ICCJ. Decizia nr. 115/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 115/2008
Dosar nr.4206/2/2007
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 209 din 22 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia l penală, a respins excepţia inadmisibilităţii plângerii formulate de petenta Ş.D., iar pe fond, a admis plângerea, a desfiinţat în întregime ordonanţa nr. 97/11-2/2007 din data de 07 martie 2007 a procurorului şef al Secţiei de Combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. şi, în parte dispoziţia de la lit. c) pct. l din Rechizitoriul nr. 186/P/2006 din data de 17 octombrie 2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, în sensul că a schimbat temeiul juridic al scoaterii de sub urmărire penală a petentei în raport de săvârşirea infracţiunii prevazute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen., din art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că petenta a formulat plângere, în temeiul dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., împotriva Ordonanţei nr. 97/ll-2/2007 din data de 07 martie 2007, prin care fusese respinsă plângerea iniţial formulată de aceasta, referitor la temeiul scoaterii de sub urmărire penală din Rechizitoriul nr. 186/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Iniţial, temeiul scoaterii de sub urmărire penală a petentei l-au reprezentat dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.
Ordonanţa a fost comunicată petentei, la data de 19 martie 2007, plângerea la instanţă fiind formulată în termenul general de 20 zile, respectiv la data de 5 aprilie 2007, şi înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a ll-a penală, care a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, prin sentinţa penală nr. 758 din 24 mai 2007.
Instanţa de fond a constatat că prin plângere, petenta formulează 2 critici cu privire la actele procurorului, respectiv inexistenţa unui act legal de începere a urmăririi penale, contestând acest caracter pentru ordonanţa nr. 186/P/2006 din data de 25 septembrie 2006, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (1) şi art. 238 C. proc. pen., extinderea urmăririi penale şi faţă de petentă sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevazute de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 254 C. pen. şi reţinerea unui temei juridic greşit pentru scoaterea de sub urmărire penală, invocându-se incidenţa art. 10 lit. a) C. proc. pen., în sensul că infracţiunea de luare de mită nu există.
Referitor la prima critică formulată, instanţa de fond a constatat că nu se poate pronunţa asupra acesteia, în condiţiile în care este vorba de un act determinat al procurorului care nu este prevăzut de dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., ca fiind unul dintre actele ce pot fi atacate cu plângere la instanţa de judecată.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a plângerii, formulată de parchet, curtea a reţinut că plângerea este însă admisibilă şi a respins ca atare excepţia invocată, pe cel de-al motiv, dat fiind că dispoziţiile art. 2781 alin. (1) C. proc. pen., care recunosc dreptul oricărei persoane ale cărei interese legitime au fost vătămate dreptul de a se plânge în faţa unui judecător împotriva ordonanţei procurorului de scoatere de sub urmărire penală, nu condiţionează acest drept de invocarea anumitor motive şi nici nu îl limitează la cazuri determinate pe care s-ar întemeia contestarea actului procurorului.
Faţă de această reţinere, prima instanţă a apreciat că soluţia procurorului poate fi atacată cu plângere de persoana interesată, inclusiv pentru temeiul greşit al adoptării soluţiei de scoatere de sub urmărire penală.
Pe de altă parte, instanţa fondului reţine că, deşi dispoziţiile art. 2781 alin. (8) C. proc. pen., nu cuprind o soluţie expresă ce ar putea fi adoptată de judecător într-o astfel de situaţie, o interpretare contrară a acestor dispoziţii procedurale ar însemna că se pot face distincţii acolo unde legea nu prevede sau chiar că s-ar putea adăuga legii, soluţie inacceptabilă, întrucât judecătorul nu se poate substitui puterii legiuitoare.
Pe fondul plângerii, instanţa de fond a constatat că aceasta este întemeiată, dat fiind că, în virtutea dispoziţiile art. 11 pct. 1 lit. b) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., procurorul dispune scoaterea de sub urmărire penală atunci când faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii, această situaţie presupunând existenţa faptei în materialitatea ei, faptă care nu realizează însă conţinutul constitutiv al unei infracţiuni pentru că unul sau mai multe elemente ce o caracterizează în concret nu se suprapun celor prevăzute în textul incriminator.
Această situaţie nu este incidenţă însă în speţă, pentru că fapta de luare de mită, imputată petentei, respectiv pretinderea sumei de 75.000 euro pentru a pronunţa o soluţie favorabilă persoanei ce urma să plătească aceşti bani, nu există, nefiind susţinută de probatoriul administrat în cauză, lucru pe care însuşi procurorul de caz îl inserează în cuprinsul rechizitoriului, în sensul că nu există probe incriminatorii concludente, iar cercetările efectuate nu au confirmat aserţiunile persoanelor ce au declarat împotriva petentei.
