ICCJ. Decizia nr. 5251/2007. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5251/2007
Dosar nr. 925/32/2007
Şedinţa publică din 5 noiembrie 2007
Asupra recursului penal de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 72 din 6 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, în dosarul nr. 925/32/2007, s-a dispus respingerea, ca nefondată, a plângerii formulate de petiţionarul P.G. împotriva rezoluţiei nr. 428/ P din 23 martie 2007 dată în dosarul nr. 428/P/2006 şi a ordonanţei nr. 399/II/2 din 30 mai 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.
A obligat petiţionarul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:
La 23 octombrie 2006, numitul P.G. a formulat plângere penală împotriva lui N.M., judecător la Judecătoria Piatra Neamţ pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub nr. 428/P/2006.
În motivare, petentul a invocat în esenţă că magistratul judecător N.M. i-a înlăturat în mod abuziv şi flagrant toate probele pe care le-a depus la dosarul nr. 5407/2006 al Judecatoriei Piatra Neamţ, i-a respins probe care erau concludente pentru soluţionarea cauzei şi a refuzat să constate că actele întocmite de organele de anchetă sunt lovite de nulitate absolută.
Totodată, s-a invocat faptul că magistratul judecător i-a încălcat fiului său, dreptul procesual de a fi citat şi audiat la toate termenele de judecată până la repunerea dosarului pe rol, că a tergiversat în mod abuziv soluţionarea dosarului şi că nu s-a abţinut de la soluţionarea cauzei deşi petentul o cunoştea personal când era elevă la liceu, acesta fiind prieten cu tatăl magistratului.
Prin rezoluţia din 23 martie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de N.M. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), întrucât faptele sesizate în plângere nu există.
Pentru a hotărî astfel, parchetul a reţinut următoarele:
În ziua de 12 mai 2006 pe raza com. Săvineşti la intersecţia DN 15 cu str. Uzinei a avut loc un incident între P.G., P.A.G. pe de o parte, şi P.M.A. şi Şt.R. pe de altă parte.
Urmare a incidentului produs, organele de poliţie ale Postului de Poliţie Săvineşti, respectiv şeful de post P.I. însoţit de ofiţerul de poliţie G.R.G. s-au deplasat la faţa locului.
Aceştia au aplanat conflictul dintre părţi, stabilindu-se totodată cu ocazia cercetării locului faptei că numiţii P.G. şi P.A.G. au săvârşit infracţiunile de lovire, distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri, întocmindu-li-se dosarul penal nr. 60778 al Poliţiei Săvineşti.
Pentru contravenţiile săvârşite s-a procedat la sancţionarea contravenţională a numiţilor P.G. şi P.G.A., în baza art. 2 pct. l şi 26 din Legea nr. 61/1991, întocmindu-se procesele verbale seria AU nr. 3574827 şi AU nr. 3574828 din 15 mai 2006, fiind amendaţi contravenţional cu câte 400 RON.
Împotriva acestor procese verbale, contravenienţii au formulat contestaţie la Judecătoria Piatra Neamţ, investită cu judecarea cauzei fiind judecător N.M.
Prin sentinţa civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 5407/2006 s-a hotărât respingerea plângerilor formulate de petenţii P.G. şi P.G.A. ca fiind neîntemeiate.
Din probele administrate de instanţa de judecată s-a reţinut că susţinerile formulate în apărare de petent nu sunt reale, martorii audiaţi confirmând săvârşirea contravenţiilor reţinute prin procesele verbale încheiate de organele de poliţie, organe care la rândul lor au fost reclamate şi faţă de care s-a dat soluţie de neurmărire.
Împotriva sentinţei civile nr. 3459 din 9 octombrie 2006 s-a declarat recurs de contravenient, iar Tribunalul Neamţ, prin Decizia civilă nr. 49 din 26 ianuarie 2007, dosar civil 4884/RC/2006, a respins recursul ca fiind neîntemeiat.
Având în vedere şi aceste soluţii, s-a apreciat că în cauză nu se poate reţine săvârşirea unor fapte penale sau de altă natură din partea magistratului judecător, care a participat la soluţionarea contestaţiilor formulate de petiţionari.
