ICCJ. Decizia nr. 883/2007. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Decizii penale ICCJ 2007

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 883/2007

Dosar nr. 1822/46/2006

Şedinţa publică din 16 februarie 2007

Asupra recursurilor de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 43 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Argeş au fost condamnaţi inculpaţii:

- N.M.I., la 4 pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru 4 infracţiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, la 4 pedepse de câte un an închisoare, pentru 4 infracţiuni de abuz în serviciu prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 şi 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

- T.M., la 4 pedepse de câte 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea a 4 infracţiuni de complicitate la luare de mită, prevăzute de art. 26 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 48 NCP), raportat la art. 254 alin. (2) C. pen. şi art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi, la 4 pedepse de câte un an închisoare, pentru 4 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, prevăzute de art. 248 C. pen., raportat la art. 17 lit. d) din Legea nr. 78/2000.

În baza art. 33 şi 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

În baza art. 86¹ C. pen., s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor pentru fiecare inculpat iar în baza art. 86² C. pen., s-a fixat termen de încercare de câte 6 ani. S-a făcut aplicarea art. 86³ C. pen., şi s-a atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 86⁴ C. pen.

În baza art. 346 C. proc. pen., şi art. 998 C. civ., inculpaţii au fost obligaţi în solidar la 100 milioane lei vechi despăgubiri civile către partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Argeş şi pe inculpatul N.M.I. la 15 milioane lei vechi către partea civilă N.M.

În baza art. 357 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., s-au menţinut măsurile asiguratorii pe bunurile inculpaţilor.

În baza art. 191 C. proc. pen., inculpaţii au fost obligaţi la câte 25 milioane lei vechi cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele.

Inculpaţii T.M. şi N.M.I. au fost şef de post şi respectiv agent şef adjunct de poliţie în cadrul postului de poliţie din comuna Bradu, jud. Argeş.

Ambii au avut atribuţii de combatere a furtului şi comercializării ilegale a produselor petroliere. În primul semestru al anului 2004 inculpaţii au sancţionat contravenţional 3 persoane, respectiv pe N.M., M.M. şi R.V.D.

La 7 aprilie 2004, R.V.D. a cumpărat ilegal de la N.M. 360 litri reziduri petroliere. Imediat după încheierea tranzacţiei, inculpaţii l-au surprins pe R.V.D. ieşind cu rezidurile din curtea lui N.M. Inculpatul T.M. a încheiat procesul verbal AT 1533535 prin care a aplicat o amendă de 20.000.000 lei vechi lui R.V.D. Coinculpatul N.M.I., în prezenţa primului inculpat i-a cerut contravenientului să-i caute după 2-3 zile la postul de poliţie pentru a discuta în legătură cu plata efectivă a amenzii.

Acest fapt s-a realizat, iar inculpaţii i-au cerut lui R.V.D. ca împreună cu vânzătorul N.M. să le dea o jumătate din amendă. R.V.D. a refuzat cererea, dar a înţeles că inculpaţii ar fi mulţumiţi dacă N.M., vânzătorul rezidurilor petroliere le-ar da suma de 15.000.000 lei vechi pentru a nu pune în executare amenda stabilită prin procesul-verbal.

Inculpatul T.M. a consemnat la poziţia nr. 141 din registrul special al postului că a trimis procesul verbal la A.F.P. Ştefăneşti la 8 mai 2004, fapt contrazis de realitatea relevată de împrejurarea că debitul nu a fost încasat pentru a fi făcut venit la bugetul statului.

Pentru vânzarea rezidurilor a fost amendat şi N.M., vânzătorul, cu suma de 30.000.000 lei vechi prin procesul verbal de contravenţie nr. 2351572 din 8 aprilie 2004 încheiat de inculpatul N.M.I. A doua zi acelaşi inculpat i-a cerut contravenientului N.M. 15.000.000 lei vechi respectiv jumătatea amenzii aplicate, pentru a nu trimite spre executare procesul-verbal de contravenţie. N.M. i-a dat inculpatului N.M.I. suma pretinsă, 15.000.000 lei vechi iar coinculpatul T.M. a consemnat în registrul postului că procesul verbal ar fi fost trimis spre executare la A.F.P. Ştefăneşti la 23 aprilie 2004 ceea ce nu corespunde realităţii.

