ICCJ. Decizia nr. 874/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 874/2008
Dosar nr. 6482/1/2007
Şedinţa publică din 12 mai 2008
Asupra plângerii de faţă,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rezoluţia din 5 martie 2007, dată în dosarul nr. 1134/P/2006, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de G.V., magistrat judecător la Curtea de Apel Cluj, R.E., magistrat procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, P.A. şi T.M. magistraţi judecători la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru comiterea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului prevăzute de articolele 246 şi 264 C. pen., întrucât fapta nu există.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că împotriva magistraţilor mai sus-menţionaţi, petentul a formulat plângere penală, susţinând, în esenţă, că au pronunţat soluţii nefavorabile.
Se reţine că în accepţiunea petentului, magistratul judecător G.V. a comis infracţiunile de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorilor, deoarece a pronunţat sentinţa penală cu numărul 18/F/2006 la Curtea de Apel Cluj, secţia penală, „fără a lua în considerare probele depuse de el" şi a respins plângerea acestuia. Tot prin această hotărâre magistratul în cauză 1-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, comiţând în acest fel un abuz.
„Vinovăţia" magistratului procuror R.E. constă în faptul că, a pus concluzii de respingere a plângerii petentului formulată împotriva rezoluţiei de neînceperea urmăririi penale dată în dosarul 132/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în timp ce era procuror de şedinţă.
Magistraţii judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie P.A. şi T.M. se fac vinovaţi de comiterea de infracţiuni în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, deoarece au respins recursul petentului formulat împotriva sentinţei penale cu numărul 18/F/2006 al Curţii de Apel Cluj.
Prin rezoluţia cu numărul 132/P/2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din data de 24 februarie 2005 pronunţată de magistratul procuror G.S., s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul art. 228 alin. (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., faţă de numiţii L.I., P.M. şi B.M. pentru comiterea infracţiuni de fals intelectual, faţă de G.C. pentru infracţiunea de instigare la fals intelectual şi uz de fals şi faţă de V.N., pentru complicitate la fals intelectual şi uz de fals şi C.M. pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, întrucât din probele administrate nu a rezultat săvârşirea faptelor penale.
Plângerea împotriva soluţiei a fost respinsă ca neîntemeiată prin rezoluţia cu numărul 231/II/2/2005, constatându-se că, soluţia este legală şi temeinică, în temeiul articolului 278 C. proc. pen.
Fiind nemulţumit de această rezoluţie numitul B.I. a formulat plângere împotriva soluţiei la instanţa de judecată ce a fost respinsă prin sentinţa penală cu numărul 18/F/2006b în dosarul cu numărul 703/33/2006 al Curţii de Apel Cluj, secţia penală. Prin această sentinţă s-a constatat că, rezoluţia de neînceperea urmăririi penale pronunţată de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava este legală şi temeinică, astfel că, aceasta este menţinută, iar petentul este obligat la plata cheltuielilor judiciare, în temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
Invocând dispoziţiile art. 112 alin. (2) C. proc. pen., se constată că atribuirea cheltuielilor de judecată este o măsură în concordanţă cu normele penale legale în vigoare, şi nu reprezintă o „măsură discreţionară" a magistraţilor.
„Vinovăţia" magistratului procuror R.E., în accepţiunea persoanei vătămate constă în faptul că, a pus concluzii de respingere a plângerii sale, în cadrul şedinţei de judecată.
Invocând dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 304/2004 şi art. 316 C. proc. pen., se constată că, prin susţinerea de concluzii în faţa instanţei magistratul procuror nu înseamnă că şi-a încălcat atribuţiile de serviciu comiţând vreo faptă de natură penală.
Invocând şi literatura de specialitate se concluzionează că, dacă se admite faptul că împotriva persoanelor care au pronunţat soluţiile se pot face plângeri înseamnă că se instituie noi căi de atac, neprevăzute de lege ceea ce este inadmisibil, iar dacă soluţiile definitive ar putea antrena angajarea răspunderii penale a persoanelor care îndeplinesc o activitate de jurisdicţie „se creează posibilitatea unui comportament abuziv al părţilor de rea credinţă, precum şi o insecuritate juridică", aceasta însă neînsemnând în eventualitatea nerespectării prevederilor legale de către un procuror sau judecător prin care s-ar aduce atingere drepturilor procesuale ale părţilor sau ar încălca vădit garanţiile procesuale, acesta să nu răspundă disciplinar, material, sau chiar penal dacă s-ar constat reaua credinţă sau grava neglijenţă a magistratului.
S-a mai reţinut că, pe parcursul desfăşurării cercetărilor penale, persoana vătămată a mai trimis la dosar memorii şi completări în care solicita cercetarea mai multor persoane printre care judecătorul C.M. de la Judecătoria Fălticeni precum şi diverse persoane care au participatîntr-un fel sau altul la judecarea acţiunilor sale promovate la instanţa de judecată. Deoarece dosarul cu numărul 685/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, privea aceeaşi persoană vătămată cu aceeaşi situaţie de fapt iar prin ordonanţa din data de 23 ianuarie 2007 s-a dispus disjungerea şi declinarea cauzei în favoarea Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava ce este competent să soluţioneze cauza, nu se impune efectuarea unei noi declinări.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere care în temeiul art. 278 C. proc. pen., iar prin rezoluţia din 05 iunie 2007, în dosarul nr. 5047/1889/2007, s-a dispus următoarele:
Admiterea plângerii formulate de B.I. împotriva rezoluţiei nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 dispusă de Secţia de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul cu aceiaşi număr.
