ICCJ. Decizia nr. 774/2007. Penal. Contestaţie la executare (art.461 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 774/2007
Dosar nr. 65/64/2006
Şedinţa publică din 12 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 307/ S din 26 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Braşov a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov împotriva sentinţei penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000, pronunţată de Tribunalul Braşov în dosarul penal 668/2000, privindu-i pe condamnaţii B.C., J.D., C.D.
Totodată, în baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Braşov, fiind inclus în cheltuielile judiciare, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut că prin contestaţia la executare formulată au fost invocate dispoziţiile art. 15 C. pen., în ceea ce-i priveşte pe condamnaţii B.C., J.D. şi C.D., motivat de faptul că prin OUG nr. 207/2000 şi Legea nr. 456/2001 a fost modificat art. 146 C. proc. pen., privind consecinţele deosebit de grave, cei trei fiind condamnaţi pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu consecinţe deosebit de grave.
Tribunalul Braşov a apreciat contestaţia ca nefiind fondată având în vedere că pentru asigurarea aplicării integrale a principiului legii penale mai favorabile, Codul penal prevede incidenţa acesteia şi în raport cu faptele pentru care s-a aplicat o pedeapsă definitivă în baza unei legi anterioare, indiferent dacă această pedeapsă a fost sau nu încă executată, cum este cazul condamnaţilor J.D. şi C.D., sau se află în curs de executare, cum este cazul condamnatului B.C., ori a fost deja executată în întregime.
S-a reţinut în cuprinsul considerentelor că aplicarea principiului „mitior lex" în cazul pedepselor definitive prezintă trăsături distincte în raport cu situaţiile tranzitorii propriu-zise apreciindu-se că nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză legea mai nouă; însă s-a constatat că ceea ce trebuie stabilit este dacă legea nouă este, într-adevăr, mai favorabilă.
Totodată s-a mai reţinut că pe calea contestaţiei la executare nu se poate proceda la o modificare a unor aspecte care ţin de fondul pricinii, cum este încadrarea juridică a faptei, aceste aspecte putând face obiectul recursului în anulare până la momentul 14 decembrie 2004, dată când s-a dispus modificarea şi completarea Codului de procedură penală . De asemenea, s-a mai apreciat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de textul de lege invocat cu privire la datat când se aduc modificări ale pedepsei printr-o lege ulterioară, art. 15 C. pen., făcând referire la intervenirea legii mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, or în speţă modificarea adusă textului art. 146 C. pen., a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi condamnatul B.C. solicitând desfiinţarea hotărârii primei instanţe şi admiterea contestaţiei, în baza principiului egalităţii în tratament juridic, având în vedere că celelalte două persoane care au participat alături de cei trei inculpaţi la săvârşirea faptelor, au beneficiat de efectul legii mai favorabile, în urma modificării înţelesului dispoziţiilor art. 146 C. pen.; după desfiinţarea recursului în anulare, diferenţa de tratament juridica neputând fi altfel corectată.
Condamnatul B.C. a solicitat admiterea contestaţiei formulată de parchet şi reducerea pedepsei aplicate.
Prin Decizia penală nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Braşov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov şi de condamnatul B.C., menţinând sentinţa penală atacată. Totodată, l-a obligat pe condamnat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, ce s-a dispus că se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei.
Pentru a dispune astfel, instanţa de prim control judiciar a constatat că modificarea cuantumului „consecinţelor deosebit de grave", realizată prin Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea OUG nr. 207/2000, a intervenit anterior datei rămânerii definitive, prin neapelare de către inculpaţii B.C., J.D. şi C.D., a sentinţei penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000 a Tribunalului Braşov.
S-a mai apreciat că neaplicarea efectului extensiv a apelului şi a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP) şi în privinţa celorlalţi inculpaţi în cauză, de către instanţa investită de coinculpatul C.M.T., nu poate fi îndreptată pe calea contestaţiei la executare, hotărârea de condamnare a inculpaţilor B.C., J.D. şi C.D. intrând sub puterea lucrului judecat.
De asemenea, s-a apreciat că prima instanţă a reţinut în mod temeinic că modificare unor aspecte ce ţin de fondul pricinii (încadrarea juridică) s-ar fi putut realiza doar pe calea recursului în anulare, însă dispoziţiile Codului de procedură penală referitoare la menţionata cale de atac sunt în prezent abrogate.
Referitor la aplicarea principiului egalităţii de tratament juridic tuturor inculpaţilor, invocat în apel de parchet s-a constatat de instanţa de prim control judiciar că deşi este recunoscut în jurisprudenţă ca atare, transpunerea sa în practică nu trebuie să conducă la o aplicare greşită a legii.
S-a mai constatat că nici solicitarea apelantului condamnat B.C. de reducere a pedepsei în urma modificării conţinutului art. 146 C. pen., nu este întemeiată şi a respins-o ca atare.
Fiind nemulţumiţi de Decizia pronunţată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi condamnatul B.C., în termen legal, au formulat recurs.
Reprezentantul parchetului a invocat drept motive de recurs cazurile prevăzute de art. 3859 pct. 3 şi 20 C. proc. pen. şi a solicitat casarea deciziei pronunţate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Braşov pentru soluţionarea acesteia în complet format din 3 judecători, urmare a calificării căii de atac drept recurs. În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunţate şi, constatându-se că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 15 C. pen., să se dispună, pentru egalitate de tratament juridic, reducerea pedepselor aplicate şi pentru cei trei intimaţi condamnaţi, urmare a admiterii contestaţiei la executare Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa penală nr. 313/ S din 19 octombrie 2000 pronunţată de Tribunalul Braşov, au fost condamnaţi în lipsă, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. a), g) şi i) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), inculpaţii: B.C., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 74 şi76 C. pen.; J.D. cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., la 8 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi; C.D. cu aplicarea art. 74 şi 76 C. pen., la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea unor drepturi.
Niciunul din inculpaţi nu a declarat apel, iar inculpatul B.C. a început executarea pedepsei la 11 ianuarie 2002.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov, în baza principiului egalităţii în tratament juridic, constatând că, după desfiinţarea recursului în anulare, diferenţa de tratament juridic nu mai poate fi altfel corectată şi observând că celelalte două persoane care au participat alături de cei trei inculpaţi, B.C., C.D. şi J.D. la săvârşirea faptelor, au beneficiat de efectul legii mai favorabile, în urma modificării înţelesului dispoziţiilor art. 146 C. pen., a promovat pe rolul Tribunalului Braşov cererea de contestaţie la executare împotriva sus-menţionatei sentinţe, în baza dispoziţiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază că instanţa de prim control judiciar a procedat corect atunci când a soluţionat cauza în complet de doi judecători, întrucât contestaţia la executare a fost promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov la 9 februarie 2006, iar pe fond, cauza a fost soluţionată de Tribunalul Braşov la 26 mai 2006, care a pronunţat sentinţa penală nr. 307/ S, ori modificările apărute prin Legea nr. 356/2006 au intervenit la 6 septembrie 2006.
În speţă, apelurile declarate împotriva sentinţei penale pronunţată de Tribunalul Braşov au fost formulate anterior datei de 6 septembrie 2006şi, prin urmare, la data soluţionării acestora erau în vigoare dispoziţiile Codului de procedură penală nemodificate.
Pe cale de consecinţă, calea de atac promovată, în mod corect a fost calificată drept apel şi soluţionată de instanţa de prim control judiciar în complet de 2 judecători, potrivit normelor procesual penale în vigoare la momentul declarării respectivei căi de atac.
În ce priveşte celălalt motiv de critică susţinut de parchet şi la care a achiesat şi condamnatul B.C. în propriul recurs, Înalta Curte constată că ambele instanţe au apreciat corect atunci când au reţinut că modificarea cuantumului „consecinţelor deosebit de grave", respectiv a dispoziţiilor art. 146 C. pen., intervenită prin Legea nr. 456/2002 pentru aprobarea OUG nr. 207/2000 a avut loc anterior datei rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000.
Se constată că ambele instanţe au reţinut în mod temeinic şi justificat că nu sunt îndeplinite condiţiile aplicării OUG nr. 207/2000, întrucât modificările aduse Codului penal privesc urmarea infracţiunii, respectiv cuantumul prejudiciului produs, iar nu limitele de pedeapsă, care au rămas aceleaşi şi, în acelaşi timp, corect s-a constatat că nu sunt întrunite nici cerinţele prevăzute de art. 13, 14 sau 15 C. pen., întrucât în speţă nu este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile, care, pentru aceeaşi faptă, să prevadă o pedeapsă mai mică.
În fapt se constată că prin cele invocate atât de reprezentantul parchetului cât şi de condamnatul B.C., vizând neaplicarea efectului extensiv al apelului şi a dispoziţiilor art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), privind pe cei trei condamnaţi, se tinde a se schimba încadrarea juridică dată faptei, împrejurare cu nu poate constitui un motiv temeinic de admitere a contestaţiei la executare.
Dealtfel, se constată că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile legale în vigoare la data săvârşirii faptei şi respectiv la data soluţionării cauzei, în speţă apreciindu-se că sunt incidente dispoziţiile privind existenţa autorităţii de lucru judecat în ce-i priveşte pe condamnaţii B.C., J.D. şi C.D.
Prin urmare, nefiind identificată nicio cauză de stingere sau micşorare a pedepsei sau nefiind ivit vreun incident în cursul executării şi nedepistându-se vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută ori vreo împiedicare la executare, pentru a fi admisibilă cererea de contestaţie la executare şi deci pentru a fi incidente dispoziţiile art. 461 lit. c) sau d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Faţă de cele mai sus menţionate, în conformitate cu dispoziţiile art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat B.C. va fi obligat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei, iar sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimaţii condamnaţi J.D. şi C.D., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006 a Curţii de Apel Braşov, secţia penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru susţinerea intereselor intimaţilor condamnaţi J.D. şi C.D., se vor plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 februarie 2007
| ← ICCJ. Decizia nr. 456/2007. Penal | ICCJ. Decizia nr. 925/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
