ICCJ. Decizia nr. 1389/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.1389/2008
Dosar nr. 4073/2/2007
Şedinţa publică din 14 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele.
Prin plângerea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, sub nr. 4073/2/2007 (1440/2007) din 30 mai 2007, petiţionarul R.G. a solicitat, în conformitate cu dispoziţiile art. 2781 C. proc. pen., admiterea plângerii iniţiale şi desfiinţarea rezoluţiilor nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007 şi nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 adoptate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Curţii de Apel Bucureşti, şi pe fond, tragerea la răspundere penală a intimatei G.L.C., arătând că aceasta, în calitate de magistrat judecător la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 30998/299/2006 a săvârşit infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută şi pedepsită de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin sentinţa penală nr. 133 din 10 iulie 2007, în baza art. 2781 alin. (8) lit. a C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiţionarul R.G. împotriva rezoluţiei dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 200/P/2007 şi menţinută prin rezoluţia nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007 a procurorului general al aceleiaşi unităţi de parchet, menţinând soluţiile conţinute în rezoluţii privind neînceperea urmăririi penale faţă de judecătorul G.L.C. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, obligându-l totodată la plata sumei de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de intimata G.L.C., magistrat judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constatându-se că faptele acesteia nu sunt prevăzute de legea penală.
S-a reţinut că, în plângerea formulată, petiţionarul a arătat că intimata a ignorat cererile sale pentru administrarea de probe formulate în notele scrise depuse în dosarul nr. 30998/299/2006 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti (ce a avut ca obiect cererea petiţionarului condamnat R.G. prin care acesta a solicitat obligarea A.N.P. la plata daunelor morale, întrucât în perioada detenţiei sale la Penitenciarul Jilava nu a fost scos la aer în zilele de 30 septembrie, respectiv 1 octombrie 2006, iar la data de 1 octombrie 2006 nu a fost scos la baie). Petiţionarul a mai susţinut că i s-a interzis să ia cuvântul şi că intimata ar fi refuzat să îi comunice copii de pe însemnările grefierului de şedinţă de la fiecare termen de judecată.
În motivarea rezoluţiei s-a reţinut că instanţa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, prin magistratul judecător G.L.C., a încuviinţat pentru petiţionar numai proba cu înscrisuri, respingând proba testimonială, întrucât nu au fost indicate numele şi adresele martorilor pentru a fi citaţi. De asemenea, s-a mai constatat că i s-au trimis condamnatului aflat în stare de deţinere la Penitenciarul Jilava, copii de pe însemnările grefierului de şedinţă din dosarul nr. 30998/299/2006, iar prin sentinţa civilă nr. 18938 din 8 decembrie 2006 intimata, în calitate de judecător a soluţionat dosarul anterior menţionat respingând ca neîntemeiată acţiunea formulată de numitul R.G.
S-a conchis în sensul că, în urma cercetărilor efectuate în cauză, nu s-a reţinut niciun aspect de natură penală, referitor la activitatea desfăşurată de către magistratul G.L.C., iar mijlocul procedural prin care părţile nemulţumite pot obţine reformarea hotărârilor judecătoreşti este exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, prin rezoluţia nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, în baza dispoziţiilor art. 275 şi următoarele C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de acelaşi petiţionar împotriva rezoluţiei mai sus-menţionată, constatând că soluţia de respingere a cererii petiţionarului a fost consecinţa analizei materialului probator administrat în cursul cercetării judecătoreşti realizată de către magistratul judecător G.L.C. cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 30998/299/2006, reprezentând punctul de vedere propriu al acesteia, în virtutea respectării principiului independenţei judecătorului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a constatat că plângerea a fost formulată de petiţionar cu respectarea termenului prevăzut de art. 2781 C. proc. pen., însă a respins-o, ca neîntemeiată, întrucât din actele existente la dosar a rezultat că susţinerile petiţionarului nu sunt fondate în ceea ce priveşte transmiterea notelor grefierului de şedinţă din cele două şedinţe de judecată şi apreciind că primireaacestora, cu întârziere, de către condamnat nu poate constitui o faptă de natură penală, imputabilă magistratului judecător.
Împotriva sentinţei penale nr. 133 din 10 iulie 2007, în termen legal, petiţionarul a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând motivele arătate în faţa primei instanţe.
Pe rolul Secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a înregistrat dosarul nr. 4073/2/2007, cauza amânându-se, de mai multe ori, la solicitarea recurentului petiţionar, în vederea pregătirii apărării.
La termenul din 14 aprilie 2008 recurentul petiţionar a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei penale atacate şi pe fond, infirmarea rezoluţiei dată de procuror, admiterea plângerii şi trimiterea cauzei la parchet pentru continuarea cercetărilor împotriva intimatei sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
Examinând recursul declarat de petiţionar, sub toate aspectele conform art. 3856 alin. (3) coroborat cu art. 38514 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca orice persoană nemulţumită de actele şi măsurile dispuse în timpul urmăririi penale să facă plângere împotriva acestora, ca o garanţie a respectării legalităţii în procesul penal.
Poate face o astfel de plângere, în concepţia legiuitorului, orice persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate printr-un act sau printr-o măsură procesuală, fără însă a se aduce atingere autorităţii de lucru judecat a unei hotărâri definitive de condamnare
În cauza supusă analizei, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în baza ansamblului materialului probator administrat în cauză, a respins în mod justificat plângerea formulată de petiţionar, reţinând în mod corect situaţia de fapt şi apreciind ca fiind legală şi temeinică rezoluţia nr. 200/P/2007 din 17 aprilie 2007, prin care s-a dispus, în baza art. 228 alin. (4) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen., neînceperea urmăririi penale împotriva intimatei-magistrat judecător G.L.C. pentru săvârşirea faptei prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP)
De asemenea, Înalta Curte constată că prin rezoluţia nr. 721/11-2/2007 din 8 mai 2007, dată în dosarul nr. 200/P/2007, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, verificând actele premergătoare efectuate în cauză, a confirmat soluţia dispusă de procuror faţă de numita G.L.C., cercetată sub aspectul infracţiunii prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), apreciindu-se, în mod corect, că fapta, presupusă a fi săvârşită de intimată în calitate de judecător, cu ocazia soluţionării dosarului civil nr. 30998/299/2006, prin sentinţa civilă nr. 18938 din 8 decembrie 2006, nu este prevăzută de legea penală.
Pe de o parte, Înalta Curte constată că, în cauză în urma actelor premergătoare, nu s-au identificat elemente care să conducă la concluzia că intimata, în calitate de judecător, investită fiind cu soluţionarea dosarului civil nr. 30998/299/2006, cu ocazia efectuării actelor specifice activităţii de cercetare judecătorească, ar fi săvârşit vreo faptă care să aibă valenţe penale.
Pe de altă parte, Înalta Curte mai apreciază că prima instanţă în mod corect şi justificat a reţinut că instanţele judecătoreşti sunt suverane în a aprecia atât probatoriul administrat în cauzele cu care sunt investite cât şi textele de lege aplicabile, dându-le interpretarea pe care o consideră corespunzătoare, iar pronunţarea unor soluţii potrivit convingerii proprii nu poate fi echivalată cu exercitarea abuzivă a atribuţiilor ce le revin potrivit legii, astfel încât nu pot constitui, prin ele însele, temei pentru reţinerea unor infracţiuni de abuz în serviciu.
De altfel, verificarea şi stabilirea legalităţii şi temeiniciei unei hotărâri judecătoreşti sunt de competenţa exclusivă a instanţelor superioare de control judiciar şi nu pot fi cenzurate de organul de urmărire penală, neputând constitui obiect de cercetare penală.
Aşa fiind, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 alin. (1) pct. b C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 133 din 10 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, şi-l va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul R.G. împotriva sentinţei penale nr. 133 din 10 iulie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a ll-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1385/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1393/2008. Penal. Cerere de transfer de... → |
|---|
