ICCJ. Decizia nr. 1693/2008. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1693/2008
Dosar nr. 1083/98/2006
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 442/ F din 15 iunie 2007, Tribunalul Ialomiţa a condamnat pe inculpaţii:
- M.S.C. ş.
- N.F.,
- la câte 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 alin. (1) raportat la art. 209 alin. (1) lit. a) şi alin. (4), cu aplicarea art. 74 şi a art. 76 alin. (2) C. pen.
În temeiul art. 861 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pentru ambii inculpaţi, cu termen de încercare de 6 ani.
S-a constatat că inculpatul M.S.C. a fost reţinut, în data de 29 august 2005, şi arestat preventiv, în perioada 16 septembrie 2005 – 21 octombrie 2005, iar inculpatul N.F. a fost reţinut, în data de 31 august 2005, şi arestat preventiv de la 30 septembrie 2005 până la 28 octombrie 2005.
Totodată, inculpaţii au fost obligaţi, solidar, la acoperirea prejudiciului în cuantum de 468.173 RON, cauzat Statului Român prin A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomiţa, cu dobânzile şi penalităţile aferente până la data achitării integrale a acestei sume.
S-a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La şedinţa de licitaţie publică din 17 septembrie 2004, activul „Fabrica de alcool din Ţ., aparţinând SC I.P.S. Ţăndărei, a fost adjudecat de SC E.C.D. SRL din Constanţa, reprezentată de inculpatul M.S.C., în calitate de administrator şi asociat unic, care a achitat preţul cu bani primiţi de la o altă societate, după ce a încheiat cu aceasta un antecontract de vânzare-cumpărare a activului respectiv.
Anterior, S.C.V. din cadrul D.G.F.P. Ialomiţa a instituit sechestru asupra unor bunuri din incinta Fabricii de alcool Ţ., între care cantităţile de 23.570 litri alcool etilic rafinat şi de 1.555 litri alcool tehnic. Pentru aceste cantităţi de alcool, aflate în două rezervoare sigilate din depozitul de produse finite, ale cărui uşi erau, de asemenea, sigilate, judecătorul sindic dispusese, încă de la data de 21 iunie 2004, să fie vândute prin licitaţie publică, urmând ca sumele încasate să fie predate în contul datoriilor pe care SC I.P. SRL le avea faţă de D.G.F.P. Ialomiţa.
La 21 octombrie 2004, lichidatorul SC I.P. SRL a cerut D.G.F.P. Ialomiţa să încuviinţeze desigilarea şi ridicarea celor două cantităţi de alcool, însă nu s-a dat curs acestei solicitări.
La rândul ei, SC E.C.D. SRL a intervenit şi ea, la data de 20 ianuarie 2005, pentru desigilarea depozitului, în vederea calibrării celor două rezervoare în care era stocat alcoolul.
La această din urmă solicitare, în aceeaşi zi s-au deplasat reprezentanţi ai D.G.F.P. Ialomiţa la sediul fostei Fabrici de alcool Ţ. unde, împreună cu inculpatul M.S.C. şi contabilul N.G. de la SC I.P. SRL, au procedat la desigilare, fără să constate nereguli la integritatea sigiliilor aplicate anterior.
Apoi, după calibrarea rezervoarelor R1-R4 au fost aplicate noi sigilii la uşa de acces în depozitul de produse finite.
La data de 24 februarie 2005, doi reprezentanţi ai D.G.F.P. Ialomiţa au intrat din nou în depozitul de produse finite, luând probe de alcool etilic şi tehnic, pentru analize, după care au aplicat la uşa de acces alte două sigilii. De această dată, a asistat la desigilare contabilul N.G. şi nu s-a constatat existenţa vreunei urme de forţare a dispozitivelor de închidere sau a sigiliilor.
Ulterior, la data de 5 august 2005, inculpatul M.S.C. s-a deplasat, de la Constanţa la Ţăndărei, cu un autoturism în care se afla şi coinculpatul N.F. De această dată, autoturismul cu care au călătorit cei doi inculpaţi era urmat de o autocisternă marca Mercedes, condusă de T.I.V.
Cei doi inculpaţi au intrat cu autoturismul în curtea Fabricii de alcool Ţ., urmaţi de autocisterna condusă de T.I.V. Pătrunzând în depozitul de produse finite, cei doi inculpaţi au încărcat în autocisternă, cu ajutorul unei persoane rămasă neidentificată, cantitatea de 20.212 litri alcool etilic, rafinat, în valoare totală de 468.173 RON.
Pentru încărcarea alcoolului etilic din rezervor în autocisternă, inculpaţii s-au folosit de furtunuri din cauciuc şi de o pompă.
