ICCJ. Decizia nr. 69/2007. Penal. Violul (art.197 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 69/2007
Dosar nr. 17369/3/2005
Şedinţa publică din 10 ianuarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 221 din 16 februarie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, au fost respinse, ca neîntemeiate, cererile inculpatului A.V. de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), în infracţiunea prevăzută de art. 198 alin. (1) şi (2) C. pen., respectiv în infracţiunea prevăzută de art. 202 C. pen.
În baza art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul A.V. la 6 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei închisorii.
S-a dedus prevenţia de la 10 martie 2005 la zi şi s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
A fost admisă în parte acţiunea civilă exercitată de reprezentantul legal al minorei părţi vătămate V.A. şi obligat inculpatul la 15.000 RON (150.000.000 ROL) daune morale către partea civilă.
A fost obligat inculpatul la 700 RON cheltuieli judiciare către stat.
În fapt, s-a reţinut că între partea vătămată minoră V.A.C. şi mama acesteia P.D.E., pe de o parte şi inculpatul A.V. şi concubina acestuia S.G., pe de altă parte, a existat o relaţie de prietenie de-a lungul unei perioade de câţiva ani de zile iar, în virtutea acestei relaţii, cele două familii s-au vizitat reciproc de foarte multe ori. Având încredere deplină în inculpat şi în concubina acestuia, numita P.D.E. a lăsat-o de mai multe ori pe fiica sa minoră în grija acestora la domiciliul lor, respectiv într-o garsonieră situată în Bucureşti, str. Marcu Armaşu.
Astfel, şi în perioada noiembrie 2005 – ianuarie 2006, în diverse împrejurări, minora a fost lăsată de mama sa în mai multe rânduri în grija inculpatului şi a concubinei sale, fetiţa mergând în locuinţa acestora din cartierul Pantelimon.
Potrivit relatărilor minorei, cu prilejul acestor vizite ale sale în locuinţa inculpatului, acesta profitând de momentele în care concubina sa nu se afla acasă, folosind forţa, de mai multe ori a exercitat asupra sa abuzuri sexuale. Astfel, în declaraţiile sale minora arată că în patru rânduri, la intervale diferite de timp, inculpatul a dezbrăcat-o cu forţa, imobilizându-i mâinile cu genunchii şi s-a dezbrăcat şi el de hainele pe care le purta, a mângâiat-o şi a sărutat-o pe tot corpul, inclusiv în zona organelor genitale, făcându-i sex oral (cunilingus) şi, în pofida împotrivirii sale şi a rugăminţilor insistente de a o lăsa în pace, s-a aşezat deasupra sa spunându-i că vrea să facă dragoste cu ea, atingându-şi şi frecându-şi organele genitale de ale sale.
În luna ianuarie 2005, în cursul unui astfel de episod de abuzuri sexuale comise de inculpat asupra părţii vătămate minore, în vârstă de aproape 10 ani, inculpatul după ce s-a dezbrăcat complet şi a dezbrăcat-o cu forţa şi pe partea vătămată, s-a aşezat deasupra acesteia şi a încercat un raport sexual normal, numai că din pricina durerii resimţite la nivelul organelor genitale, datorate încercării de penetrare săvârşită de inculpat, partea vătămată a început să ţipe rugându-l insistent să o lase în pace.
În aceste împrejurări, inculpatul s-a ridicat de deasupra părţii vătămate şi s-a masturbat în faţa acesteia, ejaculând pe un prosop de culoare maro cu dungi, pe care îl ţinea în mână.
Deşi aceste acte de agresiune sexuală comise de inculpat asupra părţii vătămate minore prin folosirea constrângerii fizice s-au derulat de-a lungul unei perioade relativ îndelungate de timp (aproximativ 2 luni), pe de-o parte din pricina unor sentimente de pudoare încercată de partea vătămată minoră, iar pe de altă parte din cauza ameninţărilor inculpatului care îi spusese că dacă îi va povesti mamei sale ce s-a întâmplat între ei, va veni şi o va lua de la şcoală, astfel încât nu o va mai putea vedea niciodată pe mama sa, minora nu a adus la cunoştinţă mamei sale, în timp util, abuzurile sexuale săvârşite de inculpat asupra sa ci, numai după ce inculpatul a încercat să o dezvirgineze, nu a mai rezistat şi i-a spus mamei sale că nu mai doreşte să meargă în locuinţa lui A.V., povestindu-i în detaliu cele ce se petrecuseră deja de câteva luni atunci când se afla doar în prezenţa inculpatului, în locuinţa acestuia.
