ICCJ. Decizia nr. 1203/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 1203/2008

Dosar nr. 2179/2/2007

Şedinţa publică din 1 aprilie 2008

Asupra recursului penal de faţă:

Prin sentinţa penală nr. 118 din 30 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului B.D.C., sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzut de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 346 alin. (3) C. proc. pen., nu au fost acordate despăgubiri civile părţii civile C.C.

În temeiul dispoziţiilor art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin rechizitoriul nr. 3941/P/2004, al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin. (2), lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că, la data de 20 iulie 2004, în jurul orei 10,00, partea vătămată C.C. se deplasa pe Şos. Pantelimon, împreună cu sora sa, V.Z. La un moment dat, din spatele părţii vătămate, a venit inculpatul şi i-a smuls de la gât două lănţişoare din aur, fugind apoi printre blocuri.

Deşi l-a urmărit fugind după el, partea vătămată nu a reuşit să-l prindă pe inculpat.

În cursul cercetării judecătoreşti, partea vătămată, deşi legal citată, nu s-a prezentat în instanţă, iar martora V.Z. nu a putut fi audiată, aceasta fiind plecată de la domiciliu şi necunoscându-se o altă adresă.

Fiind audiat, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei şi a arătat că, la data de 20 iulie 2004, nu se afla în Bucureşti, ci locuia la bunicii săi, în judeţul Buzău, unde efectua o lucrare de construcţii.

Au fost audiaţi martorii din acte N.V. şi H.C., precum şi martorii admişi la cererea inculpatului pentru dovedirea situaţiei de fapt: O.D. şi V.R.V.

Din analiza întregului material probator administrat în ambele faze ale procesului penal, tribunalul a constatat că situaţia de fapt a fost corect reţinută prin rechizitoriul parchetului, cu privire la modalitatea de comitere a faptei, însă nu s-a făcut dovada certă că inculpatul este autorul infracţiunii de tâlhărie.

Astfel fiind, reţinând că principiul „in dubio pro reo" îşi găseşte aplicabilitate în cauză, instanţa de fond a concluzionat că probele administrate nu au răsturnat prezumţia de nevinovăţie de care beneficiază inculpatul, astfel cum acest drept este prevăzut în dispoziţiile art. 66 alin. (1) C. proc. pen., dispunând achitarea inculpatului.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greşitei achitări a inculpatului B.C.D.

În motivarea scrisă a apelului, parchetul arată că probele administrate în ambele faze ale procesului penal susţin acuzaţia de tâlhărie în loc public, comisă de către inculpat. Astfel, martorii oculari care l-au recunoscut pe inculpat după planşele fotografice, au observat cum acesta era urmărit de două persoane de sex feminin, la o distanţă rezonabilă de 10 metri, depoziţii de martori confirmate de martorii asistenţi G.V. şi M.P., audiaţi în cursul urmăririi penale.

Parchetul susţine că nu este întemeiată înlăturarea declaraţiilor părţii vătămate şi a surorii acesteia pe motiv că nu au avut posibilitatea să-l vadă pe inculpat, atacul fiind din spate, în condiţiile în care acestea au încercat să-l reţină pe inculpat şi s-au aflat la o distanţă de o lungime de braţ de acesta. De asemenea, martorii oculari H.C. şi N.V., aflaţi în stradă, au perceput nemijlocit momentul în care persoana vătămată alerga în spatele inculpatului, a cărui fizionomie au reţinut-o, identificându-l ulterior.

În schimb, instanţa de fond a dat relevanţă doar martorilor apărării care au precizat că inculpatul se afla la data comiterii faptei în judeţul Buzău, unde lucra la construirea casei martorului O.D., împrejurare care nu a fost probată prin înscrisuri.

