ICCJ. Decizia nr. 1100/2008. Penal. Cerere de transfer de procedură în materie penală (Legea 302/2004). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1100/2008
Dosar nr. 9081/2/2007
Şedinţa publică din 25 martie 2008
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 15 februarie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi în baza dispoziţiilor art. 144 alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, a recunoscut sentinţa din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo/Italia, irevocabilă la 26 noiembrie 2006 privind pedeapsa de 6 ani închisoare, precum şi sentinţa din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa/Italia, irevocabilă la 6 ianuarie 2007 privind pedeapsa de 6 ani închisoare, dispunând transferarea condamnatului B.A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 7 ani şi 8 luni închisoare.
Din pedeapsa de 7 ani şi 8 luni închisoare s-a dedus perioada executată de la 17 februarie 2005 la zi.
Totodată, s-a dispus emiterea unui mandat de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a hotărârii.
Instanţa, în pronunţarea hotărârii, a reţinut că prin adresa nr. 5370/II–5/2007 din 13 decembrie 2007, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a sesizat, în temeiul dispoziţiilor art. 149 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, recunoaşterea hotărârilor Tribunalului din Teramo şi Curţii de Apel din Florenţa, precum şi punerea în executare a acestora în cadrul procedurii soluţionării cererii Ministerului Justiţiei din Republica Italia, de transferare într-un penitenciar din România, a condamnatului B.A.
Ca atare, având în vedere informaţiile şi documentele comunicate de statul de condamnare, instanţa română, în aplicarea C.E.D.O. asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, a constatat că prin hotărârea nr. 8355 din 24 octombrie 2005, Tribunalul din Teramo l-a condamnat pe B.A., la 6 ani închisoare executabili în detenţie, pentru infracţiunile de tâlhărie, lipsire de libertate în mod ilegal şi vătămare corporală [(art. 110 şi 67 alin. (2) şi (7), art. 81, 628, 605 şi 582 alin. (1), art. 576 alin. (1) C. pen., italian şi art. 4 din Legea nr. 110/1975)].
S-a mai constatat că, prin hotărârea din 13 decembrie 2005, Tribunalul Ordinar din Florenţa a aplicat aceleiaşi persoane, pedeapsa de 8 ani închisoare pentru aceleaşi infracţiuni, pedeapsă redusă la 6 ani închisoare prin hotărârea nr. 2656 din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa.
Ca situaţie de fapt, hotărârile menţionate au reţinut că B.A., împreună cu C.C. şi S.G., a pătruns în locuinţa părţii vătămate C.M. din localitatea Atri şi după exercitarea de violenţe fizice şi ameninţări, inclusiv asupra copiilor părţii vătămate, a sustras bunuri, după care victimele au fost imobilizate pentru a le împiedica să sesizeze săvârşirea faptelor (la 16 februarie 2005).
În aceeaşi manieră, la 11 februarie 2005, cei trei au pătruns în locuinţele părţilor vătămate C.M., S.S. şi F.G. din localitatea Vicchio, au exercitat violenţe şi au sustras bunuri, precum şi 6000 euro. Şi aceste victime, inclusiv copii lor, au fost imobilizate.
Instanţa română a constatat îndeplinită condiţia dublei incriminări prevăzută de art. 129 lit. e) din Legea nr. 302/2004 şi incidenţa art. 3 pct. 1 lit. e) din C.E.D.O. amintită.
Persoana condamnată este deţinută în închisoarea din G.I.
La 6 noiembrie 2007, B.A., în scris, a arătat că nu este de acord cu transferarea, pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România.
Este de amintit că prin hotărârea Tribunalului Ordinar din Florenţa, condamnatului i s-a aplicat măsura expulzării de pe teritoriul Italiei, situaţie în care consimţământul nu constituie o condiţie necesară dispunerii transferării, astfel cum prevede Acordul dintre România şi Republica Italia.
Împotriva sentinţei, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a declarat recurs, considerând-o nelegală întrucât instanţa română a recunoscut pedeapsa de 6 ani închisoare, deşi sentinţa nr. 835 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo a rămas irevocabilă la 26 noiembrie 2006 pentru pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare şi nu a recunoscut, în integralitate, pedepsele, cu referire la amenda rămasă de executat, 2100 euro.
Recursul declarat este fondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 145 din Legea nr. 302/2004, în cazul în care statul român optează pentru continuarea executării pedepsei aplicate în statul de condamnare, el trebuie să respecte felul şi durata, pedepsei prevăzute în hotărârea de condamnare.
