ICCJ. Decizia nr. 1000/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1000/2008
Dosar nr. 1402/54/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 143 din 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Craiova, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul I.E., împotriva rezoluţiei din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pronunţată în dosarul nr. 91/P/2006, privind pe intimatul G.D.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut că prin rezoluţia mai sus indicată s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistratul I.E., procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, pentru infracţiunile prevăzute de art. 389 şi 288 alin. (2) şi art. 291 C. pen. (întrucât a intervenit prescripţia), ca urmare a faptului că prin memoriul adresat Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, G.D. a solicitat efectuarea de cercetări faţă de procurorul I.E., pentru săvârşirea infracţiunilor menţionate, constând în aceea că, la data de 16 ianuarie 2002, magistratul a redactat o declaraţie de martor pe numele numitei G.N., pe care a semnat-o în fals, apoi declaraţia a fost anexată în dosarul nr. 15/P/2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care a fost trimis în judecată pentru infracţiunile de omor deosebit de grav şi distrugere.
S-a reţinut că, actele premergătoare efectuate în cauză au confirmat că, la data de 16 ianuarie 2002, a fost dactilografiată la maşina de scris o declaraţie în numele martorei G.N., care a fost semnată cu literele N.P., deşi adresa 15/P/2002 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt atestă că nu a fost citată pentru acea dată, în vederea audierii ca martor.
În declaraţie, s-a consemnat că deţinutul G.D. este căsătorit de 11 ani cu martora şi din cauza consumului de alcool a devenit violent începând cu anul 2001, că acesta a ameninţat atât pe mama sa, cât şi pe martoră cu moartea şi incendierea casei, iar comportamentul violent al deţinutului G.D. a determinat-o pe martoră să se despartă în fapt de acesta.
Aceleaşi acte premergătoare au confirmat că declaraţia redactată, la data de 16 ianuarie 2002, în numele martorei G.N. nu a fost dată şi nici semnată de aceasta, susţinând atât la instanţa de judecată, cât şi cu ocazia efectuării actelor premergătoare că la data de 16 ianuarie 2002 nu a fost citată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi nici nu s-a prezentat din proprie iniţiativă pentru a fi audiată în dosarul nr. 15/P/2002 şi că nu a dat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt nicio declaraţie pe care să fi semnat-o, motiv pentru care nu a dat declaraţia din acea zi şi nici nu a semnat-o.
S-a reţinut că susţinerile martorei sunt confirmate de adresa nr. 15/P/2002 din 19 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, care atestă că nu a fost citată la această instituţie pentru data de 16 ianuarie 2002 şi raportul de constatare tehnico, ştiinţifică nr. 125400 din 19 februarie 2007, conform căruia semnăturile depuse la rubrica „martor" pe declaraţia din 16 ianuarie 2002 redactată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt în numele martorei G.N. nu au fost scrise de aceasta.
Cum datele consemnate în declaraţia din 16 ianuarie 2002 redactată în numele martorei G.N. au fost luate în considerare de către instanţa de judecată la motivarea sentinţei penale nr. 64 din 6 mai 2003, în dosarul nr. 3668/2002 al Tribunalului Olt, hotărâre rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (dosar penal nr. 582 din 11 decembrie 2003, în dosarul nr. 1545/P/2003) ea a produs consecinţe juridice.
S-a reţinut că infracţiunile prevăzute de art. 289 şi 288 alin. (2) şi art. 291 C. pen., s-au săvârşit, însă acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare întrucât a intervenit prescripţia.
Instanţa a concluzionat că, deşi motivarea rezoluţiei excede cadrului soluţiei pronunţate, în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale, constatându-se că s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale, fiind neîntemeiată critica formulată de petent în sensul că nu a fost citat pentru a fi audiat şi în funcţie de acuzaţiile aduse să-şi poată face apărarea.
În privinţa actelor premergătoare efectuate în cauză, instanţa apreciază că, potrivit dispoziţiilor procesual penale, numai actele procedurale efectuate după ce făptuitorul a dobândit calitatea de învinuit, constituind în acelaşi timp şi un caz de întrerupere a termenului de prescripţie a răspunderii penale, invocând practica C.E.D.O. potrivit căreia momentul considerat ca fiind începutul procesului penal este cel al notificării oficiale de către autoritatea competentă a învinuirii de a fi comis o faptă penală, moment ce corespunde începerii urmăririi penale, potrivit dispoziţiilor procesuale naţionale.
În privinţa criticilor formulate împotriva rezoluţiei Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, instanţa apreciază că obiectul plângerii, potrivit art. 2781 C. proc. pen., îl constituie rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale şi, nu actul prin care procurorul ierarhic superior a respins plângerea făcută, potrivit art. 275 – art. 278 C. proc. pen., împotriva rezoluţiei.
Întrucât în cauză nu s-a dispus începerea urmăririi penale, instanţa nu mai poate modifica, aşa cum a solicitat petentul, schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale, întrucât o soluţie prin care s-ar putea stabili nevinovăţia inculpatului ar putea fi pronunţată numai în situaţia în care s-ar fi dispus începerea urmăririi penale.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs petentul reiterând în scris criticile referitoare la rezoluţie şi depunând la dosar o expertiză grafologică.
În esenţă, petentul a subliniat că temeiul soluţiei de netrimitere în judecată nu poate fi exclus controlului judecătoresc, că instanţa de fond nu a analizat fondul cauzei şi că i-a fost încălcat dreptul la apărare.
Examinând cauza se constată că recursul este nefondat.
Sentinţa prin care s-a respins plângerea împotriva rezoluţiei din 20 martie 2007 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova este temeinică şi legală.
Fără a mai intra în detaliile cazului, pe larg expuse atât în rezoluţie cât şi în motivare deşi exced soluţiei pronunţate, se constată că în mod corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de petentul I.E., întrucât s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale prevăzută de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., în raport de infracţiunile reţinute, respectiv art. 289, art. 288 alin. (2) C. pen. şi art. 291 C. pen. şi cu data săvârşirii presupuselor fapte, respectiv 16 ianuarie 2002.
Ca atare, nefiind începută urmărirea penală, lipseşte cadrul procesual legal în care petentul ar putea fi subiect de drepturi şi obligaţii, context în care nu poate fi luată în discuţie nici expertiza depusă la dosar de petent.
Tot la fel, schimbarea temeiului neînceperii urmăririi penale nu pate fi făcută de instanţă în raport de dispoziţiile art. 278 C. proc. pen.
Aşa fiind, potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.E. împotriva sentinţei penale nr. 143 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul I.E. împotriva sentinţei penale nr. 143 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 968/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1001/2008. Penal → |
|---|
