ICCJ. Decizia nr. 1003/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1003/2008
Dosar nr. 1336/42/2007
Şedinţa publică din 19 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 186 din 3 aprilie 2007, Tribunalul Prahova l-a condamnat pe inculpatul D.I.M, în baza art. 20 C. pen., raportat la art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 73 lit. b) C. pen., la 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 71 şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi hotărâre au mai fost condamnate inculpatele D.I.M., minoră şi D.E., în baza art. 180 alin. (2) C. pen. (pentru prima şi cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen.), la 250 lei RON şi, respectiv, 500 lei RON amendă, făcând aplicaţia art. 81 C. pen., pe termenul de încercare de câte un an.
Inculpatul D.I.M. a fost obligat către Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti la 3137 lei despăgubiri civile şi către partea civilă T.F. la 2000 lei daune materiale, 5000 lei daune morale şi 1500 lei cheltuieli judiciare.
Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în toamna anului 2005, partea vătămată T.F. a încredinţat oile sale pentru păşunat inculpatului D.I.M., care avea o stână.
În după amiaza de 1 octombrie 2005 partea vătămată T.F., însoţit de nepotul său T.G., a mers la domiciliul inculpatului D.I.M. pentru a-şi lua oile, mai devreme decât s-au înţeles.
Întrucât inculpatul nu se afla acasă, fiind la cules prune în punctul „Pogoanele Şcolii", soţia acestuia, D.E., i-a explicat că mai târziu va merge la soţ să-i ducă mâncare şi îl va înştiinţa.
Partea vătămată, după un timp de aşteptare, a mers la stână să-şi ia singur oile.
Acolo fiica inculpatului, D.I.M. i-a spus că nu îi poate da oile pentru că nu le cunoaşte şi să aştepte venirea tatălui ei.
Partea vătămată şi-a pierdut răbdarea, a devenit nervoasă şi împreună cu nepotul T.G. s-a îndreptat spre locul unde se afla inculpatul.
Fiind deja întuneric, partea vătămată ajungând la punctul „P.Ş.", l-a strigat pe inculpat, îndreptându-se apoi, după direcţia din care a venit răspunsul, spre căruţă.
Între timp, soţia şi fiica inculpatului, sesizând nervozitatea părţii vătămate, s-au îndreptat şi ele spre acelaşi loc, smulgând pe drum uluci dintr-un gard.
Ajungând la inculpat, partea vătămată i-a adresat ameninţări pentru că „şi-a rupt papucii căutându-l" şi apoi l-a lovit cu pumnul.
În aceste împrejurări inculpatul a ripostat, lovind-o pe partea vătămată de două ori cu pumnul şi doborând-o la pământ, după care, cu o toporişcă luată din căruţă a mai lovit-o cu muchea în zona hemitoracică stângă şi apoi cu picioarele în aceeaşi zonă.
La rândul lor, D.E. şi fiica sa D.I.M. au lovit-o pe partea vătămată cu ulucile. În altercaţie a intrat şi T.G., care, fiind lovit uşor, a fugit să anunţe familia părţii vătămate.
Inculpatul împreună cu soţia şi fiica au plecat să anunţe poliţia.
Partea vătămată a fost luată de la locul faptei de membrii familiei şi internată la Spitalul Judeţean Ploieşti, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale.
Potrivit raportului de expertiză medico-legală al S.M.L. Ploieşti, partea vătămată a suferit un traumatism toracic lateral stâng, cu ruptură traumatică de splină şi hemiperitoneu de 1,5 l sânge.
A necesitat pentru acest traumatism 25 - 30 zile îngrijiri medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie.
Pierderea splinei reprezintă infirmitate fizică permanentă. Pentru celelalte plăgi, echimoze şi excoriaţii, produse prin faptele inculpatelor D.E. şi D.I.M. au fost necesare 5 - 6 zile îngrijiri medicale.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul D.I.M., care a solicitat schimbarea modalităţii de executare a pedepsei, respectiv la locul de muncă, depunând adresa Primăriei comunei Ariceşti Zeletin prin care îşi exprimă acordul, precum şi partea civilă T.F., care a solicitat majorarea despăgubirilor la nivelul sumelor cu care s-a constituit parte civilă.
Prin Decizia penală nr. 180 din 5 decembrie 2007, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca tardiv formulat, apelul declarat de inculpat şi, ca nefondat, apelul declarat de partea civilă.
Instanţa de control judiciar a constatat că inculpatul, prezent la dezbaterile care au avut loc în şedinţa din 27 martie 2007, când a fost amânată, conform încheierii, pronunţarea pentru 3 aprilie 2007, a depus declaraţia de apel la data de 4 mai 2007, cu depăşirea termenului legal de 10 zile de la pronunţare.
În privinţa apelului părţii civile, a constatat că instanţa de fond a determinat cuantumul sumelor reprezentând despăgubiri civile materiale şi morale pe baza probelor administrate în latura civilă şi în considerarea efectelor pe care le produce reţinerea şi a culpei părţii civile în producerea incidentului, urmare aplicării dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen., relative la starea de provocare în care se afla inculpatul, datorată actelor de violenţă iniţiale săvârşite de victimă.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpatul D.I.M. şi partea civilă T.F., ambii reiterând criticile şi cererile din precedenta cale de atac.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosar, Curtea constată că recursurile sunt nefondate.
În privinţa recursului inculpatului, critica nu poate privi decât dispoziţia de respingere a apelului acestuia ca tardiv formulat.
Sub acest aspect, se constată că Decizia criticată este legală şi temeinică.
Inculpatul fiind prezent, conform încheierii din 27 martie 2007, la dezbateri, termenul de declarare a apelului curge, conform art. 363 alin. (2) C. proc. pen., de la pronunţarea hotărârii respectiv de la data de 3 aprilie 2007.
Depunând declaraţia de apel la data de 4 mai 2007, evident că inculpatul D.I.M. a depăşit termenul de 10 zile de exercitare a căii de atac, prevăzut de art. 363 alin. (1) C. proc. pen., cu consecinţa nulităţii actului, arătată prin art. 185 alin. (1) din acelaşi cod.
Aşa fiind, recursul inculpatului D.I.M. urmează să fie respins ca nefondat.
Nici recursul părţii civile nu este fondat.
Instanţele în precedent au avut în vedere probele administrate în latura civilă a cauzei, nefiind formulate cereri de către partea civilă, de natură să garanteze drepturile acesteia şi să influenţeze soluţia procesului, asupra cărora instanţele să nu se fi pronunţat.
De urmare, cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., invocat în susţinerea recursului, nu se regăseşte în cauză.
Neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârii existenţa vreunuia dintre celelalte cazuri de casare, prevăzute de art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul părţii civile T.F. urmează să fie respins ca nefondat.
Recurenţii inculpaţi şi partea civilă urmează să fie obligaţi, fiecare, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenta parte civilă T.F. şi de inculpatul D.I.M. împotriva deciziei penale nr. 180 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta parte civilă şi recurentul inculpat la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1001/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1066/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