Împotriva acestei rezoluţii, petentul a formulat plângere la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, iar prin ordonanţa din 30 mai 2007, s-a respins plângerea, procurorul general însuşindu-şi, în totalitate, motivarea din rezoluţia contestată.
În plângerea adresată instanţei petentul a reiterat susţinerile şi criticile din plângerea penală, respectiv din plângerea formulată împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale.
Verificând rezoluţiile atacate pe baza actelor şi lucrărilor din dosarul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, instanţa a constatat că plângere este nefondată.
Astfel, din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 17 din L.nr. 304/2004 republicată, art. 1 alin. (4) şi art. 129 din Constituţia României, revizuită, rezultă fără echivoc faptul că exercitarea dreptului de sesizare al persoanelor în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărâri judecătoreşti care sunt supuse căilor legale de atac.
Or, prin plângerea penală formulată împotriva judecătorului care a soluţionat dosarul nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamţ, petentul a înţeles să facă referiri exclusiv cu privire la soluţia instanţei de judecată. Această sentinţă a fost atacată cu recurs de către petent.
Prin Decizia civilă nr. 49/ RCA din 26 ianuarie 2007 pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 504/103/2006 s-a respins recursul formulat de recurenţii P.G. şi P.G.A.
Eventualele încălcări ale normelor legale de drept procesual şi/sau substanţial de către judecătorul care a pronunţat sentinţa recurată au fost sau ar putut fi analizate exclusiv de către instanţa de control judiciar.
A concluziona altfel înseamnă a accepta că o hotărâre judecătorească ar putea fi supusă simultan şi paralel unui control de legalitate de către o autoritate a statului, alta decât o instanţă de judecată, ceea ce nici Constituţia, nici legile de organizare judecătorească şi Convenţia europeană a drepturilor Omului nu permit. Conform jurisprudenţei C.E.D.O. procurorul nu este considerat un magistrat în sensul articolului 5 alin. (3) din Convenţie (a se vedea hotărârea Pantea contra României). Totodată s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.
Rezultă deci că organului de urmărire penală şi/sau unei alte instanţe judecătoreşti îi este interzis prin Constituţie şi lege să facă cercetări şi/sau aprecieri cu privire la activitatea de judecată a unui magistrat, atâta timp cât soluţia pronunţată de acesta este supusă căilor legale de atac.
Împotriva sentinţei a declarat recurs petiţionarul P.G., solicitând casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond.
În subsidiar, a solicitat casarea sentinţei, reţinerea cauzei spre judecare şi pe cale de consecinţă, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru începerea urmăririi penale faţă de intimata N.M.
În motivele scrise de recurs, petiţionarul reiterează aspectele invocate în plângerea formulată împotriva rezoluţiei procurorului.
În esenţă, petiţionarul apreciază că intimata N.M. şi-a exercitat abuziv atribuţiile de serviciu cu ocazia instrumentării dosarului civil nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamţ, petiţionarul şi fiul său, având calitatea de părţi.
Pe de altă parte, recurentul petiţionar consideră că intimata N.M. era incompatibilă, tatăl acesteia aflându-se în relaţii de prietenie cu petiţionarul şi deci nu putea judeca pricina sa, fără a indica, în concret, temeiul de text care să-i susţină afirmaţia.
Se reţine, de asemenea, faptul că procurorul, nu s-a pronunţat şi asupra infracţiunii prevăzute de art. 245 C. pen., deşi în plângerea sa petiţionarul a făcut referire şi la această faptă ca fiind săvârşită de intimata N.M.
Împrejurarea că plângerea sa a fost soluţionată după mai mult de 6 luni de la înregistrarea acesteia la parchet, a fost apreciată de recurentul petiţionar, ca fiind o favorizare a magistratului cercetat.
Se arată, de asemenea, faptul că petiţionarul nu a beneficiat de un proces echitabil, în sensul dispoziţiilor cuprinse în art. 6 din C.E.D.O., organul de urmărire penală neefectuând o anchetă temeinică, efectivă.