La 26 mai 2006 N.M. a vândut 660 litri reziduri petroliere lui M.M. din comuna Bradu. La scurt timp cei doi inculpaţi, agenţi de poliţie, au venit la domiciliul lui N.M. căruia i-au spus că l-au surprins pe M.M. cu marfa cumpărată ilegal de la el.

Inculpatul T.M. a întocmit procesul verbal de contravenţie AT – 1533549 din 26 mai 2004 în baza art. 9 din OUG nr. 271/2000 prin care a aplicat o amendă de 40 milioane lei vechi lui N.M., iar inculpatul N.M.I. a încheiat procesul verbal de contravenţie AT-1533548 din 26 mai 2004 prin care l-a amendat cu 10.000.000 lei vechi pe M.M. în baza art. 11 din OUG nr. 271/2000 pentru cumpărarea celor 660 litri de reziduu petrolier de la N.M.

Ulterior ca şi în cazurile precedente inculpaţii, agenţi de poliţie, i-au contactat pe contravenienţi şi i-au cerut lui N.M. să le dea jumătate din cuantumul amenzii de 40 milioane lei pentru a nu o pune în executare, iar lui M.M. 5 milioane lei din amenda de 10 milioane lei, de asemenea, pentru a nu o pune în executare.

N.M. i-a denunţat pe inculpaţi la P.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti care a organizat la 24 iunie 2004 prinderea în flagrant a inculpatului N.M.I. care primise cei 20 milioane lei solicitaţi de contravenientul N.M. pentru a nu pune în executare amenda de 40 milioane lei vechi aplicată anterior.

Anterior inculpatul T.M. consemnase în registrul de Constatare a Contravenţiilor că la 11 iunie 2004 procesele verbale fuseseră trimise spre executare la A.F.P. Ştefăneşti din cadrul D.G.F.P. Argeş.

În motivarea sentinţei se reţine că inculpatul N.M.I. a recunoscut în parte faptele dar a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de înşelăciune cu motivarea că a intenţionat să-l inducă în eroare pe martor în legătură cu executarea procesului verbal pentru a obţine o sumă de bani.

Referitor la inculpatul T.M. s-a arătat că acesta nu a recunoscut comiterea faptelor reţinute în sarcina lui prin actul de sesizare şi că acesta a susţinut că nu a cunoscut activitatea infracţională a coinculpatului N.M.I.

Instanţa de fond a respins apărările inculpatului N.M.I. invocând declaraţiile martorilor R.V.D., N.M. şi M.M. coroborate cu înregistrările convorbirilor telefonice şi procesul verbal de constatare a flagrantului din care rezultă direct şi neechivoc că inculpatul a pretins sume de bani în scopul de a nu pune în executare procesele verbale de contravenţie încheiate în condiţiile sus-arătate.

Apărările inculpatului T.M. în sensul că nu a participat la comiterea faptelor au fost respinse cu motivarea că declaraţiile aceloraşi martori relevă că inculpatul a fost prezent la discuţiile în care coinculpatul N.M.I. solicita de la contravenienţi jumătate din cuantumul amenzilor pe care ambii inculpaţi le aplicaseră, pentru a nu le pune în executare. S-a reţinut că participarea inculpatului T.M. la comiterea faptelor este de domeniul evidenţei având în vedere că a consemnat el însuşi faptul nereal de a fi expediat spre executare cele 4 procese verbale de contravenţie pentru executare la D.G.F.P. Argeş ceea ce aşa cum s-a dovedit în cursul procesului nu s-a realizat, respectiva D.G.F.P. Argeş constituindu-se parte civilă cu suma de 100.000.000 lei vechi.

Prin Decizia penală nr. 127/A/2006, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti şi partea civilă Statul Român prin A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Argeş împotriva sentinţei penale nr. 43 din 31 ianuarie 2006 pronunţată de Tribunalul Argeş.

Instanţa de apel a desfiinţat în parte hotărârea atacată şi în baza art. 65 alin. (1) C. pen., a interzis fiecărui inculpat şi drepturile prevăzute de art. 64 lit. c) C. pen., pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

Instanţa de apel a înlăturat dispoziţiile privind obligarea în solidar a inculpaţilor la plata sumei de 100.000.000 lei vechi către partea civilă M.F.P. – D.G.F.P. Argeş; obligarea inculpatului N.M.I. la plata despăgubirilor civile în valoare de 15.000.000 lei către partea civilă N.M.; obligarea inculpaţilor la plata de despăgubiri civile către M.F.P. – D.G.F.P. Argeş.

A constatat că în procesul penal, calitatea de parte civilă revine Statului Român reprezentat de A.N.A.F. Bucureşti.

A obligat în solidar inculpaţii şi partea responsabilă civilmente I.P.J. Argeş la plata către partea civilă Statul Român reprezentat de A.N.A.F. Bucureşti a sumei de 100.000.000 lei vechi.

A făcut aplicarea art. 255 alin. (3) C. pen., şi s-a dispus obligarea inculpatului N.M.I. la restituirea către denunţătorul N.M. a sumei de 15.000.000 lei vechi.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

S-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii N.M.I. şi T.M.

S-a luat act de retragerea apelului declarat de partea responsabilă civilmente I.P.J. Argeş.

Apelanţii inculpaţi şi partea responsabilă civilmente au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut:

Potrivit art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă între altele şi în interzicerea drepturilor de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru comiterea infracţiunii.

Întrucât infracţiunile au fost comise de inculpaţi în exercitarea calităţii de poliţist se impunea ca potrivit art. 64 lit. c) C. pen., să le fie interzis dreptul de a exercita profesia de poliţist de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunilor.

Instanţa de apel a motivat obligarea inculpaţilor la despăgubiri către partea civilă A.N.A.F., în solidar cu partea responsabilă civilmente I.P.J. Argeş invocând dispoziţiile art. 14 C. proc. pen., potrivit cărora acţiunea civilă are ca obiect tragerea la răspundere civilă a inculpatului precum şi a părţii responsabile civilmente şi dispoziţiile art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit cu care, comitenţii (I.P.J. Argeş în cauză) sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor (inculpaţi în cauză) în funcţiile ce li s-au încredinţat, răspunderea lor fiind angajată ori de câte ori faptele prepuşilor au fost comise în cadrul activităţii pe care o implică exercitarea funcţiei lor, indiferent dacă săvârşirea faptelor a avut loc cu respectarea sau depăşirea limitelor funcţiei încredinţate.

S-a mai reţinut că în mod greşit l-a obligat pe inculpatul N.M.I. la plata sumei de 15.000.000 lei vechi către N.M. cu titlu de despăgubiri civile. S-a motivat că restituirea acestei sume nu poate face obiectul unei acţiuni civile.

Restituirea sumei către N.M. este necesară, aceasta făcându-se însă în temeiul art. 255 alin. (5) C. pen., beneficiarul având calitate de martor şi nu de parte civilă. Restituirea banilor prin urmare, nu face obiectul unei acţiuni civile care are alt temei juridic.

Referitor la apelurile inculpaţilor, instanţa le-a considerat nefondate, apreciind că instanţa de fond a reţinut o stare de fapt corectă în acord cu probele administrate.

A motivat. de asemenea. că încadrarea juridică dată faptelor este legală şi temeinică.

Referitor la reţinerea calităţii de parte civilă în cauză a Statului Român, instanţa de apel a motivat aceasta potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) lit. a) şi art. 24 alin. (2) pct. 42 din HG nr. 208/2005.

Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii, partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor – I.P.J. Argeş şi Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti.

În recursurile lor inculpaţii critică hotărârile pronunţate după cum urmează:

Inculpatul N.M.I. recunoaşte doar comiterea faptei pentru care s-a organizat prinderea lui în flagrant despre care susţine că greşit a fost încadrată în infracţiunea de luare de mită în loc de infracţiunea de înşelăciune motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 17 C. proc. pen.

