ICCJ. Decizia nr. 1227/2008. Penal

Decizii penale ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1227/2008

Dosar nr. 47.3/101/2005

Şedinţa publică din 3 aprilie 2008

Asupra recursului de faţă,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 315 din 17 octombrie 2007, Tribunalul Mehedinţi, în dosarul nr. 47.3/101/2005, a condamnat pe inculpatul D.T., la 7 ani şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 şi 175 lit. i) C. pen., cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen.

S-au interzis inculpatului, pe o durată de 3 ani, drepturile prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

S-a constatat că infracţiunea dedusă judecăţii este concurentă cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 3418 din 23 noiembrie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 26 martie 2007 a Tribunalul Mehedinţi şi cu infracţiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 194 din 26 ianuarie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 288 din 27 martie 2006 a Tribunalului Mehedinţi.

Au fost descontopite pedepsele din sentinţa penală nr. 3418 din 23 noiembrie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 26 martie 2007 a Tribunalului Mehedinţi.

În baza art. 33 – art. 34 C. pen., raportat la art. 36 C. pen. şi art. 35 alin. (l) C. pen., s-au contopit pedepsele de 7 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen., aplicate pentru infracţiunea dedusă judecăţii, cu pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 şi 209 alin. (l) lit. a) şi g). C. pen., cu art. 75 lit. c) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 3418 din 23 noiembrie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 26 martie 2007 a Tribunalului Mehedinţi şi cu pedeapsa de 750 lei amendă penală, pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., aplicată prin sentinţa penală nr. 194 din 26 martie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 288 din 27 martie 2006 a Tribunalului Mehedinţi şi s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani şi 6 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în condiţiile art. 71 C. pen. şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzută de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., conform art. 65 C. pen., pe o durată de 3 ani, pedeapsă complementară ce se va executa după executarea pedepsei principale.

În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedeapsă perioada reţinerii şi arestului preventiv, începând cu data de 4 noiembrie 2005, până la pronunţare.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii, emis în baza sentinţei penale nr. 3418 din 23 noiembrie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitivă prin Decizia penală nr. 42 din 26 martie 2007 a Tribunalului Mehedinţi, precum şi formele de executare privind amenda penală de 750 lei, aplicată prin sentinţa penală nr. 194 din 26 ianuarie 2006 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin şi s-a dispus emiterea unui nou mandat.

S-a dispus confiscarea unei scânduri, corp delict.

S-a luat act că partea vătămată B.P.D. nu s-a constituit parte civilă.

S-au admis acţiunile civile formulate de părţile civile Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova şi a fost obligat inculpatul la plata sumei de 597,09 lei despăgubiri civile către Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin, cu dobânzile legale şi la 1.194,08 lei despăgubiri civile către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, cu dobânzile legale.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunţa astfel s-a reţinut, după casarea cu trimitere spre rejudecare, următoarele:

