ICCJ. Decizia nr. 1103/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1103/2008
Dosar nr. 4463.2/103/2007
Şedinţa publică din 26 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 223/ P din 28 noiembrie 2007 a Tribunalului Neamţ s-a dispus condamnarea inculpatului Ş.C., la pedepsele de:
- 12 (doisprezece) ani închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b), d) şi e) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) şi (2) lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP);
- 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În temeiul art. 33 lit. b) C. pen., s-a constatat că infracţiunile sunt în concurs ideal şi, în baza art. 34 lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b), d) şi e) C. pen.
În condiţiile şi pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen., s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza I, lit. b), d) şi e) C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.
În temeiul art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi arestării preventive, începând cu data de 26 iulie 2007 şi până la zi.
În temeiul art. 346 C. proc. pen., raportat la art. 14 C. proc. pen. şi art. 998 şi următoarele C. civ., a fost obligat inculpatul să achite părţii vătămate Ş.C.E., prin reprezentant legal Ş.I., suma de 3.000 lei, cu titlu de daune morale.
În temeiul art. 163 C. proc. pen., s-a dispus conservarea lucrurilor ridicate de la locul faptei şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Neamţ, până la soluţionarea definitivă a cauzei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Inculpatul este căsătorit cu martora Ş.I. din anul 1988, iar din căsătoria lor au rezultat doi copii: Ş.C., în vârstă de 18 ani şi partea vătămată Ş.E.C., în vârstă de 6 ani.
Deoarece veniturile familiei erau asigurate doar din muncile ocazionale efectuate la diverşi consăteni, printre care şi martorele P.I. şi P.M., soţia inculpatului a plecat în luna februarie 2007 la muncă în Italia, minora rămânând în grija inculpatului.
Partea vătămată obişnuia să meargă la domiciliul martorei P.I., pentru a se juca cu nepoata acesteia.
În vara anului 2007, deoarece partea vătămată tuşea, martora P.I., de teamă să nu se îmbolnăvească şi nepoata ei, a dus-o la medic, fiindu-i prescris un tratament medicalin. Martora P.M., nora martorei P.I., ce locuieşte în aceeaşi curte cu soacra ei i-a sugerat acesteia să o ţină pe victimă la domiciliul ei pentru a face tratamentul, având în vedere că inculpatul era mult timp plecat de acasă la muncă şi nu avea timp să se ocupe de ea.
Văzând starea de igienă precară a victimei, martora P.M. a îngrijit-o, a spălat-o de mai multe ori, ocazie cu care a constatat la aceasta existenţa unor schimbări în zona genitală, cu atât mai mult cu cât aceasta se plângea că are usturimi la urinat.
În aceste condiţii, martora a chemat medicul de familie pentru a o consulta pe minoră, ocazie cu care acesta a constatat că existenţa unei stări de anormalitate, respectiv o hipertrofie a clitorisului, recomandând un consult medical de specialitate.
După plecarea medicului de familie, minora a relatat martorelor P.I. şi P.M. că inculpatul a agresat-o sexual de mai multe ori, pe fondul consumului de alcool şi a unor deviaţii de natură sexuală, inculpatul întreţinând cu partea vătămată relaţii sexuale anale incomplete, după plecarea soţiei sale în Italia. Pentru ca minora să nu povestească cele întâmplate, inculpatul a ameninţat-o că o alungă de acasă şi o dă la ţigani, interzicându-i totodată acesteia să mai iasă des din casă.
Schimbările de ordin psihologic din comportamentul victimei au fost observate de martorele P.I. şi P.M., care au sesizat că minora este mai retrasă, că nu mai este la fel de comunicativă.
Din declaraţiile martorelor P.M. şi C.M. a rezultat că mama inculpatului, martora Ş.E., Ie-a povestit că într-o noapte, în timp ce dormea cu victima, a sesizat intenţia inculpatului de a se aşeza în acelaşi pat cu ele, în spatele minorei, însă l-a îndepărtat. Audiată atât în cursul urmăririi penale cât şi în instanţă, martora Ş.E. a negat veridicitatea aspectelor relatate de cele două martore, poziţia sa fiind apreciată ca subiectivă, având în vedere că inculpatul este fiul ei.
Partea vătămată a fost supusă unei examinări medico-legale, iar din constatarea medico-legală a rezultat existenţa unor modificări la nivelul orificiului anal, de tipul cicatricilor, care s-ar fi putut produce prin hiperextensia tegumentului şi a mucoasei de la acest nivel, cu ruptură consecutivă, posibil ca urmare a unui raport sexual anal cu vechime mai mare de 12-14 zile, putând data de una-două luni. Leziunea a necesitat pentru vindecare un număr de 6-7 zile.
Pe tot parcursul procesului penal, inculpatul a negat comiterea faptelor, susţinând că nu a agresat-o niciodată pe fiica sa, totul fiind doar o răzbunare din partea familiei P. la care el a refuzat să mai meargă la muncă, susţinerile sale fiind contrazise de toate probele administrate în cauză şi, în principal, de actele medico-legale ale victimei care confirmă existenta unor leziuni la nivel analin.