În aceste împrejurări, mama minorei i-a povestit prietenei sale B.V. despre cele ce aflase de la fiica sa în legătură cu comportamentul aberant al inculpatului, cerându-i acesteia şi soţului său B.D. ca, în calitate de prieteni comuni cu ea şi cu inculpatul, să intermedieze la domiciliul lor o întâlnire cu A.V. pentru a discuta cu acesta despre cele întâmplate. Astfel, spre sfârşitul lunii ianuarie 2005, inculpatul a fost chemat de soţii B. în locuinţa lor, la această întâlnire prezentându-se şi mama minorei, însoţită de martorul I.I. Cu prilejul acestei întâlniri, în prezenţa soţilor B. şi a martorului I.I., numita P.D.E. l-a întrebat pe inculpat dacă ceea ce i-a povestit fiica sa este adevărat iar, după un prim moment de ezitare, acesta a recunoscut că a greşit dar a precizat că de fapt nu s-a întâmplat nimic în sensul de avea un raport sexual cu minora şi că o iubeşte pe Andreea, însă nu ca pe un copil ci ca pe o adevărată femeie.
Cu prilejul acestei întrevederi, martorul I.I. i-a cerut în mod imperativ inculpatului ca pe viitor să întrerupă orice relaţie cu partea vătămată şi cu mama acesteia, solicitare căreia inculpatul a înţeles să se conformeze.
În cursul lunii februarie 2005, la solicitarea mamei părţii vătămate, inculpatul i-a trimis acesteia, prin intermediul martorului B.D., suma de 1.500.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor făcute de aceasta cu şedinţele de consiliere psihiatrică a minorei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI şi inculpatul.
Parchetul a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei, considerată a fi prea mică în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi de scopul prevăzut de art. 52 C. pen.
Cu ocazia susţinerii orale a apelului, parchetul a solicitat ca, în ce priveşte încadrarea juridică, să i se reţină şi aplicarea art. 197 alin. (2) lit. b) C. pen., întrucât din declaraţiile mamei părţii vătămate şi ale inculpatului rezultă că minora a fost lăsată în locuinţa acestuia pentru supraveghere în perioada noiembrie 2004 – ianuarie 2005.
Inculpatul a criticat, de asemenea, sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei, susţinând că deşi a săvârşit anumite acte cu caracter sexual faţă de minoră, acest lucru s-a întâmplat în baza unei legături sentimentale care s-ar fi născut între el şi partea vătămată, că nu a exercitat violenţe asupra acesteia şi nu a constrâns-o în vreun fel.
În acelaşi timp, inculpatul a solicitat administrarea unor probe în apel care să demonstreze că fapta ce i se impută nu a fost săvârşită prin constrângerea părţii vătămate. Astfel, s-a solicitat efectuarea unei expertize psihiatrice a inculpatului, efectuarea unei anchete sociale la domiciliul părţii vătămate, precum şi audierea acesteia de pe urmă, probe pe care Curtea le-a respins.
Prin Decizia penală nr. 341/ A din 26 aprilie 2006 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie, s-a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI împotriva sentinţei penale nr. 221 din 16 februarie 2006, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a desfiinţat în parte sentinţa apelată şi, rejudecând, s-a înlăturat aplicarea art. 74 şi 76 C. pen. şi a fost condamnat inculpatul la 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen. şi s-au menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei, respingându-se ca nefondat apelul declarat de inculpatul A.V. împotriva aceleiaşi sentinţe penale, cu menţinerea stării de arest a acestuia.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că în raport de împrejurările cauzei, îndeosebi gradul de pericol social concret ridicat al faptei săvârşite, urmările acesteia, reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului, constând în buna conduită pe care acesta ar fi avut-o anterior săvârşirii infracţiunii şi sinceritatea pe care ar fimanifestat-o pe parcursul procesului penal, nu este justificată.