Cât priveşte celelalte infracţiuni de luare de mită şi abuz în serviciu contra intereselor publice reţinute în sarcina lui, inculpatul recurent N.M.I. susţine că printr-o gravă eroare de fapt a fost condamnat întrucât nu a comis faptele sau ele nu întrunesc elementele infracţiunii, în cauză fiind aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) şi d) C. proc. pen., cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale.

Motivul de casare invocat este prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Ultimul motiv de casare invocat de inculpatul N.M.I. este cel prevăzut de art. 385⁹ pct. 14 C. proc. pen.

Recurentul motivează că având în vedere dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), se impunea ca şi în condiţiile reţinerii celor 4 infracţiuni de luare de mită şi 4 infracţiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, instanţele să se orienteze la o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege pentru aceste infracţiuni făcând aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. Recurentul arată că anterior nu a mai comis fapte antisociale, a avut o viaţă de familie exemplară şi are 3 copii minori în întreţinere. De asemenea, susţine că a recunoscut fapta pentru care a fost surprins în flagrant.

În latura civilă recurentul critică obligarea lui la 100.000.000 lei vechi despăgubiri civile către Statul Român şi la restituirea sumei de 15.000.000 lei către denunţătorul N.M. din moment ce persoanele amendate sunt 3 contravenienţi a căror răspundere contravenţională nu a fost înlăturată.

În referire la obligarea lui la restituirea sumei de 15.000.000 lei către N.M., recurentul susţine că este greşită întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 255 alin. (5) C. proc. pen.

Recurentul inculpat T.M. critică hotărârile pentru greşita condamnare, întrucât din probele dosarului nu rezultă că ar fi comis faptele pentru care este trimis în judecată, motiv de casare prevăzut de art. 385⁹ pct. 18 C. proc. pen.

Recursurile inculpaţilor nu sunt fondate.

Instanţa de fond şi de apel au reţinut o stare de fapt corespunzătoare probelor administrate în cauză.

Instanţa de apel a făcut o amplă analiză a probelor care relevă că inculpaţii au pretins de la persoanele arătate în hotărâre sume de bani ce nu li se cuveneau în scopul de a nu pune în executare procesele verbale de contravenţie tot de ei întocmite persoanelor care au fost surprinse comercializând ilegal produse petroliere.

În acest sens au fost citate declaraţiile martorilor R.V.D., B.E.L., N.M., M.M.

Instanţa de apel motivează că vinovăţia inculpatului T.M. în legătură cu faptele reţinute este relevată de menţiunea de la fila 126 verso poziţia 141 din registrul de procese verbale de constatare a contravenţiilor aflat în volumul 3 al dosarului.

Înregistrarea este făcută de inculpatul T.M., se referă la procesul verbal de contravenţie AT 1533535 din 7 aprilie2004, încheiat contravenientului R.V.D. de inculpat, pentru contravenţia la art. 11 din OUG nr. 271/2000.

La rubrica „unde s-a trimis procesul verbal" apare cu litere îngroşate şi în afara ordinii succesive fireşti a datelor înşiruite în registru la rubrica D. că procesul verbal a fost expediat pentru executarea amenzii de 20 milioane lei la 8 mai 2004 la D.G.F.P. Argeş U.A.T. Ştefăneşti.

Or această amendă n-a fost trimisă spre executare şi n-a fost executată niciodată după cum a rezultat din actele dosarului.

În realitate aşa cum au reţinut instanţele, inculpatul N.M.I. în complicitate cu inculpatul T.M., şeful postului, cel care avea competenţa să completeze registrul de procese verbale de constatare a contravenţiilor să transmită spre executare amenzile contravenţionale şi să urmărească dacă executarea efectivă a avut loc, au urmărit să uzeze de funcţiile lor, de atribuţiile lor în folos propriu.

Astfel, au ajuns să constate contravenţiile, să întocmească procesele verbale pe care le-au folosit ca mijloace de presiune asupra contravenienţilor cărora le-au pretins sume de bani situate de regulă la jumătatea cuantumului amenzilor urmând să nu le mai trimită spre executare, consemnările din registru fiind fictive.

