ICCJ. Decizia nr. 1438/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1438/2008
Dosar nr. 3962/2/2007
Şedinţa publică din 17 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 198 din 1 octombrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca neîntemeiată, plângerea petentului T.V. împotriva rezoluţiei nr. 174/P/2006 din 21 aprilie 2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 Bucureşti.
Pentru a pronunţa astfel, s-a reţinut că aspectele indicate de petent, respectiv săvârşirea de către intimata O.A. a infracţiunilor de înşelăciune, uzurpare de calităţi oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi fals în declaraţii nu sunt probate prin dovezile existente în dosarul de urmărire penală, întrucât modul în care şi-a exercitat atribuţiile de serviciu intimata în calitate de avocat în dosarul civile nr. 5505/2004 nu conferă indicii privind comiterea vreuneia dintre infracţiunile la care face referire petentul în plângere.
Petentul nu a dovedit în nici un mod cele susţinute prin plângere, nici referitor la intimata G.S.F., întrucât din actele depuse la dosar, respectiv procesul verbal încheiat, la data de 17 decembrie 2003, rezultă că în cauza civilă privind pretenţiile petentului a fost delegată numita G.F. să reprezinte A.P. Actul are valoarea juridică a unui mandat general de reprezentare în respectiva cauză în baza căruia intimata a acţionat în numele Asociaţiei. Prin urmare, faptul că aceasta a angajat un avocat pentru susţinerea intereselor asociaţiei nu constituie o infracţiune, putând cel mult să reprezinte o depăşire a limitelor mandatului acordat, chestiune ce aparţine sferei dreptului civil.
Aspectele ţinând de lipsa semnăturii reprezentantului legal al asociaţiei de proprietari pe delegaţia avocaţială sunt de asemenea chestiuni de procedură civilă referitoare la reprezentarea părţilor în judecată (art. 67 şi urm. C. proc. civ.) şi nu există indicii din care să rezulte comiterea unor infracţiuni în legătură cu aceasta.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs petentul T.V. care nu şi-a motivat recursul iar la primul termen de judecată din 8 noiembrie 2007 a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 281 lit. b) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 79/2007, în raport de dispoziţiile art. 16 din Constituţia României.
Această excepţie, prin Decizia nr. 186 din 26 februarie 2008 a Curţii Constituţionale a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
La termenul fixat pentru soluţionarea cauzei, respectiv 17 aprilie 2008, petentul a depus la dosar un memoriu prin care, nu solicită casarea sentinţei Curţii de Apel Bucureşti şi trimiterea dosarului spre rejudecare întrucât s-au încălcat dispoziţiile art. 6 din Convenţie, în sensul că intimatele O.A. şi G.S.F. nu au fost prezente la judecată.
Examinând cauza se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Petentul a formulat plângere penală împotriva intimatelor, prin care a solicitat cercetarea şi trimiterea acestora în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), art. 290 C. pen., art. 291, 292 şi 240 C. pen., constând în aceea că numita O.A. şi-a atribuit calitatea de avocat în mod nelegal şi a asistat A.P. M2A într-o acţiune civilă pe baza unei împuterniciri şi a unui contract de asistenţă judiciară nesemnat de preşedintele asociaţiei ci de administratorul acesteia, respectiv intimata G.S.F.
Prin rezoluţia nr. 174/ P din 21 aprilie 2006, în temeiul art. 228 alin. (6) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata O.A. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 240 C. pen., neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi intimată faţă de infracţiunea prevăzută de art. 215, 290, 291 şi 292 C. pen., întrucât faptele nu există, neînceperea urmăririi penale faţă de G.S.F. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 240, 290 şi 291 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunilor, neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi intimată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, neînceperea urmăririi penale faţă de aceeaşi intimată sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP), întrucât fapta nu există.
S-a avut în vedere că din probele administrate a rezultat că intimatele nu se fac vinovate de săvârşirea faptelor întrucât calitatea de avocat nu este calitate oficială şi nu reprezintă autoritatea de stat, iar faptele prevăzute de art. 215, 290, 291, 292 C. pen., privind pe O.A., nu există.
În ceea ce priveşte pe G.S.F. s-a avut în vedere că funcţia de administrator nu este o calitate oficială şi nu reprezintă autoritatea de stat, infracţiunea de înşelăciune nu este prevăzută de legea penală, iar celelalte fapte, respectiv prevăzute de art. 290 şi 291 C. pen., nu întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii.
Împotriva rezoluţiei de mai sus petentul a formulat plângere la primul procuror, iar prin rezoluţia nr. 2012/II/2/2006, emisă de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, s-a respins, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent.
Aşa cum s-a mai arătat mai sus şi plângerea împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă, reţinându-se în esenţă că, din ansamblul probator nu rezultă indicii privind comiterea infracţiunilor reclamate de către petent.
Examinând cauza se constată că rezoluţiile date sunt legale şi temeinice, amplu motivate pentru fiecare faptă în parte şi pentru fiecare intimată, iar concluzia inexistenţei indiciilor săvârşirii de către acestea a presupuselor infracţiuni invocate de petent este în concordanţă cu probele administrate în cauză.
Cât priveşte critica petentului cu privire la încălcarea de către instanţă a dispoziţiilor art. 6 a C.E.D.O. prin neprezentarea intimatelor la proces nu poate fi primită pentru următoarele considerente.
Mai întâi este nefondată susţinerea petentului, în sensul că, la toate termenele de judecată, intimatele „nu au fost prezente" fiind de observat că la termenul când a fost soluţionată cauza la instanţă, respectiv 25 mai 2007, intimata G.S.F. a fost prezentă personal, asistată de apărător, intimata O.A. a beneficiat de asemenea de apărător din oficiu, lipsă fiind petentul T.V. Mai este de observat că instanţa a respectat dispoziţiile art. 175 şi urm. C. proc. pen., privind citarea şi oricum, nu petentul era acela care putea invoca lipsa intimatelor de la judecată dat fiind că o eventuală neregularitate privind citarea putea fi invocată de partea prejudiciată, ceea ce în speţă nu se regăseşte în persoana petentului recurent.
Aşa fiind, pentru cele arătate mai sus, se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.V. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 1 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul T.V. împotriva sentinţei penale nr. 198 din 01 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1437/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 144/2008. Penal → |
|---|
