ICCJ. Decizia nr. 490/2007. Penal. Lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte (art. 183 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 490/2007
Dosar nr. 11527/1/2006
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2007
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 74 din 14 aprilie 2006 pronunţată în dosarul nr. 2546/2005, Tribunalul Tulcea l-a condamnat pe inculpatul T.V., la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 183 C. pen.
Pe durata executării principale s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) şi e) C. pen.
A fost respinsă, ca nefondată, cererea C.A.S. Tulcea privind obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de spitalizare, fiind obligat către partea civilă C.A.S. Constanţa la plata sumei de 3656 RON cu titlu de despăgubiri civile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond investită cu rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, faptă prevăzută de art. 183 C. pen., a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:
În ziua de 31 octombrie 2004, Consiliul local al comunei Slava Cercheză a convocat cetăţenii comunei în vederea discutării unor aspecte legate de încheierea unor contracte de arendă.
În jurul orelor 15,00, după finalizarea convocării, parte din cetăţeni printre care şi inculpatul s-au deplasat la localul SC C. SRL situat pe DN 22. Aici inculpatul şi martorul E.E. s-au aşezat pe o bancă consumând câte o bere, în apropierea lor fiind alte persoane.
În jurul orelor 17,00 în locul descris a apărut şi victima D.R. aflat în stare de ebrietate ci o sticlă de vin asupra sa, oferind celor prezenţi din conţinutul băuturii, fiind însă refuzat întrucât era cunoscut ca violent în momentul când se afla sub influenţa alcoolului.
Victima s-a deplasat la un alt local situat în apropiere, unde pe bănci se aflau alte persoane, care constatând starea în care acesta se găsea, l-au admonestat, îndepărtându-l din zonă.
În această împrejurate, victima a revenit la grupul în care se găsea inculpatul, ce stătea pe bancă, s-a aşezat în picioare în faţa acestuia, şi-a ridicat mânecile de la haină, adresându-se că vrea să-l bată.
Inculpatul l-a întrebat despre motivele atitudinii sale, victima a răspuns că aceasta este voinţa sa, aplicându-i o palmă peste faţă, şi proferând expresii jignitoare la adresa inculpatului şi familiei sale.
Gestul următor al victimei a fost deplasarea către martorul S.A. căruia fără explicaţii, a încercat să-i aplice o palmă, însă martorul l-a prins de mână şi l-a îndepărtat.
Victima s-a întors pe trotuar, postându-se din nou în faţa inculpatului şi ameninţându-l că-l va bate, afirmaţie faţă de care inculpatul a spus victimei „că dacă doreşte să-l lovească nu are decât".
În momentul imediat următor, victima l-a prins cu mâna stângă de gât pe inculpat, aplicându-i o lovitură cu pumnul în faţă.
Inculpatul a ripostat şi ridicându-se de pe bancă şi în poziţia faţă în faţă cu victima, i-a cerut să-l lase în pace că are alte treburi după care l-a împins, victima s-a dezechilibrat şi a căzut lovindu-se cu capul de muchia de beton a trotuarului.
Deşi cei prezenţi, au încercat până la sosirea serviciului de ambulanţă să-i acorde primul ajutor realizând starea de comă în care se afla, nu au reuşit. În aceeaşi seară victima fost transportată la dispensarul uman din comună. Ulterior dus la Spitalul judeţean Tulcea şi apoi la Spitalul Clinic judeţean Constanţa unde a decedat.
Potrivit concluziilor Raportului medico-legal nr. 614/2/2004 din 3 februarie 2005 al S.M.L. al Judeţului Constanţa cu concluziile anterioare, rezultă că moartea victimei a fost violentă,s-a datorat stării toxico-septice urmare unei meningite purulente, complicaţii generată de un traumatism cranio-cerebral cu fractură de boltă şi bază de craniu operat.
Se precizează că leziunile de violenţă au putut fi produse cu şi de corp dur, au legătură de cauzalitate directă cu cauza morţii şi pot data din 31 octombrie 2004.
