ICCJ. Decizia nr. 683/2007. Penal. Cerere de reabilitare (art.494 şi următoarele C.p.p., art.134 şi următoarele C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 683/2007
Dosar nr. 16488/1/2006
Şedinţa publică din 6 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 233 din 25 mai 2006, Tribunalul Prahova, în temeiul dispoziţiilor art. 497 alin. (1) lit. a) şi c) C. proc. pen., a respins cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnatul B.V., referitoare la condamnările dispuse prin sentinţa penală nr. 777 din 10 aprilie 1992 a Judecătoriei Ploieşti şi sentinţa penală nr. 27 din 14 martie 1980 a Tribunalului Prahova, ca fiind introdusă înainte de împlinirea termenului legal şi fără a cuprinde menţiunile prevăzute de art. 495 alin. (2) lit. b) – e) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarele:
Cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnat privea pedepsele de 16 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 27 din 14 martie 1980 a Tribunalului Prahova şi pe cea de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 777 din 10 aprilie 1992 a Judecătoriei Ploieşti, la data introducerii ei nefiind motivată, B.V. anexând însă certificatul de cazier judiciar în original şi copii de pe hotărârile menţionate.
Pe parcursul judecării cererii, condamnatul a prezentat instanţei cuponul de pensie aferentă lunii martie 2006, a susţinut că nu a achitat sumele la care a fost obligat, pe latură civilă, prin cele două sentinţe, că a lucrat din anul 1996 până la data pensionării, şi din pedeapsa de 16 ani închisoare, pentru 10 ani închisoare a fost amnistiat, iar cealaltă pedeapsă de peste 10 ani, până la 16 ani, i-a fost redusă la jumătate.
Instanţa, examinând cererea, a motivat că în cazul unor condamnări succesive la pedepse privative de libertate, reabilitarea judecătorească se dispune numai dacă se constată că termenul de reabilitare prevăzut de lege, calculat în raport de condamnarea cea mai grea, de la data considerării, ca executată, a pedepsei aplicată pentru ultima condamnare este împlinit.
Conform art. 135 C. proc. pen., termenul de reabilitare judecătorească se calculează în raport cu condamnarea la pedeapsa de 16 ani închisoare, el fiind de 15 ani, calculat de la considerarea, ca executată, a pedepsei de 2 ani închisoare a cărei executare a început la 4 februarie 1992 şi considerat a fi executată, la 3 februarie 1994, de la această ultimă dată curgând cei 15 ani, termen neîmplinit încă.
S-a mai reţinut că deşi condamnatul, prezent la un termen de judecată, a avut cunoştinţă de termenul acordat ulterior, nu s-a mai prezentat pentru a face dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 137 C. pen. [(printre acestea, lit. c) şi d) – a avut o conduită bună şi a achitat în întregime cheltuielile de judecată şi despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat ..)].
În motivarea soluţiei, instanţa a mai reţinut că cererea de reabilitare judecătorească formulată de condamnat, nu întrunea nici condiţiile de formă prevăzute de art. 495 alin. (2) lit. b) – e) C. proc. pen., el neindicându-şi adresa, condamnarea pentru care solicită reabilitarea şi fapta pentru care a fost condamnat, localităţile în care, succesiv, a locuit, locurile de muncă avute pe tot timpul intervalului de timp de la executarea pedepsei şi până la data introducerii cererii, temeiurile acesteia, precum şi orice alte date utile soluţionării.
Împotriva sentinţei, condamnatul a formulat apel, cale de atac motivată pe nelegalitate şi netemeinicie, în sensul că prima instanţă a făcut o greşită interpretare a legii şi a probelor cauzei, termenul de reabilitare, în opinia sa, fiind de numai 5 ani plus jumătate din durata pedepsei redusă prin intervenirea Decretului nr. 11/1988, în total, 9 ani, acesta curgând cu începere din anul 1985 şi că, în cauză, el a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor legale de formă ale cererii. Privind obligaţiile civile, condamnatul apelant a susţinut că neplata s-a datorat nu relei sale credinţe, ci veniturilor mici pe care le-a realizat.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 355 din 30 noiembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul condamnatului.
Nemulţumit şi de hotărârea pronunţată în apel, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, în esenţă el motivând că soluţiile sunt nelegale şi netemeinice, termenul de reabilitare fiind împlinit la data cererii şi a respectat condiţiile de formă cerute de lege.
Recursul nu este fondat.
Din verificarea lucrărilor cauzei, se reţine că B.V., prin sentinţa penală nr. 777 din 10 aprilie 1992 a Judecătoriei Ploieşti, a fost condamnat, la 2 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat.
Judecătoria Târgovişte, prin sentinţa penală nr. 1178 din 17 mai 1993, a dispus liberarea condiţionată din executarea pedepsei de mai sus.
Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 27 din 14 martie 1980, l-a condamnat pe acelaşi la 16 ani închisoare şi 6 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de omor, hotărâre rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 1007 din 21 mai 1980 a fostului Tribunal Suprem.
Urmare aplicării Decretului nr. 11 din 26 ianuarie 1988, pedeapsa a fost redusă la jumătate.
În materia reabilitării judecătoreşti, potrivit art. 135 C. pen., termenul se calculează în raport cu condamnarea la 16 ani închisoare, şi este de 15 ani, data curgerii sale fiind cea de la care se consideră ca executată pedeapsa de 2 ani închisoare a cărei executare a început la 4 februarie 1992 şi se consideră a fi executată, la 3 februarie 1994.
În ce priveşte consecinţele aduse pedepsei de 16 ani închisoare prin incidenţa Decretului nr. 11 din 26 ianuarie 1988, prin acesta fiind amnistiate unele fapte şi reduse la jumătate unele pedepse, cum este şi în cazul condamnatului, potrivit art. 119 C. pen., amnistia înlătură răspunderea penală şi, atunci când intervine după condamnare, înlătură şi executarea pedepsei.
Dar, în cauză, efectul actului normativ a constat din reducerea la jumătate a pedepsei de 16 ani închisoare şi nu din înlăturarea răspunderii penale şi, deci, şi a executării pedepsei.
Ca atare, termenul de reabilitare, de 15 ani, curge de la 3 februarie 1994, la data cererii el nefiind împlinit.
Pentru considerentele expuse, hotărârile pronunţate fiind legale, recursul declarat de condamnat va fi respins ca nefondat în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 din acelaşi cod, cu referire la art. 189 alin. (1), recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 355 din 30 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4688/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 983/2007. Penal. Vătămarea corporală din... → |
|---|