În seara de 28 septembrie 2005, partea vătămată B.P.D., împreună cu prietena sa, B.D.F., s-a aflat la discoteca Satelit din Tr. Severin, unde, împreună cu C.A.A. şi C.E.M., au consumat sucuri şi bere, în timp ce stăteau toţi la aceeaşi masă. În discotecă, la o altă masă, s-a aflat inculpatul D.T., împreună cu numitul C.I.R. şi încă o persoană, a cărei identitate nu a fost stabilită. În jurul orei 1,00, C.E.M. a mers până la baie şi, înainte de a intra, a fost acostată de inculpatul D.T. Când a revenit la masă, le-a spus celor cu care se afla acolo, ce i s-a întâmplat, motiv pentru care, partea vătămată B.P.D. s-a deplasat la masa unde se afla inculpatul şi i-a cerut acestuia să o lase în pace pe C.E.M. Inculpatul a vrut, atunci, să o lovească pe partea vătămată cu o sticlă în cap, însă a fost oprit de cei care îl însoţeau. În jurul orelor 4,00, inculpatul şi ceilalţi doi care erau cu el, au părăsit localul şi, la scurt timp, au ieşit din local partea vătămată B.P.D., C.A.A., C.E.M., B.D.F., precum şi numitul C.C., pe care partea vătămată îl chemase telefonic, întrucât fusese atenţionată de o persoană din discotecă despre faptul că este aşteptată afară din local de persoana cu care avusese incidentul în discotecă. În timp ce partea vătămată şi cei care o însoţeau, mergeau spre staţia de taxi, aflată în zonă, pentru a lua un taxi, cu care să se deplaseze spre domiciliile lor, inculpatul D.T. şi însoţitorii săi s-au ridicat de pe banca pe care stăteau şi s-au îndreptat spre grupul părţii vătămate. Inculpatul D.T. a smuls o scândură dintr-o bancă şi, în momentul în care partea vătămată a vrut să se urce într-un taxi, a lovit-o în cap cu acea scândură, între cei doi interpunându-se C.C., care a fost şi el lovit peste mână, după care, inculpatul l-a lovit şi pe C.A.A. În aceeaşi împrejurare, C.I.R. l-a lovit cu un briceag pe P.C., după care, un echipaj de poliţie, care a trecut prin zonă, a reuşit să-l reţină pe C.I.R., care fusese imobilizat de C.C., inculpatul reuşind să fugă de la faţa locului. Partea vătămată B.P.D. a fost transportată la spital, în urma loviturii aplicate de inculpat fiindu-i produse leziuni ce au necesitat, pentru vindecare, 25 - 30 de zile de îngrijiri medicale, aşa cum reiese din concluziile raportului medico-legal eliberat de S.M.L. Mehedinţi, leziuni ce au fost produse prin lovire cu un corp dur, şi care au pus în primejdie viaţa părţii vătămate. Partea vătămată a fost internată atât în spitalul din Tr. Severin, cât şi în Spitalul Clinic nr. l din Craiova.

S-a reţinut că, aceste aspecte rezultă din probele administrate în cursul urmăririi penale, coroborate cu declaraţia dată de inculpat în această fază a procesului penal, precum şi cu probele administrate în timpul cercetării judecătoreşti.

Astfel, în declaraţia dată la parchet, partea vătămată B.P.D. a arătat că, prezentându-i-se fotografia lui D.T., l-a recunoscut ca fiind persoana cu care purtase discuţii în bar, şi care l-a lovit cu parul în cap.

Şi martora C.E.M. a declarat la urmărirea penală că l-a recunoscut pe D.T., din fotografie, şi că acesta l-a lovit cu scândura în cap pe B.P., întrei ei încercând să se interpună C.C., însă şi acesta a fost lovit cu scândura peste mână.

De asemenea, şi din declaraţia martorei B.D.F. reiese că aceasta l-a recunoscut din fotografie pe D.T., că a observat cum acesta a rupt o scândură dintr-o bancă, a luat-o la fugă după ei, şi, când au ajuns lângă un taxi, în momentul în care vroiau să se urce, D.T. l-a lovit cu scândura respectivă în cap pe B.P., între ei a încercat să se interpună C.C., însă şi acesta a fost lovit cu scândura peste mână.

Şi martorul C.C. a declarat, la urmărirea penală, că l-a recunoscut, din fotografie, pe D.T. şi că, în momentul în care B.P. vroia să se urce în taxi, D.T. l-a lovit cu parul în cap şi a căzut la pământ.

Tot la urmărirea penală, martorul C.A.A. a declarat şi el că l-a recunoscut din fotografie pe D.T. şi că a observat cum D.T. a rupt o scândură dintr-o bancă şi l-a lovit în cap pe B.P., între ei a încercat să se interpună C.C., însă şi acesta a fost lovit cu scândura peste mână.

S-a reţinut că starea de fapt relatată de aceşti martori la urmărirea penală a fost descrisă la fel şi de inculpatul D.T., care, în declaraţia dată la procuror, în faza de urmărire penală, a recunoscut că, în seara de 28 septembrie 2005, împreună cu C.U., a fost la discoteca Satelit din Tr. Severin, unde a stat la o masă la care se mai afla o persoană, pe nume D. Inculpatul a arătat, totodată, că, la masa lui, a venit un băiat, care i-a reproşat că se uită la o fată, care stătea la o altă masă, că a vrut să îl lovească pe băiatul respectiv, dar nu a fost lăsat de comesenii săi, că ei au ieşit afară şi, după aproximativ 10 minute, au ieşit şi persoanele care erau cu băiatul ce se luase de el, şi că, în apropierea staţiei de taxi de lângă Bazarul Dunărea, s-au luat la bătaie. A mai arătat că numitul C.I. a fugit spre ei şi, atunci, inculpatul a luat un lăntete, rupt dintr-o bancă, şi s-a dus şi el în locul respectiv. Nu ştie precis dacă a lovit pe cineva, şi nici cât de grav.

