ICCJ. Decizia nr. 841/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Sentinţa nr. 841/2008
Dosar nr. 1501/1/2008
Şedinţa publică din 7 mai 2008
Asupra plângerii de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Petiţionarul A.I., la data de 8 octombrie 2007, a formulat plângere penală la Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând tragerea la răspundere penală a magistratului procuror M.I., procuror şef Secţie de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), infracţiuni pretins a fi fost săvârşite cu ocazia soluţionării dosarului nr. 14359/5839/2007 din 10 decembrie 2007, ce a avut următorul obiect:
- plângere penală formulată, de petentul A.I., prin care a solicitat cercetarea penală a magistraţilor judecători G.B., F.G., P.S., L.B., E.L., C.F., G.B., G.C., M.D., R.N., R.A.P., L.D.S., D.C., E.A., P.P., M.P., M.R., A.V., M.A., A.C., C.l., Şt.M., G.P., Şt.P., l.P., G.V., M.D.M., G.l., M.A., I.S., L.L.Z., R.C., A.M.D., M.G., C.l., C.M.Şt., B.Şt., N.T., L.V. de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi N.E., G.B. şi C.L., magistraţi procurori la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), fapte pretins a fi săvârşite cu ocazia soluţionării dosarului nr. 3295/2005 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, a dosarului nr. 234/2005 al aceleiaşi instanţe, Completul de 9 Judecători, dosarul nr. 472/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 Judecători, dosarul nr. 8334/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală şi dosarul nr. 15179/1/2006 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, completul de 9 judecători.
Prin rezoluţia din 7 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în dosarul nr. 1390/P/2007, s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători şi procurori reclamaţi.
Împotriva acestei rezoluţii a formulat plângere petiţionarul A.I., iar prin rezoluţia nr. 14359/5839/2007 din 10 decembrie 2007, procurorul şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, intimatul din prezenta cauză, a dispus respingerea acesteia, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că «prin hotărârile pronunţate judecătorii nu au săvârşit vreun abuz şi cu atât mai puţin infracţiunile cu privire la care s-a făcut sesizarea, iar privitor la celelalte critici formulate acestea nu au fost susţinute de probe concludente şi care să determine infirmarea rezoluţiei în cauză».
După efectuarea actelor premergătoare în cauză, s-a dispus prin Rezoluţia nr. 69/P/2008din 23 ianuarie 2008 în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de M.I., procuror şef al secţiei de urmărire penală şi criminalistică, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzută de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), reţinându-se, în esenţă, că soluţia dispusă de procuror este rezultatul interpretării probelor din dosar, aprecierea legalităţii şi temeiniciei fiind atributul exclusiv al instanţei de judecată, iar independenţa procurorului în dispunerea soluţiilor este garantată de art. 64 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, iar eventuala netemeinicie a soluţiei nu poate constitui element material al unei infracţiuni, în lipsa unor indicii privind îndeplinirea necorespunzătoare a atribuţiilor de serviciu. Faptul că petentul este nemulţumit de soluţie, nu poate atrage răspunderea penală a procurorului.
Împotriva rezoluţiei procurorului de caz, a formulat plângere petiţionarul, iar prin rezoluţia nr. 1671/975/11/2/2008 din 19 februarie 2008 a procurorului şef adjunct al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petiţionarul A.I.
La 19 februarie 2008, petiţionarul A.I., a depus la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie plângere penală împotriva intimatului magistrat - procuror M.I. .solicitând tragerea acestuia la răspundere penală, pentru infracţiunile prevăzute de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), infracţiuni pretins a fi fost săvârşite cu prilejul soluţionării dosarului nr. 14359/5839/2007 din 10 decembrie 2007, acesta având calitatea de procuror şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică, a dispus respingerea plângerii formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei din 7 noiembrie 2007 dată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, în dosarul nr. 1390/P/2007 ca neîntemeiată. «A mai susţinut petiţionarul că au fost încălcate toate prevederile imperative în vigoare pentru a proteja infracţiunile săvârşite de domnii magistraţi.
Pentru abuzul săvârşit petiţionarul a solicitat o despăgubire morală în valoare de două sute de mii de euro».
Pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, s-a constituit dosarul nr. 1501/1/2008 fixându-se prim termen de judecată la 26 martie 2008.
La termenul din 26 martie 2008, deşi legal citat, petiţionarul nu s-a prezentat la instanţă, însă a depus prin Serviciul Registratură al acestei instanţe, concluzii scrise în susţinerea plângerii formulate, iar reprezentantul parchetului a solicitat amânarea cauzei, în vederea solicitării dosarului nr. 69/P/2008 şi a lucrării nr. 14349/5879/2007 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, pentru a fi ataşate prezentei cauze, astfel că s-a fixat un nou termen de judecată pentru data de 7 mai 2008.
La termenul din 7 mai 2008, petiţionarul legal citat, nu s-a prezentat în faţa instanţei, iar reprezentantul parchetului a solicitat respingerea plângerii formulată de către acesta ca nefondată.
Examinând plângerea formulată, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că aceasta este nefondată, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Astfel, instanţa a apreciat că magistratul - procuror în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu nu a săvârşit infracţiunile sesizate de către petiţionar, prevăzută de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP)
Potrivit art. 3 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, procurorii sunt independenţi iar, potrivit atribuţiilor conferite de lege, pe baza probelor administrate în cauză şi a propriei convingeri, magistraţii procurori sunt liberi să aprecieze cu privire la rezoluţiile dispuse în cauzele ce le instrumentează, urmând ca instanţa de judecată să aprecieze asupra temeiniciei şi legalităţii acestora. Pe de altă parte, deşi petiţionarul a arătat, în concret, în ce constă vătămarea adusă intereselor sale, dar nu a produs probe în dovedirea acestora, trebuie precizat că nu orice încălcare a dispoziţiilor procedurale cu ocazia desfăşurării activităţii procurorului de caz angajează răspunderea penală a acestuia, ci doar dacă se dovedeşte reaua - credinţă cu care acţionează acesta în scopul prejudicierii intereselor unei persoane, ceea ce nu este cazul în speţă, lipsind latura subiectivă/obiectivă a infracţiunilor reclamate.
Eventuala netemeinice a rezoluţiei dispusă de către procuror cu ocazia soluţionării plângerii, putea fi criticată într-un cadru procesual adecvat, respectiv în faţa instanţei de judecată sesizată cu soluţionarea cauzei respective. în speţă, petiţionarul, a avut calitatea de petiţionar în dosarul în legătură cu care pretinde că s-au săvârşit faptele reclamate, astfel încât îşi putea valorifica susţinerile în faţa instanţei de judecată.
Înalta Curte a apreciat că din actele şi lucrările dosarului, nu rezultă că intimatul magistrat - procuror M.I. a săvârşit infracţiunile sesizate de petiţionar, iar în absenţa dovezilor, actul emis de către magistratul - procuror şef de secţie în exercitarea atribuţiilor de serviciu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor legale, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzută de art. 246, art. 264 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP) Cu privire la nerespectarea termenului de 20 zile de la înregistrarea plângerii, şi până la soluţionare, susţinerea petiţionarului este eronată, acest termen referindu-se conform art. 277 C. proc. pen., la termenul de rezolvare a plângerii împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală şi nu la termenul în care se soluţionează un dosar penal, urmare unei plângeri penale.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge plângerea ca nefondată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petiţionarul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ş T E
Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul A.I. împotriva rezoluţiei nr. 69/P/2008 din 23 ianuarie 2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de urmărire penală şi criminalistică, şi menţine rezoluţia atacată.
Obligă petiţionarul la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 736/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 2616/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
---|