ICCJ. Decizia nr. 4980/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4980/2007

Dosar nr. 4327/86/2006

Şedinţa publică din 24 octombrie 2007

Asupra recursului penal de faţă:

Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 67 din 7 martie 2007 a Tribunalului Suceava a fost condamnat inculpatul P.P.D., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), la pedeapsa de 7 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi 64 lit. a – c) C. pen.

Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile B.M. suma de 10.000 lei despăgubiri civile, din care 5.000 lei daune materiale şi 5.000 lei daune morale.

Inculpatul a mai fost obligat să plătească părţii civile Spitalul de Urgenţă Suceava suma de 2.050 lei cheltuieli de spitalizare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:

La data de 24 ianuarie 2006, partea vătămată B.M., în vârstă de 46 de ani, a fost de serviciu la restaurantul S., situat în apropierea staţiei de autobuz din oraşul Frasin. În timpul programului, în local a intrat un bărbat pe care partea vătămată nu-l cunoştea şi care a cerut o sumă de bani în contul numitului B.C., administratorul unui gater şi pe care partea vătămată îl cunoştea.

În jurul orelor 22,00, partea vătămată a închis restaurantul şi s-a deplasat spre domiciliul său din satul Bucsoaia. La un moment dat a observat că în urma sa, în aceiaşi direcţie, se deplasa un bărbat şi fiindu-i frică, a grăbit pasul. A fost prinsă din urmă de bărbatul respectiv pe care l-a recunoscut ca fiind cel care intrase în local în timpul zilei şi i-a cerut 10.000 lei.

În acelaşi moment, bărbatul a acoperit gura părţii vătămate cu palma, iar aceasta din urmă încercând să se apere l-a muşcat de degetul mic şi a căzut, suferind o luxaţie gravă la genunchiul drept.

După ce partea vătămată a căzut, inculpatul, observând în mâna acesteia poşeta, i-a smuls-o, fugind din locul respectiv.

Partea vătămată a strigat după ajutor, la locul faptei venind martorul V.M. şi B.I., aceasta din urmă
transportând-o la Spitalul Judeţean Suceava unde a fost internată la Secţia Ortopedie, în perioada 25 ianuarie 2006 - 13 februarie 2006.

Din certificatul medico-legal nr. 112/ A din 21 februarie 2006 al S.M.L. Suceava a rezultat că partea vătămată a suferit o entorsă gravă la genunchiul drept, ce a necesitat intervenţie chirurgicală şi sutura ligamentelor, leziune ce a necesitat 50-55 zile îngrijiri medicale.

S-a stabilit că inculpatul a sustras din poşeta părţii vătămate suma de 10 lei, după care abandanat-o cu documentele ce se aflau în ea, recuperate ulterior de organele de cercetare penală.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul care a criticat-o în ce priveşte individualizarea pedepsei.

Prin Decizia penală nr. 91 din 12 septembrie, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat, a desfiinţat parţial hotărârea atacată şi reţinând în favoarea inculpatului dispoziţiile art. 74 lit. c) C. pen. şi art. 76 lit. b) C. pen., a coborât pedeapsa de 5 ani închisoare, a făcut aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) C. pen., cu privire la pedeapsa accesorie şi a menţinut în rest dispoziţiile hotărârii atacate.

În considerentele deciziei s-a reţinut că în raport de criteriile cuprinse în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), pedeapsa este severă şi nu este proporţională pericolului social al faptei şi făptuitorului.

În termen legal, împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul care a susţinut că pedeapsa, cum a fost stabilită în apel, este mare şi nu poate realiza cerinţele legii.

Critica formulată de inculpat va fi examinată în raport de prevederile art. 3859 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., dar recursul este nefondat pentru consideraţiunile ce urmează:

Instanţa de apel a stabilit o pedeapsă cu considerarea dispoziţiilor art. 72 şi 52 C. pen.

Deşi a comis fapta în stare de recidivă postexecutorie, instanţa apreciind conduita sinceră şi de regret, valoarea prejudiciului produs, prin reţinerea circumstanţelor judiciare atenuante a coborât pedeapsa sub limita minimă legală.

Dar, în contextul în care fapta a fost concepută şi executată, al unor circumstanţe care atrag o încadrare calificată a faptei şi o răspundere penală agravată, nu se mai disting motive noi care să mai justifice o altă coborâre a pedepsei.

Pe de altă parte, nu pot fi ignorate vătămările produse părţii vătămate care chiar dacă s-au produs în special prin cădere, au produs acesteia grave leziuni care au necesitat 75-80 zile îngrijiri medicale şi au atras o infirmitate temporară 20 % pe timp de un an.

Aşa fiind, pentru realizarea scopului legii, cât şi pentru ca pedeapsa să fie proporţională pericolului social al faptei şi făptuitorului se apreciază că nu se mai impune o reducere a pedepsei, aspect sub care critica este nefondată urmând a fi respinsă.

Examinând hotărârile atacate, în raport de prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., nu se constată nici alte motive care luate în considerare din oficiu să conducă la casare.

Drept urmare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat, cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.P.D. împotriva deciziei penale nr. 91 din 12 septembrie 2007 a Curţii de Apel Suceava, secţia penală.

Obligă recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4980/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs