ICCJ. Decizia nr. 456/2007. Penal
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 456/2007
Dosar nr. 2648/3/2006
Şedinţa publică din 26 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1071 din 15 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 26481/3/2006, inculpatul G.T.L. a fost condamnat, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu aplicarea art. 33 lit. a) şi 37 lit. b) C. pen., la 5 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) C. pen. şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi în baza art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 33 C. pen., art. 34 lit. b) C. pen., la un an şi 6 luni închisoare; a contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute pedeapsa mai grea, de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art. 65 raportat la art. 64 lit. a) şi b) C. pen., după executarea pedepsei. A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 2 iunie 2006 la zi.
Inculpatul P.F. a fost condamnat, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 74, 76 C. pen., la un an şi 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi 64 C. pen.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus prevenţia de la 2 iunie 2006, la zi.
A confiscat cantitatea de 0,75 grame heroină în vederea arderii.
S-a reţinut în fapt că, la data de 1 iunie 2006, inculpatul G.T.L. a vândut martorilor denunţători S.S.A. şi D.M.I., două doze de heroină cu suma de un milion lei şi a mai deţinut o altă doză de heroină pe care urma să o vândă numitului P.S.M., de la care primise deja suma de 500.000 lei.
S-a mai reţinut că acelaşi inculpat a deţinut asupra sa două seringi hipodermice prezentând urme de heroină.
Referitor la inculpatul P.F., instanţa a reţinut că la data de 2 iunie 2006, a vândut inculpatului G.T.L., patru doze de heroină contra sumei de 2.500.000 lei şi a mai deţinut în locuinţa sa cantitatea de 1 gr. heroină destinată vânzării.
Împotriva sentinţei penale a primei instanţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpaţii.
Parchetul a criticat hotărârea pentru neconcordanţa dintre minută şi dispozitivul sentinţei în ceea ce priveşte pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, aplicată inculpatului G.T.L., precum şi referitor la cel de-al doilea prenume al inculpatului consemnat în minută ca fiind L., iar în dispozitivul hotărârii, R.
Alte critici au vizat omisiunea reţinerii în favoarea aceluiaşi inculpat a dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi greşita aplicare a prevederilor art. 33 C. pen.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul P.F., parchetul critică hotărârea primei instanţe sub aspectul încadrării juridice a faptelor comise de acesta, dar şi pentru greşita reţinere în favoarea sa a circumstanţelor atenuante prevăzute de art. 74 – art. 75 C. pen.
În fine, o ultimă critică vizează omisiunea confiscării în întregime a cantităţilor de drog rămase după efectuarea analizelor de laborator.
În apelul său, inculpatul G.T.L. a solicitat diminuarea pedepsei aplicate, prin aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000, înlăturarea neconcordanţei dintre minută şi dispozitiv, precum şi a dispoziţiilor art. 33 lit. a) C. pen.
Apelul declarat de inculpatul P.F. a vizat modalitatea de executare a pedepsei aplicate, solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 81 – art. 82 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 775/ a din 02 noiembrie 2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpatul G.T.L. împotriva sentinţei penale nr. 1071 din 15 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 2648/3/2006.
A desfiinţat în parte sentinţa penală nr. 1071 din 15 septembrie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. 2648/3/2006.
I. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), l-a condamnat pe inculpatul G.T.L. la 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
În baza art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 16 din Legea nr. 143/2000 şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe acelaşi inculpat la un an închisoare.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza art. 33 şi 34 C. pen., a contopit pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 2 iunie 2006 la zi.
II. În baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. b) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul P.F. la un an şi 6 luni.
A făcut aplicarea dispoziţiilor art. 71 şi 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe durata executării pedepsei.
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată prevenţia de la 2 iunie 2006 la zi.
În baza art. 17 alin. (1) şi art. 18 din Legea nr. 143/2000 raportat la art. 18 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea cantităţii de 1,13 grame heroină în amestec cu cafeină şi griseofulvin, în vederea distrugerii.
În baza art. 169 alin. (1) C. proc. pen., a dispus restituirea către inculpatul G.T.L. a sumei de 2.410.000 lei şi a telefonului marca NOKIA 6510 şi către inculpatul P.F. a sumelor de 1290 lei, 1105 lei şi 700 euro, precum şi a telefoanelor mobile, sume de bani şi obiecte ridicate cu ocazia percheziţiilor efectuate.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A respins apelul inculpatului P.F., ca nefondat, şi l-a obligat la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de inculpaţi care, în esenţă, au reiterat criticile din apel, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen. şi au solicitat reindividualizarea pedepselor aplicate, recurentul inculpat P.F. susţinând că în ceea ce-l priveşte se justifică suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
Inculpatul recurent G.T.L. a criticat ambele hotărâri pronunţate şi pentru greşita consemnare a unuia dintre prenumele sale ca fiind R. în loc de L.
Înalta Curte, verificând hotărârile atacate în raport cu criticile invocate, cât şi din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpatul G.T.L. este în parte întemeiat, respectiv în ceea ce priveşte greşita consemnare a unuia dintre prenumele sale.
Astfel, cum rezultă din actele dosarului, cel de-al doilea prenume al inculpatului G.T. este L. şi nu R., cum din eroare s-a reţinut, astfel că, urmează a admite recursul declarat, casând hotărârile pronunţate numai sub acest aspect.
Cât priveşte critica comună a celor doi recurenţi, referitoare la individualizarea pedepselor aplicate, apreciate ca fiind prea aspre, Înalta Curte constată că la dozarea pedepselor aplicate, instanţa de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), acordând eficienţa cuvenită atât gradului de pericol social concret al faptelor comise, împrejurărilor în care s-au consumat infracţiunile, dar şi circumstanţele personale ale inculpaţilor şi reţinând în favoarea inculpatului G.T.L. dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, iar în favoarea inculpatului minor P.F., dispoziţiile art. 74 lit. a) şi c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a coborât pedepsele aplicate de prima instanţă sub minimul special prevăzut de textul de lege incriminator.
Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că o nouă reindividualizare a acestei pedepse nu se justifică, atât sub aspectul cuantumului cât şi a modalităţii de executare, pedepsele aplicate de instanţa de control judiciar fiind în măsură să satisfacă scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de inculpatul G.T.L. să fie admis numai în limitele arătate, iar cel al inculpatului P.F. să fie respins conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive pentru fiecare inculpat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. şi, respectiv, 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul G.T.L. împotriva deciziei penale nr. 775/ A din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 1071 din 15 septembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, numai cu privire la eroarea materială strecurată, referitoare la cel de-al doilea prenume al inculpatului, în sensul că acesta este L. şi nu R., care din eroare s-a consemnat în hotărârile casate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.F. împotriva aceleiaşi decizii penale nr. 775/ A din 2 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor G.T.L. şi P.F., timpul arestării preventive de la 2 iunie 2006 la zi.
Obligă pe recurentul inculpat P.F. să plătească statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 ianuarie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 2940/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 774/2007. Penal. Contestaţie la executare... → |
---|