Prin urmare, martorii sus-menţionaţi au declarat că, în seara de 28 septembrie 2005, între părţi, a avut loc un conflict şi că inculpatul este cel care l-a lovit pe B.P.D. cu o scândură în cap, aceştia arătând, totodată, că l-au recunoscut pe inculpat dintr-o fotografie prezentată de organele de urmărire penală.

Astfel, se constată că aceşti martori, au confirmat cele susţinute de partea vătămată, tot în faza de urmărire penală, iar inculpatul a recunoscut faptul că, în seara de 28 septembrie 2005, a fost la discoteca Satelit din Tr. Severin, că, împreună cu el au mai fost C.I.R. şi încă o persoană, pe nume D., şi că, între ei şi grupul celor din care făcea parte partea vătămată, a avut loc un conflict, însă a arătat că, nu ştie dacă el a lovit pe cineva, şi nici cât de grav.

S-a reţinut că, fiind audiaţi de instanţă în cursul cercetării judecătoreşti efectuate în primul ciclu procesual, şi, de asemenea, fiind reaudiaţi, după casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, aceiaşi martori, care, la urmărirea penală, au declarat că l-au recunoscut pe inculpat dintr-o fotografie ca fiind persoana care a lovit pe partea vătămată, deşi au relatat aceeaşi situaţie de fapt, au revenit asupra aspectului privind persoana care l-a lovit pe B.P.D., arătând că, aceea era mai înaltă şi mai solidă decât inculpatul. Au mai arătat că, au spus lucrătorilor de poliţie, când li s-a prezentat fotografia, că nu sunt siguri dacă acea persoană din fotografie este cea care a lovit partea vătămată, şi, cu toate acestea, lucrătorii de poliţie le-au zis că acela din fotografie este D.T. şi că el este cel care a lovit partea vătămată.

S-a reţinut că explicaţiile pe care le-au dat, însă, martorii, cu privire la schimbarea declaraţiilor, nu pot fi luate în considerare, atâta vreme cât nu au invocat motive plauzibile, care să justifice această revenire.

Susţinerea lor, că au spus lucrătorilor de poliţie că nu sunt siguri dacă persoana din fotografie este cea care a lovit partea vătămată, nu poate fi primită, deoarece ei, în declaraţiile date la parchet, au arătat că l-au recunoscut pe inculpat din fotografie. Aceste declaraţii au fost date după un anumit timp de la săvârşirea faptei, perioadă în care martorii puteau să îşi dea seama dacă sunt siguri sau nu de ceea ce declară.

A mai reţinut instanţa că pe de altă parte, aşa cum rezultă din declaraţia martorei B.D.F., aceasta, la parchet, a spus numele D.T., pentru că aşa a auzit de la organele de poliţie că se numeşte persoana care a lovit pe partea vătămată, lucru posibil, pentru că, aşa cum a declarat chiar această martoră, în timpul agresiunii, a venit un echipaj de poliţie, care a prins pe unul dintre agresori, ceilalţi doi reuşind să fugă. Cu acea ocazie, s-a încheiat un proces-verbal, care se află la dosarul de urmărire penală, în care s-a consemnat că, lucrătorii de poliţie au observat la faţa locului cele două victime, după legitimarea cărora s-a stabilit că se numesc B.P.D. şi C.P.D., precum şi un alt individ, după legitimarea căruia s-a stabilit că se numeşte C.l.R., ce a fost reţinut de alte două persoane, ca fiind unul dintre agresori, şi că, acesta, fiind reţinut, în vederea cercetărilor, a arătat că, la scandal, a mai participat şi un anume D., din D.C..

S-a reţinut că numitul C.l.R. a fost cercetat pentru infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen. şi, din declaraţia dată de el, cu acest prilej, rezultă că a fost împreună cu inculpatul D.T. la discoteca Satelit, în noaptea de 28 septembrie 2005, că împreună cu inculpatul şi cu o altă persoană, au aşteptat partea vătămată afară din discotecă şi că inculpatul a lovit partea vătămată B.P.D. cu un lăntete pe care l-a smuls dintr-o bancă, precizând că l-a lovit cu parul în cap, însă nu ştie de câte ori, şi B.P.D. a căzut. A arătat, de asemenea, că, imediat au venit organele de poliţie, D.T. şi M. au fugit, iar el a aruncat briceagul şi a rămas pe loc.

