ICCJ. Decizia nr. 4855/2007. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4855/2007
Dosar nr. 624/101/2006
Şedinţa publică din 18 octombrie 2007
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele.
Prin sentinţa penală nr. 45 din 5 februarie 2007, Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 62.4/101/2006, în baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat inculpatul A.A.I., la un an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 71 C. pen.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) C. pen., raportat la art. 76 lit. e) C. pen., a fost condamnat inculpatul la 6 luni închisoare, în condiţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi art. 71 C. pen.
În baza art. 33 – art. 34 C. pen., s-au contopit pedepsele în pedeapsa cea mai grea, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de un an şi 6 luni închisoare, în condiţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen., raportat la art. 71 C. pen.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa totală perioada reţinerii şi arestului preventiv din 17 octombrie 2006, respectiv de la 18 octombrie 2006, la zi.
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 17 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea cantităţii de droguri de 2,61 grame rezină de cannabis.
A fost obligat inculpatul la 300 lei cheltuieli judiciare statului, în baza art. 191 C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La 12 octombrie 2006, un subofiţer din S.C.C.O. Mehedinţi s-a sesizat despre faptul că A.A.I. vindea droguri unor tineri din municipiul Drobeta Turnu Severin cu 200 RON/doză.
A doua zi, un poliţist sub acoperire, a cumpărat prin colaboratorul său, de la inculpat, două bucăţi substanţă solidă de culoare verde-olive care a fost transmisă la Laboratorul de Expertize Bucureşti.
Pentru că bănuiala a devenit certitudine, inculpatul a fost urmărit de poliţişti şi, în ziua de 17 octombrie 2006, l-au surprins pe inculpat la intersecţia străzilor Kiseleff cu Alion în timp ce încerca să vândă droguri unei minore, A.A., în vârstă de 13 ani. Asupra inculpatului s-au găsit substanţe de culoare verde-olive, suma de 50 Euro şi o rolă de hârtie subţire despre care inculpatul a declarat că o folosea la confecţionarea ţigărilor.
Fiind surprins în flagrant, învinuitul a recunoscut că în acel moment intenţiona să vândă unei minore substanţa respectivă, în schimbul sumei de 50 Euro şi că această substanţă o primise cu puţin timp înainte de la un băiat „C.".
S-au făcut analize de laborator (raportul nr. 4470 din 18 octombrie 2006) şi s-a constatat că substanţa respectivă, în greutate de 2,61 grame este rezină de cannabis, drog de risc, care face parte din Tabelul Anexa nr. III din Legea nr. 143/2000.
În drept, s-a reţinut că fapta de vânzare de droguri întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri, prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, în formă continuată, în condiţiile art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), deoarece inculpatul a săvârşit în temeiul aceleiaşi rezoluţiuni infracţionale acţiuni de vânzare, care fiecare prezintă conţinutul aceleiaşi infracţiuni.
În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 14 lit. c) din Legea nr. 143/2000, instanţa de fond a stabilit că aceste dispoziţii legale referitoare la circumstanţa legală agravantă, nu se aplică, întrucât inculpatul nu a putut cunoaşte în mod rezonabil vârsta martorei A.A., în condiţiile în care dezvoltarea fizică a acesteia nu trăda vârsta sa reală şi aceasta avea o conduită oscilantă în a-şi declara vârsta reală.
De asemenea, s-a reţinut că fapta de a consuma întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 4 alin. (1) din acelaşi act normativ, fiind dovedită vinovăţia inculpatului la săvârşirea celor două infracţiuni.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 33 – art. 34 C. pen., reţinându-se că faptele sunt săvârşite în concurs real.
La individualizarea pedepselor s-au avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), faptul că infracţiunile săvârşite prezintă un pericol concret pentru ordinea publică şi pentru persoana inculpatului, dar şi circumstanţele personale ale acestuia, care este la primul conflict cu legea penală, este tânără şi a recunoscut constant săvârşirea faptelor. Totodată s-a ţinut seama de categoria drogurilor, dar şi de cantitatea acestora.
În acelaşi timp, prima instanţă nu a dispus aplicarea dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, cu motivarea că referirea generală la un nume de persoane implicate în comiterea unor astfel de infracţiuni, nu echivalează cu denunţarea şi facilitarea identificării terţei persoane, astfel că în prezent numitul C. nu a fost identificat.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti inculpatul a declarat apel în termen şi motivat, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Analizând apelul declarat de inculpat, potrivit art. 371 alin. (1) şi art. 378 alin. (1) C. proc. pen., în raport cu motivele invocate, cu materialul şi lucrările dosarului, Curtea a constatat că este fondat, urmând a-l admite ca atare, fiind întemeiată numai critica referitoare la individualizarea modalităţii de executare a pedepsei.