Infirmarea rezoluţiei nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 a Secţiei de urmărire penală şi criminalistică.
Neînceperea urmăririi penale faţă de V.G., E.R., P.A. şi T.M. pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 264 C. proc. pen.
Neînceperea urmăririi penale faţă de F.O., P.M., HG, S.G., A.G. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 323 C. pen.
Neînceperea urmăririi penale faţă de G.C., V.N., C.M., T.P., D.C., L.I., C.I. şi H.T. pentru comiterea infracţiunilor prevăzute de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 323 C. pen.
Pentru a dispune astfel, s-a reţinut că pe lângă plângerile formulate de petent împotriva magistraţilor pentru care s-a dispus prin rezoluţia atacată, respectiv din 5 martie 2007, neînceperea urmăririi penale, petentul a mai formulat alte plângeri după cum urmează:
B.I. a mai formulat, la 26 iulie 2006, o altă plângere pe care a adresat-o D.N.A., în cuprinsul căreia a învederat că doreşte să fie efectuate cercetări penale pentru comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi de art. 323 C. pen., de către F.O. (procuror la Parchetul de pe lângă judecătoria Fălticeni), P.M. (judecător ia Judecătoria Fălticeni), HG, S.G. şi A.G. (procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava), R.E. (procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj), G.V. (judecător la Curtea de Apel Cluj) şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care au soluţionat recursul declarat împotriva sentinţei penale adoptate în dosarul nr. 703/33/2006. Persoana vătămată a precizat că aceşti magistraţi, cu ocazia soluţionării unor cauze în care B.I. a avut calitatea de parte, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, dispunând soluţii contrare intereselor legale ale acestuia.
În aceeaşi plângere, B.I. a mai solicitat să fie efectuate cercetări faţă de G.C., V.N., C.M., T.P., D.C., L.I. (notar public), C.I. şi H.T., care s-ar face vinovaţi de comiterea infracţiunilor prevăzută de art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) şi art. 323 C. pen., iar D.N.A. a trimis această plângere, la 17 noiembrie 2006, spre competentă soluţionare, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, formându-se lucrarea nr. 14461/2006 care a fost conexată la dosarul nr. 1134/P/2006.
Se mai reţine că, la data de 12 decembrie 2006, persoana vătămată B.I. a mai formulat o plângere care a fost conexată la acelaşi dosar, în cuprinsul căreia a cerut tragerea la răspundere penală a judecătorului C.M. de la Judecătoria Fălticeni, a avocatului Z.D. de la Baroul Suceava şi a altor persoane (ce au fost nominalizate şi în plângerea adresată D.N.A. şi prezentată mai sus) pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte comise în legătură cu punerea în executare a sentinţei civile nr. 1974/1998 a Judecătoriei Suceava.
În ceea ce-l priveşte pe judecătorul C.M. de la Judecătoria Fălticeni, procurorul a arătat că faţă de acesta (tot urmare unei plângeri formulate de B.I.) au fost efectuate acte premergătoare în dosarul nr. 685/P/2006 al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, competenţa de soluţionare a cauzei fiind declinată în favoarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, unitate de parchet care se va pronunţa asupra faptelor penale sesizate de persoana vătămată B.I.
Se reţine că plângerea petentului împotriva rezoluţiei nr. 1134/P/2006 din 5 martie 2007 este fondată însă pentru alte considerente decât cele invocate de petent.
Avându-se în vedere că, petentul a formulat plângere şi împotriva altor făptuitori indicaţi mai sus, iar la adoptarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale nr. 1134/P/2005, procurorul nu s-a pronunţat în legătură cu aceştia, rezoluţia a fost infirmată numai din acest punct de vedere, dispunându-se soluţia de neîncepere a urmăririi penale şi faţă de aceştia.
S-a reţinut că la dosar nu există dovezi în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni de fals, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, înşelăciune, favorizarea infractorului ori asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Împotriva acestei rezoluţii petentul a formulat plângere solicitând în esenţă desfiinţarea ambelor rezoluţii date în cauză.
Susţine că termenul în care a fost soluţionată plângerea sa împotriva rezoluţiei din 5 martie 2007 a depăşit cele 20 zile prevăzute de lege.
Mai susţine petentul că soluţiile dispuse nu au la bază probele dosarului.
Examinând cauza se constată că recursul este nefondat.
Fără a relua argumentele expuse în rezoluţiile atacate prin care detaliat se argumentează pentru fiecare presupus făptuitor motivele pentru care activitatea desfăşurată nu întruneşte elementele constitutive ale presupuselor infracţiuni, invocate de petent, se constată că petentul B.I. a formulat plângeri împotriva persoanelor investite cu soluţionarea litigiilor în care acesta este parte, urmare a adoptării în aceste cauze a unor soluţii în defavoarea sa.
Acesta, reluând aceleaşi argumente folosite în plângerile depuse împotriva magistraţilor, judecători şi procurori, consideră că o analiză corectă a probatoriului administrat ar confirma săvârşirea infracţiunilor enumerate mai sus.
În conformitate cu principiul liberei aprecieri a probelor, existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar le consideră necesare, în formarea convingerii că a aflat adevărul în cauza penală.
Din analiza actelor premergătoare administrate în cauză nu rezultă că faptele există în integralitatea lor, rezoluţiile date fiind legale şi temeinice.
Aşa fiind, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva rezoluţiei din 5 martie 2007 dispusă în dosarul nr. 1134/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul B.I. împotriva rezoluţiei din 5 martie 2007 dispusă în dosarul nr. 1134/P/2006 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pe care o menţine.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.
Cu recurs.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 610/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 992/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
