ICCJ. Decizia nr. 531/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 531/2007
Dosar nr. 294/1/2007
Şedinţa publică din 30 ianuarie 2007
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1443 din 22 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 74 lit. c), cu aplicarea art. 80 alin. (2) C. pen., l-a condamnat pe inculpatul R.E.Şt. la o pedeapsă de 4 ani închisoare.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi a fost dedusă prevenţia de la 8 mai 2006 la zi.
Apelul declarat de inculpat împotriva acestei sentinţe a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 18622/3/2006.
La termenul din 20 decembrie 2006, instanţa de apel a dispus, printre alte măsuri, şi menţinerea stării de arest a inculpatului R.E.Şt.
Pentru a dispune astfel, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că şi în prezent subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a formulat recurs inculpatul R.E.Şt., criticând-o sub aspectul greşitei menţineri a stării de arest, solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de inculpat, cât şi din oficiu conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul formulat nu este fondat, soluţia instanţei de apel fiind legală şi temeinică.
Astfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul inculpat a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv şi condamnat în primă instanţă, pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie, reţinându-se, în esenţă, că în noaptea de 7 mai 2006, acesta împreună cu o altă persoană, au deposedat-o prin violenţă şi ameninţare de un telefon mobil pe partea vătămată S.I.V.
Temeiul juridic al luării măsurii arestării preventive, la data de 8 mai 2006, l-a constituit art. 148 lit. h) C. proc. pen.
Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut că şi în prezent subzistă temeiurile de fapt şi de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, măsura luată fiind temeinică şi legală.
Se constată că în cauză au fost respectate dispoziţiile art. 3002 C. proc. pen., cu referire la art. 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., care prevăd că instanţa este datoare să verifice, periodic, dar nu mai târziu de 60 zile, legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive, iar când constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, dispune menţinerea acestei măsuri.
Înalta Curte apreciază că aceste temeiuri continuă să existe, având în vedere regimul sancţionator stabilit de lege pentru infracţiunea de tâlhărie, pericolul concret pe care lăsarea în libertate a recurentului l-ar prezenta pentru ordinea publică, prin crearea unui sentiment de temere şi insecuritate, pericol care rezultă şi din natura şi gravitatea faptei presupus săvârşită de inculpat, din modalitatea în care se reţine că ar fi fost comisă.
Nu în ultimul rând, se constată că sunt îndeplinite şi cerinţele impuse de art. 143 C. proc. pen., în sensul existenţei probelor de natură să contureze participarea la săvârşirea faptei penale pentru care a şi fost condamnat, de altfel, în primă instanţă.
Împrejurarea că până în prezent a fost pronunţată o hotărâre de condamnare, hotărâre care nu este definitivă, nu aduce atingere principiului prezumţiei de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în limitele legii.
În consecinţă, Înalta Curte reţine că se impune şi în continuare privarea de libertate a recurentului inculpat, motiv pentru care în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de acesta ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.E.Şt. împotriva încheierii din 20 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, pronunţată în dosarul nr. 18622/3/2006 (3626/2006).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 510/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 532/2007. Penal → |
|---|