În acest sens, s-a arătat că trebuie avute în vedere modalitatea concretă de săvârşire a infracţiunii, caracterul continuat al acesteia (abuzurile sexuale ale inculpatului manifestându-se în mai multe rânduri), precum şi urmările infracţiunii în planul psihicului părţii vătămate, care va rămâne în mod cert marcată de acest episod nefericit, nu doar pentru restul copilăriei sale, ci chiar pentru restul vieţii.
A mai reţinut că incidenţa unor circumstanţe atenuante judiciare trebuie apreciată ţinând seama de toate împrejurările cauzei, atât cele care privesc fapta dedusă judecăţii, cât şi cele ce au în vedere persoana inculpatului. În speţă, este de observat că referatul de evaluare întocmit de Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Bucureşti apreciază ca fiind reduse perspectivele de reintegrare ale inculpatului în plan social, având în vedere infracţiunea săvârşită şi incapacitatea inculpatului (subliniată de mai multe ori în cuprinsul referatului) de a-şi conştientiza acţiunile de natură sexuală manifestate faţă de un copil de 9 ani şi de a îşi asuma efectele generale, generate de acestea.
Pe de altă parte, pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, sens în care reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul A.V., criticând-o pentru netemeinicie, sub aspectul greşitei individualizări a pedepsei aplicate de instanţa de apel ca urmare a înlăturării circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea sa de instanţa de fond, solicitând menţinerea soluţiei acestei din urmă instanţe în raport de împrejurarea că a dat dovadă de sinceritate, recunoscând şi regretând fapta, nu are antecedente penale şi are şanse reale de reintegrare în societate.
Examinând Decizia atacată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului este nefondat.
Instanţa de fond a stabilit în mod corespunzător împrejurările în care a fost comisă fapta şi săvârşirea cu vinovăţie de către inculpat a acesteia, constând în întreţinerea, la diferite intervale de timp, a unor acte cu caracter sexual cu minora V.A.C., în vârstă de 9 ani, prin constrângerea morală a acesteia, profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa. Pe parcursul procesului penal, inculpatul a recunoscut în esenţă că a săvârşit acte cu caracter sexual asupra minorei, însă a încercat să acrediteze ideea că toate aceste acte s-au petrecut cu acordul minorei sau chiar din iniţiativa acesteia, susţineri ce au fost apreciate ca încercări de diminuare a răspunderii penale pentru fapta comisă de acesta şi care au fost înlăturate motivat, constatându-se că sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauză
În raport de aceste considerente, instanţa de apel a apreciat în mod corect că nu se justifică reţinerea de circumstanţe atenuante în favoarea inculpatului.
În ceea ce priveşte pedeapsa aplicată de instanţa de apel, urmare înlăturării art. 74 alin. (1) lit. a) şi c) şi alin. (2) C. pen., raportat la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., Înalta Curte apreciază că circumstanţele personale invocate de inculpat în prezentul recurs, constând în împrejurarea că era încadrat în muncă, că nu are antecedente penale, că a dat dovadă de sinceritate şi de regret a faptei comise, încercând să ajute recuperarea psihiatrică a părţii vătămate prin suportarea onorariului psihiatrului, au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei la cuantumul minim prevăzut de lege (10 ani) iar solicitarea ce face obiectul prezentului recurs, de menţinere a soluţiei instanţei de fond, respectiv de reducere a pedepsei sub minimul special, nu se justifică, având în vedere atât împrejurările săvârşirii faptei, ce îi conferă acesteia un grad de pericol social ridicat, cât şi atitudinea procesuală parţial sinceră a inculpatului.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăţie fapta reţinută în sarcina sa şi că nu sunt motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul – inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.V. împotriva deciziei penale nr. 341/ A din 26 aprilie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi familie.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea şi arestarea preventivă de la 10 martie 2005 la 10 ianuarie 2007.
Obligă recurentul inculpat la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 10 ianuarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 666/2007. Penal. Menţinere măsură de... | ICCJ. Decizia nr. 695/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
