ICCJ. Decizia nr. 1341/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1341/2008
Dosar nr. 42371/3/2005
Şedinţa publică din 10 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1333 din 21 noiembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., l-a achitat pe inculpatul C.R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pentru a pronunţa achitarea, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Suma de 300.000.000 lei, primită de inculpatul C.R.V., nu reprezintă foloase ce nu i se cuvin în înţelesul art. 254 alin. (1) C. pen., aşa cum se susţine prin rechizitoriul parchetului, ci constituie, în realitate, suma pe care SC M.E.I. SRL Bucureşti o datora acestuia din perioada august 2003 februarie 2004 când acesta, împreună cu B.D.A., au fost angajaţi la această societate şi pentru aportul lor la sporirea profitului firmei beneficiau de 25 % din acesta, aşa cum a susţinut inculpatul şi cum au confirmat martorii B.D.A., C.I., B.D. şi C.D.E.I.
Pe de altă parte, instanţa a motivat că soluţia de achitare este impusă şi de împrejurarea că inculpatul C.R.V. în calitatea deţinută de director de vânzări nu avea specimen de semnătură în bancă şi astfel nu putea angaja SC E.I. SRL la vreo plată şi nici nu avea posibilitatea să „decidă" în înţelesul legii penale asupra efectuării ori opririi unei asemenea plăţi, aşa cum s-a dovedit în timpul realizării flagrantului când a fost necesar ca ordinul de plată solicitat de M.C., cu o nouă destinaţie, să fie semnat de către B.D.A. şi prezentat denunţătorului adus tocmai de inculpat.
Instanţa a reţinut că sub acest ultim aspect, numai M.C. pentru SC M.E.I. SRL Bucureşti, şi martorul B.D.A., pentru SC E.I. SRL puteau angaja societăţile comerciale respective la efectuarea plăţilor, ei având calitatea de director general, în firmele în care lucraseră, calitate în care semnau corespondenţa şi documentele de plată pentru bănci.
Curtea de Apel Bucureşti, prin Decizia penală nr. 221/ A din 19 iunie 2007, admiţând apelul Parchetului a desfiinţat sentinţa şi, rejudecând, a schimbat încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 6 din Legea nr. 78/2000 în infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. (6) şi (8) din Legea nr. 78/2000, text în baza căruia l-a condamnat pe inculpat la 3 ani închisoare cu aplicarea art. 81 C. pen.
Prin recursul declarat de Parchet s-a solicitat înlăturarea dispoziţiilor art. 81 – art. 82 C. pen., urmând ca pedeapsa să fie executată în regim privativ de libertate.
Prin recursul inculpatului s-a solicitat casarea deciziei instanţei de apel pentru motivele amplu arătate în scris şi susţinute oral, invocându-se netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii de condamnare pentru că:
- în cauză lipseşte cerinţa esenţială a elementului material al laturii obiective, al infracţiunii prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., respectiv caracterul necuvenit al sumei încasate care este de esenţa infracţiunii de luare de mită.
Sub acest aspect, inculpatul, prin avocatul său, a arătat că anterior alte 3 instanţe, prin alte 3 hotărâri anterioare, au reţinut lipsa elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, iar apoi însăşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 5778 din 14 octombrie 2005, a remarcat natura civilă comercială a relaţiilor dintre inculpat şi denunţător prin Decizia nr. 5778 din 14 octombrie 2005 şi a subliniat prin îndrumările date în considerentele hotărârii de casare că soluţionarea legală şi temeinică a cauzei depinde de stabilirea certă a acestor raporturi comerciale şi de muncă ale inculpatului cu M., E. şi A.
Dezvoltând motivele de recurs inculpatul a criticat Decizia de condamnare arătând că se bazează pe susţinerile neverosimile, ale denunţătorului, şi ignoră nejustificat şi pur subiectiv probele administrate nemijlocit de către instanţa de fond după rejudecare care confirmă apărările inculpatului.
Recurentul inculpat a solicitat să se aibă în vedere şi înscrisurile depuse în recurs, care dovedesc temeinicia soluţiei de achitare.
În urma examinării lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul inculpatului este fondat.
Potrivit art. 254 C. pen., constituie infracţiunea de luare de mită fapta funcţionarului care, direct sau indirect, pretinde ori primeşte bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
Din examinarea textului incriminator rezultă că, pentru existenţa oricăreia dintre variantele alternative prin care se poate realiza latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită este necesar, printre altele, să se dovedească o cerinţă esenţială expres prevăzută de lege şi anume că banii ori foloasele pretinse, primite, acceptate ori nerespinse să fie necuvenite.
