ICCJ. Decizia nr. 968/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 968/2008
Dosar nr. 16114/54/2006
Şedinţa publică din 18 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă:
În baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 493 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 2754/P/2005, s-a dispus respingerea cererii inculpatului, parte vătămată R.G., privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 182 alin. (2) C. pen.
În baza art. 20 raportat la art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 C. pen., art. 76 alin. (2) C. pen., a fost condamnat inculpatul, parte vătămată R.G., la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o durată de 2 ani şi s-au aplicat dispoziţiile art. 71 C. pen., şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar în conformitate cu dispoziţiile art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestului preventiv de la 13 aprilie 2006 la 13 iunie 2006, menţinându-se măsura obligării acestuia de a nu părăsi ţara, în temeiul art. 350 C. proc. pen., art. 1451 C. proc. pen.
S-a admis în parte acţiunea civilă promovată în procesul penal de partea civilă B.V.C. şi a fost obligat inculpatul parte vătămată R.G. la plata către acesta, a sumei de 14 milioane ROL despăgubiri materiale şi la plata sumei de 105 milioane ROL daune morale.
A fost obligat inculpatul parte vătămată către C.A.S. Dolj la plata sumei de 1288,70 RON despăgubiri materiale, sumă ce urmează a fi reactualizată în funcţie de indicele de devalorizare a leului de la data rămânerii definitive a hotărârii, până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul B.V.C., pentru două infracţiuni prevăzute de art. 205 C. pen. şi două infracţiuni prevăzute de art. 206 C. pen. (părţi vătămate R.G. şi G.R.), iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru două infracţiuni prevăzute de art. 193 C. pen.
În baza art. 180 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.V.C., la pedeapsa de câte 300 RON amendă penală, pentru cele două infracţiuni săvârşite împotriva părţilor vătămate R.G. şi G.R., iar conform art. 33 lit. a) C. pen., art. 34 lit. c) C. pen., au fost contopite aceste pedepse în pedeapsa cea mai grea, aceea de 300 RON amendă penală, atrăgându-i-se atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 631 C. pen.
Au fost respinse acţiunile civile promovate în procesul penal de părţile civile R.G. şi G.R. şi s-a admis în parte cererea părţii vătămate inculpat B.V.C. privind cheltuielile judiciare, obligându-l pe inculpatul parte vătămată R.G. către acesta din urmă la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocatului.
În baza art. 191 pct. 1 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul R.G. la plata sumei de 700 RON cheltuieli judiciare statului, din care 100 RON onorariu avocat la instanţă şi 372,8 RON contravaloarea actelor medico-legale în faza urmăririi penale, iar inculpatul B.V.C. la plata a 50 RON reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această condamnare, instanţa de fond a reţinut, în fapt, următoarele:
În ziua de 24 decembrie 2003, partea vătămată inculpat B.V.C., însoţit de mai mulţi prieteni au consumat băuturi alcoolice în barul G.F. proprietatea inculpatului, parte vătămată R.G.
Plecând de la un incident minor avut cu o altă persoană din bar, partea vătămată, inculpat B.V.C., însoţit de 3 persoane l-a chemat pe inculpatul, parte vătămată R.G. afară şi şi-au adresat insulte şi jigniri însoţite de cuvinte triviale.
Conflictul verbal a degenerat apoi într-o dispută fizică, cei doi îmbrâncindu-se reciproc, iar apoi a luat amploare prin participarea lui G.R., soţia inculpatului R.G. Acesta, iritat de conduita părţii vătămate, inculpat B.V.C. şi a celor 3 prieteni care îl însoţeau, respectiv, C.C., C.R. şi E.C., a intrat în bar de unde a luat un cuţit şi un spray cu conţinut lacrimogen.
El a aplicat o lovitură cu cuţitul în zona abdominală lui B.V.C. şi a pulverizat conţinutul spray-ului către însoţitorii acestuia.
Părţii vătămate, inculpat B.V.C. i-a fost provocată o plagă penetrantă subombilicală cu leziune de mezocolon şi colon transvers pentru care au necesitat 35 – 40 zile îngrijiri medicale.
Raportul medico–legal depus la dosarul cauzei concluzionează că leziunea produsă de inculpat i-a pus în primejdie viaţa victimei.