Împotriva sentinţei, inculpaţii şi partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomiţa au declarat apel.
Toate aceste apeluri au fost respinse, ca nefondate, prin Decizia penală nr. 367 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Atât inculpaţii, cât şi partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Ialomiţa au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, fiecare formulând mai multe motive de casare.
- Prin unul din motivele de casare formulate de partea civilă A.N.A.F., reprezentată de D.G.F.P. Ialomiţa, se susţine că Decizia instanţei de apel a fost dată fără citarea legală a unei părţi, respectiv, a Statului Român.
În acest sens, au fost invocate dispoziţiile art. 4 alin. (2) pct. 14 din HG nr. 495/2007 privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., potrivit cărora aceasta „reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise".
Au fost invocate, de asemenea, dispoziţiile art. 15 C. proc. pen., potrivit cărora în cauzele penale se poate constitui parte civilă numai persoana vătămată care, în speţă este Statul Român deoarece prejudiciul a fost cauzat bugetului de stat.
Printr-un alt motiv formulat de partea civilă se mai susţine că prima instanţă şi instanţa de apel, însuşindu-şi nejustificat concluziile din raportul de expertiză contabilă întocmit de expertul V.C., au stabilit în mod eronat că valoarea prejudiciului cauzat de inculpaţi este de numai 468.173 lei, iar nu de 473.578 lei (RON), cât a constatat organul de inspecţie fiscală.
- Prin motivele de recurs invocate de inculpatul M.S.C. au fost invocate cazurile de casare prevăzute în art. 3859 alin. (1) pct. 2, pct. 10 şi pct. 18 C. proc. pen.
În dezvoltarea primului motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 2 C. proc. pen., s-a învederat că instanţa nu a fost sesizată legal deoarece în dispozitivul rechizitoriului este menţionată doar încadrarea juridică, fără să se facă referire şi la faptă, deşi potrivit art. 263 C. proc. pen., în interpretarea ce i s-a dat prin Decizia nr. 74/2001 a Curţii Supreme de Justiţie, completul de 9 judecători, o astfel de sesizare este legală numai dacă în dispozitivul de trimitere în judecată al rechizitoriului este arătată şi fapta, cu încadrarea ei juridică, nefiind suficientă descrierea acesteia în cuprinsul rechizitoriului.
În cadrul celui de al doilea motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 10 C. proc. pen., s-a subliniat că inculpatul nu a fost ascultat cu ocazia judecării cauzei în apel, ceea ce echivalează cu nepronunţarea instanţei asupra unor probe sau cereri de natură să garanteze dreptul la apărare şi să influenţeze soluţia în proces.
În cadrul acestui motiv de recurs s-a mai arătat că, în raport cu modul în care este reglementat dreptul la un proces echitabil prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., obligaţia de a se proceda la ascultarea inculpatului în calea de atac a apelului subzistă nu numai în situaţiile prevăzute în art. 378 alin. (11) C. proc. pen., ci în toate cazurile, inclusiv acela în care inculpatul a fost condamnat.
În fine, prin ultimul motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., s-a susţinut că instanţele de fond şi apel au comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea unei soluţii greşite de condamnare şi de obligare la recuperarea prejudiciului.
În această privinţă, s-a relevat că materialul probator administrat nu relevă elemente din care să se poată deduce la certitudine participarea inculpatului M.S.C. la săvârşirea infracţiunii de furt.
S-a mai subliniat că, pornindu-se de la faptul real al dispariţiei unei cantităţi de alcool, s-a construit o acuzaţie bazată doar pe presupuneri care, în lipsa unor probe de natură să ateste prezenţa inculpatului menţionat la sustragerea ce i s-a imputat, nu pot justifica soluţia de condamnare şi de obligare la despăgubiri ce s-a pronunţat.
În fine, s-a susţinut că inculpatul M.S.C. a fost obligat în mod greşit la plata T.V.A. şi a accizelor în condiţiile în care alcoolul etilic sustras se afla în antrepozit.
În concluzie, s-a cerut admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi achitarea acestui inculpat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
- În ceea ce priveşte pe inculpatul N.F., făcându-se referire la motivele invocate în apel, s-a susţinut că fapta pentru care a fost condamnat nu este dovedită deoarece declaraţiile martorilor P.C. şi T.V. sunt inconsecvente şi irelevante, precum şi că, la calcularea prejudiciului, s-a adăugat în mod greşit valoarea accizelor şi a T.V.A.
