ICCJ. Decizia nr. 1437/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1437/2008
Dosar nr. 1901/42/2007
Şedinţa publică din 17 aprilie 2008
Deliberând asupra recursului penal de faţă, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 13 din 31 ianuarie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în temeiul art. 2781 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta SC C.P. SA împotriva rezoluţiilor nr. 327/P/2007 şi 1435/II/2/2007 emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, privind pe intimatul D.N., pe care le-a menţinut.
Petenta a fost obligată să plătească 60 lei cheltuieli judiciare către stat şi 11.900 lei cheltuieli judiciare către intimat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
Prin rezoluţia 372/P/2007 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de făptuitorul D.N., avocat, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 206, 215, 292, 293 şi 240 C. pen., întrucât faptele nu există, astfel că acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare.
În motivarea soluţiei, procurorul a arătat că s-a solicitat tragerea la răspundere penală a intimatului pentru că şi-ar fi declarat o identitate falsă, specificând că este deţinător a 22,5 % din capitalul social al societăţii, că i-a indus în eroare pe acţionarii societăţii prin solicitarea convocării unei adunări generale extraordinare, a calomniat în scris societatea, acţionarii şi managementul acesteia şi a declarat în fals procentajul de acţiuni pe care le deţine din capitalul SC C.P. SA Ploieşti.
Din actele premergătoare efectuate, constând în obţinerea de informaţii de la registrul comerţului şi din analizarea actelor depuse de petentă în dovedirea plângerii s-a tras concluzia că faptele reclamate nu există.
Astfel, făptuitorul D.N. deţine 33.351 acţiuni la SC C.P. SA, potrivit extrasului registru acţionari C.L.K., ceea ce reprezintă peste 18 % din capitalul social şi că în această calitate a solicitat consiliului de administraţie convocarea unei A.G.E. printr-o notificare adresată prin intermediul unui executor judecătoresc.
În cuprinsul notificării, făptuitorul a sesizat activitatea defectuoasă de management, s-a desolidarizat de activitatea de înstrăinare de active şi de hotărârile A.G.A. ordinară şi extraordinară din 27 aprilie 2007.
De asemenea, tot în calitate de acţionar a solicitat alegerea C.A.C. prin vot cumulativ.
Or, prin aceste acţiuni ale sale, făptuitorul nu şi-a declinat vreo identitate falsă, nu s-a folosit de vreo calitate oficială fără drept, nu a desfăşurat activităţi de inducere sau menţinere în eroare şi nu a comis vreo activitate de deposedare a societăţii de vreun bun, nefăcând decât să-şi exercite drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 acţionarilor, care deţin peste 5 % din numărul de acţiuni.
Soluţia a fost considerată temeinică şi legală de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care prin rezoluţia din 1 noiembrie 2007 dată în dosarul nr. 1435/II/2/2007 a respins, ca nefondată, plângerea formulată de SC C.P. SA.
Curtea a apreciat că actele premergătoare efectuate în cauză nu indică existenţa unor elemente de natură penală în activitatea intimatului făptuitor D.N., acţionar la SC C.P. SA.
Faptul că acest acţionar se consideră îndreptăţit la o cotă procentuală mai mare din acţiunile societăţii, că este nemulţumit de managementul societăţii şi de unele din hotărârile A.G.A. ale acesteia, acţionând în justiţie pentru dizolvarea societăţii sau schimbarea consiliului de administraţie, nu reprezintă decât o exercitare atât a drepturilor conferite de Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990 acţionarilor care deţin mai mult de 5 % din capitalul societăţii, cât şi a dreptului de acces liber la justiţie.
Între părţi au loc o serie de litigii de natură comercială ce trebuie rezolvate pe această cale de instanţele judecătoreşti investite.
Plângerea formulată de petentă în temeiul art. 2781 C. proc. pen., întemeiată pe susţinerile pe care intimatul din prezenta cauză le-a făcut în cuprinsul notificărilor şi acţiunilor de chemare în judecată adresate petentei, este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs, în termen legal, petenta SC C.P. SA Ploieşti, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale faţă de intimatul D.N. sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de art. 206 C. pen., art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP) şi art. 293 C. pen., art. 240 C. pen.
În esenţă, petenta susţine că în mod greşit s-a reţinut de către prima instanţă că din actele premergătoare efectuate în cauză nu rezultă existenţa faptelor penale săvârşite de intimatul D.N., concluzie care este în contradicţie cu actele şi lucrările dosarului.
Examinând hotărârea pronunţată în cauză sub aspectele invocate de petentă, cât şi din oficiu sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul formulat nu este fondat.
Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condiţii.
Prima condiţie constă în existenţa acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârşit în mod cert o infracţiune. Organul de urmărire penală poate deţine informaţiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfăşurate ulterior sesizării.