Critica referitoare la împrejurarea că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea normelor privind sesizarea instanţei de judecată, norme imperative a căror nesocotire atrage nulitatea absolută a actelor astfel întocmite, conform dispoziţiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen., cu referire la dispoziţiile art. 264 C. proc. pen. şi ale art. 20 din Legea nr. 508/2004, cu privire la verificarea rechizitoriului de către procurorul ierarhic superior, este neîntemeiată.
În cauză rechizitoriul a fost întocmit de către un procuror al Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi, la data de 20 octombrie 2006.
Acest act de sesizare a fost înaintat instanţei competente, Tribunalul Mehedinţi, cu adresa nr. 119/D/P/2006, în temeiul art. 264 C. proc. pen., de către procurorul şef al Biroului Teritorial Mehedinţi.
Potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 508/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea în cadrul Ministerului Public a D.I.I.C.O.T. cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 264 alin. (3) C. proc. pen., aşa cum au fost modificate prin OUG nr. 60/2006, aplicabile potrivit art. 21 din Legea nr. 508/204, în vigoare la data întocmirii rechizitoriului, acest act este verificat de către procurorul şef al biroului teritorial.
Legea nu conţine anumite cerinţe cu privire la formalităţile ce trebuie îndeplinite de către procurorul competent să verifice sub aspectul legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului întocmit de procuror.
Critica referitoare la greşita nereţinere în cauză a incidenţei dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000, referitoare la reducerea pedepsei la jumătatea limitelor prevăzute de lege, este neîntemeiată.
Aceste dispoziţii legale sunt aplicabile numai în situaţia în care inculpatul, în timpul urmăririi penale denunţă şi facilitează identificarea şi tragerea la răspundere penală a altor persoane care săvârşesc infracţiuni legate de droguri.
Or, din adresele Ministerului Public D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Mehedinţi cu adresa nr. 376/D/VIII/1/2007 existentă la dosar apel şi nr. 148737 din 07 mai 2007 a M.A.I. Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova – S.C.C.O. Mehedinţi, rezultă clar şi fără echivoc faptul că nu se poate reţine în favoarea inculpatului împrejurări care să echivaleze cu denunţarea şi facilitarea identificării şi tragerii la răspundere penală a unei persoane, prin furnizarea de informaţii relevante, indiferent cum s-ar numi aceasta.
Instanţa de apel a apreciat că şansele de reintegrare socială a inculpatului sunt mari şi se impune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate, tocmai pentru a permite ca factorii pozitivi care pot inhiba comportamentul infracţional şi care înclină în mod obiectiv şi categoric balanţa în favoarea inculpatului, căruia i se acordă în acest fel o şansă, să fie puşi în valoarea în vederea reinserţiei sociale a acestuia.
În baza art. 371 alin. (2) C. proc. pen., în cadrul limitelor prevăzute de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., examinând cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, Curtea a constatat că prima instanţă a stabilit în mod corect pe baza probelor administrate în cauză, evaluate prin coroborare, o stare de fapt pe deplin lămurită, în ceea ce priveşte activitatea infracţională a inculpatului, stabilind în mod clar vinovăţia şi dând faptelor reţinute în sarcina acestuia, o corectă încadrare juridică.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepsei, s-au aplicat corespunzător toate criteriile prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi în mod judicios, prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) C. pen., respectiv conduita bună înainte de săvârşirea infracţiunii şi atitudinea după săvârşirea infracţiunii, şi a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 76 lit. e) C. pen.
Pentru considerentele expuse, Curtea de Apel Craiova, secţia minori şi familie, prin Decizia penală nr. 32 din 11 mai 2007, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul formulat de inculpatul A.A.I. şi a desfiinţat în parte sentinţa penală, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza dispoziţiilor art. 861 C. pen., a dispus suspendarea executării pedepsei, aplicate inculpatului, sub supraveghere, cu aplicarea art. 71 alin. (5) C. pen.
În baza dispoziţiilor art. 862 C. pen., a fixat termen de încercare de 3 ani şi 6 luni, ce se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate de un an şi 6 luni, la care se adaugă un interval de timp stabilit de instanţă, de doi ani.
Pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere, potrivit art. 863 alin. (1) C. pen.:
a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi;
b) să anunţe în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;
c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.
