ICCJ. Decizia nr. 4979/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4979/2007
Dosar nr. 4258/44/2006
Şedinţa publică din 24 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 268 din 26 iunie 2006, Tribunalul Brăila a dispus schimbarea încadrării juridice dată infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului C.T. din tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., în tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen. şi art. 181 alin. (1) şi (2) C. pen., s-a dispus achitarea inculpatului C.T. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. c) C. pen. şi aplicarea sancţiunii cu caracter administrativ - amendă în cuantum de 600 lei.
S-a constatat că părţile vătămate nu s-au constituit părţi civile.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În cursul anului 2005, inculpatul i-a încredinţat paza animalelor sale minorului C.C., în vârstă de 16 ani, remunerat pentru munca sa.
În dimineaţa zilei de 2 august 2005, constatând lipsa a trei miei, inculpatul i-a căutat pe izlazul comunal, unde au venit cu căruţa şi părţile vătămate C.C. şi C.T.
Supărat de atitudinea sfidătoare a ciobanului său, C.C., inculpatul l-a înjurat, lovindu-l cu piciorul peste şezut şi cu palma peste ceafă.
Pentru a-i determina pe fraţii C. să-i aducă mieii pierduţi, inculpatul a luat căruţa părţilor vătămate, spunându-le că o va restitui când i se vor da înapoi animalele.
Cum minorul C.T., învârstă de 12 ani, a refuzat să dea drumul hăţurilor cailor, inculpatul l-a tras din căruţă, smucindu-i mâna dreaptă.
Nici o parte vătămată nu a prezentat acte medico - legale care să ateste existenţa vreunei leziuni.
Inculpatul a formulat plângere penală pentru dispariţia mieilor.
Situaţia de fapt a fost stabilită pe baza materialului probator administrat în cauză; plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate, proces verbal de identificare a bunurilor sustrase şi dovezi de restituire a acestora, declaraţiile martorilor D.M., C.D., D.V., L.I., A.D., declaraţiile inculpatului.
Împotriva sentinţei a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, susţinând, în esenţă, că instanţa de fond a făcut o apreciere corectă şi completă a întregului material probator administrat în cauză.
De asemenea, s-a apreciat că instanţa de fond a făcut în mod greşit aplicarea prevederilor art. 181 C. pen.
Prin Decizia penală nr. 14/ A din 12 februarie 2007, Curtea de Apel Galaţi a respins apelul ca nefondat.
Instanţa de control judiciar a constatat că situaţia de fapt a fost corect şi complet stabilită de tribunal şi că soluţia de achitare şi sancţionare administrativă a inculpatului este legală şi temeinică.
Referitor la incidenţa articolului 181 C. pen., instanţa de apel a reţinut următoarele argumente:
- modalităţile concrete în care a fost săvârşită fapta în sensul că inculpatul a încercat să le determine pe părţile vătămate să-i găsească şi să-i restituie cei trei miei dispăruţi, a căror pază era dată în sarcina părţii vătămate C.C..
- intensitatea redusă a violenţei folosite în sensul că părţile vătămate nu au necesitat îngrijiri medicale;
- faţă de scopul urmărit de inculpat prin realizarea activităţii infracţionale, în sensul că a luat calul şi căruţa precizând că vor fi restituite în momentul în care va primi cei trei miei;
- faţă de împrejurarea că se confirmă susţinerile inculpatului în sensul că mieii au fost furaţi - aşa cum rezultă din sentinţa penală nr. 780 din 28 martie 2006 a Judecătoriei Brăila;
- având în vedere atitudinea manifestată de inculpat pe tot parcursul procesului penal în sensul că acesta s-a prezentat în instanţă la termenele de judecată.
Prin recursul declarat, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi a criticat nelegalitatea deciziei atacate, susţinând că argumentele instanţei sunt contradictorii, în sensul că nu s-a stabilit dacă atitudinea violentă a inculpatului C.T. faţă de victime s-ar fi datorat dispariţiei mieilor şi intenţiei susnumitului de a le obliga pe acestea să-i caute, ori sustragerii de către părţile vătămate a animalelor şi intenţiei făptuitorului de recuperare a prejudiciului.