Or, din examinarea şi analiza atentă a întregului material probator rezultă că, într-adevăr, aşa cum a reţinut instanţa de fond, suma de 300.000.000 lei primită de inculpatul C.R.V. nu a reprezentat o sumă necuvenită, ci o sumă datorată acestuia de SC M.E.I. SRL Bucureşti, reprezentând contravaloarea aportului pe care el l-a adus la sporirea profitului firmei în perioada august 2003, februarie 2004 potrivit celor anterior convenite de inculpat cu angajatorii SC M.E.I. SRL Bucureşti.
Caracterul de sumă datorată inculpatului rezultă din declaraţiile acestuia făcute în mod constant în cursul procesului, confirmate în mod cert prin declaraţiile martorilor B.D.A., B.D., C.D.E.I. şi C.M.I., date în cursul cercetării judecătoreşti la instanţa de fond şi care se coroborează cu consemnările inculpatului din agenda depusă la dosar. Aceste consemnări sunt în acord cu datele la care s-au ridicat banii de către angajaţii societăţii aşa cum rezultă din adresele nr. 26631/2004 şi 7333/2004 emise de B.C.R. şi B.R.D.
În sensul că inculpatului i se datora suma menţionată, sunt edificatoare declaraţiile constante ale martorului C.D. date la prima instanţă, precum şi la instanţa de rejudecare care, printre altele, a arătat următoarele: „În vara anului 2003 am avut câteva întâlniri cu domnul C. unde am discutat aspecte legate de înfiinţarea unei sucursale a societăţii C. SA D. cu sediul în Bucureşti. Am discutat procentele în care C. SA D. va fi acţionar şi procentele ce se cuveneau domnului C.C. ar fi avut o participaţie de 75 % iar domnul C. de 25 %.Din profitul firmei, domnului C. i-ar fi revenit 25 % corespunzător acţiunilor cu care participase, inclusiv maşina, telefonul, sediul cu toate utilităţile şi un solar de 1000 euro sau dolari, nu mai ţin minte. Discuţia s-a amânat pentru începutul lunii august când domnul C. trebuia să-mi dea un răspuns ferm.
Când ne-am reîntâlnit cu domnul C., acesta mi-a spus că nu mai este de acord întrucât urma să încheie o afacere similară cu domnul B.A. şi M.C. Mi-a spus că nu vrea să mă încurce, că B.A. lucrează la M. şi că procentele rămân aceleaşi, adică 25 % din acţiuni şi un salariu despre care am înţeles că ar fi fost mai mare de 1000. M-am întâlnit cu M.C. prin luna septembrie 2003 care mi-a spus că a făcut o alegere bună luându-l pe R. ca director. Domnul M.C. mi-a spus că i-a oferit exact condiţiile avute în discuţia cu mine".
Dar, caracterul de sumă datorată şi nu de sumă necuvenită inculpatului rezultă nu numai din convenţia părţilor, ci şi din drepturile băneşti aferente deţinerii şi ulterior cesionării de către inculpat a părţilor sale sociale la SC A., aşa cum corect şi justificat a motivat în considerente, instanţa de fond.
Pe de altă parte, aşa cum a reţinut şi motivat aceiaşi instanţă de fond, pentru existenţa infracţiunii de luare de mită lipseşte şi intenţia inculpatului ca element al laturii subiective.
Sub acest aspect, analiza întregului material probator impune concluzia că în momentul când se pretinde săvârşirea faptei, inculpatul avea convingerea fermă că societatea susmenţionată îi era datoare cu suma de bani convenită anterior şi neonorată, fiind exclusă o intenţie infracţională de a pretinde şi primi ceva necuvenit.
Aşa fiind, şi având în vedere şi restul considerentelor de fond arătate în cuprinsul sentinţei de fond, Curtea constată că Decizia de condamnare a instanţei de apel este netemeinică şi nelegală.
Curtea reţine că în cauză nefiind îndeplinite nici cerinţele laturii obiective şi nici cele ale laturii subiective ale infracţiunii imputate inculpatului, în realitate ne aflăm în prezenţa unui litigiu civil de natură comercială şi nu în prezenţa unei fapte penale.
Drept urmare, se va admite recursul inculpatului, se va casa Decizia instanţei de apel şi în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., se va dispune achitarea inculpatului pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Pe cale de consecinţă, urmează a fi respins, ca nefondat, recursul parchetului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - D.N.A. împotriva deciziei penale nr. 221/ A din 19 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Admite recursul declarat de recurentul intimat inculpat C.R.V. împotriva aceleiaşi decizii.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 1333 din 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală şi, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., achită pe inculpatul C.R.V. pentru infracţiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) raportat la art. (6) din Legea nr. 78/2000.
Constată că recurentul inculpat a fost arestat de la 9 martie 2004 la 6 iulie 2004.
În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1331/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 140/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... → |
|---|
