ICCJ. Decizia nr. 66/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 66/2007

Dosar nr. 67/1/2007

Şedinţa publică din 9 ianuarie 2007

Asupra recursurilor de faţă:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin încheierea pronunţată la 15 decembrie 2006, printre altele, a dispus menţinerea stării de arest preventiv a apelanţilor intimaţi inculpaţi L.G. şi S.C.

Prin aceeaşi încheiere s-a respins cererea de liberare sub control judiciar, formulată de apelantul intimat inculpat L.G.

Pentru a pronunţa încheierea, instanţa a reţinut că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea, faţă de inculpaţi, a măsurii arestării preventive, se menţin şi, totodată, impun, în continuare, privarea de libertate, în cauza dedusă judecăţii existând indicii temeinice că ei au săvârşit faptele penale pentru care au fost trimişi în judecată şi lăsare lor în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, determinat atât de natura infracţiunilor, împrejurările în care au fost comise cât şi de datele ce caracterizează persoana lor.

Faptul că dosarul este pe rolul instanţelor din anul 2003, s-a reţinut, că nu constituie o tergiversare imputabilă autorităţii judecătoreşti odată ce cauza este complexă şi, pe parcursul timpului, inculpaţii au formulat cereri fie în apărare, fie excepţii de neconstituţionalitate şi altele de acest gen. Totodată, în cauză, este respectat şi art. 5 din C.E.D.O., inculpaţilor garantându-li-se toate drepturile procesuale.

Împotriva încheierii, inculpaţii, în termenul legal, au declarat recursuri, motivul invocat fiind acela că, la momentul judecării apelurilor, nu se mai menţin temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării lor preventive, iar persoana lor nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Recursurile nu sunt fondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1361 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite .. cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea .. inculpatului de la .. judecată, se poate lua faţă de acesta, măsura preventivă a arestării.

Art. 1482 alin. (1) lit. f) din acelaşi cod, prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute în art. 143 şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa .. închisorii mai mare de 4 ani şi există probe că lăsarea lor în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.

Din examinarea lucrărilor cauzei, se reţine că în faza soluţionării apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi, printre alţii, şi de inculpaţii L.G. şi S.C., împotriva sentinţei penale nr. 1680 din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II–a penală, instanţa competentă a apreciat că temeiurile arestării preventive se menţin şi, deci, impun în continuare privarea de libertate, sunt indicii temeinice că inculpaţii au săvârşit faptele penale pentru care au fost condamnaţi în primă instanţă L.G., la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, pentru infracţiuni aflate în concurs, iar şi S.C., la pedeapsa rezultantă de 13 ani închisoare (10 ani închisoare şi 3 ani spor), de asemenea, pentru infracţiuni aflate în concurs, iar din împrejurările în care acestea s-au săvârşit, pericolul prezentat de inculpaţi este concret.

Ca atare, încheierea pronunţată de instanţa de apel este legală şi temeinică, recursurile declarate urmând a fi respinse, ca nefondate.

Conform art. 192 C. proc. pen., inculpaţii recurenţi vor fi obligaţi să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii L.G. şi S.C. împotriva încheierii din 15 decembrie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosar nr. 5940/3/2003.

Obligă recurenţii inculpaţi la plata sumelor de câte 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care sumele de câte 50 lei, reprezentând onorarii de avocat pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 ianuarie 2007.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 66/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs