ICCJ. Decizia nr. 1425/2008. Penal. Ucidere din culpă (art.178 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1425/2008
Dosar nr. 1633/1/2008
Şedinţa publică din 16 aprilie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 81/2005 a Curţii de Apel Cluj s-a dispus condamnarea inculpatului M.I.O., în baza art. 178 alin. (2) C. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului prevăzut de art. 82 C. pen., şi s-a făcut aplicarea art. 359 C. proc. pen., cu privire la dispoziţiile art. 83 C. pen.
În baza art. 14 C. proc. pen., şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat, în solidar, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor, I. G.P.R. la plata despăgubirilor civile, după cum urmează.
- 288.954.152 lei plus 1260 dolari S.U.A. (sau echivalentul în lei la data plăţii) plus dobânda legală, reprezentând despăgubiri materiale în favoarea părţilor civile S.G. şi S.E..
- câte 500.000.000 lei pentru fiecare din părţile civile S.G., S.E. şi S.E., la care se adaugă dobânda legală, reprezentând daune morale.
În baza art. 106 din OUG nr. 150/2002 şi art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat, în solidar, cu Ministerul Administraţiei şi Internelor - I.G.P.R., în calitate de parte responsabilă civilmente, la 549.721 lei cheltuieli de spitalizare în favoarea C.A.S.J. Cluj, plus dobânda legală, calculată începând cu 16 decembrie 2004 până la achitarea integrală a debitului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut pe baza probelor administrate aceiaşi stare de fapt cu cea arătată în rechizitoriu, în sensul că, la 16 decembrie 2004, inculpatul ce avea la acea dată gradul de inspector în cadrul Centrului Zonal de Combatere a C.O.A. Cluj şi, deci, făcea parte din poliţia judiciară, conducând în timpul serviciului un autoturism al I.P.J. Cluj, prin neadaptarea vitezei în condiţii de carosabil umed şi prin pătrunderea într-o curbă periculoasă, a trecut pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus regulamentar de către victima S.L. În urma impactului, a rezultat decesul victimei S.L., accidentarea gravă a subofiţerului de poliţie Ţ.G.A. ce se afla în maşina condusă de inculpat, leziuni grave suferind şi inculpatul, precum şi avarierea gravă a ambelor autoturisme.
Cât priveşte accidentarea subinspectorului de poliţie Ţ.G.A., iniţial s-a început urmărirea penală sub aspectul infracţiunii prevăzute de art. 184 alin. (2) şi (4) C. pen., dar în urma concluziilor raportului medico-legal care a stabilit că a suferit leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale, s-a schimbat încadrarea juridică prin ordonanţa din 12 aprilie 2005 în infracţiunea prevăzută de art. 184 alin. (2) şi (3) C. pen., şi întrucât aceasta nu a făcut plângere penală împotriva inculpatului, s-a dispus încetarea urmăririi penale pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.
Din probele administrate s-a reţinut că accidentul s-a comis din culpa exclusivă a inculpatului, care a încălcat mai multe prevederi ale Regulamentului de aplicare a OUG nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice.
Împotriva acestei hotărâri s-a declarat recurs de către inculpat, părţile civile, precum şi de partea responsabilă civilmente I.G.P.R.
Prin Decizia nr. 5712/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost admise toate aceste recursuri, s-a casat hotărârea atacată şi cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi instanţe, Curtea de Apel Cluj.
În esenţă, Înalta Curte a constatat că în cursul cercetării judecătoreşti, instanţa de fond doar parţial a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale referitoare la judecata în primă instanţă, la probe şi la administrarea lor, dar şi a principiilor ce guvernează procesul penal în ansamblul său. Concret, pentru a servi ca temei de condamnare, probele strânse în cursul urmăririi penale, trebuie obligatoriu să fie verificate de instanţă.
Au fost respectate, a apreciat instanţa de recurs, normele în ce priveşte constituire de parte civilă, ce vizează ascultarea inculpatului, a încuviinţării şi administrării mijloacelor de probă propuse de procuror, părţile civile şi numai a unora din probele propuse de inculpat, acestuia fiindu-i respinse atât suplimentarea probei testimoniale cu martorii B.N. şi F.P., cât şi a efectuării unei noi expertize în cauză.
Înalta Curte, în motivarea soluţiei de rejudecare a cauzei, a considerat întemeiată şi critica vizând expertiza tehnică prin aceea că, aceasta prin concluziile sale, nu a urmărit o serie de aspecte tehnice privind producerea accidentului, în funcţie de obiectivele stabilite şi obiecţiunile formulate de inculpat, iar pe de altă parte, deşi au fost administrate probe testimoniale referitoare la starea tehnică a autoturismului, precum şi acte din dosarul tehnic, acestea nu au fost apreciate de instanţă prin prisma efectuării unei noi expertize în cauză.
În consecinţă, s-a apreciat de Înalta Curte că nu s-a făcut o cercetare judecătorească completă, impunându-se reascultarea inculpatului şi a martorilor deja ascultaţi în legătură cu aspectele semnalate, vizând acoperirea carosabilului cu polei, sau dacă victima purta sau nu centura de siguranţă la momentul impactului.
Totodată, s-a considerat necesar ascultarea unor martori referitor la starea tehnică a autoturismului condus de inculpat şi efectuarea unei noi expertize tehnice şi nu a unei expertize criminalistice, aşa cum a solicitat iniţial inculpatul, pentru examinarea stării mecanice a autovehiculului, respectiv, a sistemului de frânare, de direcţie, de semnalizare, stabilind dacă acesta a prezentat defecţiuni anterior producerii accidentului şi dacă ele puteau fi cauza evenimentului, putând oferi date referitoare şi la caracteristicile tehnice ale autovehiculului sau drumului.
Totodată, la rejudecarea cauzei, instanţa de trimitere, în raport de probele ce se vor administra va motiva acordarea sau neacordarea unor despăgubiri fie materiale, fie morale şi de asemeni, în raport de motivele de recurs ale părţii responsabile civilmente, să fie apreciat cuantumul despăgubirilor materiale şi morale cu ocazia rejudecării.
Procedând la rejudecarea cauzei, în funcţie şi cu respectarea conţinutului deciziei de casare, instanţa de trimitere a procedat la administrarea probelor testimoniale, cât şi a unei expertize tehnice cu obiectivele arătate prin Decizia de casare, pronunţând sentinţa penală nr. 6 din 14 ianuarie 2008.
Prin hotărârea dată în rejudecare, Curtea de Apel Cluj a condamnat pe inculpatul M.I.O., la pedeapsa de 2 ani închisoare, în temeiul art. 178 alin. (2) C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate pe un termen stabilit conform art. 82 C. pen., respectiv, 4 ani.
S-a atras atenţia asupra art. 83 C. pen., s-a făcut aplicarea art. 71 C. pen. şi art. 64 lit. a) şi b) C. pen., privind pedeapsa accesorie.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a suspendat şi executarea pedepsei accesorii.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente I.G.P.R., la plata următoarelor despăgubiri:
- 30.112 lei la care se adaugă 1372 dolari S.U.A. sau echivalentul în lei la data plăţii, cu dobânda legală, reprezentând daune materiale în favoarea părţilor civile S.G. şi S.E.;
- câte 50.000 lei pentru fiecare din părţile civile S.G., S.E. şi S.E. cu dobânda legală, reprezentând daune morale.
Inculpatul a mai fost obligat, în solidar, cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 549,72 lei cheltuieli de spitalizare în favoarea părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – Napoca, cu dobânda legală calculată începând cu data primei zile următoare externării şi până la achitarea debitului.
Inculpatul a mai fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către partea civilă S.G. şi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În urma efectuării probelor indicate prin Decizia de casare, probe care s-au coroborat cu materialul probator administrat anterior s-a reţinut aceiaşi situaţie de fapt, constând în culpa exclusivă a inculpatului, care nu a adaptat viteza de conducere a autoturismului atât condiţiilor de drum, cât şi celor din zonă, situaţie care a condus la deraparea autoturismului, intrarea pe contrasens şi accidentarea morală a victimei S.L.
În termen legal, împotriva acestei ultime hotărâri au declarat recurs inculpatul M.I.O., părţile civile S.G., S.E. şi S.E., precum şi partea responsabilă civilmente I.G.P.R.
În esenţă, prin motivele scrise, recurentul inculpat a criticat, în principal, hotărârea pentru o cercetare incompletă a cauzei, aspect sub care a cerut casarea cu trimitere la aceiaşi instanţă pentru rejudecare prin aceia că noua expertiză tehnică efectuată nu a fost de natură să răspundă tuturor obiectivelor propuse, conţinând o serie de inadvertenţe grave şi nu reuşeşte să expliciteze cauzele producerii accidentului.
În exemplificarea carenţelor ce le prezintă ultima expertiză tehnică, recurentul inculpat a susţinut că aceasta a soluţionat obiectivul 4 într-o manieră echivocă, care se datorează unei constatări tehnice superficiale ce nu a putut furniza acestuia argumentele tehnice necesare care să conducă, în mod indubitabil, la concluzia că autoturismul Dacia nu a suferit nici un fel de defecţiune tehnică care să fi dus la producerea accidentului;
- s-a mai susţinut că expertiza formulează concluzii contradictorii în modalitatea în care s-a răspuns la obiectivul 7, creând o stare de confuzie, răspunsurile oferite excluzându-se reciproc.
- nelegalitatea şi netemeinicia sentinţei de condamnare, în condiţiile în care aceasta nu conţine o analiză temeinică a probelor administrate, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 356 alin. (1) pct. c) C. proc. pen., situaţie care a împiedicat instanţa să constate că accidentul a fost generat de o serie de factori externi voinţei inculpatului prin coroborarea diferenţei de aderenţă a porţiunilor de carosabil cu defecţiunile la sistemul de direcţie datorită concepţiei de construcţie a autoturismului.
Recurentele părţi civile au criticat pentru netemeinicie hotărârea atacată sub aspectul cuantumului daunelor materiale în care nu s-a cuprins contravaloarea unor accesorii cu care a fost dotat autoturismul şi care au fost distruse în accident, respectiv, jenţi, 3 perechi de difuzoare, panouri, uşi interioare, ornament bară faţă, faruri de ceaţă, materiale şi manoperă pentru incinta acustică, precum şi cuantumul daunelor morale care nu este de natură să reflecte suferinţele în plan psihic şi fizic datorate pierderii fiului şi, respectiv, fratelui în vârstă de 19 ani.
Recurenta parte responsabilă civilmente a criticat hotărârea atacată în privinţa cuantumului despăgubirilor materiale şi morale acordate părţilor civile; sub aspectul daunelor materiale s-a susţinut că nu s-a dovedit nici existenţa unor cheltuieli nici întinderea lor, solicitând reducerea lor la cuantumul sumelor dovedite cert.
Examinarea hotărârii atacate se va face în raport de motivele de recurs formulate de fiecare parte şi de dispoziţiile art. 3856 C. proc. pen.
Referitor la recursul declarat de inculpatul M.I.O.
Instanţei de trimitere nu i se poate imputa o cercetare incompletă, atâta timp cât, respectând în totul îndrumările din Decizia de casare, a procedat la ascultarea martorilor F.P. şi B.N., persoane care, fie au participat la verificarea autoturismelor implicate în accident, fie au cunoscut defecţiuni ale autoturismului anterioare producerii accidentului, în calitatea sa de titular al acestei maşini, a reaudiat martorii cauzei şi a efectuat expertiza tehnică şi medico-legală recomandate de Decizia de casare, cu obiectivele stabilite prin această decizie, la efectuarea ei inculpatul şi părţile civile propunându-şi proprii experţi.
Mai mult, au fost epuizate toate cererile în probaţiune formulate de părţi, în acest sens, fiind exprimate opiniile acestora cu ocazia îndeplinirii procedurilor legale vizând terminarea cercetării judecătoreşti.
În funcţie de vastul probator administrat de procuror în cursul urmăririi penale, de prima instanţă cu ocazia judecării în fond a cauzei, cât şi cu ocazia rejudecării după casare, instanţa de trimitere a reţinut corect această stare de fapt, constând în accidentarea mortală a victimei S.L, în vârstă de 19 ani, de către inculpat, care a pătruns pe contrasens, în curbă, cu autoturismul Dacia, intrând astfel în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de victimă, cât şi încadrarea juridică a faptei în dispoziţiile art. 178 alin. (2) C. pen.
Expertizele tehnice efectuate în cauză au concluzionată, fără echivoc, că accidentul s-a produs din vina inculpatului care nu a redus viteza la intrarea într-o curbă deosebit de periculoasă, precum şi din cauza nerespectării indicatorului de avertizare „drum alunecos", ambele indicatoare fiind amplasate la o distanţă de circa 200 m, fiind vizibile; s-a mai susţinut că trecerea pe contrasens a autoturismului condus de inculpat nu s-a datorat unei defecţiuni tehnice, nici preexistentă şi nici instantanee.
Pe de altă parte, raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză cu ocazia rejudecării cauzei, după casare, în prezenţa experţilor recomandaţi de părţi, referindu-se la dinamica producerii accidentului din 16 decembrie 2004, a cărei victimă a fost S.L. consemnează drept cauză a accidentului apariţia alunecării, derapării roţilor din spate ale autovehiculului Dacia; totodată, acelaşi act, respinge categoric ideea trecerii pe contrasens a autoturismului condus de inculpat, datorită unor defecţiuni, menţionând expres că, autoturismul nu a avut nici un fel de defecţiuni preexistente sau instantanee la sistemul de frânare, roţi, sistemul de direcţie etc.
Referindu-se la posibilităţile de evitare a accidentului, expertul R.V. arată că obligaţia şoferului autoturismului Dacia, la observarea indicatoarelor de curbă deosebit de periculoasă şi „drum alunecos" era să reducă viteza.
Prin criticile din recurs, inculpatul impută expertizei tehnice efectuată cu ocazia rejudecării o constatare tehnică superficială care nu a putut furniza argumentele tehnice necesare privind existenţa unor defecţiuni tehnice, care, în fapt, au condus la accident.
Dar, expertiza tehnică nu a putut furniza argumentele pretinse de inculpat, pentru că nu au existat defecţiuni tehnice, iar în privinţa modului în care s-a realizat constatarea (la care se referă inculpatul), expertul consemnează în suplimentul la expertiză că la analiza stării tehnice a autoturismului Dacia s-a avut în vedere rezultatul verificării efectuată de către expertul dr. ing. S.L., la 17 martie 2005, când autoturismul a fost culcat pe partea stângă, apoi pe partea dreaptă, precum şi rezultatul verificării efectuate la 25 mai 2007 de către experţii: ing. R.V., ing. M.L. şi ing. G.L.
S-a precizat, în continuare, că la ambele verificări nu au fost depistate defecţiuni preexistente accidentului din 16 decembrie 2004 şi nici defecţiuni apărute instantaneu, ci doar avarii ca urmare a accidentului.
Ori, din totalitatea datelor şi împrejurărilor desprinse atât din probele tehnice, cât şi din proba testimonială şi cu acte, rezultă indubitabil că intrarea pe contrasens a autoturismului condus de inculpat nu s-a datorat unor defecţiuni tehnice asimilate cazului fortuit, ci unei culpe exclusive a inculpatului care nu a adaptat viteza în trafic, la intrarea într-o curbă periculoasă semnalizată corespunzător şi în contextul condiţiilor concrete de drum. (În acest sens, a se vedea şi declaraţiilor martorilor R.M, S.V.,O.H., şi adresa Secţiei de Drumuri Naţionale Cluj nr. 138 din 19 ianuarie 2006).
Astfel spus, inculpatul a încălcat prevederile art. 102 alin. (2), art. 135 alin. (1) şi art. 158 lit. c) din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, care-l obligau ca în calitate de conducător auto să adapteze viteza la intrarea într-o curbă periculoasă semnalizată, până la evitarea oricărui pericol.
Şi desigur, accidentul produs din vina inculpatului, având drept consecinţă decesul unei persoane în contextul nerespectării dispoziţiilor legale, rutiere amintite, constituie în drept, infracţiunea prevăzută de art. 178 alin. (2) C. pen., pentru care inculpatul a fost corect condamnat.
Prin instituirea acestei agravante în cuprinsul alin. (2) alin acestui text, legiuitorul a urmărit să determine la prudenţă pe cei ce desfăşoară anumite activităţi pentru care există dispoziţii legale pentru că orice neatenţie în exercitarea lor poate avea consecinţe grave.
Ca atare, pentru consideraţiunile expuse în cauză, nu se constată motive nici pentru completarea probatoriului şi rejudecarea cauzei şi nici pentru achitarea inculpatului în temeiul dispoziţiilor invocate.
Aşa fiind, hotărârea recurată se va menţine, ca legală şi temeinică, prin respingerea recursului declarat de inculpa, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Referitor la recursul părţilor civile.
Instanţa de trimitere a analizat temeinic probatoriul administrat, majorând, în final, în mod justificat cuantumul daunelor materiale, în raport de hotărârea primei instanţe.
Cât priveşte nemulţumirea părţilor civile cu privire la respingerea cererii de acordarea unor despăgubiri reprezentând cheltuielile efectuate de victimă cu dotarea autoturismului cu accesorii, cum ar fi, alarmă, casetofon, genţi, difuzoare, ornamente bară, etc., aceasta este nejustificată în raport de probele administrate în cauză şi de dispoziţiile procesual penale în materie.
Astfel, conform art. 63 alin. (2) C. proc. pen., aprecierea fiecărei probe se face în raport de toate probele administrate, în scopul aflării adevărului.
În acest cadru, în mod corect instanţa a înlăturat depoziţia martorului V.R. atâta timp cât acesta nu s-a mai coroborat cu acte sau alte declaraţii în acest sens.
Pe baza unei singure declaraţii a martorului V.R. nu se putea acorda părţilor civile suma de 62.220.000 lei atâta timp cât nu au existat dovezi cu privire la accesoriile cumpărate de victimă, cuantumul şi momentul la care au fost achiziţionate şi dacă acestea au fost montate pe autoturismul avariat.
În lipsa dovezilor necesare, în mod corect, părţilor civile nu li s-a acordat nici suma solicitată, reprezentând diferenţa între valoarea reală a autoturismului distrus şi valoarea despăgubirilor acordate de asigurator.
În acest cadru probator, despăgubirile materiale şi morale nu pot fi nici majorate, dar nici reduse, aşa cum a cerut prin recursul său partea responsabilă civilmente.
Cât priveşte daunele morale acordate, acestea pot reprezenta o justă dezdăunare pentru suferinţele pricinuite prin moartea unei persoane apropiate, dar, aşa cum a reţinut şi instanţa, pierderea nu poate fi cuantificată matematic, pentru a se putea aprecia, tot astfel, dacă aceste despăgubiri se impun a fi majorate sau reduse.
În consecinţă, despăgubirile materiale au fost acordate numai în limita dovezilor efectuate, iar daunele morale circumscrise just suferinţei cauzate părinţilor şi surorii victimei, cât şi împrejurării că moartea s-a produs în urma unei activităţi infracţionale din culpă.
Aşa fiind, în cauză, pentru aceleaşi considerente, nu se impune nici majorarea acestor despăgubiri, aşa cum au pretins recurenţii părţi civile şi nici reducerea lor, cum s-a solicitat de partea responsabilă civilmente.
Criticile formulate de aceste părţi fiind nefondate, în conformitate cu art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate de părţile civile şi de partea responsabilă civilmente, se vor respinge, ca nefondate.
Văzând şi prevederile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi, recurentele părţi civile şi recurenta parte responsabilă civilmente vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate recursurile declarate de inculpatul M.I.O., părţile civile S.G., S.E. şi S.E. şi partea responsabilă civilmente I.G.P.R. împotriva sentinţei penale nr. 6/ D din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia penală şi de minori.
Obligă recurenţii inculpaţi şi partea responsabilă civilmente să plătească statului suma de câte 200 lei cheltuieli judiciare.
Obligă recurentele părţi civile să plătească statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 140/2008. Penal. Luare de mită (art. 254... | ICCJ. Decizia nr. 1430/2008. Penal. Tâlhărie (art.211 C.p.).... → |
|---|
