ICCJ. Decizia nr. 955/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 955/2007
Dosar nr. 1323/40/2006
Şedinţa publică din 21 februarie 2007
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 242 din 4 iulie 2006 a Tribunalului Botoşani inculpatul S.V. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a, cu referire la art. 75 lit. c şi art. 74 lit. a, art. 76 lit. b şi art. 80 C. pen., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare .
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă reţinerea inculpatului de la 22 decembrie 2004.
Prin aceiaşi sentinţă. inculpatul B.B. a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu referire la art. 99 şi art. 109 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. c) şi art. 76 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În temeiul art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoşani, pedeapsa fiind adiţionată la cea aplicată prin sentinţa apelată, inculpatul având de executat în total 4 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus din pedeapsă reţinerea inculpatului din ziua de 22 decembrie 2006.
S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat prin restituire şi plată.
Inculpaţii au fost obligaţi să plătească statului câte 250 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că cei doi inculpaţi o cunoşteau de mai mult timp pe partea vătămată D.A., ştiind că aceasta poartă asupra sa sume mari de bani întrucât lucra ca taximetrist.
Pentru a face rost de bani, cei doi s-au hotărât să jefuiască pe partea vătămată cum se va ivi prilejul.
În seara zilei de 19 decembrie 2004, trecând prin faţa barului din centrul comunei Suliţa, inculpatul B.B. a observat-o în interior pe partea vătămată care era în mod evident sub influenţa băuturilor alcoolice. Considerând că prilejul aşteptat s-a ivit, inculpatul a plecat la domiciliul numitului S.V. anunţându-l despre starea în care se află partea vătămată.
Cei doi au plecat la bar însă aici au observat că partea vătămată părăsise localul.
Cunoscând traseul pe care trebuia să-l străbată partea vătămată pentru a ajunge acasă, inculpaţii au plecat în urmărirea acesteia şi au ajuns-o pe un drum comunal, în apropierea unui pod. Inculpatul S.V. a împins victima cu putere din spate iar inculpatul B.B. a prins-o de o mână, în timp ce cu cealaltă i-a sustras din buzunar portmoneul, după care au fugit lăsând partea vătămată căzută în drum. Aceasta a strigat după ajutor fiind auzită de martorul D.V.D., care se afla la circa 200 m distanţă. După ce au fugit de la locul faptei, inculpaţii au verificat conţinutul portmoneului sustras în care au găsit suma de 3.620.000 lei. A doua zi s-au deplasat în Botoşani şi au cumpărat din banii sustraşi două telefoane mobile marca Sagem, fiind depistaţi în aceeaşi zi de organele de poliţie de pe raza municipiului.
După declanşarea cercetărilor, partea vătămată a acceptat să primească în contul sumei sustrase cele două telefoane mobile ca şi suma de 25 lei, bunuri găsite asupra inculpaţilor.
Urmare violenţelor exercitate asupra sa, partea vătămată nu a suferit leziuni care să necesite acordarea de îngrijiri medicale.
Reţinând vinovăţia celor doi inculpaţi, prima instanţă i-a condamnat la pedepse cu închisoarea la individualizarea cărora a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) C. pen., pentru inculpatul S.V., respectiv, art. 74 lit. c) C. pen., pentru inculpatul B.B.
În sarcina inculpatului S.V. s-a reţinut şi circumstanţa agravantă prevăzută de art. 75 lit. c) C. pen., având în vedere că la data săvârşirii faptei acesta cunoştea vârsta celuilalt inculpat care era minor.
Întrucât inculpatul B.B. a săvârşit fapta în termenul de încercare stabilit prin sentinţa penală nr. 401 din 19 octombrie 2004 a Tribunalului Botoşani, s-a făcut aplicarea art. 83 C. pen. şi s-a dispus ca inculpatul să execute cumulat ambele pedepse.
Având în vedere că inculpaţi au fost reţinuţi, în ziua de 22 decembrie 2004, în temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reţinerii.
Împotriva sentinţei au declarat apel ambii inculpaţi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Inculpatul S.V. a solicitat, prin apărător, redozarea pedepsei aplicate în sensul coborârii acesteia sub minimul prevăzut de lege şi suspendarea condiţionată a acesteia.
Apărătorul inculpatului B.B. a solicitat, de asemenea, redozarea pedepsei aplicate în sensul micşorării acesteia.