Totodată, depunându-se adeverinţă din care rezultă că acest inculpat se află în concediu paternal, precum şi copie de pe certificatul de naştere al copilului său, s-a solicitat, în subsidiar, să se reexamineze individualizarea pedepsei aplicate.
Examinându-se Decizia atacată, în raport cu criticile formulate prin motivele de casare invocate de partea civilă şi de inculpaţi, se constată următoarele:
A. Cu privire la motivele invocate de partea civilă A.N.A.F. prin D.G.F.P. Ialomiţa.
- Aprecierea, din cadrul primului motiv de casare, că ar fi trebuit citat în apel Statul Român, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale, iar nu A.N.A.F., nu poate fi acceptată cât timp înseşi dispoziţiile legale invocate infirmă această apreciere.
În adevăr, potrivit art. 4 alin. (2) pct. 44 din HG nr. 495/2007, privind organizarea şi funcţionarea A.N.A.F., această agenţie „reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale şi alte activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise".
Or, tocmai din aceste dispoziţii reiese, aşa cum este firesc, neîndoielnica atribuţie a A.N.A.F. de a reprezenta statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca subiect de drepturi şi obligaţii privind raporturile juridice fiscale, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti.
Prin urmare, citarea A.N.A.F. prin D.G.F.P. Ialomiţa, care exercitase şi motivase calea de atac a apelului, fără să pretindă că nu ar putea să reprezinte statul, a fost făcut cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel că acest prim motiv de casare este nefondat.
- Tot astfel, se constată că nu sunt fondate nici susţinerile, din cel de al doilea motiv de casare, referitoare la valoarea prejudiciului cauzat de inculpaţi.
În această privinţă, aşa cum corect s-a relevat prin considerentele deciziei pronunţate în apel, cuantumul prejudiciului a fost stabilit pe baza concluziilor raportului de expertiză financiar-contabilă şi a răspunsurilor la obiecţiuni, susţinerile părţii civile de majorare a despăgubirilor nefiind confirmate în conţinutul documentelor pe baza cărora au fost calculate.
Tot în acelaşi sens, mai trebuie avut în vedere că explicaţiile date prin raportul de expertiză contabilă cu privire la diferenţele cu care s-a opinat să fie diminuată valoarea alcoolului rafinat sustras, a accizelor calculate şi a T.V.A.-ului datorat, nesemnificative de altfel, se bazează pe reglementări Cod Fiscal, a căror incidenţă nu a fost infirmată.
Aşa fiind, se impune ca şi cel de al doilea motiv de casare invocat de partea civilă să fie respins ca nefondat.
3. Cu privire la motivele invocate de inculpatul M.S.C.
- Critica adusă sentinţei, în cadrul primului motiv de casare, în sensul că instanţa nu ar fi fost sesizată legal deoarece în dispozitivul rechizitoriului este menţionată doar încadrarea juridică fără să se facă referire şi la faptă, nu poate fi primită atât timp cât, prin această susţinere se încearcă să fie dată o altă interpretare dispoziţiilor art. 263 C. proc. pen., decât aceea legală.
În adevăr, prin art. 263 alin. (1) C. proc. pen., se prevede în mod explicit că rechizitoriul trebuie să cuprindă, între altele, fapta reţinută în sarcina inculpatului şi încadrarea ei juridică.
Or, în cuprinsul rechizitoriului prin care cei doi inculpaţi au fost trimişi în judecată este expusă în detaliu fapta ce li s-a imputat, fiind menţionată şi încadrarea juridică dată acesteia.
Este adevărat că în dispozitivul rechizitoriului emis în cauză nu este făcută şi descrierea faptei, ci s-a arătat doar infracţiunea pentru care fiecare din cei doi inculpaţi a fost trimis în judecată.
Dar, cum menţionarea, în dispozitivul rechizitoriului, a infracţiunii pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată, constituie doar o modalitate de precizare a concluziei din partea expozitivă a acestui act procedural, care conţine fapta reţinută, cu arătarea probelor invocate în dovedirea ei şi încadrarea juridică, nu se poate considera că ar fi fost încălcate dispoziţiile art. 263 C. proc. pen., referitoare la cuprinsul rechizitoriului.
De altfel, din dispoziţiile textului de lege menţionat şi reglementarea de ansamblu dată în această materie, rezultă că rechizitoriul este un act procedural de dispoziţie în întregul său, astfel că în măsura în care cuprinde cerinţele la care se face referire prin acele dispoziţii trebuie considerat că a fost emis cu respectarea legii.
Aşa fiind, urmează ca acest prim motiv de casare, formulat de inculpatul M.S.C. să fie respins ca nefondat.