De aceiaşi manieră inculpaţii colaborând unul cu altul, profitând de faptul că T.M. şeful de post era cel care avea în putere absolută şi sub propriul control registrul de evidenţă a aplicării şi executării efective a amenzilor contravenţionale, au procedat în cazul procesului verbal de contravenţie de la poziţia 143 din registrul proceselor verbale de contravenţie, şi de la poziţiile 177-178 din acelaşi registru.

În toate cele 4 cazuri procesele verbale de contravenţii însumând amenzi de 100.000.000 lei n-au fost trimise spre executare prin voinţa inculpatului T.M. care avea datoria să completeze registrul şi să trimită spre executare procesele verbale şi care în complicitate cu inculpatul N.M.I. au pretins de la contravenienţi foloase materiale la valoare înjumătăţită faţă de cuantumul amenzilor.

În mod pertinent instanţa curţii de apel sesiza din motivarea deciziei sale că urmărirea penală în mod „discutabil" nu a efectuat cercetări sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi 242 C. pen., având în vedere consemnările evident nereale din registrul menţionat.

Înalta Curte a sesizat acest aspect cât şi faptul că urmărirea penală s-a rezumat strict la cele 4 poziţii din registrul de procese verbale contravenţionale deşi era evident că în absenţa oricărui control profesional din partea organelor I.P.J. Argeş inculpaţii au comis infracţiuni tocmai prin operarea asupra registrului de procese verbale de constatare a contravenţiilor.

Înalta Curte nu are posibilitatea de a îndrepta aceste neajunsuri având în vedere că se află în recursul inculpaţilor cărora nu le poate crea o situaţie mai grea.

În referire la probele pentru vinovăţia inculpaţilor, Curtea de Apel Piteşti a mai invocat procesele verbale de verificare a evidenţelor A.F.P. Ştefăneşti care relevă că procesele verbale de contravenţie care au făcut obiectul cercetărilor nu au fost primite la această administraţie întrucât nici nu au fost trimise aşa cum corect au reţinut instanţele.

S-au mai reţinut ca relevante în acest sens verificările din care rezultă că nu apare corespondenţă referitoare la procesele verbale ale contravenţiilor ce au făcut obiectul cauzei nici în evidenţele oficiilor poştale Ştefăneşti şi Bradu.

Faptul că inculpaţii au comis faptele şi modalitatea săvârşirii lor, rezultă neîndoielnic şi din procesele verbale de redare a discuţiilor înregistrate dintre R.V.D. şi N.M. şi inculpatul N.M.I.

În acest sens elocventă este afirmaţia inculpatului N.M.I. către cei doi contravenienţi potrivit căruia: „Hârtiile pe registru sunt scăzute, că sunt trimise la D.G.F.P.S. Ştefăneşti, în realitate nu e trimis nimic, aicea la mapă e adresă că e trimisă la Ştefăneşti şi ele sunt la foc".

Că verificările organelor ierarhic superioare erau inexistente ori de mântuială încurajând inculpaţii la a-şi folosi funcţiile în propriul beneficiu după bunul lor plac rezultă din aceeaşi convorbire.

Astfel, contrariat el însăşi de procedeele poliţiştilor inculpaţi, parcă nevenindu-i să creadă, contravenientul R.D. întreabă:

- „Păi şi seria de la ele, nu sunt înseriate?

La aceasta inculpatul răspunde: „Deci pe noi ne verifică la mapă, mapa la mine figurează la Ştefăneşti, care-i problema? Exact când iei amendă de radar, ai înţeles exact cum e şi cu amenda de radar, aceiaşi chestie".

Este adevărat că probele cele mai zdrobitoare cu privire la evidenţa faptelor apar în raport cu inculpatul N.M.I.

Acesta a fost prins în flagrant cu banii luaţi de la mituitori şi acesta este înregistrat în timp ce pertracta cu mituitorii.

Aşa cum s-a arătat însă, totul a fost făcut de conivenţă cu coinculpatul T.M. Martorii audiaţi au reluat că acesta din urmă a fost prezent când s-au pretins foloase necuvenite în favoarea ambilor inculpaţi care făcuseră constatări în legătură cu comiterea contravenţiilor.