Raportând cauzei acest text, se reţine că Ministerul Justiţiei, urmare solicitării instanţei competente române (încheierea din 18 ianuarie 2008), a comunicat că faţă de persoana condamnată B.A. au fost pronunţate în Italia şi trebuie, deci, executate, următoarele hotărâri de condamnare:
1 – sentinţa din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo, irevocabilă la 26 noiembrie 2006 (4 ani şi 8 luni închisoare, 2100 euro amendă şi interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice, precum şi interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei);
2 – sentinţa din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa, irevocabilă la 6 ianuarie 2007, 6 ani închisoare, 2000 euro amendă, interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice, precum şi interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei şi expulzarea de pe teritoriul Italiei.
Ca atare, pedeapsa totală era 10 ani, 8 luni închisoare, 4100 euro amendă, dubla interdicţie pe viaţă de a deţine funcţii publice, interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei, din aceasta scăzându-se 3 ani închisoare, 2000 euro amendă urmare graţierii nr. 241/2006 aplicată prin Decizia din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel din Florenţa, rămânând de executat 7 ani, 8 luni închisoare, 2100 euro amendă, dubla interdicţie amintită şi interzicerea drepturilor astfel cum s-a menţionat, precum şi expulzarea de pe teritoriul statului italian.
Din coroborarea informaţiilor comunicate cu înscrisul referitor la situaţia juridică a persoanei condamnate B.A., se reţine că pedeapsa iniţială, aceea de 6 ani închisoare, a fost redusă, la 26 noiembrie 2006 (data rămânerii irevocabile a sentinţei nr. 835 a Tribunalului din Teramo), la 4 ani şi 8 luni închisoare.
În ce priveşte amenda de 2100 euro, potrivit dispoziţiilor art. 122 alin. (6) din Legea nr. 302/2004, în cazul pedepsei amenzii, statul străin redobândeşte dreptul de executare din momentul în care este informat asupra neexecutării totale sau parţiale a acestei pedepse.
Instanţa română, recunoscând hotărârile de condamnare menţionate şi optând pentru continuarea executării, trebuie să respecte întrutotul felul şi durata pedepsei, motiv pentru care recursul declarat de parchet fiind fondat, urmează a fi admis şi se va proceda corespunzător dispozitivului deciziei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 40 din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, privind persoana condamnată B.A.
Casează sentinţa atacată numai cu privire la cuantumul pedepselorstabilite prin recunoaşterea celor două sentinţe şi la pedeapsa rezultantă de executat.
În baza dispoziţiilor art. 144 alin. (1) lit. a) raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004 recunoaşte sentinţa nr. 835 din 24 octombrie 2005 a Tribunalului din Teramo - Italia, rămasă irevocabilă la 26 noiembrie 2006 pentru pedeapsa de 4 ani şi 8 luni închisoare, 2100 Euro amendă, interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice şi interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei, cât şi sentinţa din 13 decembrie 2005 a Tribunalului Ordinar din Florenţa, rămasă irevocabilă prin sentinţa 2656 din 21 noiembrie 2006 a Curţii de Apel din Florenţa privind pedeapsa de 6 ani închisoare şi 2000 Euro amendă, interdicţia pe viaţă de a deţine funcţii publice, interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei şi expulzarea de pe teritoriul statului italian, precum şi pedeapsa totală stabilită de 10 ani şi 8 luni închisoare şi 4100 Euro amendă, dubla interzicere pe viaţă de a deţine funcţii publice şi interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei din care au fost scăzuţi 3 ani închisoare şi 2000 Euro amendă în urma graţierii 241/2006 aplicată prin Decizia din 1 iunie 2007 a Curţii de Apel din Florenţa, astfel încât pedeapsa rămasă de executat a fost stabilită la 7 ani şi 8 luni închisoare, 2100 Euro amendă, dubla interzicere pe viaţă de a deţine funcţii publice şi interzicerea drepturilor pe timpul executării pedepsei cu expulzarea de pe teritoriul statului italian.
Menţine restul dispoziţiilor.
Deduce din pedeapsa aplicată persoanei condamnate, durata executată de la 17 februarie 2005 la 25 martie 2008 şi dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei în conformitate cu prezenta decizie.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a persoanei condamnate în sumă de 100 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 11/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs | ICCJ. Decizia nr. 1108/2008. Penal. Infracţiuni la legea... → |
|---|