Faptul că procurorul de caz afirmă că versiunea prezentată de aceste persoane prezintă plauzibilitate sau că ar fi existat elemente care conturau veridicitatea versiunii nu pot fi reţinute ca temei al existenţei reale a faptei pretinse, deoarece acuzaţia formulată împotriva unei persoane trebuie să se întemeieze pe probe, conform art. 62 şi art. 63 alin. (1) C. proc. pen., şi nu pe simple supoziţii.
Nu se face, de asemenea, referire în concret la elementul constitutiv al infracţiunii care, în accepţiunea organului de cercetare penală ar lipsi, ci doar se poate constata că singurul temei al scoaterii de sub urmărire penală al petentei este acela al imposibilităţii de a proba săvârşirea de către petentă a pretinsei infracţiuni de luare de mită.
Împotriva sentinţei a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie invocând motive de nelegalitate şi netemeinicie vizând greşita soluţionare a excepţiei invocate, a inadmisibilităţii plângerii, precum şi greşita soluţionare pe fond a plângerii formulate de petenta.
Se arată în recursul formulat, că excepţia s-a invocat pentru că schimbarea temeiului juridic al scoaterii de sub urmărire penală este incompatibilă cu cele două soluţii expres prevăzute de dispoziţiile art. 2781 alin. (8) lit. b) şi c) C. proc. pen., pe care judecătorul le poate adopta.
În plus, instanţa de fond nu a precizat în motivarea soluţiei sale, care este temeiul de drept al respingerii excepţiei de inadmisibilitate invocată.
De asemenea, se susţine că petenta nu este persoana vătămată prin săvârşirea infracţiunii, situaţie în care trebuia analizat în ce măsură interesele sale legitime au fost vătămate prin emiterea soluţiei de scoatere de sub urmărire penală în temeiul dispoziţiile art. 10 lit. d) C. proc. pen., în acest sens trebuind a se distinge între interesele ce au fost vătămate prin începerea urmăririi penale şi interesele lezate prin soluţia de netrimitere în judecată, consecinţele scoaterii de sub urmărire penală a petentei fiind în ambele cazuri aceleaşi, respectiv stingerea acţiunii penale înaintea punerii ei în mişcare din cauza lipsei de temei a acţiunii penale.
Ori, în aceste condiţii, interesele petentei nu au fost în nici un fel vătămate prin soluţia de scoatere de sub urmărire penală adoptată.
De asemenea, se susţine că schimbând temeiul soluţiei de scoatere de sub urmărire penală, instanţa de fond a pronunţat o soluţie ce nu poate fi decât atributul exclusiv al procurorului.
Se solicită admiterea recursului, casarea hotărârii şi pe fond, respingerea plângerii ca inadmisibilă.
Examinând sentinţa în raport de criticile recurentului, ca şi, din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform. art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Potrivit art. 2781 C. proc. pen., care se referă la procedura plângerii în faţa judecătorului împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată, după parcurgerea procedurii prevăzută de art. 278 C. proc. pen., referitoare la actele procurorului, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt lezate prin soluţiile de netrimitere în judecată pot face plângere la judecătorul din cadrul instanţei competente să judece cauza în primă instanţă.
După parcurgerea procedurii şi soluţionarea definitivă a plângerii, soluţiile procurorului, confirmate de instanţă, capătă o autoritate relativă de lucru judecat, aşa cum prevede alin. (11) al art. 2781 C. proc. pen. Potrivit acestui text de lege, în situaţia în care soluţia de netrimitere în judecată este confirmată prin hotărâre definitivă, o persoană nu mai poate fi urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul în care s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de organul de urmărire penală, şi nu a intervenit unul din cazurile prevăzută de art. 10 C. proc. pen.
Atât timp cât se exercită calea de atac prevăzută de lege împotriva soluţiei de netrimitere în judecată, aceasta nu are caracter definitiv şi nu-şi produce efectele, ca o manifestare elocventă a efectului suspensiv al căilor de atac instituite de Codul de procedură penală.
Investită cu soluţionarea plângerii împotriva actului procesual prin care se dă o soluţie de netrimitere în judecată, instanţa nu poate fi împiedicată să recurgă la verificarea în totalitate a ordonanţei sau rezoluţiei şi să îndrepte ori să elimine nelegalităţile actului procesual controlat.
Instanţa de judecată nu poate fi ţinută de soluţiile prevăzute de alin. (8) al art. 2781 C. proc. pen., pentru că aceste soluţii vizează numai confirmarea sau infirmarea dispoziţiilor de netrimitere în judecată, dar nu exclud un control de legalitate atunci când soluţia de nesesizare prin rechizitoriu a instanţei este, în fond, temeinică şi legală, dar nu răspunde în integralitate cerinţelor de legalitate.
Dacă, în fond, soluţia de netrimitere în judecată este temeinică şi legală şi poate căpăta o relativă autoritate de lucru judecat, nu poate fi permisă tolerarea acestui mod de definitivare atunci când se constată aspecte de nelegalitate şi când corijarea lor mai este posibilă. Spunem aceasta pentru că, o redeschidere a urmăririi penale nu mai este posibilă pentru aceste erori şi pentru că efectele soluţiilor date în rezolvarea acţiunilor penale produc consecinţe diferite, unele cu efecte dezastruoase pentru persoanele vizate.