Situaţia de fapt prezentată mai sus şi rezolvările juridice adoptate, s-au întemeiat pe probatoriile administrate atât în faza urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei, pe parcursul cercetării judecătoreşti, respectiv plângerile şi declaraţiile părţilor vătămate R.G. şi G.R., declaraţiile martorilor audiaţi în faza urmăririi penale, depoziţiile date de martorii E.C.D. şi C.C. în faţa instanţei, coroborate cu raportul de constatare medico – legală emis de I.M.L. Craiova nr. 41/A1/2005 şi partea I cu interogatoriile inculpatului R.G.
La stabilirea şi individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului R.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi art. 175 lit. i) C. pen., reţinută în sarcina acestuia, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), precum şi dispoziţiile prevăzute de legiuitor în art. 52 C. pen., orientându-se astfel la o pedeapsă cu închisoare sub limita cuantumului minim special prevăzut de lege, în condiţiile reţinerii şi aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., precum şi dispoziţiile art. 74 şi art. 76 alin. (2) C. pen.
Ca modalitate de executare a acestei pedepse, instanţa de fond a dispus aplicarea art. 71 C. pen., art. 64 lit. a) şi b) C. pen., iar faţă de împrejurarea că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii obligatorii, în sensul ca inculpatul să nu părăsească ţara, s-a dispus menţinerea acestei măsuri preventive conform dispoziţiilor art. 350 C. proc. pen., şi art. 1451 C. proc. pen., deducându-i-se inculpatului şi perioada arestului preventiv din perioada 13 aprilie – 13 iunie 2006 din pedeapsa aplicată în cauză, în temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP)
Din probatoriile administrate în cauză, instanţa de fond a constatat şi faptul că partea vătămată inculpat B.V.C. a îmbrâncit pe părţile vătămate R.G. şi G.R., fiind dovedită astfel vinovăţia acestuia în ceea ce priveşte cele două infracţiuni prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., reclamate în plângerea prealabilă a părţilor vătămate şi dispunându-se în consecinţă condamnarea părţii vătămate inculpat B.V.C. la o pedeapsă rezultantă pecuniară, în cuantum corespunzător textului de lege incriminator, avându-se în vedere la aplicarea pedepsei modalitatea şi împrejurările săvârşirii celor două fapte, urmările produse, atitudinea procesuală a acestui inculpat, dar şi scopul preventiv, educativ prevăzut de legiuitor în art. 52 C. pen.
În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, pe baza probatoriilor administrate în dovedirea acţiunilor civile, instanţa de fond a constatat următoarele:
Partea vătămată constituită parte civilă B.V.C. a suferit un prejudiciu material ca urmare a faptei ilicite comise de inculpatul R.G., în cuantum de 2.000 RON, reprezentând cheltuielile efectuate pe perioada spitalizării, cheltuielile pe perioada celor 6 – 7 luni de alimentaţie specială, medicamente, contravaloarea transportului domiciliu, spital şi retur, în condiţiile în care s-a reţinut şi în sarcina părţii vătămate B.V.C. o culpă concurentă în proporţie de 30 %, aşa încât s-au redus despăgubirile materiale proporţional cu culpa inculpatului, făcându-se aplicaţia în speţă a dispoziţiilor art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi 999 C. civ.
Cererea părţii civile B.V.C., privind daunele morale, s-a apreciat de asemenea a fi întemeiată şi conform art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi 999 C. civ., s-a dispus admiterea acestei cereri, în parte şi obligarea inculpatului la plata sumei de 10.500 RON daune morale, apreciind că în acest fel, se va acoperi integral prejudiciul suferit.
Urmare a faptei inculpatului R.G., s-a constatat că partea vătămată B.V.C. a fost internată în Spitalul de Urgenţă Militar Craiova şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi, faţă de culpa concurentă de 30 % a părţii vătămate, în temeiul art. 14 C. proc. pen. şi 998 999 C. civ., a fost obligat inculpatul către partea civilă C.A.S. Dolj la plata despăgubirilor civile, suma urmând a fi reactualizată în funcţie de coeficientul de devalorizare a leului de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la achitarea integrală a debitului.
De asemenea, s-a constatat că probele administrate în dovedirea pretenţiilor civile formulate de părţile civile G.R. şi R.G., nu au dovedit existenţa şi întinderea certă a unui prejudiciu material sau moral suferit de părţile civile, aşa încât, nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, s-au respins în totalitate acţiunile civile promovate în procesul penal de părţile civile.