Cu privire la săvârşirea infracţiunii descrisă, inculpatul a avut o poziţie oscilantă în cursul procesului.
Astfel, în declaraţia dată la urmărirea penală, inculpatul recunoaşte că dezechilibrarea victimei urmată de căderea şi lovirea de bordura de ciment s-a produs urmare faptului că el l-a împins.
Ulterior, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că victima s-a dezechilibrat în momentul în care a încercat să-l lovească cu piciorul, situaţie neconfirmată de martorii prezenţi E.P.E., C.P., T.N., L.F., care au surprins momentul în care inculpatul a împins victima.
Fapta descrisă, a fost reţinută de instanţa de fond ca întrunind elementele constitutive ale infracţiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
În favoarea inculpatului s-au reţinut circumstanţele atenuante legale prevăzute de art. 74 lit. a) şi b) C. pen., motivate de buna conduită avută anterior în comunitatea din care face parte, încercarea de a acorda ajutor victimei imediat după consumarea infracţiunii.
Ca o consecinţă, pedeapsa a fost redusă sub limita minimă prevăzută de text, la 2 ani închisoare.
Împotriva sentinţei, inculpatul a declarat apel şi deşi invocă legitima apărare drept cauză care înlătură caracterul penal al faptei, susţine că nu a împins victima, aceasta s-a dezechilibrat cu consecinţa căderii şi lovirii de bordură.
Curtea de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia penală nr. 116/ P din 13 iunie 2006, a admis calea de atac exercitată de inculpat, şi reţinând în favoarea acestuia circumstanţa atenuantă a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., a redus la un an închisoare pedeapsa menţinând încadrarea juridică a faptei şi celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Motivând hotărârea, instanţa de apel a reţinut atitudinea provocatoare a victimei, care a lovit inculpatul peste faţă, a adresat expresii jignitoare la adresa familiei acestuia, împrejurare de natură să producă inculpatului o puternică tulburare psihică sub imperiul căreia a acţionat împingând victima cu forţă, gest ce a determinat dezechilibrarea şi căderea acesteia.
Instanţa a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile prevăzute de art. 44 C. pen., ce reglementează legitima apărare, neexistând din partea victimei o agresiune faţă de inculpat, în sensul prevederilor legale invocate, de natură să-i pună în pericol grav persoana.
Împotriva deciziei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs, solicitând casarea deciziei şi înlăturarea circumstanţei atenuante a scuzei provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen., greşi reţinută printr-o interpretare greşită a probelor.
Oral, procurorul a susţinut şi nelegalitatea hotărârii care, prin aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., a aplicat o pedeapsă nelegală încălcându-se dispoziţiile prevăzute de art. 76 alin. (2) lit. a) C. pen.
O altă critică vizează pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, respectiv interzicerea exerciţiului dreptului prevăzut de lit. e) al art. 64, fără să existe o motivare a acestei interdicţii.
Aceeaşi hotărâre a fost supusă recursului declarat în termen legal de inculpat, care invocă drept caz de casare dispoziţiile prevăzute de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., greşita condamnare a inculpatului pentru o infracţiune săvârşită în stare de legitimă apărare, cauză care înlătură caracterul penal al faptei, împrejurare în care se impune casarea deciziei şi achitarea sa potrivit art. 10 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.
Prin aceleaşi concluzii într-o altă teză se solicită achitarea inculpatului, invocându-se drept temei juridic dispoziţiile prevăzute de art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Examinând hotărârea recurată, sub toate aspectele de drept şi de fapt, conform art. 3956 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată fondate recursurile pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Desfăşurarea în timp a conflictului dintre inculpat şi victimă a fost reţinută printr-o interpretare corectă dată declaraţiilor martorilor aflaţi în imediata apropiere a locului unde s-a săvârşit infracţiunea.
Este cert dovedit în cauză că victima aflată în stare de ebrietate evidentă, a lovit inculpatul cu pumnul peste faţă, adresând jigniri la adresa familiei sale.
