ICCJ. Decizia nr. 1701/2008. Penal. Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 1701/2008
Dosar nr. 31/45/2008
Şedinţa publică din 15 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 40 din 11 martie 2008, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul M.I. împotriva rezoluţiei nr. 2400/P/2005 din 17 noiembrie 2005 a procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi şi a rezoluţiei nr. 89/II/2/2006 din 18 ianuarie 2006 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, pe care le-a menţinut.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să achite suma de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 C. proc. pen., a obligat petentul să achite suma de 1000 lei, cheltuieli de judecată către B.S.
Pentru a pronunţa astfel s-au reţinut următoarele:
La data de 12 aprilie 2005, numitul M.I. a formulat o plângere împotriva numitei B.S. pentru infracţiunea de „înşelăciune", constând în aceea că, în cursul anului 2003, aceasta a promis că-i vinde o suprafaţă de teren de 400 m.p., primind un avans de 5.500 euro, promisiune pe care nu şi-a respectat-o, însă din plângere şi din actele dosarului rezultă însă că numitul M.I. nu poate prezenta un înscris, din care să rezulte că a dat numitei B.S. această sumă de bani, întrucât nu a fost întocmit un astfel de înscris. Martorii propuşi de M.I. în dovedirea plângerii nu confirmă decât existenţa unei înţelegeri între numitul M.I. şi B.S. privind vânzarea unei suprafeţe de teren şi nu primirea de către aceasta a vreunei sume de bani cu titlu de avans.
Faţă de aceste aspecte, se apreciază că fapta sesizată nu este prevăzută de legea penală. Neîndeplinirea promisiunii de vânzare nu constituie infracţiune, litigiul putând fi soluţionat de instanţa civilă, în măsura în care partea interesată poate face dovada existenţei promisiunii de vânzare şi predării avansului.
Împotriva acestei rezoluţii petentul M.I. a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, arătând că rezoluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât persoanele reclamate trebuiau trimise în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, cu atât mai mult cu cât martorii audiaţi au confirmat că el le-a dat avans suma de 5.500 euro, pentru cumpărarea unui teren, iar aceştia au refuzat încheierea contractului după primirea banilor.
Prin rezoluţia nr. 89/II/2/2006 din 18 ianuarie 2006 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi s-a respins ca neîntemeiată plângerea petentului reţinându-se că rezoluţia atacată este legală şi temeinică, întrucât nu s-a probat intenţia de inducere în eroare a petentului de către persoanele reclamate.
Instanţa a conchis în sensul că soluţia procurorului este legală şi temeinică, întrucât acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, existând una din cauzele prevăzute de art. 10 C. proc. pen., care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale respectiv „fapta nu este prevăzută de legea penală".
Mai reţine instanţa că, de altfel, litigiul dintre părţi de natură civilă a fost tranşat în mod irevocabil, persoanele reclamate fiind obligate prin hotărâre judecătorească la despăgubirea petentului.
Împotriva acestei sentinţe, petentul M.I. a formulat recurs prin care în esenţă solicită trimiterea dosarului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi pentru ca intimaţii să fie cercetaţi penal.
Examinând cauza se constată că recursul este nefondat.
Astfel cum s-a reţinut atât prin rezoluţiile procurorului cât şi prin sentinţa penală atacată, petentul M.I. a apreciat că este victima unei înşelăciuni din partea intimaţilor însă prin administrarea unui probatoriu amplu la cererea ambelor părţi s-a concluzionat că litigiul dintre părţi este unul de drept privat şi nu unul de conflict penal. Concluzia este corectă iar critica petentului cu privire la modul de interpretare şi valoarea juridică dată probelor nu este fondată.
Aşa fiind, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul, cu obligarea petentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarulM.I. împotriva sentinţei penale nr. 40 din 11 martie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia penală.
Obligă recurentul petiţionar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 15 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1700/2008. Penal. Plângere împotriva... | ICCJ. Decizia nr. 1704/2008. Penal. Plângere împotriva... → |
|---|