Împotriva acestei sentinţe penale, au declarat apel, atât Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, inculpatul R.G., cât şi partea vătămată B.V.C.
Ministerul Public a criticat sentinţa pentru greşita aplicare a prevederilor art. 73 lit. b) C. pen., art. 74 şi art. 76 C. pen., precum şi pentru greşita menţinere a măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi ţara.
Inculpatul a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând într-o primă teză, că nu el este autorul faptei şi solicitând achitarea sa iar într-o teză subsidiară, că s-a aflat în legitimă apărare precum şi că, pedeapsa aplicată a fost greşit individualizată.
Partea civilă a criticat hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că în mod greşit a fost condamnată pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., deoarece nu a lovit pe inculpat, că în mod greşit, în favoarea acestuia, s-a reţinut în consecinţă, scuza provocării dar şi circumstanţe atenuante, precum şi că latura civilă a fost greşit soluţionată deoarece, daunele morale sunt prea mici în raport de suferinţa încercată de parte.
Prin Decizia penală nr. 168 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, a fost admis apelul declarat de Ministerul Public (Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj) şi de partea civilă inculpat B.V.C., împotriva sentinţei penale nr. 493 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2754/P/2005.
A desfiinţat sentinţa în parte, pe latură penală.
În rejudecare a înlăturat dispoziţiile art. 74 C. pen., aplicate inculpatului R.G.
A majorat pedeapsa aplicată inculpatului R.G. pentru infracţiunea prevăzută de art. 20 C. pen., raportat la art. 174 şi art. 175 alin. (1) lit. i) C. pen., la 3 (trei) ani şi 6 (şase) luni.
În baza art. 71 C. pen.;
A aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.
A aplicat faţă de partea civilă inculpat B.V.C., pentru fiecare dintre infracţiunile prevăzute de art. 205 şi 206 C. pen., dispoziţiile art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A obligat apelantul inculpat R.G. la 155 lei cheltuieli judiciare către stat.
A menţinut faţă de inculpatul R.G. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 493 din 13 octombrie 2006 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 2754/P/2005.
Împotriva acestei decizii au formulat recursuri, pe care le-au înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, inculpatul R.G. şi partea vătămată, inculpat B.V.C.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul R.G.
Recurentul inculpat şi-a întemeiat motivele de recurs pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., susţinând că motivarea soluţiei este neconvingătoare, astfel că împiedică instanţa de recurs să verifice legalitatea şi temeinicia soluţiei şi cu atât mai mult vinovăţia inculpatului în condiţiile în care aceasta nu răspunde criticilor formulate în motivele de apel, limitându-se la menţiuni de ordin general şi la o prezentare generică a săvârşirii faptelor de către inculpat.
Curtea nu a analizat motivele de apel formulate de inculpat referitoare la inexistenţa tentativei de omor şi la schimbarea încadrării juridice în infracţiunea de vătămare corporală gravă prevăzută de art. 182 C. pen., dar nici ipoteza achitării pentru existenţa legitimei apărări în condiţiile prevăzute de art. 44 alin. (3) C. pen., referitoare la depăşirea limitelor unei apărări proporţionale cu gravitatea pericolului şi cu împrejurările în care s-a produs atacul. Condiţiile concrete în care s-a petrecut fapta dovedesc cu certitudine că inculpatul s-a aflat în această situaţie, că într-adevăr a depăşit în mod justificat legitima apărare datorită unei tulburări puternice şi că în acest context se impunea achitarea sa.
S-a solicitat casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova, soluţie care s-ar impune şi pentru că această instanţă nu s-a pronunţat cu privire la administrarea unor probe de natură să garanteze drepturile inculpatului şi să influenţeze soluţia procesului, respectiv necesitatea efectuării unei expertize medico, legale psihiatrice, obligatorie în dosar în raport de actele medicale depuse.
S-a mai susţinut că în mod greşit instanţa de apel a dispus înlăturarea circumstanţelor atenuante reţinute în favoarea inculpatului, cu o motivare la fel de abstractă şi fără probe concrete, încălcându-se în acest fel dispoziţiile art. 74 lit. a), b) şi c) C. pen.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Motivarea deciziei pronunţate în apel este suficientă şi în măsură să asigure posibilitatea verificării ei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de către instanţa de recurs.