Cea de a doua condiţie necesară urmăririi penale rezultă din art. 228 C. proc. pen., şi constă în inexistenţa cazurilor de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzută în art. 10 C. proc. pen., cu excepţia celui prevăzută la art. b1) C. proc. pen.
În cauză, Înalta Curte constată că soluţia de neurmărire dată de parchet faţă de intimatul D.N. şi menţinută de prima instanţă este legală şi temeinică, întrucât din actele premergătoare efectuate în urma sesizării organelor de urmărire penală, nu a rezultat nici un element care să conducă la existenţa infracţiunilor reclamate de către petenta SC C.P.SA Ploieşti.
Corect a reţinut prima instanţă, că faptele imputate intimatului nu există întrucât acesta, în calitate de acţionar al SC C.P. SA Ploieşti nu şi-a atribuit calităţi oficiale, nu a încercat să inducă sau să menţină în eroare acţionariatul societăţii, ci şi-a exercitat drepturile conferite de Legea nr. 31/1990 în calitatea sa de acţionar, cu un procent mai mare de 5 %.
Afirmaţiile intimatului cu privire la nemulţumirile legate de modul în care societatea este condusă şi administrată sunt susţineri făcute pe parcursul litigiilor de natură comercială, care se desfăşoară între părţi, susţineri care nu pot avea conotaţie penală în condiţiile în care intimatul îşi exercită prerogativele conferite de lege, printre care se numără şi dreptul de a acţiona în justiţie pentru dizolvarea societăţii sau schimbarea consiliului de administraţie.
În consecinţă, având în vedere că din lucrările dosarului rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta SC C.P. SA.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petenta va fi obligată să plătească statului cheltuieli judiciare către stat.
Intimatul, în temeiul art. 193 alin. (6) C. proc. pen., a solicitat obligarea petentei la plata sumei de 20247,95 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor judiciare efectuate cu prilejul soluţionării prezentului recurs, respectiv 124,95 lei reprezentând onorariile plătite executorilor judecătoreşti pentru transmiterea notificărilor; 123 lei reprezentând taxe plătite la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova pentru furnizarea de informaţii şi 20.000 lei reprezentând onorariile apărătorilor.
Potrivit art. 193 alin. (6) C. proc. pen., instanţa stabileşte obligaţia de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de părţi în cursul procesului penal potrivit legii civile [(cu excepţia situaţiilor referitoare la condamnarea inculpatului, achitarea acestuia, la renunţarea la acţiunea civilă, cazuri reglementate de art. 193 alin. (1) – alin. (5) C. proc. pen.)].
Potrivit art. 274 C. proc. civ., partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. Se mai arată în acelaşi text de lege că instanţa nu poate micşora unele dintre cheltuielile de judecată pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut, dar ea poate mări sau micşora onorariile avocaţilor ori de câte ori va constata să sunt prea mici sau prea mari faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită.
Înalta Curte, cu privire la cheltuielile judiciare referitoare la onorariile plătite executorilor judecătoreşti şi la taxele plătite la O.R.C. de pe lângă Tribunalul Prahova, constată că, pe de o parte, acestea nu au legătură cu obiectul prezentei cauze (recurs formulat împotriva hotărârii de respingere a plângerii formulate împotriva rezoluţiei procurorului de netrimitere în judecată), iar, pe de altă parte, nici nu au fost dovedite, astfel cum cere art. 274 alin. (2) C. proc. pen., motive pentru care nu vor fi reţinute în cuantumul cheltuielilor judiciare la care să fie obligată petenta către intimat.
Cu privire la cheltuielile judiciare reprezentând onorariile celor doi avocaţi angajaţi de intimat, în cuantum de 20.000 RON (200.000.000 lei vechi), Înalta Curte constată, în concordanţă cu dispoziţiile art. 193 alin. (6) C. proc. pen., cu referire la art. 274 alin. (3) C. proc. civ., că sunt exagerat de mari în raport cu obiectul cauzei şi cu munca îndeplinită.
Din textele de lege citate rezultă că instanţa are latitudinea de a aprecia asupra necesităţii cheltuielilor făcute de către părţi.
Ori, în cauză, se constată că onorariile plătite de intimat apărătorilor sunt exagerat de mari în raport cu cheltuielile necesare susţinerii apărătorilor făcute în cadrul recursului declarat de petentă (mai ales că recursul a fost soluţionat la primul termen de judecată, stabilit aleatoriu).
În consecinţă, având în vedere că suma solicitată cu titlu de onorariu de avocat este vădit disproporţionată atât în raport de obiectul cauzei, cât şi în raport de asistenţa asigurată intimatului, Înalta Curte va obliga petenta la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către intimat, obligaţie care corespunde cheltuielilor efective necesare cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara SC C.P. SA împotriva sentinţei penale nr. 13 din 31 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurenta petiţionară la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat şi 1000 lei cheltuieli judiciare către intimatul D.N.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1430/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... | ICCJ. Decizia nr. 1438/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
