ICCJ. Decizia nr. 464/2007. Penal. înşelăciunea (art. 215 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 464/2007
Dosar nr. 13702/54/2005
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 333 din 20 iunie 2006 (dosar nr. 599/P/2005), Tribunalul Dolj, în baza art. 334 C. proc. pen.:
A schimbat încadrarea juridică a faptelor săvârşite de inculpatul C.R.C., privind pe denunţătorul H.N.I., din două infracţiuni prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., într-o singură infracţiune prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
A schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de acelaşi inculpat, privind pe denunţătorul R.L.H., din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen.
A schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de inculpatul C.R.C., din infracţiunea prevăzută de art. 254 C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., privind pe denunţătorul P.T.
A schimbat încadrarea juridică a faptei săvârşite de acelaşi inculpat, din infracţiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP):
A condamnat pe inculpatul C.R.C., la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. (denunţător H.N.I.).
În baza art. 254 alin. (2) C. pen.;
A condamnat pe acelaşi inculpat, la pedeapsa de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară, pentru fiecare din cele două infracţiuni săvârşite (denunţători R.L. şi P.T.).
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP):
A condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
A condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de un an închisoare.
În baza art. 291 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
A condamnat pe acelaşi inculpat C.R.C. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 248 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
A condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002;
A constatat graţiată pedeapsa aplicată şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din legea nr. 543/2002, privind revocarea beneficiului graţierii.
În baza dispoziţiilor art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
A condamnat pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, iar în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002;
A constatat graţiată şi această pedeapsă şi a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 7 din legea nr. 543/2002.
În baza art. 33 lit. a), art. 34 C. pen. şi art. 35 C. pen.;
A contopit pedepsele executabile aplicate inculpatului care nu au fost graţiate, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca pedeapsă complementară.
A aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP);
A dedus din pedeapsa aplicată perioada detenţiei preventive de la 13 martie 2003 la 19 ianuarie 2005, când inculpatul a fost pus în libertate prin Decizia penală nr. 11/2005 a Curţii de Apel Craiova.
În baza art. 118 lit. d) C. pen.;
A confiscat de la inculpat suma de 50.000.000 lei.
S-au anulat actele false şi s-a admis acţiunea civilă promovată de partea civilă B.R. SA, sucursala Craiova, cu sediul central în Bucureşti, obligându-l pe inculpat, către această parte civilă, la plata sumei de 2.473.337.335 lei, cu titlu de despăgubiri civile.
A fost obligat inculpatul, către aceeaşi parte civilă, B.R. SA, sucursala Craiova, la plata sumei de 20.775.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.
S-a reţinut în fapt că în perioada august 1998 – septembrie 2000, inculpatul a deţinut funcţia de director la B.R. SA, sucursala Craiova şi adoptând un mod discreţionar de conducere, a impus salariaţilor acordarea nelegală de credite mai multor persoane fizice sau juridice.
Astfel, în luna august 1998, inculpatul i-a pretins martorului P.T. să contracteze pe societatea acestuia SC C.T. SRL, un împrumut de 100.000.000 lei pentru inculpat, promiţându-i că, ulterior, îi va acorda şi acestuia un împrumut de 35.000.000 lei.
Conform înţelegerii, inculpatul, în calitate de director şi preşedinte al Comitetului de Credite, a aprobat şi a eliberat, în rate, suma de 100.000.000 lei.
În luna martie 1999 inculpatul i-a acordat martorului P.T. un nou credit de 35.000.000 lei în condiţiile în care acesta nu-l achitase pe cel de 100.000.000 lei, contractat anterior.
În aceeaşi perioadă inculpatul a pretins de la R.L.H. să constituie o societate comercială împreună cu fiul său, această pretenţie fiind o condiţie pentru aprobarea unui credit bancar.
Astfel, deşi societatea martorului R.L.H. nu mai funcţiona (SC C.I. SRL), totuşi, pe baza unei documentaţii fictive şi fără constituirea unor garanţii suficiente, inculpatul a aprobat credite de 80.000.000 lei, 30.000.000 lei şi 100.000.000 lei, folosite la amenajarea barului V., aparţinând fiului inculpatului C.R.R.
La 30 martie 2000, inculpatul i-a cerut martorului R.L.H. să semneze o nouă cerere pentru un alt împrumut de 425.000.000 lei care să cuprindă şi creditele anterioare. Martorul s-a conformat cerinţelor impuse de inculpat, iar creditele obţinute au fost folosite pentru amenajarea barului V., aparţinând P.F.I. şi C.R.R.