S-a reţinut că ceea ce s-a consemnat în procesul-verbal, încheiat, la data de 29 septembrie 2005, este confirmat şi de martorul C.C., care a declarat, în timpul cercetării judecătoreşti, după casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, că persoana reţinută de lucrătorii de poliţie, C.I.R., a spus că D.T. ar fi dat cu parul în cap lui B.P.D., se coroborează cu ceea ce au declarat martorii, atât în timpul urmăririi penale, cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, în sensul că i-au observat pe cei trei tineri când au ajuns în părculeţul din faţa Bazinului Olimpic, pentru că s-au ridicat de pe o bancă şi au plecat după ei. Martorii au mai arătat că partea vătămată a fost lovită cu parul în cap, când vroia să se urce într-un taxi, iar un tânăr, care făcea parte dintr-un alt grup, ce intenţiona să se urce într-un alt taxi, a fost atacat cu un cuţit de o persoană care făcea parte din grupul celor care i-a aşteptat afară din discotecă.

Martorul C.C. a mai declarat că, după o lună de zile de la ieşirea din spital, partea vătămată i-a spus că D.T. a fost cel care l-a lovit şi că, atunci când a dat declaraţie la parchet, i s-a prezentat o fotografie şi, când a văzut-o, a spus că „el este", adică D.T., şi că este persoana care l-a lovit pe B.P.D. cu parul în cap. A spus aşa, deşi nu îl cunoştea pe inculpatul D.T., pentru că, de faţă, când i s-a prezentat fotografia, era şi B.P.D., care a spus că persoana din fotografie este D.T., cel cu care a avut altercaţia în discotecă, şi care l-a lovit cu parul în cap.

În ceea ce priveşte explicaţiile date de martori, cu ocazia audierii după casarea sentinţei cu trimitere spre rejudecare, privind revenirea la declaraţii, tribunalul constată că acestea nu pot fi reţinute şi pentru faptul că, de exemplu, martorul C.A.A., a susţinut că, a doua zi după ce a fost la poliţie, a fost şi la parchet, unde i s-a citit declaraţia pe care a dat-o la poliţie şi a spus că o menţine. Ori, din actele dosarului, reiese că declaraţia la poliţie a dat-o pe 29 septembrie 2005, iar, pe cea de la parchet, a dat-o pe 17 octombrie 2005.

Acelaşi martor a declarat că nu este adevărat ce scrie în declaraţia de la parchet, că D.T. l-a lovit cu scândura în cap pe B.P.D., însă a semnat acea declaraţie pentru că el nu mai era sigur dacă este D.T. sau nu, şi din cauza loviturii de la cap, nu mai ştia ce făcea în acel timp. Ori, în primul rând că lovitura de la cap avusese loc cu trei săptămâni înainte de a i se lua declaraţia de la Parchet, iar, în al doilea rând, martorul a arătat că el a semnat şi declaraţia de la parchet, care i-a fost citită de grefieră. Ori, dacă cele consemnate în declaraţie nu ar fi corespuns cu ceea ce a spus martorul, acesta nu ar fi semnat declaraţia.

Referitor la declaraţia martorei C.E.M., se constată că, la instanţă, a precizat că, a semnat declaraţia de la parchet fără să o citească înainte, deoarece era prima dată când dădea o declaraţie la parchet şi nu ştia că trebuie să o citească după aceea.

Aceeaşi martoră a arătat, însă, că, declaraţia de la parchet a fost scrisă la calculator, că i s-au pus întrebări, iar ea răspundea, şi grefiera scria la calculator, după dictarea procurorului, şi era acelaşi lucru cu ce spunea martora.

Prin urmare, aceşti martori au recunoscut că, în declaraţiile date la procuror, s-a consemnat ceea ce ei au declarat.

Au fost audiate şi martorele R.A., M.N., C.A.I., C.L., propuse de inculpat în apărare, însă, din declaraţiile acestor martore, nu rezultă cu certitudine că inculpatul, în seara de 28 septembrie 2005, s-a aflat tot timpul la domiciliul său.