Mai mult, este de arătat că soluţiile înscrise în cuprinsul dispoziţiile art. 2781 alin (8) C. proc. pen., privesc aptitudinea funcţională a acţiunii penale, posibilitatea exercitării ei şi nu aspecte ce ţin de reţinerea greşită a temeiurilor de stingere sau de împiedicare a punerii în mişcare.
Dacă s-ar reţine opinia parchetului că temeiul juridic al soluţiilor de netrimitere în judecată este atributul exclusiv al procurorului, s-ar ajunge în situaţia aberantă ca, pentru corectarea temeiului de drept al unei soluţii de netrimitere în judecată, limitându-se la soluţiile dictate de alin. (8) din art. 2781 C. proc. pen., instanţa să admită plângerea, să desfiinţeze rezoluţia sau ordonanţa, să dispună trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii sau redeschiderii urmăririi penale, pentru ca după realizarea acestor operaţiuni juridice, procurorul să adopte aceeaşi soluţie dar pe un temei juridic corect.
Posibilitatea cenzurării actelor procesuale emise de procuror şi sub alte aspecte decât soluţiile netrimitere în judecată se poate desprind şi din interpretarea a fortiori a dispoziţiilor se stabilesc controlul instanţei asupra actelor procurorului. Dacă instanţa poate să infirme o soluţie e fond dată de procuror cu privire la punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii penale, cu atât mai mult ea poate să intervină asupra aspectelor de legalitate şi să facă corecţiile necesare pentru a asigura deplina legalitate a soluţiei procurorului.
lată de ce instanţa de judecată poate proceda la modificarea temeiului soluţiei de scoatere de sub urmărire penală dispusă de procuror în procedura de rezolvare a plângerilor reglementată de dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen.
Cu privire la calitatea procesuală a petentei este de observat că legiuitorul aşează între titularii dreptului de formula plângere împotriva rezoluţilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecată şi orice alte persoane ale căror interese legitime sunt vătămate prin actele procesuale emise de procuror. Nu este vorba de presupusa persoană vătămată prin infracţiune pentru că această persoană este abilitată distinct să formuleze plângere, ci de alte persoane asupra cărora soluţia procurorului produce consecinţe directe. Una dintre aceste persoane poate fi chiar persoana faţă de care s-a solicitat tragerea la răspundere penală, pentru că o soluţie a procurorului, chiar dacă este o soluţie de netrimitere în judecată, poate să atragă consecinţe patrimoniale sau nepatrimoniale, în funcţie de statutul său social şi de percepţia societăţii. Unele sunt consecinţele stingerii unei acţiuni penale pe temeiul dispoziţiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., care exclude orice altă răspundere subsecventă şi reabilitează moral orice persoană acuzată de săvârşirea unei infracţiuni şi altele sunt efectele pronunţării unei soluţii pe temeiuri care permit, în continuare, un alt gen de tragere la răspundere sau alte consecinţe juridice cum este cazul aplicării dispoziţiilor art. 10 lit. b), b1) şi d) cum este cazul de faţă, e) şi i) C. proc. pen., etc.
De aceea, pot fi titulari ai plângerilor în procedura reglementată de art. 2781 C. proc. pen., persoanele faţă de care soluţiile procurorului pot atrage consecinţe, printre aceste persoane putând figura denunţătorul ce poate fi acuzat ulterior de denunţ calomnios, martorul pe cărui mărturie s-a bazat acuzarea persoanei faţă de care s-a dispus achitarea pentru inexistenţa faptei sau pentru că fapta nu a fost săvârşită de acuzat, dar şi persoana supusă învinuirii în situaţia în care fapta de care este acuzat nu există, dar stingerea acţiunii penală s-a dispus pentru că s-a apreciat că fapta există, însă nu întruneşte elementele constitutiv ale infracţiunii ori că nu este prevăzută de legea penală sau nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni.
Considerentele de mai sus îndreptăţesc Înalta Curte să aprecieze că în mod justificat prima instanţă a respins excepţia inadmisibilităţii plângeri formulate de petentă şi a procedat în mod legal când a schimbat temeiul scoaterii de sub urmărire penală din art. 10 lit. d) C. proc. pen., în art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Pe fond, se constată că temeiul stingerii acţiunii penale la care s-a oprit prima instanţă este corect pentru că, însăşi acuzarea reţine că nu există probe incriminatorii concludente, iar cercetările efectuate nu au confirmat aserţiunile persoanelor ce au declarat împotriva petentei, iar în recurs nu se face vorbire decât de inadmisibilitatea plângerii formulată de petentă.
În consecinţă, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de parchet.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – D.N.A. împotriva sentinţei penale nr. 209 din 22 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală privind pe intimata petiţionară Ş.D.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1028/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1227/2008. Penal → |
|---|