Pe de altă parte, s-a criticat soluţia de aplicare a prevederilor art. 181 C. pen., având în vedere modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, împrejurarea că părţile vătămate sunt doi minori, prejudiciul cauzat (15 milioane lei), antecedentele penale ale inculpatului.
Prin motivele scrise de recurs s-a stabilit condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii şi executarea acesteia în regim privativ de libertate.
Oral, procurorul de şedinţă a solicitat condamnarea inculpatului la o pedeapsă privativă de libertate cu aplicarea dispoziţiilor art. 861 C. pen..â
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen.
Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Din analiza materialului probator administrat în cauză, Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect situaţia de fapt, pe care, de altfel, niciuna din părţi nu a contestat-o.
Este o problemă falsă stabilirea mobilului acţiunii inculpatului ca reacţie la alternativă dispariţiei sau furtului mieilor.
Această presupusă dilemă nu are nici o relevanţă sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt şi nu poate conduce la caracterizarea drept insuficient sau contradictoriu a materialului probator al cauzei.
În realitate, ceea ce a determinat reacţia inculpatului a fost lipsa oilor, indiferent care era cauza ei, iar luarea atelajului victimelor s-a dorit o rezolvare în sensul obligării acestora de a-i restitui animalele, indiferent dacă le furaseră sau le pierduseră.
Soluţia la care a recurs inculpatul are o explicaţie simplă, logică, gospodărească, la care se recurge frecvent în mediul rural, când proprietarul păgubit ia „în obor" animalele celui care i-a cauzat prejudiciul.
Inculpatul nu a ascuns atelajul, ci l-a ţinut la vedere în gospodăria sa, nu a dat niciun înţeles abscons actului său, ci a transmis clar, neechivoc, mesajul că persoanele vinovate de pagubă trebuie să ia măsuri să o acopere, dacă vor să-şi recupereze atelajul astfel reţinut ca o garanţie.
Lipsa animalelor s-a dovedit a fi datorată modului neatent în care ciobanul C.C. a păzit turma, lăsând-o frecvent în grija unor copii, printre care şi fratele său, T.
Inculpatul a reacţionat prompt pentru a-şi asigura integritatea patrimoniului său şi, fără a-i împărtăşi concepţia potrivit căreia, procedând astfel, şi-ar fi făcut singur dreptate, Curtea nu poate să ignore mediul în care s-au petrecut faptele, obiceiurile locului, înţelegerea unor astfel de întâmplări prin prisma nivelului de cultură, cunoştinţe, cutume.
Pentru inculpat, metoda folosită era singura eficientă, la îndemână şi obişnuită.
Violenţele exercitate asupra minorilor sunt de intensitate minimă, benignă, aplicate în zone nepericuloase, fără repetabilitatea loviturilor. Este evident că inculpatul a reacţionat proporţional cu vârsta minorilor, cel admonestat astfel fiind, în realitate, numai C.C., fiindcă lui C.T. doar i-a tras hăţurile din mână.
Curtea constată că instanţele de judecată au stabilit în mod corect săvârşirea infracţiunii de tâlhărie de către inculpatul C.T. şi, în acelaşi timp, lipsa de pericol social a faptei comise.
Existenţa antecedentelor penale ale inculpatului care ar caracteriza o fire violentă a acestuia nu este de natură să afecteze constatarea situaţiei reale, de incident minor, a celor petrecute pe data de 2 august 2005 între C.T. şi cei doi minori.
De altfel, inculpatul nici nu s-a manifestat cu violenţa care l-ar caracteriza antecedentele sale, ci a avut doar o manifestare spontană nervoasă, la supărare, dar reţinută, sub aspectul contactului fizic cu cei doi minori.
Pentru aceste considerente constatând că sancţionarea cu amendă administrativă a inculpatului este întemeiată şi suficientă, Curtea urmează să respingă recursul ca neîntemeiat.
Văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) şi art. 189 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi împotriva deciziei penale nr. 14 din 12 februarie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia pentru cauze cu minori şi familie, privind pe inculpatul C.T.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4971/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4980/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
