ICCJ. Decizia nr. 1697/2008. Penal. Luare de mită (art. 254 C.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1697/2008
Dosar nr. 739/104/2007
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 169 din 16 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 739/104/2007, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b1) C. proc. pen., combinat cu art. 18 C. pen., inculpatul T.I a fost achitat pentru infracţiunile de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 şi respectiv, fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 91 lit. c) C. pen., inculpatului i s-a aplicat o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei.
În baza art. 14 alin. (3) C. proc. pen., raportat la art. 445 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus anularea procesului-verbal nr. 280/60 din 3 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că inculpatul a fost încadrat la O.J.P.C. Olt, în calitate de inspector asistent I, funcţie care este publică şi de execuţie.
Că, în conformitate cu cele consemnate în fişa postului nr. 8 întocmită de O.J.P.C. Olt, acesta avea ca activitate de bază controlul produselor şi serviciilor de la agenţii economici de pe raza judeţului Olt precum şi acţiuni pentru cercetarea şi rezolvarea sesizărilor şi a reclamaţiilor asociaţiilor pentru protecţia consumatorilor, dar şi a celorlalte persoane fizice, referitor la calitatea produselor şi serviciilor destinate populaţiei.
S-a mai reţinut că SC Z.S.C. SRL, cu sediul în municipiul Oneşti, judeţul Bacău, conform certificatului de înregistrare nr. J/04/1944 din 28 octombrie 2005, iar conform certificatului constatator nr. 1833 din 1 februarie 2006, a fost declarat la registrul comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, ca punct de lucru şi sediu secundar, magazinul din comuna Bălteni, judeţul Olt, în care se comercializau cu amănuntul produse alimentare şi nealimentare, nefiind autorizat să vândă băuturi alcoolice la pahar către populaţie.
La 17 octombrie 2006, numitul B.S., domiciliat în comuna Bălteni, judeţul Olt, a formulat o sesizare telefonică la O.J.P.C. Olt, cu privire la faptul că punctul de lucru menţionat comercializează fără autorizaţie băuturi alcoolice la pahar şi că nu deţine un grup sanitar, susţinând că a constatat nemijlocit această stare de lucruri, în condiţiile în care locuieşte în vecinătatea magazinului.
În aceste condiţii, a fost întocmită o fişă de sesizare de către O.J.P.C. Olt la 17 octombrie 2006, iar inculpatul T.I. a fost desemnat să efectueze un control la magazinul din comuna Bălteni şi să dispună măsurile necesare pentru respectarea dispoziţiilor legale.
În consecinţă, la 2 noiembrie 2006, împreună cu inspectorii R.G. şi D.E., inculpatul s-a deplasat la magazinul din comuna Bălteni, pentru verificarea celor sesizate de B.S., referitor la desfacerea băuturilor alcoolice către populaţie la pahar în regim de bar, dar şi la respectarea condiţiilor de igienă, referitor la funcţionarea unităţii, întocmindu-se în acest sens procesul-verbal nr. 280/600 din 3 noiembrie 2006, în cuprinsul căruia s-a consemnat că aspectele sesizate de B.S. nu se confirmă în sensul că la punctul respectiv de lucru se comercializează numai produse alimentare preambalate şi băuturi în recipienţi nedesfăcuţi, în regim de magazin alimentar.
În condiţiile în care constatările efectuate de inculpat şi de ceilalţi doi inspectori, nu impuneau aplicarea unor sancţiuni contravenţionale, T.I. l-a invitat totuşi pe S.D.V., gestionarul punctului de lucru, ca în dimineaţa zilei de 3 noiembrie 2006, soţia acestuia S.M. să se prezinte la sediul O.J.P.C. Olt cu certificatul de înmatriculare al firmei, numărul contului bancar, codul fiscal, documente de identitate, ştampila societăţii, precum şi documente de aprovizionare şi privind calitatea mărfurilor desfăcute în magazin.