În aceeaşi perioadă, inculpatul a pretins şi primit de la martorul H.N.I. suma de 50.000.000 lei, ca o condiţie pentru acordarea eşalonată a unui credit bancar de 350.000.000 lei, credit suplimentat ulterior, fără garanţii suficiente.
Pentru suplimentările de credite acordate nelegal, inculpatul l-a obligat pe H.N.I. să garanteze cu patrimoniul societăţii sale SC C. SRL, creditul acordat martorului R.L.H.
În lunile iulie - august 2002 a dat curs rugăminţilor martorilor E.J. şi B.B. de a le acorda credite, fără a avea vocaţie, astfel că a întocmit în fals mai multe ordine de plată şi a virat în contul societăţilor celor doi suma totală de 560.000.000 lei.
Prima instanţă a concluzionat în sensul că inculpatul a săvârşit infracţiunile de luare de mită în condiţiile în care, fiind director şi preşedinte al comisiei de credite avea şi atribuţii de control, apreciind că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 254 alin. (2) C. pen.
În ce priveşte infracţiunea de delapidare s-a reţinut că fapta nu a produs consecinţe deosebit de grave, astfel că încadrarea juridică corectă este dată de prevederile art. 2151 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen.
Împotriva sentinţei au declarat apel parchetul şi inculpatul.
Criticile invocate de parchet au vizat greşita individualizare a pedepselor cu consecinţa aplicării unor pedepse prea blânde şi omisiunea aplicării pedepsei complementare prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen., în condiţiile în care inculpatul s-a folosit de funcţia pe care a deţinut-o pentru a comite infracţiunile prevăzute de art. 254 C. pen.
În apelul său inculpatul a solicitat în principal achitarea susţinând că infracţiunile de luare de mită, fals şi instigare la uz de fals nu sunt dovedite, iar referitor la infracţiunea de delapidare şi abuz în serviciu a învederat că nu a avut calitatea de gestionar sau de administrator.
Într-o teză subsidiară a solicitat reindividualizarea pedepselor şi reducerea cuantumului acestora.
Instanţa de apel a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi de inculpatul C.R.C.
A desfiinţat sentinţa penală nr. 333 din 20 iunie 2005, pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 599/P/2005 şi
1. În baza art. 334 C. proc. pen.:
A schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpatul C.R.C., denunţător H.N.I., din două infracţiuni prevăzute de art. 254 C. pen., într-o infracţiune prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (1) C. pen., condamnându-l la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A completat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat, denunţător P.T., şi, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., l-a condamnat la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A completat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat, denunţător R.L.H., şi, în baza art. 254 alin. (1) C. pen., l-a condamnat la 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A completat încadrarea juridică a faptei comisă de inculpat din infracţiunea prevăzută de art. 2151 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în art. 2151 alin. (1) C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), condamnându-l la 2 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 290 C. pen., cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la un an închisoare.
În temeiul art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat la un an şi 6 luni închisoare.
În temeiul art. 291 cu art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare.
În baza art. 248 C. pen., cu art. 41 alin. (1) C. pen., l-a mai condamnat la 2 ani închisoare, iar în baza art. 1 din Legea nr. 543/2002 a constatat integral şi condiţionat graţiate pedepsele aplicate pentru infracţiunile prevăzute de art. 2151 şi 248 C. pen. (pct. 4 şi 8).
A făcut aplicarea art. 7 din aceeaşi lege de graţiere.
În baza art. 33, 34 şi 35 C. pen., a contopit pedepsele executabile în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În temeiul art. 71 C. pen., a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
A dedus, din pedeapsa rezultantă, detenţia preventivă de la 13 martie 2003 la 19 ianuarie 2005 inclusiv.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 50.000.000 lei.
A anulat actele false şi l-a obligat pe inculpat către partea civilă B.R. SA, sucursala Craiova, la plata sumei de 2.473.337.335 lei, cu titlu de despăgubiri.
Instanţa de apel a reţinut că infracţiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de prima instanţă „sunt cert dovedite, dar încadrarea juridică este parţial susceptibilă de modificări".
În considerentele deciziei instanţa de apel face aprecieri în sensul că este indubitabil că inculpatul a condiţionat acordarea abuzivă a unor credite bancare de obţinerea unor foloase materiale.
Mai reţine instanţa de apel că inculpatul nu avea atribuţii de control astfel că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., iar pe de altă parte faţă de împrejurarea că activitatea infracţională referitoare la condiţionarea acordării creditelor martorului H.N.I. a avut la bază o rezoluţie infracţională unică se impune reţinerea în acest caz a unei singure infracţiuni de luare de mită în formă continuată.
S-a apreciat ca întemeiată critica parchetului referitoare la pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului prevăzut de art. 64 lit. c) C. pen.
