ICCJ. Decizia nr. 510/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 510/2007
Dosar nr. 742/1/2007
Şedinţa publică din 29 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a fost investită cu judecarea apelului declarat de inculpatul L.M. împotriva sentinţei penale nr. 1101/ F din 3 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea în concurs real a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. b) C. pen., şi o infracţiune de tentativă la tâlhărie prevăzută de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), alin. (21) lit. b) C. pen.
Instanţa de apel, prin încheierea pronunţată la 20 noiembrie 2006, în dosarul nr. 2614/3/2006, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 3002 C. proc. pen., privind verificarea în cursul judecăţii, a legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, a dispus menţinerea măsurii preventive faţă de inculpat, constatând că temeiurile avute la data luării ei, 28 decembrie 2005, respectiv dispoziţiile art. 148 lit. f) se menţin.
În motivarea încheierii, s-a reţinut în esenţă că inculpatul în zilele de 14 noiembrie, 18 noiembrie şi 21 noiembrie 2005, a deposedat părţile vătămate S.M., I.A.S. şi L.F. de telefoanele mobile, procedând în acelaşi mod de fiecare dată, respectiv ameninţând cu cuţitul aceste părţi, infracţiuni probate cu declaraţiile părţilor vătămate care l-au identificat pe inculpat ca autor.
Faţă de natura infracţiunilor deduse judecăţii, circumstanţele în care s-au comis, instanţa de fond a apreciat îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.
Privitor la existenţa unor probe din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, instanţa reţine că datele personale ale acestuia, condamnat definitiv de două ori la pedepse cu închisoare, conving că acesta va putea comite alte fapte de natură penală.
În termen legal, potrivit dispoziţiilor art. 141 C. proc. pen., inculpatul a declarat recurs, solicitând casarea încheierii şi judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea atacată sub toate aspectele, în acord cu dispoziţiile art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată nefondat recursul pentru următoarele considerente.
Potrivit art. 3002 raportat la art. 160b C. proc. pen., instanţa verifică periodic legalitatea şi temeinicia arestării preventive. Dacă instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, dispune prin încheiere motivată menţinerea arestării preventive.
În cauza dedusă judecăţii, se constată că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor procesual penale mai sus citate şi motivat, legal şi temeinic a menţinut măsura preventivă luată faţă de inculpat.
La momentul procesual ce a impus verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive, s-a avut în vedere că faţă de inculpat s-a pronunţat o hotărâre nedefinitivă de condamnare, la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea în concurs real a trei infracţiuni de tâlhărie, care prin modul în care au fost comise, respectiv deposedarea părţilor vătămate de telefoane mobile, prin ameninţarea acestora cu cuţitul, evidenţiază pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului.
Cum instanţa judicios a apreciat că subzistă temeiurile avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, aceasta fiind luată şi menţinută în acord şi cu dispoziţiile art. 5 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, recursul inculpatului va fi respins, ca nefondat, potrivit dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.M. împotriva încheierii din 20 noiembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2614/3/2006 (nr. vechi 3128/2006).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 51/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 531/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