Înainte de a părăsi incinta, dat fiind faptul că inculpatul era însoţit de cei doi colegi menţionaţi anterior, T.I. a lăsat în magazin sesizarea formulată de B.S., după care a revenit la foarte scurt timp de la părăsirea incintei, tocmai pentru a purta o discuţie cu S.D.V., referitor la constatările verificărilor şi la posibilele consecinţe ale acestora.
Profitând de faptul că la discuţii nu erau de faţă şi alte persoane, T.I. a pretins suma de 100 lei, motivând că în caz contrar ar putea să aplice sancţiuni contravenţionale cuprinse între 200 şi 2.000 lei, propunere cu care S.D.V. a fost de acord ca în ziua următoare să se deplaseze la biroul unde lucra inculpatul, cu suma de bani pretinsă, percepţia sa fiind în sensul că trebuie să ducă în total suma de 300 lei, respectiv câte 100 lei pentru fiecare dintre cei trei inspectori care efectuaseră controlul la magazin în ziua precedentă.
În dimineaţa zilei de 3 noiembrie 2006, S.D.V. a formulat o sesizare la organele de urmărire penală cu privire la împrejurarea că inculpatul îi pretinde sume de bani, s-au dispus măsuri corespunzătoare pentru prinderea în flagrant a acestuia, astfel că denunţătorul a luat loc pe un scaun la invitaţia inculpatului, i-a relatat că are asupra sa suma de 300 lei pentru toţi inspectorii şi a depus suma pe poliţa biroului la care lucra inculpatul, aceasta în condiţiile în care în incintă se aflau şi alte persoane, dar cu discreţia necesară atât în ceea ce priveşte discuţia purtată cu inculpatul, cât şi referitor la remiterea sumei către acesta.
Discuţiile au fost înregistrate ca urmare a ordonanţei emisă în cauză, confirmată şi de Tribunalul Olt, prin încheierea nr. 16 din 6 noiembrie 2006, astfel că la primirea sumei de 100 lei, inculpatul a procedat şi la întocmirea unui proces-verbal de constatare a contravenţiei nr. 280 din 601 din 3 noiembrie 2006, în cuprinsul acestuia consemnându-se că actul respectiv s-ar fi încheiat la sediul magazinului mixt din Bălteni şi în prezenţa soţiei denunţătorului, pe care S.D.V. l-a şi semnat.
Cu toate că verificările efectuate la magazinul din comuna Bălteni nu evidenţiaseră desfacerea de băuturi alcoolice către populaţie la pahar, pe partea verso a procesului-verbal întocmit, inculpatul a consemnat că se servesc totuşi sporadic băuturi la pahar, cu intenţia vădită de a invoca un prilej pentru a-l invita pe denunţător la sediul O.J.P.C. Olt, scopul real al deplasării acestuia fiind tocmai remiterea sumei de bani de către denunţător.
S-a reţinut că, la apariţia organelor competente, inculpatul a încercat să acrediteze ideea că nu a pretins nicio sumă de bani de la acesta, că nu a observat când suma de 100 lei a fost depusă de denunţător pe poliţa de sub biroul său iar cu privire la procesul-verbal întocmit la sediul O.J.P.C. Olt, inculpatul a susţinut că numai datorită stresului a consemnat în mod greşit că actul respectiv a fost scris în comuna Bălteni, deşi în realitate a fost scris în birou.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt şi inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În apelul declarat de parchet, se susţine că achitarea inculpatului şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter contravenţional nu se impuneau în cauză, dat fiind pericolul social concret dezvoltat de cele două infracţiuni, dar şi calitatea inculpatului care era inspector la O.J.P.C. Olt.
În apelul declarat de inculpat, se susţine că probele administrate în cauză nu fac dovada comiterii celor două infracţiuni, în sensul că denunţătorul a plasat bancnota de 100 lei pe poliţa biroului său, fără să fie pretinsă şi fără ştirea inculpatului, iar procesul-verbal a fost întocmit în biroul său, iar din eroare inculpatul a consemnat că locul respectiv ar fi fost sediul magazinului din comuna Bălteni.