Împotriva deciziei instanţei de apel au formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul C.R.C. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele sale de recurs parchetul a criticat hotărârile pronunţate pentru greşita încadrare juridică dată infracţiunii de abuz în serviciu în art. 248 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 C. pen., în condiţiile în care B.R. SA este o bancă cu capital exclusiv privat, astfel că inculpatul prin purtarea sa abuzivă nu a cauzat o vătămare a intereselor legale ori o pagubă unei instituţii de stat sau unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 C. pen., ci unei persoane juridice de drept privat, astfel că încadrarea juridică corectă este cea prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), fără a se reţine şi dispoziţiile art. 41 C. pen., deoarece nu rezultă că faptele ar fi fost comise în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale; greşita încadrare juridică a infracţiunilor de luare de mită în dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. pen., în condiţiile în care inculpatul avea potrivit Regulamentului de organizare şi funcţionare al Comitetului de credite, a Regulamentului de organizare şi funcţionare al băncii, a Normelor şi procedurilor metodologice, atribuţii de control, astfel că încadrarea juridică corectă era cea prevăzută de art. 254 alin. (1) şi (2) C. pen.
Alte critici ale parchetului au vizat greşita condamnare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 289 şi 291 C. pen., deoarece ordinele de plată întocmite în fals şi folosirea acestora, emise în numele şi pentru societăţi private nu constituie înscrisuri oficiale în sensul art. 150 alin. (2) şi art. 288 – art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), ci constituie înscrisuri sub semnătură privată, aşa încât instanţele trebuiau să dispună schimbarea încadrării juridice în art. 290 C. pen., precum şi greşita individualizare a pedepselor aplicate inculpatului considerate îndestulătoare în raport de dispoziţiile art. 52 C. pen.
În fine o ultimă critică formulată de parchet se referă la încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor art. 378 alin. (2), raportat la art. 356 C. proc. pen., în sensul că în conţinutul deciziei nu se face o descriere a faptelor reţinute, o analiză a probelor şi nu se motivează soluţia dată.
În recursul său inculpatul reiterează în esenţă criticile invocate în apel şi solicită în principal achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepselor aplicate până la minimul special prevăzut de lege.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate, însă prioritar pentru motivul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 9 teza I C. proc. pen., respectiv Decizia instanţei de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Deşi instanţa de apel expune în considerentele deciziei, punctual, motivele de apel invocate de Parchet şi de inculpatul C.R.C., atunci când trece la analiza acestora nu răspunde criticilor invocate, înţelegând să expedieze în câteva fraze sumare motivarea hotărârii pe care îşi întemeiază soluţia.
Exemplificativ este modul în care instanţa de control judiciar a înţeles a răspunde criticilor invocate în principal de apelantul inculpat cu privire la greşita sa condamnare pentru infracţiunile de luare de mită, fals, instigare la uz de fals, despre care acesta a susţinut că nu sunt dovedite, solicitând achitarea.
Instanţa de apel s-a limitat la o apreciere generală, constatând că, infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată inculpatul „sunt cert dovedite" şi că este „indubitabil" că inculpatul a condiţionat acordarea creditelor de obţinerea unor foloase materiale, fără a se referi la probele administrate în cauză şi fără a face o analiză serioasă a acestora care să-i permită eventual înlăturarea apărărilor făcute de inculpat sau din contră reţinerea acestora.
În acelaşi mod a procedat instanţa de apel şi în ceea ce priveşte criticile invocate de parchet şi de inculpat referitor la individualizarea pedepselor aplicate.
Aşa fiind, Înalta Curte constată, pentru considerentele arătate, că în cauză hotărârea instanţei de apel nu satisface cerinţele impuse de dispoziţiile art. 383 C. proc. pen. şi 384 C. proc. pen., cu referire şi la art. 356 C. proc. pen., faţă de împrejurarea că în urma admiterii apelurilor declarate, instanţa de control judiciar a procedat la o rejudecare a cauzei.
Întrucât omisiunea instanţei de apel de a motiva soluţia dată echivalează cu o nerezolvare a cauzei, Decizia recurată urmează a fi casată în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., şi cauza se va trimite spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cu ocazia rejudecării instanţa urmează să verifice toate susţinerile şi criticile invocate de parchet şi inculpat şi să se pronunţe motivat asupra acestora, în urma examinării probelor cu referiri concrete la ceea ce a rezultat din evaluarea lor, nu numai prin aprecieri cu caracter general.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova şi inculpatul C.R.C. împotriva deciziei penale nr. 26 din 25 ianuarie 2006 a Curţii de Apel Craiova.
Casează Decizia penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 987/2007. Penal. Dare de mită (art. 255... → |
|---|
