ICCJ. Decizia nr. 747/2007. Penal. Menţinere măsură de arestare preventivă. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 747/2007
Dosar nr. 1096/1/2007
Şedinţa publică din 8 februarie 2007
Asupra recursurilor de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 27 ianuarie 2007 pronunţată în dosarul nr. 43318/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti, investită cu judecarea apelurilor inculpaţilor şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T., verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive potrivit dispoziţiilor art. 3002 şi 160b alin. (1) şi (3) C. proc. pen., a menţinut starea de arest preventiv a inculpaţilor, constatând că temeiurile avute în vedere la data luării acestei măsuri respectiv dispoziţiile prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Astfel, se motivează că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunile pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată sunt mai mari de 4 ani, lăsarea în libertate a acestora prezentând pericol pentru ordinea publică faţă de modul în care au acţionat, în grupul infracţional fiind antrenat un număr mare de persoane.
În termen legal, inculpaţii M.P.O., U.M. şi U.C.C., au declarat recurs împotriva încheierii, solicitând revocarea măsurii arestării preventive cu motivarea că lăsarea lor în libertate nu prezintă pericol pentru ordinea publică, nesustrăgându-se cercetării judecătoreşti.
Verificând critica formulată în raport de actele dosarului, instanţa reţine nefondate recursurile inculpaţilor pentru considerentele ce urmează a fi arătate.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.I.I.C.O.T. întocmit la 22 noiembrie 2005, au fost trimişi în judecată un număr de 18 inculpaţi, printre care şi M.P.O., U.M., U.C.C., pentru săvârşirea infracţiunilor concurente de trafic de droguri de mare risc prevăzute de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000 şi cea prevăzută de art. 7 din Legea 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate.
Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 1486 din 30 noiembrie 2006, a dispus condamnarea inculpaţilor la pedepsele principale de 8 ani închisoare pentru U.C.C., 3 ani şi 6 luni închisoare, pentru U.M. şi 3 ani închisoare pentru inculpatul M.P.O.
În esenţă, instanţa de fond a reţinut în raport de probatoriul administrat că, în perioada 2004 - 2005, inculpaţii, au aderat la un grup infracţional organizat cu scopul de a transporta cantităţi importante de droguri de mare risc, cocaină din ţări din America de Sud respectiv Venezuela, Jamaica către Olanda şi din acest loc în alte zone ale Europei, activităţi pentru care erau recompensaţi financiar.
Transportul diferitelor cantităţi de droguri se făcea de fiecare dată în acelaşi mod prin intermediul celor cooptaţi în grup, persoane care acceptau să înghită caşetele de cocaină, ce la destinaţie erau eliminate cu ajutorul substanţelor purgative, prin fecale.
În unele împrejurări, datorită cantităţii de drog înghiţite şi lipsei rezistenţei organismului, capsulele s-au spart în stomac, situaţi în care două din persoanele ce asigurau în acest mod transportul drogurilor au decedat.
Hotărârea pronunţată de instanţă a fost supusă controlului judiciar exercitat de Curtea de Apel Bucureşti, urmare căii intermediare de atac exercitate de inculpaţi şi parchet.
Instanţa de apel, potrivit dispoziţiilor procesual penale prevăzute de art. 3002 a verificat legalitatea şi temeinicia măsurii preventive luate faţă de inculpaţi, constatând printr-o interpretare corectă că se menţin temeiurile avute în vedere la data luării acesteia, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen.
Faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată şi condamnaţi nedefinitiv sunt prin natura lor grave, pericolul pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a acestora fiind evident demonstrat de circumstanţele comiterii lor.
În raport de complexitatea cauzei cu care este investită instanţa de apel, durata arestării preventive a inculpaţilor până la acest moment, justifică legitimitatea menţinerii măsurii faţă de aceştia, a cărei durată este rezonabilă în sensul dispoziţiilor art. 5 paragraf 3 din C.E.A.D.O.L.F.
Existenţa şi persistenţa unor probe de vinovăţie, constituind în jurisprudenţa Curţii Europene factori persistenţi care legitimează o detenţie provizorie, măsura dispusă de instanţa de apel este conformă scopului iniţial avut în vedere la data luării acesteia.
Cum hotărârea supusă recursului este legală şi temeinică, recursurile inculpaţilor vor fi respinse, ca nefondate, conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Potrivit dispoziţiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenţii inculpaţi M.P.O., U.M. şi U.C.C. împotriva încheierii din 27 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul nr. 43318/3/2005 (259/2007).
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 140 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 733/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 743/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