Curtea de Apel Suceava, Decizia penală nr. 36 din 20 decembrie 2006, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de cei doi inculpaţi.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs inculpaţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
I. La termenul din 21 februarie 2006 inculpatul B.B. a declarat că îşi retrage recursul, astfel că în raport de manifestarea de voinţă a recurentului, văzând şi dispoziţiile art. 3854 alin. (2), raportat la art. 369 C. proc. pen., Înalta Curte va lua act de retragerea recursului iar, în conformitate cu dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., acesta va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
II. În ceea ce priveşte recursul inculpatului S.V., acesta a invocat cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., constând în greşita respingere a cererii de audiere a celui de-al doilea martor propus în apărare în faza de apel, încălcându-se astfel dreptul la apărare, cel prevăzut de art. 3859 pct. 9 C. proc. pen., în sensul că instanţa de apel a reţinut aceeaşi motivare ca şi instanţa de fond, deşi putea să dea o nouă apreciere a probelor, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, cel prevăzut de art. 3859 pct. 4 C. proc. pen., cu motivarea că şedinţa ar fi trebuit să fie publică, fiind judecat atât un inculpat minor cât şi unul major, precum şi cel prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., constând în greşita individualizare a pedepsei aplicate în ceea ce priveşte modalitatea de executare a acesteia, cu motivarea că faţă de împrejurările în care s-a comis fapta şi de circumstanţele sale personale, pedeapsa aplicată este exagerată, solicitând suspendarea condiţionată a executării acesteia.
Examinând Decizia atacată prin prisma cazurilor de casare invocate, prevăzute de art. 3859 pct. 10, 9, 4 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul inculpatului S.V. nu este întemeiat.
1. În ceea ce priveşte critica privind greşita respingere a cererii de audiere a celui de-al doilea martor propus în apărare în faza de apel, încălcându-se astfel dreptul la apărare al inculpatului, se constată că dispoziţiile art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., fac referire la nepronunţarea asupra unor probe administrate sau asupra unor cereri esenţiale pentru părţi, de natură să garanteze drepturile lor sau săinfluenţeze soluţia procesului; or, în speţă instanţa de apel s-a pronunţat asupra cererii de audiere a martorilor propuşi în apărare de inculpat, pe care a admis-o, a audiat unul dintre martori şi a revenit motivat asupra audierii celui de-al doilea martor, întrucât, fiind citat cu mandat de aducere, s-a constatat că acesta era plecat din ţară iar inculpatul nu a indicat adresa unde ar putea fi citat în străinătate, astfel că nu este incident cazul de casare invocat.
2. Referitor la critica vizând faptul că instanţa de apel a reţinut aceeaşi motivare ca şi instanţa de fond, deşi putea să dea o nouă apreciere a probelor, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii în accepţia apărării inculpatului, Înalta Curte constată că şi aceasta este nefondată întrucât, pe de o parte, Decizia instanţei de apel cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia iar, pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen., „instanţa poate da o nouă apreciere a probelor administrate în faţa primei instanţe", ceea ce înseamnă că acest lucru este la aprecierea instanţei atunci când constată că este cazul.
3. În ceea ce priveşte publicitatea şedinţei de judecată în apel, Înalta Curte constată că instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 486 C. proc. pen., privind judecarea cauzelor cu inculpaţi majori şi minori, în sensul că şedinţa a fost publică, astfel cum rezultă din frontispiciul deciziei, făcând totodată aplicarea dispoziţiilor art. 485 alin. (1) şi art. 483 alin. (2) şi (3) din acelaşi cod, referitoare la şedinţa separată doar în ceea ce priveşte pe inculpatul minor, aplicând corespunzător dispoziţiile art. 486, teza finală C. proc. pen.
4. Referitor la solicitarea de suspendare condiţionată a executării pedepsei, aceasta nu se justifică, având în vedere atât împrejurările săvârşirii faptei, ce conferă acesteia un grad de pericol social ridicat, cât şi concursul între circumstanţele agravante şi atenuante, ce are drept consecinţă neobligativitatea de a se coborî pedeapsa sub minimul special. Oricum instanţa de fond a dat dovadă de clemenţă atunci când a stabilit un cuantum 2 ani şi 6 luni închisoare, sub minimul special de 7 ani prevăzut de lege pentru infracţiunea în cauză, o reducere a acestuia neputând fi justificată de împrejurarea că, în prezent, inculpatul ar munci în străinătate pentru a-şi ajuta familia.
De altfel, pedeapsa nu este doar un mijloc de reeducare al condamnatului, ci trebuie să constituie şi o măsură de constrângere corespunzătoare valorii sociale încălcate prin săvârşirea infracţiunii, sens în care reducerea pedepsei aplicată inculpatului ar conduce la deturnarea scopului general al pedepsei.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile de aplicare ale suspendării condiţionate sau ale suspendării executării pedepsei sub supraveghere, prevăzute de art. 81 sau art. 861 C. pen., întrucât apreciază că scopul pedepsei nu poate fi atins fără executarea în regim de detenţie.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăţie fapta reţinută în sarcina sa şi că nu sunt motive care să justifice o reducere a pedepsei aplicate, ce este aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
În baza dispoziţiilor art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, acesta va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul B.B. împotriva deciziei penale nr. 36 din 20 decembrie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia minori şi familie.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.V. împotriva aceleaşi decizii.
Obligă recurentul inculpat B.B. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă recurentul inculpat S.V. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 21 februarie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 925/2007. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 961/2007. Penal → |
|---|