Curtea a încuviinţat proba cu înscrisuri cerută de intimatul-inculpat, respectiv două adrese eliberate de Primăria Glodeanu Siliştea, din care rezultă că martorului O.D. i s-a pus în vedere să intre în legalitate cu privire la construcţiile deţinute în localitate şi că bunica inculpatului locuieşte la familia B.M., în aceeaşi localitate.

Prin Decizia penală nr. 228 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, s-a desfiinţat în totalitate sentinţa penală apelată şi rejudecând, în fond, în temeiul art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.D.C., la pedeapsa de 7 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, în variantă agravată, asupra părţii vătămate C.C.

În temeiul art. 83 alin. (1) C. pen., s-a revocat beneficiul suspendării condiţionate, iar în temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002, s-a revocat graţierea executării pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 187 din 5 februarie 2003 a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, din dosarul nr. 12156/2002, rămasă definitivă, prin neapelare, pe data de 18 februarie 2003, care a fost cumulată cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată, astfel încât inculpatul urmează să execute pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 – art. art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 88 alin. (1) C. pen., s-a dedus reţinerea şi arestarea preventivă pe durata 1 aprilie 2002 – 6 aprilie 2002, inclusiv.

În temeiul art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 346 alin. (1) C. proc. pen., cu aplicarea art. 998 şi art. 999 C. civ., s-a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă C.C. şi, în consecinţă, a fost obligat inculpatul să-i plătească suma de 5.000 lei, cu titlu de despăgubiri materiale, constând în contravaloarea a două lanţuri din aur.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Instanţa de prim control judiciar a constatat că instanţa fondului a reţinut în mod greşit că inculpatul B.C.D. nu este autorul faptei descrise în actul de inculpare, probele administrate în ambele faze ale procesului penal dovedind fără echivoc vinovăţia acestuia în privinţa comiterii infracţiunii de tâlhărie săvârşită în ziua de 20 iulie 2004, în dauna părţii vătămate C.C.

Astfel, partea vătămată şi martorul ocular V.Z. au arătat că în dimineaţa zilei de 20 iulie 2004, în jurul orei 10,00, se deplasau pe Şoseaua Pantelimon, iar la un moment dat inculpatul, venind din spate, i-a smuls părţi vătămate de la gât două lănţişoare din aur, fugind apoi printre blocuri. Au pornit în urmărirea inculpatului încercând să-l prindă şi, deşi s-au aflat la o distanţă de o lungime de braţ de acesta, a reuşit să-şi piardă urma. Martora V.Z. a mai arătat că fuga inculpatului a fost remarcată şi de alte persoane aflate în stradă, ambele femei indicând semnalmentele inculpatului şi recunoscându-l după planşele foto.

În acelaşi sens sunt şi declaraţiile martorilor H.C. şi N.V., persoane care nu au văzut săvârşirea faptei, însă au auzit-o pe partea vătămată şi pe sora acesteia strigând „hoţii" şi urmărind un bărbat pe strada Z.I., bărbat care avea în mână lănţişoare din aur. Aceste mărturii sunt cu atât mai credibile cu cât provin de la persoane neutre, neinteresate în cauză şi care l-au recunoscut pe inculpat după planşele foto fără nicio ezitare. Mai mult, martorul H.C. a declarat că l-a văzut pe inculpat alergând în dreptul său, astfel că putea să-i vadă foarte bine trăsăturile, iar martora N.V. a arătat că îl cunoştea pe inculpat din vedere. Această împrejurare se explică prin aceea că inculpatul figurează cu domiciliul pe Şoseaua Pantelimon, locul unde a fost comisă tâlhăria, iar cei doi martori l-au văzut alergând în imediata vecinătatea a acestei străzi.