Deşi martora R.A. a declarat că, pe 28 septembrie 2005, inculpatul a stat toată ziua şi seara acasă, arătând că ştie acest lucru pentru că, de regulă, se strângeau în faţa porţii şi stăteau de vorbă până târziu, această martoră nu a putut să arate care este motivul pentru care şi-a amintit, după atâta vreme, de o anume seară din luna septembrie a anului 2005.

Celelalte martore, deşi au arătat că, de obicei, stăteau seara la poartă cu inculpatul şi soţia acestuia, fiind vecini, nu şi-au amintit exact ce s-a întâmplat la data de 28 septembrie 2005. Astfel, martora M.N. a declarat că nu cunoaşte ce a făcut inculpatul la data de 28 septembrie 2005, iar C.L. a declarat că este vecină cu inculpatul şi, pe la sfârşitul lunii septembrie a anului când a fost arestat inculpatul, acesta stătea mai mult pe acasă, fiindcă soţia sa era gravidă, şi, având probleme cu sarcina, inculpatul nu o lăsa singură.

Având în vedere că, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au valoare mai dinainte stabilită, şi că aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării adevărului, instanţa constată că, deşi inculpatul, la interogatoriu, nu a mai recunoscut fapta, negând chiar şi faptul că s-ar fi aflat, în seara de 28 septembrie 2005, la discoteca Satelit din Tr. Severin, iar martorii rechizitoriului au revenit asupra declaraţiilor date la urmărirea penală, din analiza tuturor probelor administrate pe parcursul procesului penal, rezultă că autorul infracţiunii de tentativă la omor calificat, săvârşită, împotriva părţii vătămate B.P.D., este inculpatul D.T.

Se reţine că fiind adevărat că şi partea vătămată, fiind audiată în primul ciclu procesual, a declarat că nu îl cunoaşte pe inculpat şi că nu l-a mai văzut, însă, din declaraţia acesteia, dată la urmărirea penală, reiese că, prezentându-i-se fotografia lui D.T., îl recunoaşte ca fiind persoana cu care purtase discuţia în bar şi care l-a lovit cu parul în cap.

De asemenea, martorul C.C., în timpul cercetării judecătoreşti, a declarat că a spus la parchet, atunci când i s-a prezentat fotografia lui D.T., că aceasta este persoana care l-a lovit pe B.P.D., pentru că, de faţă, când i s-a prezentat fotografia, era şi partea vătămată, care i-a spus că persoana din fotografie este D.T. cel care l-a lovit cu parul în cap.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că s-au avut în vedere numai probele administrate în faza de urmărire penală, fiind înlăturate probatoriile administrate pe parcursul cercetării judecătoreşti, în condiţiile în care martorii au revenit asupra declaraţiilor iniţiale şi au relatat că persoana care a agresat victima nu este inculpatul, fiind vorba de un cetăţean a cărui identitate nu a putut fi stabilită, cu o constituţie fizică diferită de cea a inculpatului, mai înalt, care s-a aflat la locul incidentului în noaptea respectivă.

Mai mult, s-a susţinut că inculpatul se afla în noaptea respectivă la domiciliu împreună cu soţia sa şi cu mai mulţi vecini, dat fiind faptul că soţia inculpatului era însărcinată şi avea serioase probleme de sănătate, astfel că prezenţa sa la domiciliu era absolut necesară.

În acest sens, s-a criticat modul de administrare a probelor pe parcursul urmăririi penale, pentru că nu s-a procedat la recunoaşterea din grup a inculpatului şi s-a folosit o fotografiemai veche a inculpatului, care nu constituie o probă elocventă în cauză.

Curtea de Apel Craiova a apreciat că susţinerile inculpatului sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Pe parcursul urmăririi penale, în mod constat, atât inculpatul apelant, cât şi martorii, au relatat cu lux de amănunte incidentul produs în noaptea respectivă, constând în aceea că apelantul a agresat verbal pe martora C.E.M., i-a cerut în mod nejustificat să-l urmeze, a fost atenţionat de fratele acesteia, faţă de care a manifestat o atitudine agresivă, dar incidentul a fost aplanat de persoanele care-l însoţeau.