Deşi instanţa investită cu soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei procurorului are obligaţia de a verifica legalitatea şi temeinicia acesteia, nu a procedat în consecinţă, reţinând doar, susţine petiţionarul, că faptele reclamate nu sunt reale. Atât rezoluţia procurorului cât şi hotărârea instanţei de fond sunt nemotivate, organele judiciare nefăcând vreo referire la probele care s-au administrat şi la motivele existente în plângerea adresată parchetului.
În acest sens, susţine petiţionarul, se impunea audierea sa şi a fiului său în calitate de părţi vătămate, pentru stabilirea împrejurărilor în care au fost săvârşite pretinsele fapte de către magistratul judecător N.M.
Pe de altă parte, magistratul judecător a încălcat dispoziţiile legale în materia citării părţilor în proces, fiul său nefiind citat la toate termenele de judecată, şi nu a dat posibilitatea petiţionarului de a pune întrebări martorilor audiaţi în dosarul civil nr. 5407/2006 al Judecătoriei Piatra Neamţ.
Repunerea cauzei pe rol a constituit, în opinia recurentului, o tergiversare a judecării cauzei, fiindu-i vătămate, astfel, interesele sale legale.
Drepturile recurentului petiţionar au fost încălcate şi prin aceea că organele de poliţie care au efectuat cercetările şi au trimis plângerile petiţionarului împotriva procesului-verbal de contravenţie la instanţa de judecată, erau necompetente întrucât petiţionarul formulase, anterior, plângere penală împotriva agentului şef P.I. În aceste condiţii, actele întocmite sunt lovite de nulitate, având drept consecinţă, anularea proceselor-verbale de contravenţie.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând recursul potrivit dispoziţiilor art. 38514 C. proc. pen. şi art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 200 C. proc. pen., „urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existenţa infracţiunilor, la identificarea făptuitorilor şi la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată".
De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenţei sau inexistenţei vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu, urmărirea penală.
Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare şi de urmărire penală au obligaţia de a efectua investigaţiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există niciun indiciu din care să rezulte existenţa vreunei fapte penale.
Dreptul de a dispune atât în privinţa investigaţiilor premergătoare cât şi a limitelor acestora, precum şi încadrarea juridică a faptelor, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, acestea nefiind ţinute nici de încadrarea dată de petiţionar în plângerea penală şi nici de probele indicate de acestea ca fiind necesar a fi administrate.
În speţa dedusă judecăţii, din actele existente la dosarul cauzei, instanţa fiind obligată, potrivit art. 2781 alin. (7) C. proc. pen., să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiei în raport de lucrările şi a materialului din dosarul cauzei, rezultă că pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ a fost înregistrat dosarul civil nr. 5407/2006, având ca obiect plângerea formulată de petiţionarii P.G. şi P.G.A. împotriva proceselor-verbale de contravenţie seria Av nr. 3574827 şi seria AV nr. 3574827, încheiate în data de 15 mai 2006 de către organul constatator, Poliţia municipiului Piatra Neamţ.
Cauza a fost repartizată spre soluţionare magistratului judecător N.M.
Urmare cercetărilor dispuse în cauză, prin sentinţa civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006, pronunţată de Judecătoria Piatra Neamţ în dosarul nr. 5407/2006 s-a dispus respingerea, ca neîntemeiate, a plângerilor formulate de petiţionarii P.G. şi P.G.A.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă, că la data de 12 mai 2006, în jurul orelor 18,30, petiţionarii, aflându-se pe str. Chimiei, din comuna Săvineşti (DN. 15) în apropierea pasarelei, au provocat scandal şi au proferat acte de violenţă şi ameninţare faţă de numiţii P.M.A. şi P.Şt.R.
Faptele săvârşite sunt prevăzute şi pedepsite de art. 2 pct. 1 şi art. 26 din Legea nr. 61/1991, fiind sancţionaţi contravenţional de Poliţia municipiului Piatra Neamţ, cu câte 400 RON amendă contravenţională.
Participarea celor doi petiţionari la conflict a fost demonstrată prin probele testimoniale administrate în cursul cercetării efectuate de organele de poliţie, declaraţiile părţilor vătămate, precum şi a înscrisurilor anexate, respectiv certificatele medico-legale din care rezultă leziunile suferite de părţile vătămate.
