înregistrarea dosarului la instanţă, în cauzele în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanţa este datoare să verifice din oficiu, în camera de consiliu, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate instanţa menţine prin încheiere motivată arestarea preventivă.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Astfel, inculpatul V.C. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că a pretins şi primit de la denunţătorul R.G. suma de 7100 RON, echivalentul a 2000 euro, asigurându-l că îi va da unei persoane influente pentru ca denunţătorul să promoveze examenul pentru ocuparea unui post de agent de poliţie.
Se mai constată că arestarea inculpatului s-a dispus în baza art. 148 alin. (1) lit. f) teza a II-a C. proc. pen., avându-se în vedere că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea arătată este mai mare de 4 ani şi rezultând că lăsarea în libertate a făptuitorului prezintă pericol concret pentru ordinea publică faţă de impactul generat în cadrul comunităţii de respectiva faptă penală şi de calitatea inculpatului de ofiţer de poliţie judiciară, cu atribuţii de cercetare penală.
De asemenea, se mai constată că inculpatul a avut o poziţie deosebită de cea a denunţătorului şi a unor martori, urmând ca instanţa investită cu soluţionarea cauzei să lămurească situaţia de fapt reală, să stabilească probele care corespund adevărului, evitându-se astfel posibilitatea unor eventuale influenţe asupra acestor persoane prin lăsarea în libertate a inculpatului.
În sfârşit, mai este de menţionat că măsura arestării preventive, este de natură a asigura potrivit art. 136 C. proc. pen., buna desfăşurare a procesului penal.
Faţă de considerentele arătate, Curtea constată că măsura de menţinere a arestării preventive a inculpatului este pe deplin justificată, că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului şi că astfel motivele de recurs invocate sunt nefondate.
2. Referitor la susţinerea recurentului în sensul că încheierea atacată ar fi lovită de nulitate întrucât verificarea arestării şi pronunţarea încheierii s-ar fi făcut în şedinţă publică, aceasta nu poate fi primită.
Potrivit dispoziţiilor evocate verificarea arestării se face din oficiu, în camera de consiliu, iar hotărârea se pronunţă, conform art. 310 C. proc. pen., în şedinţă publică.
Or, din examinarea actelor dosarului rezultă că au fost respectate de către prima instanţă aceste cerinţe legale, situaţie în care critica recurentului este nefondată.
Mai este de precizat că potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii dispoziţiile relative la publicitatea şedinţei de judecată, nicidecum la nepublicitatea acesteia.
3. Faţă de considerentele ce preced, constatând nefondate criticile formulate de recurent, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) şi a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.C. împotriva încheierii de şedinţă din 15 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 191/32/2007.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 ianuarie 2007 .
| ← ICCJ. Decizia nr. 345/2007. Penal. Lovirile sau vătămările... | ICCJ. Decizia nr. 361/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
