ICCJ. Decizia nr. 1055/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1055/2008
Dosar nr. 7577/2/2007
Şedinţa publică din 21 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 272/ F din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi s-au recunoscut hotărârile pronunţate de instanţele franceze împotriva cetăţeanului român C.G. astfel:
- sentinţa nr. 1112/D/2005 a Tribunalului de Mare Instanţă din Nice din 24 martie 2005 prin care acesta a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism;
- sentinţa din 13 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Corecţional din Grasse prin care a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violenţe;
- sentinţa din 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Corecţional din Chartres prin care a fost condamnat, la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţe.
S-a dedus prevenţia şi detenţia de la 29 septembrie 2004 la zi.
S-a dispus transferul condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor menţionate.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 149 şi urm. din Legea nr. 302/2004, modificată, recunoaşterea hotărârilor penale emise de autorităţile judiciare ale Republicii Franceze împotriva cetăţeanului român C.G. şi transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor.
Din actele şi lucrările dosarului s-a reţinut că cetăţeanul român C.G. a fost condamnat prin sentinţa nr. 1112/D/2005 a Tribunalului de Mare Instanţă din Nice din 24 martie 2005, la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism; prin sentinţa din 13 aprilie 2006 pronunţată de Tribunalul Corecţional din Grasse, la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţe şi prin sentinţa din 28 septembrie 2006 pronunţată de Tribunalul Corecţional din Chartres, la o pedeapsă de 7 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de violenţe.
Infracţiunile pentru care a fost condamnat cetăţeanul român au corespondent în legislaţia penală română, realizând conţinutul constitutiv al infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani, şi, respectiv, al infracţiunii de lovire sau alte violenţe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., sancţionată cu pedeapsa închisorii de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
La data de 1 iunie 2007, D.R.S.P. din Paris, Centrul de detenţie din CHATEAUDUN a constatat că cetăţeanul român şi-a exprimat acordul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.
Prima instanţă a constatat îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 129 lit. a) - f) şi ale art. 141 din Legea nr. 302/2004, modificată, respectiv:
- condamnatul este cetăţean român;
- hotărârile puse în executare sunt definitive;
- la data examinării cererii condamnatul mai are de executat până la 20 aprilie 2010;
- condamnatul şi-a exprimat consimţământul în vederea transferării într-un penitenciar din România;
- faptele pentru care acesta a fost condamnat sunt incriminate şi de legea statului de executare.
- împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând omisiunea instanţei de a menţiona în dispozitivul hotărârii durata pedepsei închisorii ce urmează a fi executată de persoana condamnată într-un penitenciar din România.
Deşi prin recursul scris se solicită casarea sentinţei şi, prin rejudecare, menţionarea duratei pedepsei, în susţinerea orală a recursului reprezentanta Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a învederat că solicită trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât nu poate fi stabilită direct în recurs durata pedepsei ce urmează a fi executată.
- Înalta Curte apreciază ca fiind fondat recursul parchetului, aşa cum a fost susţinut oral.
Conform art. 144 din Legea nr. 302/2004, ce se referă la efectele transferării pentru statul de executare, autorităţile competente ale statului român sunt obligate:
„a) fie să continue executarea condamnării imediat sau în baza unei hotărâri judecătoreşti, în condiţiile enunţate la art. 145;
b) fie să schimbe condamnarea printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa aplicată în statul de condamnare cu o pedeapsă prevăzută de legislaţia română pentru aceeaşi infracţiune, în condiţiile prevăzute la art. 146."
Din hotărârea primei instanţe nu reiese, în mod clar, pentru care dintre cele două soluţii propuse de textul evocat mai sus a optat, dar s-ar deduce că a fost aleasă varianta de la lit. a).
Oricum, afirmaţia din cuprinsul hotărârii primei instanţe, în sensul că obiectul prezentei cauze se mărgineşte la recunoaşterea hotărârilor străine pronunţate şi la transferul procedurilor în sensul continuării executării pedepselor aplicate, nu poate fi primită deoarece, aşa cum s-a arătat, instanţa are obligaţia să opteze fie pentru continuarea executării, fie pentru conversiunea condamnării.
Pentru ambele ipoteze, însă, potrivit art. 149 alin. 6, curtea de apel emite un mandat de executare a pedepsei, pe care Ministerul Justiţiei îl transmite autorităţii centrale competente din statul de condamnare, în vederea transferării persoanei condamnate.
Acest mandat de executare trebuie să respecte, în ceea ce priveşte cuprinsul, dispoziţiile art. 420 C. proc. pen., în concordanţă cu prevederile art. 7 din Legea nr. 302/2004, iar potrivit normelor române amintite, mandatul de executare trebuie să cuprindă menţiunea expresă a pedepsei închisorii ce urmează a se executa.
Fiind vorba de dispoziţii dintr-o lege specială, pe care instanţa de fond nu Ie-a respectat, Înalta Curte constată că recursul parchetului este fondat şi, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., se va dispune admiterea acestuia, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru ca instanţa de fond să se conformeze obligaţiilor ce-i revin, reglementate de prevederile art. 144 şi art. 149 alin. (6) din Legea nr. 302/2004.
Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul avocatului din oficiu pentru condamnat urmând a se suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI împotriva sentinţei penale nr. 272/ F din 18 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Casează sentinţa penală şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Bucureşti.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat C.G., în sumă de 40 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 713/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1065/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