- Nici motivul 2 de casare, formulat de inculpatul M.S.C., în cadrul căruia s-a susţinut că, în raport cu cerinţele decurgând din dreptul la un proces echitabil, astfel cum este reglementat prin art. 6 din C.A.D.O.L.F., precum şi cu cele privind garantarea dreptului la apărare, nu este fondat.
Sub acest aspect, nu se poate pretinde că ar fi fost încălcate cerinţele menţionate ca urmare a neascultării inculpatului, respectiv cu ocazia judecării cauzei în apel cât timp prin art. 378 alin. (11) C. proc. pen., se prevede că, la judecarea apelului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent numai dacă acesta nu a fost ascultat la instanţa de fond, cât şi atunci când instanţa de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare, iar din actele dosarului rezultă că ambii inculpaţi au fost audiaţi în faţa primei instanţe la termenul din 27 septembrie 2006, precum şi că soluţia atacată este de condamnare.
În atare situaţie urmează ca şi cel de al doilea motiv de casare formulat de acest inculpat să fie respins ca nefondat.
În fine, nici ultimul motiv de casare invocat de inculpatul M.S.C., prin care s-a susţinut că soluţia de condamnare şi de obligare la despăgubiri ar fi consecinţa unei erori grave de fapt, nu este fondat.
Sub acest aspect, aşa cum corect s-a învederat prin considerentele sentinţei şi cele ale deciziei pronunţate în apel, martorii C.I. şi P.C. au făcut precizări relevante cu privire la implicarea ambilor inculpaţi în sustragerea alcoolului, iar declaraţiile lor sunt confirmate de unele împrejurări relatate de martorul D.R. şi de expertiza efectuată asupra urmelor de anvelopă găsite la locul faptei.
Analiza comparată a întregului material probator, precum şi a apărărilor inculpaţilor, astfel cum rezultă din motivarea sentinţei, ca şi aprecierea ce s-a dat acestei analize prin Decizia instanţei de apel demonstrează consistenţa temeiurilor avute în vedere la reţinerea faptei în sarcina inculpaţilor.
De aceea, în raport cu probele avute în vedere de cele două instanţe şi cu inconsistenţa versiunii invocate de cei doi inculpaţi în apărarea lor, se impune să se considere că instanţele de fond şi apel nu au comis nicio eroare de fapt prin hotărârile pronunţate.
În consecinţă, urmează ca şi ultimul motiv de casare, invocat de inculpatul M.S.C., să fie respins ca nefondat.
C. Cu privire la motivele invocate de inculpatul N.F.
- Aşa cum s-a arătat cu ocazia examinării ultimului motiv de casare formulat de primul inculpat, analiza făcută de prima instanţă cu privire la conţinutul materialului probator administrat, astfel cum aceasta a fost cenzurată cu ocazia controlului judiciar făcut de instanţa de apel, justifică pe deplin soluţia de condamnare şi a inculpatului N.F. pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Relatările neechivoce ale martorilor oculari, ca şi urmele lăsate la locul faptei de anvelopele autocisternei de care inculpaţii s-au folosit pentru sustragerea alcoolului, subliniază incontestabil acţiunile lor corelate în săvârşirea întregului ansamblu faptic, iar raportul de expertiză contabilă depus de expertul contabil V.C., precum şi precizările pe care le-a făcut ulterior, demonstrează că prejudiciul cauzat de cei doi inculpaţi a fost evaluat în mod just de cele două instanţe.
Pe de altă parte, faţă de văditul pericol social al infracţiunii de furt calificat, în a cărei săvârşire s-a implicat şi inculpatul N.F., precum şi de valoarea însemnată a prejudiciului cauzat, se impune să se aprecieze că pedeapsa de 4 ani închisoare, ce i s-a aplicat cu suspendarea executării sub supraveghere, nu este prea mare, chiar dacă el are unele dificultăţi de ordin familial, ci necesară reeducării sale în raport cu cerinţele cuprinse în criteriile de individualizare reglementate prin art. 72 alin. (1) C. pen.
În consecinţă, fiind neîntemeiate motivele de casare invocat şi cum alte motive, susceptibile să fie luate în considerare din oficiu, nu se constată, urmează ca toate recursurile să fie respinse, ca nefondate, cu obligarea inculpaţilor să plătească statului cheltuieli judiciare efectuate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii M.S.C. şi N.F., precum şi de partea civilă A.N.A.F., prin D.G.F.P. Ialomiţa împotriva deciziei penale nr. 367 din 13 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurenţii inculpaţi, cât şi partea civilă la câte 400 lei cheltuieli judiciare către stat, fiecare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1684/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1694/2008. Penal → |
|---|