T.M. era şeful postului şi avea atribuţiile de înscriere şi procesare efectivă a sancţiunilor contravenţionale, or aşa cum s-a arătat în cele 4 cazuri de contravenţii acesta nu a trimis spre executare procesele verbale.

În acest sens sunt toate declaraţiile date în faţa tribunalului de funcţionarii A.F.P. Ştefăneşti din care rezultă că toate procesele verbale de sancţionare cu amendă contravenţională, odată primite de la organele constatatoare (inclusiv poliţie) erau înscrise în registru de evidenţă. Mai mult funcţionarii administraţiei avea formulare tipizate prin care confirmau întotdeauna primirea spre executare a proceselor verbale confirmările fiind expediate la organul constatator.

Or, în cazul celor 4 procese verbale nu s-au completat şi nu s-au expediat confirmări de primire de către A.F.P. Ştefăneşti către Poliţia Bradu, pentru că inculpatul T.M., în mod mincinos a atestat în registru că a expediat procesele verbale de contravenţie pentru executare, în realitate după afirmaţiile coinculpatului N.M. făcute în faţa contravenienţilor acestea au fost distruse chiar de cei care le-au întocmit.

Faptul că inculpatul T.M. era obligat să se ocupe de punerea efectivă în executare a amenzilor şi de evidenţierea lor rezultă fără echivoc din declaraţia dată la instanţă de martorul L.N., agent de poliţie.

Pentru motivele arătate de instanţa de apel încadrările juridice reţinute sunt legale şi temeinice faţă de faptele comise.

Că persoanele cărora inculpaţii le-au întocmit procesele verbale de contravenţie au comis faptele respective sunt împrejurări incontestabile pe care nici contravenienţii nu le-au contestat.

Din actele dosarului rezultă însă că aceştia n-au fost executaţi din vina inculpaţilor iar în prezent potrivit art. 13 din OG nr. 2/2001 executarea este prescrisă.

Prin urmare, vinovaţi de neîncasarea la bugetul statului a sumei de 100.000.000 lei vechi de la contravenienţi sunt inculpaţii care astfel au comis pe lângă infracţiunile de corupţie şi pe acelea de abuz în serviciu contra intereselor publice prevăzută de art. 248 C. pen., pe care le contestă în recursurile lor.

Aşa fiind, în mod corect au fost obligaţi la despăgubiri civile către stat, critica recurenţilor pentru aceste motive fiind şi ea nefondată.

Nici critica cu privire la pedeapsă nu este întemeiată. Inculpaţii au comis în participaţie mai multe infracţiuni de corupţie în concurs. În raport de pericolul concret al faptelor şi făptuitorilor şi cu celelalte criterii de individualizare între care limitele de pedeapsă prevăzute de lege şi împrejurările comiterii faptelor pedepsele aplicate nu sunt severe.

Şi dispoziţia privind obligarea inculpatului N.M. la restituirea către N.M. a sumei de 15.000.000 lei este legală şi temeinică.

S-a stabilit corect nu numai că inculpaţii au pretins de la denunţător această sumă dar inculpatul N.M. a şi primit-o efectiv aşa că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 255 alin. (5) C. proc. pen.

Nici recursul părţii responsabile civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor – I.P.J. Argeş care a criticat obligarea sa în solidar cu inculpaţii la plata despăgubirilor către stat prin A.N.A.F., nu este fondat.

Contrar susţinerilor recurentei parte responsabilă civilmente, Înalta Curte apreciază că aceasta se află în situaţia prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ., potrivit căruia comitenţii sunt responsabili de prejudiciul cauzat de prepuşii lor în funcţiile ce li s-au încredinţat.

Este neîndoielnic că inculpaţii din cauză au calitatea de prepuşi ai persoanei responsabile civilmente fiind angajaţi ai acesteia în funcţia de poliţişti.

Nu poate fi primită necondiţionat apărarea recurentei potrivit căreia nu trebuie să răspundă pentru prepuşii inculpaţi în cauză întrucât aceştia au acţionat cu depăşirea funcţiei, în mod abuziv.

