ICCJ. Decizia nr. 798/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 798/2007
Dosar nr. 4641/59/2006
Şedinţa publică din .13 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 411/ PI din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiş, inculpatul M.T.A. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul reţinerii şi arestului preventiv de la 28 martie 2006, la zi.
S-a constatat că partea vătămată H.M. nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 500 lei (RON) reprezentând contravaloarea telefonului mobil sustras.
În baza art. 19 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În noaptea de 25 septembrie 2005, după ce au consumat băuturi alcoolice împreună, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, a lovit-o cu cotul în zona feţei şi i-a sustras telefonul mobil.
Pe data de 3 oct.2005, telefonul mobil a fost folosit de fratele inculpatului, care locuieşte împreună cu acesta, R.C.L., pentru efectuarea unei convorbiri cu martorul G.M.V.
Inculpatul nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii reţinute în sarcina sa.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, plângerea şi declaraţiile părţii vătămate, procesul-verbal de certificare a poziţionării telefonului, proces-verbal de recunoaştere, planşa fotografică, declaraţiile martorilor M.S.M., N.L., R.C., G.M.V., M.D., declaraţiile inculpatului.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 382/ A din 6 decembrie 2006, a respins, ca nefondat, apelul inculpatului, menţinând starea de arest a acestuia şi deducând prevenţia la zi.
Împotriva deciziei penale, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.T.A., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului pedepsei aplicate prin reţinerea în favoarea inculpatului a dispoziţiilor art. 74 – art. 76 C: pen., iar ca modalitate de executare, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, conform art. 861 C. pen.
Temeiul juridic al recursului îl constituie dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18, 14 C. proc. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Instanţele de judecată nu au manifestat îndeajuns rol activ în desfăşurarea procesului penal pentru a lămuri şi stabili pe deplin situaţia de fapt pe baza căreia s-a dispus condamnarea inculpatului M.T.A.
Acest lucru se impunea cu atât mai mult cu cât partea vătămată H.M. a revenit asupra declaraţiilor iniţiale, afirmând că, datorită stării de ebrietate în care s-a aflat este posibil să fi căzut şi să fi pierdut, astfel, telefonul mobil.
Cum alte probe directe în cauză nu există, Curtea constată că este necesară administrarea de probe, astfel încât situaţia de fapt ce va rezulta să permită stabilirea neîndoielnică a existenţei vinovăţiei inculpatului.
Curtea constată că situaţia poziţionării şi utilizării telefonului mobil sustras a fost stabilită doar printr-un proces verbal întocmit la data de 24 martie 2006 de un lucrător de poliţie, în condiţiile în care lămurirea acestor împrejurări necesare soluţionării cauzei trebuia rezolvată prin dispunerea de către organul de urmărire penală a efectuării unei constatări tehnico-ştiinţifice, potrivit dispoziţiilor art. 112 – art. 113 C. pen.
Având în vedere fapta procesuală în care se află acum cauza penală, Curtea constată necesară efectuarea unei expertize tehnice prin care să se stabilească folosirea telefonului mobil ulterior datei de 25 septembrie 2005, prin indicarea zonelor din care s-a apelat, numerele de telefon apelate şi titularii acestora, cu referire la posibilităţile tehnice de localizare a unui terminal telefonic când se foloseşte o altă cartelă telefonică decât cea a titularului.
Totodată, Curtea constată necesară audierea martorei I.I.R. care a primit apel de pe telefonul proprietatea părţii vătămate H.M. de la martorul R.C.L. şi confruntarea celor doi pentru a lămuri împrejurările legate de efectuarea convorbirii telefonice.
De asemenea, se impune audierea inculpatului M.T.A. şi a fratelui său, R.C.L. pentru a se stabili cum a ajuns cel de-al doilea în posesia telefonului mobil în litigiu.
Pentru aceste motive, Curtea urmează să admită recursul inculpatului şi să caseze ambele hotărâri judecătoreşti, trimiţând cauza spre rejudecare la prima instanţă, Tribunalul Timiş.
În conformitate cu dispoziţiile art. 38517 alin. (2), raportat la art. 350 C. proc. pen., art. 139 alin. (2) C. proc. pen., Curtea urmează să revoce măsura arestării preventive a inculpatului M.T.A. şi să dispună punerea în libertate a acestuia, dacă nu este arestat în altă cauză.
Văzând dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. c) alin. (2) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) şi (3) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul M.T.A. împotriva deciziei penale nr. 382/ A din 6 decembrie 2006 a Curţii de Apel Timişoara, secţia penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 411/ PI din 23 iunie 2006 a Tribunalului Timiş.
Trimite cauza pentru rejudecare la Tribunalul Timiş.
Revocă măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul M.T.A. prin mandatul de arestare preventivă nr. 59 din 29 martie 2006 emis de Tribunalul Timiş, secţia penală, şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 439/2007. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 831/2007. Penal. Menţinere măsură de... → |
|---|