De remarcat este atitudinea inculpatului, care la urmărirea penală a declarat că în momentul în care victima s-a apropiat de el spunându-i că vrea să-l bată, i-a răspuns să-l lovească păstrându-şi însă calmul E.P.E.
Aceste declaraţii, confirmă un aspect esenţial cauzei, respectiv că gestului victimei anterior agresiunii exercitate de inculpat nu i se poate da semnificaţia juridică a circumstanţei atenuante a scuzei provocării aşa cum greşit a interpretat instanţa de apel.
Starea de provocare se caracterizează printr-o puternică tulburare care reduce puterea de stăpânire şi control asupra actelor săvârşite, şi se amplifică până la declanşarea infracţiunii ca ripostă la gestul provocator.
Nu se poate prevala de scuza provocării inculpatul care în scurtul dialog purtat cu victima a cărei stare de ebrietate a sesizat-o, chiar l-a invitat pe acesta să-l lovească, fără să-şi piardă calmul.
Or, analizând toate circumstanţele descrise legate de factorul timp, spaţiu şi atitudinea inculpatului percepută de martori în mod direct, este evident că gestul său de a împinge victima nu a fost săvârşit sub imperiul unei puternice tulburări sau emoţii puternice.
Forţa cu care a împins victima a fost suficientă ca acesta din urmă, în starea de ebrietate în care se afla să se dezechilibreze, cu consecinţa căderii şi lovirii cu capul de bordura de ciment, cădere care a avut drept urmare producerea unei fracturi de boltă şi bază de craniu ce a condus după câteva zile la deces.
Faţă de cele expuse rezultă cu evidenţă că în cauză nu pot fi invocate dispoziţiile art. 44 C. pen., ce reglementează o cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
Fondată este şi critica ce priveşte nelegalitatea pedepsei aplicate de instanţa de apel, în condiţiile reţinerii circumstanţei atenuante a scuzei provocării, limita minimă până la care se putea coborî cuantumul pedepsei potrivit dispoziţiilor art. 76 alin. (2) C. pen., în cazul infracţiunii deduse judecăţii fiind un an şi 8 luni închisoare.
Totodată, se constată că instanţa de apel menţinând restul dispoziţiilor sentinţei a menţinând-o şi pe cea a interzicerii exerciţiului dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) în afara oricărei motivări.
În acord cu jurisprudenţa C.E.D.O. (cauza S. – P.) care are valoare de precedent judiciar, prima instanţă, cât şi cea de apel aveau obligaţia de a motiva necesitatea interzicerii exercitării pe durata executării pedepsei principale de către inculpat a dreptului de a fi tutore sau curator, restricţionarea acestui drept trebuind să corespundă unui scop legitim.
Având în vedere cele expuse, recursurile parchetului şi inculpatului vor fi admise potrivit art. 38515 alin. (1) pct. 2 lit. a), se va casa Decizia instanţei de apel, menţinându-se în parte sentinţa instanţei de fond.
Întrucât aceasta a aplicat pentru infracţiunea săvârşită de inculpat o pedeapsă individualizată judicios prin evaluarea criteriilor legale, dând eficienţă şi cricumstanţelor atenuante corect recunoscute în favoarea inculpatului, sentinţa va fi menţinută sub acest aspect, înlăturându-se doar dispoziţia privind interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. e) C. pen.
Vor fi menţinute restul dispoziţiilor sentinţei penale nr. 74 din 14 aprilie 2006.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi de inculpatul T.V. împotriva deciziei penale nr. 116/ P din 13 iunie 2006 a Curţii de Apel Constanţa, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează Decizia penală recurată şi în parte sentinţa penală nr. 74 din 14 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Tulcea numai în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, în sensul că înlătură dispoziţia privind exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. e) C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 49/2007. Penal. Contestaţie la executare... | ICCJ. Decizia nr. 53/2007. Penal. Contestaţie la executare... → |
|---|