S-a impus inculpatului, în baza art. 863 alin. (3) C. pen., şi respectarea următoarelor obligaţii:
1. să urmeze un curs de învăţământ ori de calificare;
2. să nu intre în legătură cu numita A.A.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C. pen., cu privire la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi al arestării preventive, de la 17 octombrie 2006, la zi.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului A.A.I., de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 36 din 18 octombrie 2006, emis de Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 9845/2006, dacă nu este arestat în altă cauză.
S-a menţinut restul dispoziţiilor instanţei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Prin motivele de recurs s-au criticat hotărârile pronunţate în cauză pentru nelegalitate şi netemeinicie sub următoarele aspecte:
Hotărârile anterioare pronunţate în cauză sunt nelegale întrucât instanţele de judecată au omis să dispună aplicarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 143/2000 conform cărora drogurile confiscate se distrug.
Din probele existente la dosarul cauzei rezultă că din cantitatea totală de 2,61 grame rezină de cannabis găsită asupra inculpatului au fost consumate în procesul analizei de laborator 0,61 grame, iar diferenţa de 1,51 grame a fost predată organelor de cercetare penală.
Deşi instanţele au dispus în temeiul art. 17 din Legea nr. 143/2000 confiscarea cantităţii de 2,61 grame rezină de canabis au omis să dispună în temeiul art. 18 din aceeaşi lege distrugerea cantităţii de 1,51, grame rămasă neconsumată după efectuarea analizelor de laborator predată organelor de cercetare penală.
Decizia instanţei de apel este netemeinică sub aspectul modalităţii de executare a pedepsei aplicată inculpatului, respectiv art. 861 şi următoarele C. pen.
În considerentele deciziei, instanţa de apel a motivat justa reţinere a circumstanţelor atenuante judiciare în favoarea inculpatului, cu consecinţa reducerii pedepselor aplicate sub limita minimului special prevăzut de lege, însă nu a argumentat în niciun fel şi sub nicio formă aplicarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Procedând în acest mod, instanţa de apel a încălcat prevederile art. 861 alin. (4) raportat la art. 81 alin. (6) C. proc. pen., conform cărora suspendarea executării pedepsei sub supraveghere trebuie motivată. În raport de natura şi gravitatea infracţiunilor comise de către inculpat, instanţa de fond a efectuat o justă operaţiune de individualizare judiciară a executării pedepsei rezultante dispunând executarea acesteia în regim de detenţie.
Fiind consumator de droguri, inculpatul a contribuit la dobândirea acestui viciu de către o minoră în vârstă de 13 ani, vânzându-i în mod repetat haşiş şi cannabis.
În aceste condiţii de fapt şi de drept, executarea pedepsei rezultante, prin suspendare sub supraveghere, aşa cum a decis fără nicio motivare instanţa de apel nu este în măsură să realizeze funcţiile de apărare socială de constrângere, de reeducare şi, în special de exemplaritate pe care trebuie să le asigure orice pedeapsă şi nici scopurile acesteia de prevenţie generală şi specială.
Cu prilejul dezbaterii pe fond a recursului, reprezentantul parchetului a declarat că nu susţine decât cel de al doilea motiv de recurs referitor la greşita suspendare sub supraveghere a pedepsei rezultante aplicate inculpatului, motiv de recurs întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., referitor la greşita individualizare a pedepsei.
Examinând hotărârea atacată de parchet sub aspectul motivelor invocate şi prin prisma cazului de casare menţionat, Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Înalta Curte constată că în cauză nu numai că în mod corect s-a dispus aplicarea art. 861 C. pen., dar instanţa s-a conformat şi dispoziţiilor legale referitoare la motivarea măsurii dispuse.
Astfel, şi Înalta Curte consideră că în raport de circumstanţele reale ale săvârşirii faptelor, cât şi de circumstanţele personale ale inculpatului (tânăr, infractor primar, sincer, a recunoscut şi regretat faptele comise), scopul educativ şi coercitiv al pedepsei aplicate se poate realiza chiar şi fără privarea de libertate.
Persoana inculpatului a îndreptăţit instanţa de apel să aprecieze că simpla aplicare a pedepsei constituie o garanţie suficientă că nu va mai săvârşi alte infracţiuni.
Mai mult decât atât, Înalta Curte apreciază că perioada de detenţie şi-a îndeplinit funcţia de exemplaritate şi de reeducare a pedepsei iar prelungirea de arest a inculpatului ar putea avea consecinţe negative asupra dezvoltării ulterioare a acestuia.
În consecinţă, având în vedere că motivele de recurs invocate de parchet nu sunt întemeiate, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 32 din 11 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia minori şi familie, privind pe intimatul inculpat A.A.I.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5073/2007. Penal. Determinarea sau permiterea... | ICCJ. Decizia nr. 4914/2007. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