Drept urmare, Curtea a constatat că un număr de patru persoane l-au descris pe inculpat ca fiind persoana care, în dimineaţa zilei de 20 iulie 2004 fugea pe strada Z.I. având două lănţişoare de aur în mână, iar două dintre acestea l-au indicat ca fiind persoana care a sustras lănţişoare prin smulgere din posesia părţii vătămate. Mai mult, locul în care a fost comisă fapta şi traseul urmat pentru prinderea autorului, se află în imediata apropiere a domiciliului inculpatului, iar martora N.V., femeie de serviciu la unul din blocurile din zonă, a arătat că îl cunoştea pe inculpat din vedere, ceea ce exclude cu desăvârşire posibilitatea vreunei confuzii a identităţii acestuia.

În acelaşi timp, inculpatul s-a sustras urmăririi penale şi în faza instanţei de fond a negat comiterea faptei, încercând să-şi „fabrice" un alibi, în sensul că la momentul comiterii faptei se afla în localitatea Glodeanu Siliştea din judeţul Buzău, unde lucra la construcţia martorului O.D. Cu toate că martorii O.D., V.R.V. şi B.T. au afirmat că la momentul comiterii faptei, 20 iulie 2004, inculpatul se afla în localitatea Glodeanu Siliştea din judeţul Buzău, acesta lucrând fără întrerupere la construcţia unei case în perioada mai – octombrie 2007, această aserţiune nu poate fi primită ca fiind veridică în condiţiile în care declaraţiile au fost date la mult timp de la comiterea faptei şi ele nu dovedesc decât faptul că inculpatul a locuit şi a muncit fără forme legale în acea localitate. Este greu de închipuit că inculpatul a muncit zi de zi la construcţia unei case, mai puţin zilele de duminică şi că timp de 5 luni nu a părăsit localitatea, cu toate că are domiciliul stabil în Bucureşti. Pe de altă parte, instanţa fondului a înlăturat cu foarte multă uşurinţă depoziţiile părţii vătămate şi ale celor trei martori, cu toate că au fost date imediat după comiterea faptei ori la un interval de timp scurt de la acest moment, dând crezare deplină declaraţiilor date în apărare la un an ori doi de la comiterea faptei.

Ca atare, fără a înlătura pe deplin depoziţiile martorilor propuşi în apărare, Curtea nu a reţinut acele afirmaţii referitoare la prezenţa continuă a inculpatului în comuna Glodeanu Siliştea şi în consecinţă a constatat că intimatul-inculpat nu a reuşit să prezinte un alibi convingător, în sensul că la momentul comiterii faptei s-a aflat într-un alt loc.

Împotriva deciziei penale nr. 228 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, în termen legal, a declarat recurs inculpatul B.D.C., criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul condamnării sale pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, întrucât nu este autorul acesteia.

În motivarea recursului său, inculpatul arată că probele administrate în cauză nu fac dovada certă că este autorul faptei, partea vătămată şi martorul ocular V.Z. recunoscându-l doar din albumul de fotografii judiciare şi nu în cadrul unei recunoaşteri din grup, urmărirea penală este lacunară, iar potrivit declaraţiei martorului O.D., în perioada mai – septembrie 2004, inculpatul a lucrat la construirea casei acestuia, astfel că la 20 iulie 2004, data comiterii faptei, nu se afla în Bucureşti.

Inculpatul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 10 şi 18 C. proc. pen. şi a solicitat, în principal, casarea deciziei şi menţinerea sentinţei, iar, în subsidiar, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de apel pentru administrarea de probe din care să rezulte că inculpatul nu este autorul faptei.

Examinând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte constată că acesta este întemeiat, însă pentru considerentele ce se vor arăta:

Prin rechizitoriul nr. 3914/P/2004 din 4 octombrie 2005 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul B.D.C., pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.

În fapt, s-a reţinut că, la data de 20 iulie 2004, în jurul orelor 10,00, partea vătămată C.C. mergea pe jos pe şos. Pantelimon, împreună cu sora sa, V.Z. La un moment dat, din spatele ei a venit inculpatul şi i-a smuls două lănţişoare de aur de la gât, fugind apoi printre blocuri. Deşi a încercat să îl prindă fugind după el, partea vătămată nu a reuşit acest lucru.

