ICCJ. Decizia nr. 5026/2007. Penal

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5026/2007

Dosar nr. 474/91/2007

Şedinţa publică din 26 octombrie 2007

Asupra recursului de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 227 din 21 mai 2007, Tribunalul Vrancea a condamnat pe inculpatul B.G., pentru săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 alin. (1) şi art. 176 lit. d) C. pen., la 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., la ani închisoare.

În baza art. 3 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit cele două pedepse, stabilind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus din pedeapsa aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive de la data de 27 decembrie 2006 la zi şi a respins cererea de daune materiale formulată de partea civilă V.D. ca neîntemeiată.

Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale către partea civilă V.D. şi la plata sumelor de 298,5 lei către partea civilă Serviciul de Ambulanţă Vrancea şi la 485,4 lei către partea civilă Spitalul de Urgenţă Bagdasar Arseni Bucureşti, precum şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:

În ziua de 27 decembrie 2006, prin violenţă, inculpatul a sustras suma de 180 lei RON de la victima V.D., pe care a lovit-o cu o săpăligă în zona capului, în timp ce dormea, în propria locuinţă.

Inculpatul B.G., în perioada 20 decembrie 2006 – 27 decembrie 2006, a locuit în domiciliul martorului G.V., concubinul mamei sale, E.S.

La data de 27 decembrie 2006, inculpatul şi mama sa s-au deplasat în pădure, unde au confecţionat mături de curte, iar în jurul orelor 1000, E.S. a plecat spre Focşani, cu intenţia de a vinde bunurile confecţionate.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 1730, E.S. a revenit la domiciliul concubinului ei G.V., unde la scurt timp a sosit şi partea vătămată V.D., rugându-i pe cei doi să-i permită să-şi pregătească mâncare.

În scurt timp, V.D. a intrat în dialog cu cei doi, fiind prezent şi inculpatul, spunându-le că a fost la Focşani, unde a cheltuit sume de bani, menţionând că i-a mai rămas suma de 180 lei.

În jurul orelor 1000, partea vătămată a plecat spre domiciliul său cu intenţia de a se odihni.

După plecarea victimei, la aproximativ 15 minute, inculpatul a spus martorilor G.V. şi E.S. că pleacă în vizită la fratele să, B.M. pentru a lămuri anumite probleme, fără a le preciza.

În momentul în care inculpatul a părăsit domiciliul martorului G.V., s-a înarmat cu o săpăligă şi s-a deplasat la domiciliul părţii vătămate, unde a stat ascuns o perioadă de timp lângă uşă, aşteptând ca V.D. să adoarmă.

În momentul în care a apreciat că partea vătămată a adormit, inculpatul a intra în cameră, s-a deplasat la patul victimei, căutând-o prin buzunare.

În aceste împrejurări victima s-a trezit, prinzându-l pe inculpat de mână, însă acesta s-a smuls din strânsoare, aplicându-i totodată o lovitură puternică în zona capului, cu săpăliga, cauzându-i un „traumatism cranio-cerebral mediu, plăci plesnite contuze, fractură deschisă cominutivă parieto-temporală stângă".

În aceste împrejurări, inculpatul a continuat să caute în buzunarul lui V.D., însuşindu-şi suma de 180 lei.

După comiterea faptei, inculpatul s-a deplasat la domiciliul martorului G.V., aproximativ în jurul orelor 2330-2400, unde s-a culcat.

Suma de 180 lei pe care inculpatul a sustras-o de la victimă a ascuns-o sub acoperişul unui WC din curtea locuinţei martorului G.

După aproximativ 30-40 minute din momentul loviturilor, victima s-a ridicat din pat, şi-a înfăşurat capul cu un prosop, peste care a pus căciula, deplasându-se la domiciliul martorului C.G., căruia i-a cerut să-i salveze viaţa.

Cu această ocazie, V.D. a relatat ceea ce i s-a întâmplat în seara respectivă.

Martora a sunat la salvare şi la poliţie.

Împotriva sentinţei a formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea, criticând-o pe motiv de nelegalitate, au fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (2) teza a II-a C. pen., care prevăd că în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată este detenţiunea pe viaţă, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 25 ani, astfel că pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată inculpatului pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav este nelegală.

Prin Decizia penală nr. 145/ A pronunţată în Şedinţa publică din 3 septembrie 2007, Curtea de Apel Galaţi a admis apelul declarat de Parchetul de pe lână Tribunalul Vrancea, majorând pedeapsa aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav de la 8 ani la un an închisoare, şi pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (21) lit. b) şi c) C. pen., de la 5 ani închisoare la 7 ani închisoare.

În baza dispoziţiilor art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul B.G. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 11 ani închisoare sporită la 13 ani închisoare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru greşita individualizare a pedepsei şi invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen.

Recursul este fondat.

Critica Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a vizat numai nelegalitatea pedepsei aplicată pentru tentativă la infracţiunea de omor deosebit de grav.

Instanţa de apel, deşi avea posibilitatea legală să aplice un spor, având în vedere că apelul era în defavoarea inculpatului, avea obligaţia să-şi motiveze aplicarea acestuia.

Prin prevederile sale legea (art. 34 C. pen.) lasă instanţei facultatea să aplice sau nu un spor şi în acelaşi timp îngăduie instanţei să fixeze sporul utilizând numai una sau ambele trepte de majorare a pedepsei de bază, în funcţie atât de gravitatea şi de numărul infracţiunilor concurente cât şi de ansamblul circumstanţelor concrete ale cauzei.

În cauză, deşi inculpatul a săvârşit o tentativă la o infracţiune gravă şi o infracţiune consumată de asemenea, gravă, ansamblul circumstanţelor concrete ale cauzei (respectiv, inculpatul este tânăr, a recunoscut şi regretat faptele, nu are antecedente penale, a comis faptele în stare de ebrietate) sunt elemente de natură a justifica înlăturarea sporului de 2 ani închisoare.

În consecinţă, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., va fi admis recursului inculpatului, casată în parte Decizia penală atacată şi înlăturat sporul de 2 ani închisoare.

Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul B.G. împotriva deciziei penale nr. 145/ A din 3 septembrie 2007 a Curţii de Apel Galaţi, secţia penală.

Casează, în parte, Decizia penală atacată.

Înlătură sporul de 2 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final, pedeapsa de 11 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 26 octombrie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5026/2007. Penal