Ulterior, şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice, dar şi a unei atitudini agresive, evidenţiată de referatul de evaluare întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, inculpatul a aşteptat victima şi cu o scândură pe care a smuls-o de la o bancă, i-a aplicat o lovitură violentă în cap, provocându-i leziuni care au necesitat o intervenţie chirurgicală, 25 - 30 zile îngrijiri medicale, leziuni care i-au pus viaţa în pericol.

De la faţa locului au fost ridicate de către organele de cercetare penală scândura respectivă şi briceagul folosit de C.I.R., sub acest aspect făcându-se dovada deplină că victima a fost lovită cu un corp contondent, apt să provoace decesul.

Inculpatul a fost audiat cu respectarea dispoziţiilor procedurale privind asistenţa judiciară, situaţia de fapt reţinută fiind confirmată integral de martorii B.P.D., C.E.M., B.D.F., C.C. şi C.A.A., date în faza de urmărire penală.

Ulterior, fără nici o justificare, martorii au revenit asupra depoziţiilor date iniţial, încercând să acrediteze ideea că inculpatul s-a aflat în seara respectă la domiciliu împreună cu soţia sa, care era însărcinată şi avea probleme de sănătate, însă, curtea apreciază că depoziţiile date ulterior de martori nu pot fi primite, având în vedere perioada de timp scursă de la data incidentului până la data audierii şi respectiv reaudierii martorilor, pretinsele amănunte invocate de aceştia cu privire la activitatea desfăşurată de inculpat în noaptea respectivă, ceea ce evidenţiază în mod evident intenţia martorilor de a altera adevărul şi de a crea o situaţie favorabilă acestuia.

Pentru aceste motive instanţa îşi însuşeşte în mod integral depoziţiile martorilor date iniţial în faţa organelor de urmărire penală, apreciind în mod evident că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 6 din C.E.D.O.

Însă Curtea a constatat nelegalitatea sentinţei cu privire la greşita aplicare a pedepsei accesorii şi complementare, sens în care a admis apelul inculpatului D.T. căruia i s-au interzis doar drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II şi lit. b) C. pen., pe lângă pedeapsa principală.

Împotriva acestei decizii inculpatul D.T. a formulat recurs prin care invocând dispoziţiile art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 174 – art. 175 C. pen.

Examinând cauza se constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., hotărârile pot fi supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt având drept consecinţă pronunţarea unei hotărâri greşite de achitare sau condamnare.

Ştiut fiind că eroarea gravă de fapt constă în esenţă în contradicţia evidentă şi esenţială între ceea ce spune dosarul prin actele sale şi ce spune instanţa prin hotărâre, aceasta, eroarea gravă de fapt trebuie să fie constatată comparând probele administrate cu faptele reţinute.

Ori, examinând cauza se constată că există o deplină concordanţă între probe şi hotărârea dată, că dând sens dispoziţiilor legale privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa a reţinut numai acele probe care reflectă adevărul ţinând seama de întreg materialul probator administrat în cauză.

Pe parcursul cercetării judecătoreşti în baza rolului activ precum şi avându-se în vedere şi criticile din Decizia de casare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, instanţele au lămurit cauza sub toate aspectele, elucidând contradicţiile dintre declaraţiile date de martori dar şi de inculpat la urmărirea penală şi cele din cursul cercetării judecătoreşti.

În consecinţă, situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond şi apoi de instanţa de apel, raportat din probele administrate în cursul urmăririi penale coroborate cu declaraţia dată de inculpat în această fază a procesului penal precum şi cu probele administrate în timpul cercetării judecătoreşti şi din care a rezultat că inculpatul acţionând cu intenţie directă în sensul aplicării unei lovituri puternice într-o zonă vitală, cu un corp apt să producă decesul, a săvârşit infracţiunea de tentativă de omor.

Cum, examinând cauza din oficiu, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii urmează ca potrivit dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să respingă, ca nefondat, recursul împotriva deciziei penale nr. 1 din 8 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Craiova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.T. împotriva deciziei penale nr. 1 din 8 ianuarie 2008, a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Deduce din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 4 noiembrie 2005, la zi.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 3 aprilie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 115/2008. Penal. Plângere împotriva...  ICCJ. Decizia nr. 1358/2008. Penal →

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1227/2008. Penal