Reţine instanţa, că martorii propuşi de petiţionari nu au prezentat o altă stare de fapt, aceştia nefiind prezenţi la locul incidentului, relatând aspecte percepute de la petiţionari.
S-a apreciat astfel că, organele de poliţie au încadrat corect faptele reţinute în sarcina celor doi petiţionari, aplicând sancţiuni contravenţionale în limita prevăzută de lege.
Hotărârea a rămas definitivă prin Decizia civilă nr. 49/ RCA din 26 ianuarie 2007, pronunţată de Tribunalul Neamţ, fiind respinse, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii P.G. şi P.G.A.
Instanţa de recurs a reţinut că procesele-verbale încheiate de organele de poliţie se bucură de prezumţia de veridicitate cu privire la situaţia de fapt reţinută de agentul constatator, până la proba contrarie.
Recurenţii nu au produs nici o probă prin care să-şi demonstreze nevinovăţia astfel încât hotărârea pronunţată de instanţa de fond este legală şi nu se impune a fi modificată.
În raport de elementele invocate anterior, Înalta Curte apreciază că niciuna din criticile invocate de recurentul petiţionar P.G. nu este fondată.
În ceea ce priveşte incompatibilitatea magistratului judecător N.M. se impune a fi reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul care a pronunţat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiaşi pricini în apel sau în recurs şi nici în caz de rejudecare după casare.
În alin. (2) al aceluiaşi articol, se precizează că nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert sau arbitru în aceeaşi pricină.
În speţă, magistratul judecător N.M. nu se află în niciuna din situaţiile expres prevăzute de lege, astfel încât, critica formulată sub acest aspect este nefondată.
Pe de altă parte, petiţionarii aveau dreptul, potrivit art. 27 C. proc. civ., să formuleze cerere de recuzare dacă apreciau că obiectivitatea şi imparţialitatea judecătorului este pusă la îndoială.
În ceea ce priveşte citarea părţilor, din actele dosarului rezultă că petiţionarul P.G. a fost prezent la termenul din 17 iulie 2006, rămânând astfel cu termen în cunoştinţă, iar la termenul din 4 septembrie 2006 a fost prezent şi petiţionarul P.G.A.
După repunerea cauzei pe rol, astfel cum s-a dispus prin încheierea din 11 septembrie 2006, părţile au fost citate, din nou, pentru termenul din 2 octombrie 2006. Procedura a fost legal îndeplinită, astfel cum rezultă din procesele-verbale existente la dosar, instanţa rămânând în pronunţare.
Cât priveşte probele administrate, Înalta Curte reţine că judecătorul cauzei a administrat probele pe care le-a apreciat ca fiind utile cauzei, în raport de obiectul acestuia, nefiind necesară administrarea altor probe.
Utilitatea şi pertinenţa unei probe este apreciată de instanţă, aceasta având obligaţia de a cenzura probele propuse de părţi.
Neîntemeiate sunt şi criticile recurentului în ceea ce priveşte incompatibilitatea agentului constatator.
Cauzele de incompatibilitate sunt prevăzute în mod expres şi limitativ în dispoziţiile art. 48 şi 49 C. proc. pen., în speţă, neputându-se reţine niciunul dintre acestea.
Pe cale de consecinţă, în mod corect procurorul şi instanţa de fond au apreciat că faptele expuse de petiţionarul P.G., a pretins a fi săvârşite de magistratul N.M., nu există.
Legalitatea şi temeinicia unor hotărâri judecătoreşti, indiferent de materia în care se pronunţă, sunt examinate de instanţa de control judiciar care, dacă sunt îndeplinite condiţiile legii, poate dispune casarea în totalitate sau în parte a acestora.
În cauză, sentinţa civilă nr. 3459 din 9 octombrie 2006 a Judecătoriei Piatra Neamţ, pronunţată de magistratul N.M. a fost supusă controlului judiciar, urmare recursului declarat de recurenţii P.G. şi P.G.A., fiind respins ca nefondat.
Având în vedere considerentele expuse anterior în temeiul dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 6 septembrie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bacău.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiţionar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul P.G. împotriva sentinţei penale nr. 72 din 6 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bacău, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 noiembrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3065/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 3310/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