În cursul cercetării judecătoreşti a fost audiat inculpatul B.D.C., care nu a recunoscut comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată, apărându-se în sensul că la data respectivă nu se afla în Bucureşti, ci în localitatea Glodeanu Siliştea, judeţul Buzău, unde a executat o lucrare.

În apărarea inculpatului au fost audiaţi martorii O.D. şi V.R.V.

De asemenea, în cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiaţi martorii N.V. şi H.C., aceştia menţinându-şi declaraţiile date în cursul urmăririi penale şi făcând o descriere a persoanei pe care au văzut-o alergând, fiind urmărită de partea vătămată şi de sora acesteia, imediat după comiterea faptei.

Potrivit art. 62 C. proc. pen., în vederea aflării adevărului, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată sunt obligate să lămurească cauza sub toate aspectele, pe bază de probe.

Înalta Curte constată că nu au fost administrate toate probele necesare aflării adevărului şi lămuririi cauzei sub toate aspectele, obligaţii ce reveneau instanţelor, conform dispoziţiilor legale invocate.

Astfel, martorii N.V. şi H.C. au fost audiaţi în şedinţa publică din 23 mai 2006, însă în absenţa inculpatului şi deşi au oferit elemente importante cu privire la semnalmentele persoanei care se presupune a fi autorul infracţiunii de tâlhărie, nu au putut fi confruntaţi cu inculpatul, care susţine că la data respectivă nu se afla în Bucureşti şi, în consecinţă, nu este persoana pe care martorii au văzut-o alergând, fiind urmărită de către partea vătămată şi martora oculară V.Z.

În vederea aflării adevărului, Înalta Curte apreciază că se impune efectuarea unei confruntări între cei doi martori şi inculpat pentru a se stabili cu certitudine dacă inculpatul este persoana pe care cei doi martori au văzut-o alergând la data de 20 iulie 2004, având asupra sa două lănţişoare din aur.

Aceasta se impune cu atât mai mult cu cât martora N.V. a declarat că îl cunoştea pe inculpat din vedere, iar în ipoteza efectuării unei confruntări, martora ar putea relata dacă inculpatul este una şi aceeaşi persoană cu bărbatul pe care l-a văzut la data respectivă.

De asemenea, este necesară audierea părţii vătămate C.C. şi a martorei oculare V.Z., ce nu au putut fi audiate în primul ciclu procesual, declaraţiile acestora fiind însă esenţiale în stabilirea cu certitudine a identităţii autorului infracţiunii de tâlhărie.

În acest sens, se impune reluarea demersurilor necesare în vederea audierii acestora, iar în cazul în care se va constata că ascultarea martorei V.Z. nu mai este posibilă, instanţa va face aplicarea dispoziţiilor art. 327 alin. (3) C. proc. pen.

Având în vedere că în declaraţiile date la urmărirea penală, atât partea vătămată, cât şi martora V.Z., au descris semnalmentele autorului infracţiunii şi l-au recunoscut ulterior din planşele fotografice pe inculpat este utilă audierea acestora în prezenţa inculpatului pentru a preciza cu exactitate dacă acesta este autorul tâlhăriei comisă la data de 20 iulie 2004 asupra părţii vătămate C.C.

Totodată, pentru a se putea detecta un eventual comportament simulat al inculpatului şi a se aprecia asupra sincerităţii susţinerilor sale, ar fi necesară testarea acestuia cu tehnica poligraf, în ipoteza în care inculpatul îşi exprimă acordul în acest sens.

Întrucât în cauză este necesară administrarea de probe în sensul arătat, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite recursul declarat de inculpat, va casa în totalitate ambele hotărâri şi va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul B.D.C. împotriva deciziei penale nr. 228 din 22 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia penală atacată şi sentinţa penală nr. 118 din 31 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 1 aprilie 2008.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1203/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.). Recurs