Pe de altă parte, raţiunea pentru care legiuitorul a impus răspunderea comitenţilor pentru prepuşii lor este aceea că, prepuşii acţionează în realizarea obiectivelor comitenţilor care au obligaţia să-i supravegheze şi să-i îndrume pe aceştia să acţioneze în aşa fel încât să realizeze numai acele obiective fără a cauza pagube altora. În realizarea acestei relaţii comitentul are obligaţii de control şi instruire a prepuşilor săi mai ales când este vorba de Ministerul de Interne care se foloseşte de funcţionari ce trebuie să fie eminamente în slujba societăţii, să fie instruiţi şi supravegheaţi pentru a combate acţiunile antisociale nicidecum pentru a le încuraja sau pentru a comite ei însăşi infracţiuni prejudiciabile societăţii.

Or în cauza de faţă s-a dovedit neîndoielnic că partea responsabilă civilmente M.A.I. n-a exercitat nici un fel de control asupra prepuşilor săi inculpaţi că a organizat de aşa natură punerea în executare a sancţiunilor contravenţionale încât a făcut uşor posibilă fraudarea cetăţenilor şi a statului de către prepuşii săi.

Aşa fiind, în mod corect instanţele au reţinut că partea responsabilă civilmente se afla în situaţia prevăzută de art. 1000 alin. (3) C. civ.

În ce priveşte recursul parchetului care critică omisiunea instanţei de a obliga partea responsabilă civilmente la cheltuieli judiciare către stat acesta este fondat.

Potrivit art. 191 alin. (3) C. proc. pen., partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată în solidar cu inculpatul la repararea pagubei, este obligată în mod solidar cu acesta şi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Or, în cauză partea responsabilă civilmente a fost obligată în solidar cu inculpaţii la repararea pagubei.

Aşa fiind în mod greşit M.A.I. – I.P.J. Argeş n-a fost obligat la cheltuieli judiciare în solidar cu fiecare inculpat astfel că recursul parchetului este fondat.

Cât priveşte critica din recursul parchetului privind pedeapsa aplicată inculpaţilor pe care o consideră prea uşoară, Înalta Curte nu are temeiuri legale pentru a o primi.

Este adevărat că pedepsele aplicate sunt situate la limita minimă prevăzută de lege iar executarea a fost suspendată Înalta Curte constată totuşi că pedepsele astfel aplicate se încadrează în limitele legii. Faţă de împrejurarea că inculpaţii sunt tineri şi au familie, speranţa că aceştia se vor îndrepta fără executarea efectivă a pedepsei nu pare total hazardată.

Prin urmare, în baza art. 385¹⁵ pct. 2lit. d) C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul teritorial Piteşti împotriva deciziei atacate.

Va casa Decizia şi sentinţa pronunţată numai cu privire la cheltuielile judiciare şi rejudecând, în baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., va obliga pe fiecare inculpat la cheltuieli judiciare către stat pentru judecata în fond în solidar cu partea responsabilă civilmente M.A.I. – I.P.J. Argeş.

Va respinge, ca nefondate, recursurile inculpaţilor şi părţii responsabile civilmente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. – Serviciul Teritorial Piteşti împotriva deciziei penale nr. 127/ A din 6 iulie 2006 a Curţii de Apel Piteşti.

Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 43 din 31 ianuarie 2006 a Tribunalului Argeş, numai cu privire la plata cheltuielilor judiciare şi, rejudecând:

În baza art. 191 alin. (3) C. proc. pen., obligă pe inculpaţii N.M.I. şi T.M. la câte 2500 lei RON cheltuieli judiciare către stat, pentru judecata în fond, şi în solidar cu partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor – I.P.J. Argeş.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii N.M.I. şi T.M., precum şi de partea responsabilă civilmente Ministerul Administraţiei şi Internelor – I.P.J. Argeş împotriva aceleiaşi decizii.

Obligă pe fiecare din recurenţii inculpaţi şi pe recurenta parte responsabilă civilmente să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 februarie 2007.

← ICCJ. Decizia nr. 861/2007. Penal. Plângere împotriva...		ICCJ. Decizia nr. 933/2007. Penal →

ICCJ. Decizia nr. 883/2007. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 883/2007. Penal. Dare de mită (art. 255 C.p.). Recurs