ICCJ. Decizia nr. 564/2007. Penal. Propunere de arestare preventivă a inculpatului (art. 149 ind 1. C.p.p.). Contestaţie în anulare - Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 564/2007
Dosar nr. 16134/1/2006
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2007
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
În baza lucrărilor din dosarul cauzei, constată următoarele:
Prin încheierea din 29 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 10411/2/2006, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. şi a dispus, în temeiul art. 1491 şi 148 lit. f) C. proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului B.V.D. pe timp de 20 de zile, începând cu data de 29 noiembrie 2006.
Recursul declarat de inculpat împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat prin încheierea nr. 7034 din 2 decembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală (dos nr. 10411/2/2996).
Împotriva acestei încheieri, la data de 6 decembrie 2006, B.V.D. a formulat contestaţie în anulare întemeiată pe dispoziţiile art. 386 lit. c) C. proc. pen., cu referire la art. 10 alin. (1) lit. i) din acelaşi cod.
S-a solicitat admiterea în principiu a contestaţiei în anulare, iar pe fond desfiinţarea încheierii nr. 7034 din 2 decembrie 2006, admiterea recursului declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă şi anularea mandatului de arestare preventivă nr. 8/ UP din 29 noiembrie 2006 emis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală.
S-a susţinut că toate actele procesuale îndeplinite în cauză cu privire la luarea măsurii arestării preventive sunt lovite de nulitate, potrivit dispoziţiilor art. 197 alin. (1) C. pen., aşa încât admiterea contestaţiei se impune cu evidenţă, chiar dacă hotărârea judecătorească nu a soluţionat fondul cauzei.
În conformitate cu dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a examinat admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie fără citarea părţilor, constatând următoarele:
Contestatorul B.V.D. şi-a întemeiat contestaţia în anulare pe cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., care se referă la situaţia când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i1), cu privire la care existau probe în dosar.
Contestatorul a precizat şi temeiul la care înţelege să raporteze textul de lege arătat, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. i)1 C. proc. pen., care se referă la cazul în care exercitarea acţiunii penale este împiedicată de existenţa unei cauze de nepedepsire prevăzută de lege.
Contestatorul nu a arătat cauza de impunitate pe care o invocă, dar a făcut trimitere la dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 197 alin. (1) C. proc. pen., susţinând că nu există nici o probă din care să rezulte că a săvârşit vreo faptă penală şi că i s-a încălcat dreptul la apărare.
Art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., se referă la lipsa de temei a acţiunii penale rezultând din inexistenţa infracţiunii.
Soluţiile ce pot fi date în această situaţie sunt scoaterea de sub urmărire penală, când acţiunea penală se stinge în faza de urmărire penală, şi achitarea, în faza judecăţii.
Inexistenţa faptei penale nu constituie o cauză de nepedepsire; acestea din urmă sunt prevăzute expres pentru unele infracţiuni (exemplu: denunţarea faptei de către cel care a săvârşit-o, înainte de a fi descoperită; retragerea mărturiei mincinoase în termenul prevăzut de lege; înlesnirea arestării făptuitorilor în cazul nedenunţării infracţiunii prevăzute de art. 262 C. pen.) şi conduc instanţa de judecată la soluţia de încetare a procesului penal.
Este evident faptul că instanţa investită cu o contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri judecătoreşti prin care s-a dispus numai asupra măsurii arestării preventive, nu poate dispune încetarea procesului penal, soluţie ce antamează rezolvarea fondului cauzei.
Cum însă cauza penală privind pe B.V.D. se află încă în curs de urmărire penală, nefiind dedusă judecăţii, rezultă că cererea de contestaţie face referire la un temei care nu are incidenţă şi aplicabilitate faţă de natura şi conţinutul hotărârii contestate.
Urmărirea penală nefiind finalizată, ambele soluţii solicitate prin contestaţia în anulare prin invocarea dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. i1) C. proc. pen., nu sunt posibile, achitarea şi încetarea procesului penal presupunând judecarea cauzei în fond.
Cât priveşte nulităţile absolute invocate, ele nu pot constitui temei al contestaţiei în anulare şi au făcut obiectul analizei în cauzele care au privit luarea măsurii arestării preventive faţă de contestator.
În consecinţă, Curtea constată că cererea de contestaţie este inadmisibilă şi urmează să o respingă ca atare.
Contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Văzând dispoziţiile art. 391 C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatorul B.V.D. împotriva deciziei nr. 7034 din 2 decembrie 2006 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie.
Obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 31 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 563/2007. Penal. Cerere de întrerupere a... | ICCJ. Decizia nr. 579/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