Prin Decizia penală nr. 33 din 28 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, împotriva sentinţei penale nr. 169 din 16 octombrie 2007, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. 739/104/2007.
A desfiinţat în parte sentinţa.
În baza art. 254 alin. (2) C. pen., raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. c) C. pen., a condamnat pe inculpatul T.I. la 6 luni închisoare.
În baza art. 289 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi art. 76 lit. e) C. pen., a condamnat pe inculpat la 4 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 6 luni.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a şi lit. b) C. pen., iar în baza art. 711 alin. ultim C. pen., a suspendat executarea pedepsei accesorii.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins apelul inculpatului, ca nefondat.
A obligat pe apelantul inculpat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a apreciat că gradul de pericol social al faptelor este sporit însă având în vedere circumstanţele personale ale inculpatului se justifică reţinerea dispoziţiilor art. 74 lit. a) şi 76 lit. c) C. pen., cu consecinţa coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege cât şi a dispoziţiilor art. 81 – art. 83 C. pen.
Recursul inculpatului a fost respins, ca nefondat, reţinându-se că materialul probator administrat în cauză conduce fără dubiu la concluzia vinovăţiei inculpatului.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul T.I., care în principal a solicitat achitarea susţinând că probele administrate în cauză nu fac dovada săvârşirii de către el a infracţiunilor la care a fost condamnat iar în subsidiar menţinerea sentinţei instanţei de fond. Şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9, 10, 14 şi 18 C. proc. pen.
Examinând cauza în raport de motivele invocate cât şi din oficiu constată că recursul este nefondat.
Situaţia de fapt reţinută de instanţe corespunde cu probele administrate în cauză respectiv denunţul lui S.D.V. şi înregistrarea privind discuţiile purtate între acesta şi inculpat la data de 3 noiembrie 2006.
Coroborate, probele conduc la concluzia că inculpatul a pretins şi de la denunţător suma de 300 lei, din care a reţinut suma de 100 lei cu scopul de a nu întocmi un act de constatare a unor fapte ce atrăgeau răspunderea contravenţională a denunţătorului, încheind un proces-verbal în biroul său pentru a crea impresia că actul de constatare a fost încheiat la magazinul din Bălteni şi nu la sediul O.J.P.C. Olt, unde îl chemase pe denunţător în vederea remiterii sumei de 100 lei.
Şi pedeapsa aplicată inculpatului este legală şi temeinică, instanţa de apel dând eficienţă împrejurărilor săvârşirii faptelor, datelor ce caracterizează persoana inculpatului, dar şi pericolului social sporit al faptelor (pentru art. 254/2 pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 3 ani la 17 ani închisoare), astfel că o reindividualizare nu se justifică.
Examinând cauza sub aspectul criticii întemeiate pe dispoziţiile art. 3859 pct. 9 şi 10 C. proc. pen., astfel cum a susţinut inculpatul prin apărător se constată că această critică nu este întemeiată, neexistând contrazicere între dispozitivul hotărârii şi motivarea soluţiei, hotărârea cuprinzând motivele pe care se întemeiază soluţia.
De altfel, susţinerea inculpatului că „există neconcordanţă în însăşi depoziţia denunţătorului nu vizează cazul de casare prevăzut la pct. 9 al art. 3859 C. proc. pen.
Această susţinere a fost verificată de instanţă şi analizată în contextul tuturor probelor administrate în cauză, când s-a luat în discuţie motivul de recurs prevăzut la pct. 18 C. proc. pen.
Nici critica întemeiată pe pct. 10 nu este fondată, din actele dosarului nerezultând că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la unele probe administrate ori cereri esenţiale pentru părţi de natură să garanteze drepturile lor şi să influenţeze soluţia procurorilor.
Examinând cauza, din oficiu, se constată că nu sunt motive care să conducă la casarea hotărârilor, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge recursul, ca nefondat, iar recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.I. împotriva deciziei penale nr. 33 din 28 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1694/2008. Penal | ICCJ. Decizia nr. 1700/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