Condiţiile în care s-a petrecut altercaţia între părţi, succesiunea fazelor acesteia, reacţiile persoanelor implicate sunt reţinute şi exemplificate pe baza declaraţiei martorului G.F., considerat ca un martor obiectiv, aflat întâmplător la faţa locului şi care nu făcea parte din niciuna din taberele angajate în incident.
Instanţa de apel, după ce reproduce pasaje din declaraţia acestui martor, le coroborează cu susţinerile victimei şi ale persoanelor care o însoţeau, după care trage concluzii asupra vinovăţiei inculpatului, analizând vinovăţia acestuia prin prisma atacului desfăşurat, a armei albe folosite şi a zonelor vitale asupra cărora a acţionat.
În acest fel, instanţa de apel a răspuns şi asupra chestiunilor legate de încadrarea juridică a faptei, aşa cum a făcut, de altfel, şi în privinţa legitimei apărări, cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei pe care a analizat-o distinct, prin prisma elementelor sale constitutive, ajungând la concluzia justă că în cauză nu sunt aplicabile aceste prevederi.
Tot astfel, instanţa de apel a motivat temeinicia reţinerii dispoziţiilor art. 73 alin. (1) lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului, respingând criticile formulate în acest sens de către Ministerul Public şi partea civilă, prin apelurile lor.
Pe tot parcursul procesului penal, recurentul inculpat R.G. nu a invocat niciodată existenţa unor probleme referitoare la starea sa psihică; dimpotrivă, el a solicitat efectuarea unei expertize medico, legale care să constate afecţiunile fizice de care suferă şi care l-ar fi pus în imposibilitate de executare a pedepsei prin privare de libertate.
Potrivit dispoziţiilor art. 117 C. proc. pen., efectuarea unei expertize psihiatrice este obligatorie în cazul infracţiunii de omor deosebit de grav, precum şi atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoială asupra stării psihice a învinuitului sau inculpatului.
Faptul că din cuprinsul certificatului medical nr. 212/18/1992 eliberat de Comisia de expertiză medico, militară de pe lângă Spitalul Militar Craiova, cât şi din certificatele medicale nr. 28/B/2005 şi 2505/1992 ale Comisiei centrale de expertiză medico militară rezultă că inculpatul a suferit un accident de circulaţie în anul 1977, soldat cu un traumatism cranio – cerebral acut închis cu comoţie cerebrală şi că după externare a prezentat stări de ameţeală şi cefalee nu este de natură să justifice dispunerea unei expertize psihiatrice.
Accidentul de circulaţie a avut loc în urmă cu 30 de ani, iar actele medicale depuse au o vechime de 15 ani şi vorbesc despre manifestări fizice benigne (ameţeli şi cefalee).
Întrucât nimic din conduita inculpatului nu sugera alterarea stării sale psihice, instanţa în mod întemeiat nu a avut îndoieli asupra acesteia şi nu a avut motive pentru dispunerea expertizării psihiatrice a inculpatului.
Aşa fiind, Înalta Curte constată neîntemeiată critica formulată în baza dispoziţiilor art. 3859 pct. 10 C. proc. pen., şi urmează să o respingă ca atare.
Cu privire la încadrarea juridică dată faptei, Înalta Curte constată că din împrejurările comiterii faptei, din interpretarea şi coroborarea elementelor obiective de exprimare a intenţiei inculpatului (arma folosită, zona vitală asupra căreia s-a acţionat, intensitatea loviturii aplicate), din concluziile raportului de constatare medico – legală rezultă că în mod just instanţele au reţinut în sarcina inculpatului R.G. săvârşirea tentativei la infracţiunea de omor calificat.
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că la momentul comiterii agresiunii, împotriva inculpatului ori a altei persoane nu se desfăşura nicio acţiune materială cu caracter de atac direct, imediat şi injust care să justifice reacţia violentă a acestuia ca pe un gest de înlăturare a pericolului în care s-ar fi aflat.
În consecinţă, Înalta Curte constată că în mod întemeiat în cauză nu s-a reţinut legitima apărare şi nu a fost înlăturat caracterul penal al faptei prin aplicarea acestei instituţii juridice.
Cât priveşte modul de individualizare a pedepsei, Înalta Curte constată că instanţa de apel a înlăturat în mod just circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., reţinute în favoarea inculpatului de către instanţa de fond.