În consecinţă, pe baza probelor administrate în cauză s-a apreciat că fapta inculpatului, de a întreţine în mod repetat relaţii sexuale anale cu fiica sa minoră, în vârstă de 6 ani, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de viol şi incest, prevăzute de art. 197 alin. (1), alin. 2 lit. b1) şi alin. (3) teza I C. pen. şi art. 203 C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), texte de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat la pedepsele sus menţionate.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel, în termen legal, inculpatul Ş.C., pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând nevinovăţia în comiterea faptelor pentru care este cercetat şi, consecinţă acestei împrejurări, greşita condamnare în baza unui probatoriu incorect apreciat.
Prin Decizia penală nr. nr. 5 din 15 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat împotriva sentinţei penale sus menţionate, menţinându-se starea de arest a acestuia.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticând ambele hotărâri pentru nelegalitate, sub aspectul greşitei stabiliri a situaţiei de fapt, cu consecinţa condamnării injuste pentru o faptă pe care nu a comis-o, reiterându-se apărările de la judecata în fond şi apel.
Totodată, în subsidiar, apărătorul inculpatului a criticat hotărârile pronunţate pentru netemeinicie, întrucât pedeapsa aplicată este disproporţionată faţă de împrejurările comiterii faptei şi circumstanţele sale personale, solicitând reducerea acesteia.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzută de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:
1. Sub aspectul primului motiv de recurs, susţinerile inculpatului în sensul că nu a comis fapta pentru care a fost condamnat sunt nefondate, activitatea infracţională a acestuia stabilindu-se pe baza mijloacelor de probă administrate în acuză, respectiv raportul de constatare medico - legală, care a relevat existenţa unei cicatrice la nivelul orificiului anal, posibil ca urmare a unui raport sexual anal ce poate data de una – două luni, constatări ce se coroborează cu declaraţiile martorelor P.M., P.I. şi N.A., potrivit cărora partea vătămată refuza de circa o lună să mai locuiască la domiciliul tatălui său, în ciuda insistenţelor acestuia şi a prezentat leziunile menţionate în zona organelor genitale iar, urmare controlului medicului de familie, a povestit că inculpatul a întreţinut cu ea, de mai multe ori, raporturi sexuale anale.
Aceleaşi aspecte au fost relatate de minoră, de la telefonul martorei P.I., mamei sale, Ş.I., ce se afla în Italia, mătuşii C.E., precum şi bunicii materne B.M., ce a asistat-o la poliţie în momentul consemnării primei declaraţii. Totodată, sunt relevante declaraţiile martorilor ce atestă comportamentul minorei ulterior plecării mamei sale, în sensul că acesta devenise retrasă, ieşea mai rar din casă şi era speriată pentru ca, în final, să refuze să mai stea cu inculpatul.
În raport de mijloacele de probă administrate, la care s-a făcut referire, simplele susţineri ale inculpatului în sensul că nu a întreţinut raporturi sexuale cu fiica sa şi că martorele P.M. şi P.I. au dat declaraţii în sensul arătat întrucât refuzase să mai muncească pentru ele, nu sunt de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăţie expuse mai sus, analizate detaliat de instanţa de fond şi cea de apel, acestea evaluând corespunzător materialul probator administrat în cauză, cu respectarea dispoziţiilor art. 62, art. 63 şi art. 69 C. proc. pen., pe baza căruia au stabilit fără echivoc împrejurările comiterii faptelor, încadrarea juridică dată acestora şi vinovăţia inculpatului.
2. Pe de altă parte, recursul declarat de inculpat nu este întemeiat nici sub aspectul individualizării pedepsei. Sub acest aspect, Înalta Curte apreciază că circumstanţele personale invocate de inculpat în prezentul recurs, constând în împrejurarea că nu are antecedente penale, este singurul întreţinător al familiei şi a avut anterior o conduită bună în societate, au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei într-un cuantumul orientat doar cu puţin peste minimul prevăzut de lege iar solicitarea ce face obiectul prezentului recurs, respectiv de a reduce acest cuantum, nu se justifică, având în vedere împrejurările săvârşirii faptei, ce îi conferă acesteia un grad de pericol social ridicat, poziţia procesuală a inculpatului, aşa cum a fost relevată anterior, cât şi prevederile art. 52 C. pen., privind natura şi scopul pedepsei.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat, constatând că acesta a comis cu vinovăţie faptele reţinute în sarcina sa şi că nu sunt motive care să justifice reducerea pedepsei, aceasta fiind aptă să asigure reeducarea inculpatului, prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni dar şi o constrângere corespunzătoare încălcării legii penale.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, recurentul - inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ş.C. împotriva deciziei penale nr. 5 din 15 ianuarie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia penală.
Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 26 iulie 2007 la 26 martie 2008.
Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 26 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1069/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1109/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
