ICCJ. Decizia nr. 651/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 651/2007
Dosar nr. 2767/45/2006
Şedinţa publică din 5 februarie 2007
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia penală nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul declarat de petiţionara C.L., a fost casată sentinţa penală nr. 17 din 12 mai 2005 a Curţii de Apel Iaşi şi în rejudecare s-a dispus admiterea plângerii petiţionarei, desfiinţarea rezoluţiei nr. 102/P/2004 din 29 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de numiţii B.P. şi Şt.C.E. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
În cauză, după efectuarea de acte premergătoare, prin rezoluţia nr. 102/P/2006 din 4 mai 2006 s-a dispus, din nou, neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii B.P. şi Şt.C.E.
S-a reţinut de către procuror că infracţiunea reclamată de petiţionară nu există nerezultând că împotriva persoanei vătămate ar fi fost exercitate acţiuni care să îi aducă atingere demnităţii.
Împotriva acestei soluţii partea vătămată a formulat plângere, care a fost respinsă prin rezoluţia nr. 473/II/2/2006 din 5 iunie 2006 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
În contra rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale petiţionara a formulat plângere susţinând că Decizia instanţei supreme avea caracter obligatoriu pentru procuror şi că acesta nu mai putea efectua acte premergătoare ci trebuia să înceapă urmărirea penală faţă de cele două persoane reclamate.
Prin sentinţa penală nr. 49 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi a fost admisă plângerea petiţionarei C.L., a fost desfiinţată rezoluţia atacată şi în consecinţă a fost trimisă cauza la procuror în vederea începerii urmăririi penale conform deciziei penale nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a instanţei supreme.
S-a constatat că prin această decizie nu s-a cerut procurorului o nouă soluţie de neîncepere a urmăririi penale ci începerea urmăririi penale, verificarea susţinerilor petiţionarei şi pronunţarea unei soluţii specifice urmăririi penale, subsecvente începerii urmăririi penale.
În contra acestei hotărâri a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, care a susţinut că începerea urmăririi penale nu se impune şi este nejustificată, întrucât nu s-au confirmat aspectele reclamate de petiţionară.
Totodată s-a mai susţinut că judecătorul nu poate impune procurorului obligaţia de începere a urmăririi penale.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, respingerea plângerii petiţionarei şi menţinerea soluţiei de neîncepere a urmăririi penale .
Recursul declarat nu este întemeiat.
În conformitate cu dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) C. proc. pen. judecătorul admite plângerea, desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa şi trimite cauza în vederea începerii urmăririi penale.
Judecătorul este obligat să arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin care anume mijloace de probă.
Potrivit art. 273 alin. (1) din acelaşi cod, în cazul în care instanţa în baza art. 2781, a admis plângerea împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale şi a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penale, acesta dispune începerea urmăririi penale în condiţiile prevăzute de lege. Dispoziţiile instanţei sunt obligatorii pentru organul de urmărire sub aspectul faptelor şi împrejurărilor ce urmează a fi constatate şi a mijloacelor de probă indicate.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că prin Decizia penală nr. 160 din 12 ianuarie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a dispus desfiinţarea rezoluţiei nr. 102/P/2004 din 29 noiembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi şi s-a trimis cauza procurorului în vederea începerii urmăririi penală faţă de numiţii B.P. şi Şt.C.E. sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 51/1995.
În cuprinsul deciziei de casare instanţa supremă a indicat faptele şi împrejurările ce urmau a fi constatate şi prin care mijloace de probă.
Ca atare, Decizia având, potrivit dispoziţiilor legale evocate, caracter obligatoriu pentru procuror acesta avea îndatorirea să se supună respectivei hotărârii definitive, nu să o ignore.
Alegaţiile formulate în cuprinsul recursului declarat de parchet în sensul că magistratul judecător nu l-ar putea obliga pe procuror să procedeze la începerea urmăririi penale sunt în afara ordinii instituite de Codul de procedură penală şi de natură a-l situa pe procurorul care refuză să respecte şi să apliceo hotărâre judecătorească definitivă, în speţă chiar a instanţei supreme, într-o poziţie potrivnică legii, ceea ce este inadmisibil în statul de drept.
În consecinţă, Curtea, constatând neîntemeiate criticile formulate, urmează, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei penale nr. 49 din 10 octombrie 2006 a Curţii de Apel Iaşi, privind pe petiţionara C.L.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2086/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 660/2007. Penal → |
|---|