Niciuna din cerinţele art. 74 C. pen., nu sunt realizate în cauză pentru a justifica reducerea pedepsei aplicate inculpatului, iar datele referitoare la vârsta şi starea sănătăţii inculpatului au fost valorificate corespunzător în procesul de individualizare a pedepsei, respectiv în cuantumul stabilit.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul R.G.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., şi art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), timpul arestării preventive se va deduce de la 13 aprilie 2006 la 13 iunie 2006.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Cu privire la recursul declarat de inculpatul, parte vătămată B.V.C.
Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunţate şi achitarea sa, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârşirii celor două infracţiuni de loviri sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., considerând că în cauză nu există dovezi ale comiterii acestora.
Cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului R.G., recurentul a învederat că aceasta este netemeinică.
Recurentul a criticat, ca nejustificată, reţinerea în favoarea inculpatului R.G. a dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., susţinând că probatoriul administrat nu demonstrează existenţa vreunei provocări din partea victimei. El a mai arătat că, chiar şi în condiţiile în care s-ar aprecia, ca neîntemeiată, aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pedeapsa stabilită nu are un cuantum corespunzător gravităţii sale.
Recurentul a solicitat şi obligarea inculpatului R.G. la plata integrală a despăgubirilor civile, astfel cum au fost solicitate, în cuantum de 300.000 lei, arătând că prejudiciul moral suferit este de amploare şi proporţional cu suma solicitată.
Examinând recursul, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente.
Din analiza materialului probator administrat în cauză rezultă că instanţele au stabilit în mod corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului B.V.C. cu privire la faptele reţinute în sarcina sa.
Inculpatul parte vătămată B.V.C., aflat sub influenţa băuturilor alcoolice şi fiind însoţit de prietenii săi, a provocat incidentul cu inculpatul R.G., pe care l-a insultat; părţile s-au îmbrâncit reciproc, în altercaţie implicându-se şi partea vătămată R.G.
Lovirea soţilor R.G. şi G.R. de către inculpatul B.V.C. este dovedită cu declaraţiile martorilor audiaţi (P.I., N.V., G.C.D., C.R.M., C.D.) şi declaraţiile părţilor vătămate coroborate cu recunoaşterea parţială a faptelor de către inculpat în sensul că s-a îmbrâncit cu acestea. De altfel, acesta a fost şi motivul pentru care inculpatul R.G. a reacţionat la adresa părţii vătămate B.V.C., tăindu-l cu cuţitul, şi în existenţa acestor acte de lovire fizică şi a insultelor proferate totdeodată se justifică şi reţinerea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., în favoarea inculpatului. Acesta, aflat sub influenţa provocării fizice şi verbale a părţii vătămate şi tulburat fiind de atitudinea lui B.V.C. faţă de el şi soţia sa, a înjunghiat-o, punându-i viaţa în primejdie.
Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect inculpatul parte vătămată B.V.C. a fost condamnat pentru săvârşirea a două infracţiuni de loviri sau alte violenţe prevăzute de art. 180 alin. (1) C. pen., şi, întrucât în cauză nu există temeiuri de achitare, critica formulată prin motivele de recurs va fi înlăturată ca nefondată.
Tot astfel, Înalta Curte constată că în favoarea inculpatului R.G. s-a reţinut în mod întemeiat scuza provocării; prin aplicarea dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., pedeapsa aplicată acestuia a fost redusă sub minimul special prevăzut de lege, cuantumul stabilit de instanţa de apel, de 3 ani şi 6 luni închisoare, fiind necesar şi suficient atingerii scopului său preventiv, educativ.
Înalta Curte constată că în cauză nu se impune majorarea acestei pedepse, având în vedere împrejurările comiterii faptei şi datele privind persoana inculpatului.
Cât priveşte modul de soluţionare a laturii civile, Înalta Curte constată că instanţa de fond a administrat un probatoriu complet şi concludent, sumele stabilite drept despăgubiri cu titlu de daune morale fiind suficiente şi juste în raport de prejudiciul fizic şi psihic îndurat de victimă, dar şi de culpa acesteia în producerea evenimentului, neimpunându-se majorarea cuantumului acestor despăgubiri. Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului parte vătămată B.V.C. va fi respins, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul R.G. şi de inculpatul parte vătămată B.V.C. împotriva deciziei penale nr. 168 din 20 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului R.G., timpul arestării preventive de la 13 aprilie 2006 la 13 iunie 2006.
Obligă recurentul inculpat şi recurentul inculpat parte vătămată la plata sumei de câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 18 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 961/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1000/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
